Interpretare material probator

Sentinţă penală 618 din 06.06.2006


I Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu nr.874/P/2005 din 5.08.2005 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei la nr.4211/2005, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G.G.pentru săv.infracţ.prev.de art.79 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a Cp.

S-a reţinut  în actul de inculpare că, la data de 31.03.2005 organele de Poliţei din cadrul IPJ Olt – SPR, l-au oprit pentru control pe învinuitul G.G. care se deplasa la volanul autoturismului său şi, întrucât emana miros de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcootest marca Drager, rezultatul testării fiind de 0,59 mg/l.alcool în aerul expirat proaspăt, după care învinuitul a fost condus şi la Spitalul Mun.Caracal unde i s-au recoltat două probe biologice, rezultând că la prima probă prezenta o alcoolemie de 0,90 gr.%o şi la a doua probă, învinuitul a prezentat o alcoolemie de 0,75 gr.%o.

În actul de sesizare al instanţei se menţionează că din raportul de expertiză medico-legală nr.1249/18.7.2005, privind calculul retroactiv al alcoolemiei, s-a concluzionat că învinuitul putea avea, teoretic, o alcoolemie de 1,10 gr.%o.

Prin sentinţa penală nr.618/6.06.2006, Judecătoria Caracal în dosarul nr.4211/2005 a condamnat pe inculpatulG.G., în baza art.79 al.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a Cp, la 1 an închisoare.

În baza art.7 din legea nr.543/2002, modificat prin OUG nr.18/2003 şi art.864 Cp, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate şi beneficiul suspendării sub supraveghere, privind pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin s.penală nr.795/6.09.2002 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.2968/2002, definitivă prin decizia penală nr.1124/2.09.2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.880/2003, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art.71 Cp, şi art.64 al.1 lit.a.b.e. Cp.

A fost obligat inculpatul la 200 lei RON cheltuieli judiciare statului.

Se impune să precizăm că urmare a constatării unor contradicţii între menţiunile referitoare la ora depistării înscrisă pe diagrama alcooltestului ,(ora 11,04), buletinul de examinare clinică (orele 12.30 şi 13.30), declaraţiile inculpatului şi martorilor, nivelul alcoolemiei rezultat din cele două probe fiind la limita de infracţiune şi contravenţie, precum şi  solicitarea inculpatului, pe parcursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 1249/I/18.07.2005 a rezultat că în speţă calculul retroactiv efectuat pe baza celor expuse anterior, arată că la ora 11.04 inculpatul putea avea teoretic o alcoolemie de circa 1,10 gr.%o.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra depoziţiilor sale cu privire la natura şi cantitatea alcoolului consumat în seara zilei de 30.03.2005, susţinând cu ocazia audierii de către instanţă că, de fapt a consumat 250 ml.ţuică de casă în dimineaţa zilei de 31.03.2005 în jurul orei 10,30, moment în care a şi mâncat, iar masa şi consumul de băuturi alcoolice a durat aproximativ 15 minute.

În acest context, instanţa a încuviinţat efectuarea unei noi expertize medico-legale, privind calculul retroactiv al alcoolemiei prezentată de inculpat la data de 31.03.2005 în jurul orei 11.00.

Din raportul de expertiză medico-legală nr.2321/2005 ,  a rezultat faptul că, în cazul calculului retroactiv al alcoolemiei, acesta oferă valori teoretice aproximative şi, ca atare nu poate avea caracter probator din punct de vedere medico-legal.

A mai rezultat din aceeaşi expertiză medico-legală că la ora 11.04, inculpatul putea avea teoretic o alcoolemie în creştere de circa 0,35 – 0,55 gr.%o.

Ambele expertize medico-legale efectuate în cauză au fost avizate de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici

Bucureşti cu actul nr.E2/3854/2006.

S-a reţinut că este dovedit cu certitudine faptul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, după care a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, în baza declaraţiilor de recunoaştere a inculpatului coroborate cu depoziţiile martorilor şi expertizele medico-legale efectuate în cauză.

Potrivit avizului Comisiei de Avizare şi Control de pe lângă INML Bucureşti, înregistrat sub nr.E2/3854/2006 din 9.06.2006, ambele expertize medico-legale, şi anume nr.1249/1 şi nr.2321/1, ulterior completate, sunt aprobate, menţionându-se în aviz că cele două expertize medico-legale au rezultate diferite, dar nu contradictorii, pentru că, aşa cum se specifică în compensare A12/6432/2005 din 6.03.2006, cele două expertize au avut la bază date diferite privind consumul, respectiv starea de plenitudine a stomacului, de altfel, chiar inculpatul a avut o poziţie oscilantă, schimbându-şi mereu declaraţiile, privind data consumului băuturilor alcoolice, tăria acestora, precum şi consumul alimentelor de către inculpat, însă niciodată inculpatul nu a negat faptul că a consumat băuturi alcoolice, după care a urcat la volanul autoturismului proprietate personală.

Instanţa de fond a apreciat că fapta săv.de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev.de art.79 al.1 din OUG 195/2002.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, constând în aceea că a fost pronunţată ca urmare a interpretării greşite a probelor administrare.

Prin decizia penală nr.322/18.10.2006 pronunţată în dosarul nr.1093/P/2006, Tribunalul Olt a respins ca nefondat apelul şi a fost obligat inculpatul la 40 RON cheltuieli judiciare statului, reţinându-se în esenţă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, întrucât aceasta a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului ca urmare a interpretării corecte a probelor administrate în cauză, încadrarea juridică dată faptei este legală iar individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor prev.de art.72 şi 52 Cp.

Şi împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul, invocând în drept disp.art.3859 pct.10, 12 şi 171 Cpp.

Examinând hotărârile atacate, în raport de criticile invocate, dar şi din oficiu, în limitele prev.de art.3859 al.3 Cpp, Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr.246 pronunţată la data de 22.03.2007 în dosarul nr.15052/54/2006 (nr.în format vechi 1822/P/2006), a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat şi l-a obligat pe acesta la 55 lei cheltuieli judiciare statului, decizia fiind definitivă.

S-a reţinut în considerentele deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de acesta, iar instanţa de control judiciar, în mod temeinic a confirmat soluţia dată de prima instanţă, prin respingerea apelului inculpatului.