Pretentii civile - perimare

Sentinţă civilă 318 din 22.02.2010


 Pretenţii civile – perimare  – sentinţa civilă nr. 318/22.02.2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc

Prin încheierea din şedinţa publică de la 6 octombrie 2008 pronunţată în acest dosar, cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct.1 Cod proc. civilă, prin acordul părţilor.

Conform art. 248 Cod proc. civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod proc. civilă, perimarea se constată din oficiu.

Codul de procedură civilă prevede la art. 249 că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, de către partea care justifică un interes.

Pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept act întrerupător de perimare şi să aibă ca efect întreruperea perimării, este necesar ca actul să fie valabil făcut, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecinţă, considerându-se în mod constant în literatura şi practica de specialitate că o cerere netimbrată nu este făcută în intenţia de a relua judecata, ci doar în scopul obţinerii întreruperii, ceea ce poate constituit un abuz de drept procesual.

Instanţa reţine că împotriva încheierii de suspendare a cauzei din data de 6 octombrie 2008, s-a formulat recurs la data de 6 octombrie 2009, recurs care a fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 2195/10 dec. 2009 a Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa civilă nr. 318/22.02.2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a constatat perimată acţiunea, în conformitate cu disp. art. 248 şi 252 Cod proc. civilă şi pe cale de consecinţă, s-a respins cererea de reluare a judecăţii.

Dincolo de teoria abuzului de drept procesual, instanţa reţine că pentru valabilitatea unor acte de procedură nu este suficient să fie respectate doar condiţiile referitoare la forma sau conţinutul actelor, condiţii la care se referă art. 105 alin. 2 Cod proc. civilă, ci se cer a fi îndeplinite şi condiţii exterioare acelui act, unul dintre acestea referindu-se şi la neplata taxelor de timbru sau a timbrului judiciar, situaţie în care intervine nulitatea, care nu este condiţionată de existenţa unei vătămări.

În consecinţă, cererea de recurs formulată de reclamanta IA, fiind anulată ca netimbrată, este un act lovit de nulitate, iar nulitatea lipseşte actul de efectele sale în ceea ce priveşte funcţia sa procedurală, prin urmare nu poate să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.

De altfel, instanţa reţine că şi după soluţionarea recursului reclamanta nu a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol, dacă ar fi fost interesată de continuarea judecăţii, ci a depus această cerere în instanţă la termenul la care a fost citată, atunci când instanţa a repus cauza pe rol din oficiu, în vederea discutării excepţiei perimării.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă în conformitate cu disp. art. 248 şi 252 Cod proc. civilă şi pe cale de consecinţă, să respingă cererea de reluare a judecăţii.