Nulitatea actului de adjudecare, ca efect al constatării nulitătii actelor premergătoare , prin hotărâre judecătorească irevocabilă.Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului anterior

Sentinţă civilă 5856 din 24.04.2007


Nulitatea actului de adjudecare, ca efect al constatării nulitătii actelor premergătoare , prin hotărâre judecătorească irevocabilă.Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului anterior

Din analiza  actului  de adjudecare  a carei  nulitate se solicita  a  fi constatata, rezulta ca la baza acesteia  a stat  procesul verbal  de licitatie  din data  de 20.05.2003, procesul verbal  a carui  nulitate  a fost constata  prin hotarare  judecatoreasca definitiva  si irevocabila, motiv  pentru care , in temeiul  principiului anularii actului subsevent  ca urmare a anularii actului anterior, instanta  va admite  actiunea reclamantilor Anghelescu şi va  constata  nulitatea absoluta a actului  de adjudecare  ce a fost incheiat  si  cu  incalcarea  normelor imperative, prev de art  512 alin 1 Cod de procedura civila , in sensul  ca diferenta  de pret  nu a  fost  achitata  in termenul de 30 de zile  de la vanzarea  prin licitatie, situatie  in care  era necesara  scoaterea imobilului din nou la vanzare  potrivit  art 513  Cod de procedura civila.

Prin cererea din 03.03.2004, reclamanta SC X SRL , A. P. şi A.  F.  au chemat in judecata pe pârâţii  B.C.C-  si P.V., pentru ca  prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a actului de adjudecare  din 21.07.2003 si repunerea părtilor in  situatia anterioara.

In motivarea actiunii arata ca la  21.07.2003 pârâta  B.C.C a adjudecat imobilul  proprietatea reclamantilor, catre pârâtul P. V., deşi se contestaseră  formele de executare, respectiv  publicaţia de vânzare  şi procesul verbal de licitaţie.

Precizează  că  procesul verbal de adjudecare este nul, deoarece  nu s-au respectat  disp. art  512 pct. 1  Cod de procedura civila, respectiv adjudecatarul nu a  depus diferentele de pret  in termen de 30 de  zile  de la data licitatiei.

In drept işi intemeiaza  actiunea pe disp. art . 948, 949, 953-961,966 Cod civ.

Prin intampinare, pârâtul  B. C. C., solicită respingerea actiunii, invocand exceptia  tardivitatii introducerii  cererii si exceptia  lipsei calitatii  procesuale active  a reclamantei SC X  SRL , care nu justifica un interes  personal si direct , bunul adjudecat  nefacând parte din patrimoniul  societatii.

Pe fond, solicita respingerea  actiunii, intrucat depasirea termenului de  30 de zile  este justificata prin  suspendarea  obişnuita  conform  Sc nr . 5603/2003 al Judecatoriei Craiova.

Mai arata ca nedepunerea preţului  in termenul mentionat  nu conduce de drept la desfiintarea  vanzarii, daca niciunul  dintre  debitori nu solicita revinderea, iar adjudecatarul  nu a intrat pana in prezent  in posesia imobilului.

Prin  sentinţa civilă 9673/2005 a Judecatoriei  Craiova  s-a respins  contestatia la executare.

Împotriva acestei sentinte au formulat  recurs, cauza inregistrandu-se  pe rolul Tribunalului Dolj  sub nr 97/civ /2006.

Prin decizia civila 606/2006 a Tribunalului Dolj a fost admis recursul si  casata  setinta si apoi trimisa  cauza spre rejudecare  acestei instanţe pentru a se pronunta  astfel, instanta de recurs  a retinut ca instanta de fond  nu a dat  dovada de  rol activ  şi nu a pus in discutia părtilor  obiectul cererii si incadrarea juridica a acesteia.

La data de 07.11.2006  reclamantii isi precizeaza obiectul  cererii ca fiind  actiune  in constatarea nulitatii  actului de adjudecare , nulitate ce consta  in faptul  ca procesul verbal de licitatie  ce a stat  la baza emiterii  actului de adjudecare  a fost anulat  prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila  si pentru faptul  ca adjudecatarul nu a depus  diferenta de pret  in termen de 30 de zile de la adjudecare , asa cum prevede  dis part. 512  Cod de procedura civila .

 Precizeza ca temeiul juridic  al cererii il constiuie  disp. art 948, 949, 953, 961, 966 si 512 si urm.  Cod de procedura civila .

La prezenta cauza s-a dispus atasarea dosarului  de executare.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului  instanta  constata  şi retine  ca pentru  neplata  imprumutului acordat  de catre B.C.C.  SA , reclamanta  SC X SRL şi pentru care au garantat  reclamantii A.  P. si  A. F., s-a  inceput  executarea silita  impotriva acestora  si a  SC  X SRL  intocmindu-se dosarul de executare  nr 13/2002 al Executorului Bancar  P.I.A. din cadrul B .C. C. S.A.

In cadrul executarii, s-a  efectuat licitatie publica la 20.05.2003 iar in baza  procesului verbal de licitatie , s-a  intocmit actul de adjudecare din 21.07.2003, imobilul reclamantilor, fiind adjudecat  pârâtului  P. V.

In speţă , reclamantii au solicitat  a se constata  nulitatea absoluta  a actului de adjudecare  ca efect  al anularii procesului verbal  de licitatie  din 20.05.2003 si pentru nerespectarea  disp. art. 512  Cod de procedura civila  precum si repunerea părtilor in situatia anterioara.

In şedinta publica  din 30.01.2007  reclamantii A. p. si A.  F. declara ca renunta  la judecata  cererii privind  repunerea  părtilor  in situatia anterioara , motiv pentru care, in baza art 246  Cod de procedura civila, instanta va lua act de aceasta  renuntare.

Prin adresa nr. 2128/22.04.2007, lichidatorul  judiciar al SC  X  SRL  arata ca nu intelege sa  formuleze  actiune in nulitatea actului,  motiv pentru care , in baza art 246  Cod de procedura civila, instanta va lua act de aceasta renuntare  şi nu se va mai pronunta asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active si a lipsei interesului  reclamantei SC  X  SRL prin lichidator judiciar.

In ceea ce priveste  exceptia  tardivitatii  introducerii  actiunii, instanta  o va respinge, avand in vedere ca actiunea in constatarea nulitatii absolute  a unui act  juridic  civil este imprescriptibila, iar obiectul  cererii nu este reprezentat  de contestaia la executare , ci actiunea in nulitate act.

Mai retine  instanta ca prin Dc  nr 880/14.10.2004 a Tribunalului Dolj s-a dispus  anularea  publicatiei  de vanzare  nr 3/22.04.2004 si s-a  constatat  nulitatea  absolută a procesului verbal  de licitatie  din 20.05.2003, retinandu-se  cu putere  de lucru judecat  ca  in perioada  emiterii celor doua  acte,  executarea silita era suspendata  prin incheierea  din 12.11.2003 a Judecatoriei Craiova  pronuntata in dosarul  nr 31416/2002.

S-a mai retinut  de catre  instanta  de recurs  ca s-au  incalcat  si disp  art 512  Cod de procedura civila , norma  ce au  caracter  imperativ.

Prin DC  nr 522/21.03.2005 a Tribunalului Dolj  s-a admis cerea de revizuire a Dc  nr 880/2004 a Tribunalului  Dolj in sensul inlaturarii  mentiunii  privind  anularea publicatiei  de vanzare  din  22.04.2003, mentinandu-se  restul  dispozitiilor deciziei.

Din analiza  actului  de adjudecare  a carei  nulitate se solicita  a  fi constatata, rezulta ca la baza acesteia  a stat  procesul verbal  de licitatie  din data  de 20.05.2003, procesul verbal  a carui  nulitate  a fost constata  prin hotarare  judecatoreasca definitiva  si irevocabila, motiv  pentru care, in temeiul  principiului anularii actului subsevent  ca urmare a anularii actului anterior, instanta  va admite  actiunea reclamantilor A.P. şi A.F. şi va  constata  nulitatea absoluta a actului  de adjudecare , ce a fost incheiat  si  cu  incalcarea  normelor imperative, prev de art  512 alin 1 Cod de procedura civila , in sensul  ca diferenta  de pret  nu a  fost  achitata  in termenul de 30 de zile  de la vanzarea  prin licitatie, situatie  in care  era necesara  scoaterea imobilului din nou la vanzare  potrivit  art 513  Cod de procedura civila.