Penal- lovire si alte violente, art. 180 alin. 2 cod penal, individualizarea pedepsei

Sentinţă penală din 25.03.2009


Prin rechizitoriul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului ZCL, pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art. 180 alin. 2 C. Pen., constând în aceea că, în ziua de 2.06.2007, orele 17,30, în timp ce se afla în zona Autogării Sud, i-a aplicat părţii vătămate VFC mai multe lovituri în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

În actul de sesizare a instanţei a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:

În după-amiaza zilei de 2.06.2007, inculpatul a fost condus la Autogara Sud, de martorii ZN şi LF. După ce inculpatul s-a urcat în microbuzul ce rula pe relaţia Buzău-Cilibia, a avut loc un incident între partea vătămată VFC şi martorul ZN pe motivul că acesta din urmă a parcat autoturismul pe locul de parcare plătit de partea vătămată. Partea vătămată l-a agresat pe martorul ZM. Pentru aplanarea conflictului a încercat să intervină martorul LF, însă i-a fost teamă, deoarece partea vătămată avea o constituţie impresionantă şi era susţinut de un bărbat. În acest timp, inculpatul, care se afla în microbuz, a aflat că fratele lui este agresat de partea vătămată, ocazie cu care s-a dat jos din microbuz şi i-a aplicat părţii vătămate lovituri în zona capului care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate, certificatul medico-legal, declaraţia inculpatului şi declaraţia învinuitului ZC, declaraţiile martorului ZN, declaraţiile martorului LF.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În după-amiaza zilei de 2.06.2007, orele 17,30, inculpatul a fost condus la Autogara Sud, de martorii ZN şi LF. Aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului, coroborat cu declaraţiile martorilor ZN şi LF, după ce inculpatul s-a urcat în microbuzul ce rula pe relaţia Buzău-Cilibia, a avut loc un incident între partea vătămată VFC şi martorul ZN pe motivul că acesta din urmă a parcat autoturismul pe locul de parcare plătit de partea vătămată. Partea vătămată l-a agresat pe martorul ZM. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului LF, pentru aplanarea conflictului a încercat să intervină martorul LFl, însă i-a fost teamă, deoarece partea vătămată avea o constituţie impresionantă şi era susţinut de un bărbat. În acest timp, inculpatul, care se afla în microbuz, a aflat că fratele lui este agresat de partea vătămată, ocazie cu care s-a dat jos din microbuz şi i-a aplicat părţii vătămate lovituri în zona feţei, cu pumnul şi în zona capului cu piciorul, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului, coroborat cu declaraţiile martorilor ZN şi LF. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice confirmate prin Certificatul medico-legal, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală, şi care au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale, conform aceluiaşi certificat .

În drept, faţă de situaţia de fapt expusă, instanţa constată că fapta inculpatului ZC de a-l lovi, în data de 2.06.2007 pe VFC, provocându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12 –14 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, forma de vinovăţie fiind intenţia directă, conform art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal.

Elementul material al infracţiunii este realizat prin activitatea inculpatului de lovire a părţii vătămate. Urmarea imediată este reprezentată de leziunile suferite de partea vătămată care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei, întrucât leziunile părţii vătămate au fost produse de acţiunile de lovire ale inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, şi a urmărit producerea acestui rezultat, atitudine psihică specifică intenţiei directe.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru fapta săvârşită instanţa va avea în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., urmând să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite şi de persoana infractorului.

Astfel, având în vedere că pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen. este prevăzută pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, instanţa va alege mai întâi una dintre aceste sancţiuni, pe baza criteriilor prevăzute de art. 72 alin. 1 C. pen., procedând apoi la proporţionalizarea acesteia, conform dispoziţiilor art. 72 alin. 2 C. pen.

Având în vedere că leziunile provocate părţii vătămate sunt de gravitate redusă, fără să pună probleme deosebite de vindecare şi fără să-i pună în pericol viaţa, aşa cum rezultă din Certificatul medico-legal, ceea ce denotă un grad redus de pericol social al faptei, instanţa apreciază că se impune ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie amenda.

Potrivit art. 63 alin. 3 teza a II-a C. pen., când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, minimul special al amenzii este de 500 lei, iar maximul special de 30.000 lei.

Faţă de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de modul concret de săvârşire a acesteia, ţinând cont şi de starea conflictuală existentă între partea vătămată şi fratele inculpatului, pe fondul căreia s-a comis infracţiunea, dar de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar  şi a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei amenzi penale în cuantum de 1000 lei.

Astfel, pedeapsa individualizată în acest mod, constituie în mod cert o măsură de constrângere pentru inculpat şi este menită să prevină săvârşirea de către acesta a altor fapte de natură penală.

Instanţa urmează să atragă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 Cod penal, potrivit cărora, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, această pedeapsă poate fi înlocuită cu închisoarea, în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.