Penal. reabilitare judecatoreasca. indeplinirea conditiilor prevazute de lege

Sentinţă penală din 25.03.2009


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău petentul DV a solicitat instanţei să dispună reabilitarea sa privind condamnarea pronunţată prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Buzău.

În motivare, petentul a arătat că prin sentinţa sus-menţionată a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executarea pedepsei prin muncă corecţională.

De la data executării şi până în prezent nu a mai suferit o nouă condamnare, a avut existenţa asigurată prin muncă, a avut o bună conduită şi a plătit în întregime despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat.

Petentul şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 494 şi urm. C.proc.pen. şi art. 135-137 C.pen.

Pentru dovedirea susţinerilor sale, petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: certificat de cazier judiciar, copia sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Buzău, istoric de domiciliu, adeverinţă, scrisoare de caracterizare.

Instanţa, din oficiu, în temeiul rolului activ, a solicitat Biroului Executări penale din cadrul Judecătoriei Buzău întocmirea unui referat privind executarea sentinţei penale şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului  comunicarea unei copii de pe fişa de cazier judiciar a petentului. Relaţiile solicitate au fost depuse la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul , definitivă prin decizia penală a Tribunalului Buzău, petentul din prezenta cauză, DV, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare la locul de muncă, respectiv la I.I.C..

Prin sentinţa penală a Judecătoriei Buzău s-a dispus schimbarea locului de muncă la SRL.

Prin sentinţa penală a Judecătoriei Buzău,  definitivă prin nerecurare la 24.11.1994, s-a dispus încetarea executării pedepsei la locul de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin 1 lit. a C. pen., condamnatul poate fi reabilitat la cerere, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, iar aceste termen se socoteşte, conform art.136 alin. 1 C. pen., de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale.

Conform art.137 C. pen., cererea de reabilitare judecătorească se admite daca cel condamnat:

- nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;

- îşi are asigurată existenta prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;

- a avut o bună conduită;

- a achitat în întregime cheltuielile de judecata şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămata a renunţat la despăgubiri sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.

Termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată petentului, este de 5 ani şi 6 luni. Data de la care a început să curgă termenul de reabilitare este data de 24.11.1994, dată la care s-a pronunţat sentinţa penală a Judecătoriei Buzău prin care s-a dispus încetarea executării pedepsei la locul de muncă. Astfel, la data sesizării instanţei cu soluţionarea prezentei cereri, termenul de reabilitare se împlinise.

În cursul termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni petentul nu a suferit o nouă condamnare, aşa cum reiese din copia fişei de cazier judiciar a acestuia.

Conform referatului întocmit de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Buzău, cheltuielile judiciare către stat au fost achitate cu foaia de vărsământ

 Din caracterizarea întocmită de ŞC, director la SRL rezultă faptul că petentul este un angajat eficient, de încredere, care nu a creat probleme şi are o relaţie bună cu ceilalţi angajaţi.

Adeverinţa de la dosarul cauzei atestă faptul că petentul este angajat în muncă la SC SRL, îndeplinind aşadar condiţia prevăzută de lege în acest sens.

Faţă de considerentele expuse, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 135 alin. 1 lit. a C. pen., art. 137 C. pen şi art. 495 C. proc. pen., urmând să dispună reabilitarea petentului privind condamnarea la  pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare la locul de muncă, aplicată prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă prin decizia penală a Tribunalului Buzău.

În baza art. 502 Cod procedură penală va dispune efectuarea menţiunilor privind reabilitarea pe sentinţa penală a Judecătoriei Buzău, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.