Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 844 din 09.08.2010


Dosar nr. 1344/214/2010

SENTINTA CIVILA Nr. 844 / 09 August 2010

PRESEDINTE S I T

Pe rol  se afla judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea SC  COMEFIN SA si pe intimatul G G, având ca obiect „contestatie la executare”.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns, pentru contestatoare, consilier juridic P D si intimatul personal.

Procedura de citare este  legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:

Se pune în discutia contestatoarei cererea de suspendare a executarii silite.

Reprezentantul contestatoarei arata ca nu mai insista în cererea de suspendare a executarii silite si depune la dosar în copie certificata actele din dosarul de executare întocmite de executorul judecatoresc PF A.

Instanta ia act ca reprezentantul contestatoarei precizeaza ca nu mai insista în solutionarea cererii de suspendare a executarii silite.

Intimatul nu solicita termen pentru a lua cunostinta de actele depuse de reprezentantul contestatoarei.

Partile pe rând având cuvântul arata ca nu mai au alte cererii de formulat si nici exceptii de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori exceptii de invocat, instanta acorda partilor cuvântul pe probe.

Reprezentantul contestatoarei solicita proba cu interogatoriul intimatului si expertiza întrucât acea expertiza contabila din dosarul de executare este întocmita eronat, sumele indicate în somatie nu sunt corect calculate, expertul contabil a calculat niste drepturi salariale care nu sunt corecte.

Intimatul solicita proba cu înscrisuri.

Instanta încuviinteaza pentru contestatoare proba cu interogatoriu apreciind ca este pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei si proba cu înscrisuri propusa de intimat

Respinge proba cu expertiza contabila ca inutila solutionarii cauzei având în vedere obiectul prezentei cauze.

Intimatul depune la dosar în copie procesul verbal de executare care  se comunica reprezentantului contestatoarei si un borderou cu acte reprezentând cheltuielile efectuate cu prezenta judecata.

Cu respectarea disp.art.218 C.pr.civ. s-a procedat la administrarea interogatoriului intimatului, raspunsurile acestuia fiind consemnate si atasate la dosar, potrivit art.221 C.pr.civ.

Partile prezente pe rând având cuvântul, arata ca nu mai au alte cereri de formulat si nici probe de solicitat în cauza.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda partilor cuvântul asupra fondului.

Contestatoarea prin consilier juridic având cuvântul, solicita admiterea contestatiei la executare, anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare si restabilirea situatiei anterioare  executarii, fara cheltuieli de judecata. De asemenea arata ca societatea si-a îndeplinit de bunavoie obligatiile stabilite de instanta, intimatului i s-a calculat drepturile salariale ce i s-au cuvenit si i s-a achitat sumele cuvenite. Titlurile executorii invocate, Sentinta civila nr.1206/CM/12.10.2010 a Tribunalului Arges irevocabila prin Decizia Civila nr.235/R-CM/16.02.2010 a Curtii de Apel Pitesti nu prevad cuantumul sumei datorate. Acest cuantum este determinat prin raportul de expertiza contabila judiciara întocmit în dosarul de executare , care este netemeinic si întocmit cu încalcarea prevederilor legale. Expertiza contabila s-a realizat fara convocarea societatii Comefin SA, desi avea calitatea de debitor în dosar si detinea înscrisurile necesare determinarii corecte a diferentelor de drepturi salariale acordate de instanta de judecata. De asemenea suma stabilita în raportul de expertiza contabila este total eronata si nu este calculata întocmai cu dispozitivul sentintei, expertul contabil a luat în calcul un spor de fidelitate în cuantum de 50% fara sa indice macar un act care sa faca dovada ca intimatul a beneficiat de un asemenea spor. Intimatul a avut pâna la data de 01.03.2007 un spor de fidelitate de 5%.

Intimatul având cuvântul, solicita respingerea contestatiei la executare, intrucât contestatoarea cu rea credinta a refuzat sistematic si refuza în continuare sa execute dispozitiile deciziei Curtii de Apel. De asemenea arata ca societatea contestatoare sustine ca a introdus în salariul sau sporul de fidelitate o data cu aplicarea deciziei nr.36/2007 însa nu-si poate explica de ce acest spor nu se regaseste în salariu si nici de ce colegii sai o data cu aplicarea  respectivei decizii au primit câte 2-3 clase de salarizare iar în ceea ce-l priveste a ramas cu clasa 41, desi la data aplicarii deciziei avea cel mai mare salariu din societate . Pretinde creditoarei sa precizeze ce criterii a folosit când i –a acordat acea clasa. Solicita cheltuieli de judecata.

În replica, reprezentantul contestatoarei arata ca intimatul a depus la dosar o încheiere a Curtii de Apel Pitesti prin care se spune ca instanta nu are toate elementele necesare pentru a calcula ea însasi clasa cuvenita în prezent petentului si pentru a stabili eventual ca acestuia i s-ar cuveni în prezent clasa 45 si ca aceasta va fi facuta de catre angajator. Arata ca au acordat un spor de 5% conform contractului colectiv de munca. Considera ca si-au îndeplinit obligatiile fata de intimat de buna voie. 

În replica intimatul arata  ca nu a cerut un spor de  50%, iar instanta a decis clasa maxima de salarizare.

INSTANTA:

Deliberând asupra cauzei de fata retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.06.2010 sub nr.1344/214/2010 contestatoarea SC Comefin SA Costesti a formulat în contradictoriu cu intimatul G G contestatia la executare împotriva executarii silite începute de BEJ P F A, în dosarul de executare nr.84/2010 solicitând suspendarea executarii silite, anularea tuturor formelor de executare silita, restabilirea situatiei anterioare, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea contestatiei, contestatoarea a aratat ca prin încheierea de sedinta nr.920/05.05.2010, Judecatoria Costesti a încuviintat cererea intimatului privind executarea silita directa si indirecta împotriva sa, fiind constituit dosarul de executare silita nr.84/2010 în care la data de 03.06.2010, executorul judecatoresc a emis 7  adrese de poprire iar la data de 11.06.2010 i-au fost comunicate somatia, celor 7 adrese de poprire, procesul verbal de constatare  a cheltuielilor efectuate si raportul de expertiza contabila judiciara. Raportul de expertiza contabila este netemeinic si întocmit cu încalcarea grava a prevederilor legale întrucât expertiza s-a realizat faca convocarea sa desi era debitoare  în acel dosar si detinea înscrisurile necesare determinarii corecte a diferentei de drepturi salariale si nici nu a fost comunicat catre SC Comefin SA înainte de a se dispune înfiintarea popririi asupra conturilor bancare, fiind comunicat la data de 11.06.2010 împreuna cu somatia.

Mai arata contestatoarea ca executorul judecatoresc  si expertul contabil au avut cunostinta de faptul ca a executat de bunavoie obligatia stabilita prin titlul executoriu înainte de  promovarea cererii de executare silita de catre intimat prin plata sumei de 1430 lei catre acesta.

De asemenea suma stabilita în raportul de expertiza contabila  este total eronata si nu este calculata conform dispozitivului Deciziei civile nr.235/R-CM/16.02.2010, expertul contabil luând în calcul un spor de fidelitate de 50%, fara a indica un act care sa faca dovada ca intimatul a beneficiat de un asemenea spor, pâna la data de 01.03.2007 acesta a avut un spor de fidelitate de 5%, iar la data de 05.09.2007 acesta nu mai beneficia deloc de un astfel de spor.

Contestatoarea a mai criticat raportul de expertiza si pentru ca în cuprinsul sau nu se prezinta calculul matematic, realizat de expert atunci când a stabilit corespondenta clasei de salarizare superioara clasei 41 cu includerea sporului de fidelitate în cuantum de 50% clasei 45.

În raportul de expertiza nu se face referire la niciun document avut în vedere de catre expert din care sa reiasa faptul ca în cadrul SC Comefin SA se acorda un spor de fidelitate de 50%, spor care nu se regaseste nici în dispozitivul deciziei civile 235/R/CM si nici în documentele contabile sau de personal pe care expertul contabil ar fi trebuit sa le solicite.

A mentionat contestatoarea ca expertul nu a facut niciun calcul iar raportul sau este unul profund gresit, total neprofesionist  si subiectiv, bazat exclusiv pe impresii personale si influente nefundamentate.

Potrivit sustinerii contestatoarei, expertul a calculat diferente de drepturi salariale pentru perioada 05.09.2007-20.08.2009 cu toate ca în acest interval de timp intimatul a beneficiat în mai multe rânduri de concediu pentru incapacitate temporara de munca, motiv pentru care întelege sa invoace disp.art.50 lit.b si 49 alin.2 Codul muncii.

În continuarea contestatiei la executare, contestatoarea a mai aratat ca desi abia la data de 05.05.2010 Judecatoria Costesti a încuviintat cererea intimatului privind executarea silita directa si indirecta, executorul judecatoresc a întocmit procesul verbal de constatare cheltuieli de executare înca de pe data de 27.04.2010, moment la care nu exista certitudinea ca instanta va încuviinta executarea. Conform art.3731  alin.3 C.pr.civ. abia dupa încuviintarea cererii la instanta de executare se va alcatui un dosar privind executarea.

De asemenea, a sustinut ca executorul judecatoresc nu a înteles sa dea curs prevederilor art.387 C.pr.civ. întrucât dupa încuviintarea executarii de catre instanta de judecata nu a trimis, nicio somatie ci a trecut direct la întocmirea actelor de executare.

În drept, au fost invocate disp.art.399-401 C.pr.civ.

Contestatia la executare a fost legal timbrata prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 194 lei fila 77 si depunerea timbrului judiciar de 0,3 lei.

În dovedirea cererii, contestatoarea solicita probele cu înscrisuri, interogatoriu si eventual expertiza contabila de specialitate.

La filele 7-53 se afla copiile înscrisurilor de care contestatoarea a înteles sa se foloseasca în sustinerea contestatiei si care au fost depuse o data cu cererea de chemare în judecata.

Prin întâmpinarea depusa la data de 05.07.2010 intimatul a solicitat respingerea contestatiei la executare aratând ca a depus cerere de executare silita a deciziei nr.235 R-CM/ 16.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti în dosarul nr.840/109/2009 întrucât SC Comefin SA Costesti cu rea credinta a refuzat sistematic sa execute dispozitiile acestei decizii.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe disp.art.402 alin.1 si 115 C.pr.civ.

În dovedirea celor sustinute prin întâmpinare, intimatul a depus înscrisuri ( filele 61-74), în copie.

Instanta a încuviintat si administrat în cauza la propunerea partilor, proba cu înscrisuri, contestatoarei fiindu-i încuviintata si proba cu interogatoriul intimatului si a dispus atasarea dosarului nr.1370/214/2010 si a actelor din dosarul de executare nr.84/2010 al BEJ P F A ce au fost depuse de catre contestatoare în copie certificata pentru conformitate cu originalul.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin decizia civila nr.235/R-CM/16.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti în dosarul nr.840/09/2009, contestatoarea a fost  obligata sa plateasca intimatului din prezenta cauza pentru perioada 05.09.2007-20.08.2009 diferente de drepturi salariale corespunzatoare încadrarii într-o clasa de salarizare superioara clasei 41 prin includerea în baza a sporului de fidelitate în aplicarea deciziei nr.36/16.04.2007, diferente de drepturi ce vor fi actualizarte în raport de indicele de inflatie, în sarcina contestatoarei, fiind stabilite si obligatiile de a efectua mentiunile corespunzatoare celor de mai sus în carnetul de munca si de a plati intimatului cheltuieli de judecata în suma de 40 lei.

Întrucât pârâta-debitoare nu s-a conformat dispozitivului sus-mentionatei hotarâri judecatoresti, creditorul G G s-a adresat executorului judecatoresc P F A pentru punerea în executare a acestei decizii. Pe rolul BEJ P F A s-a constituit dosarul de executare nr.84/2010 ,iar prin încheierea pronuntata de Judecatoria Costesti în sedinta Camerei de Consiliu din data de 05.05.2010 s-a încuviintat începerea executarii silite împotriva debitoarei SC Comefin SA Costesti.

În baza acestei încheieri s-a declansat de catre executorul judecatoresc procedura de executare silita prin întocmirea la data de 03.06.2010 a unui numar de sapte adrese de poprire, prin emiterea si comunicarea catre debitoare a somatiei nr.84/11.04.2010 si prin dispozitia de efectuare a unei expertize contabile. În acest sens a fost întocmit de catre expert Bejliu Constantin raportul de expertiza contabila comunicat debitoarei la data de 11.06.2010.

Contestatoarea a invocat nelegalitatea si netemeinicia acestui raport de expertiza sustinând ca nu a fost convocata la efectuarea acestei expertize si nici nu i-a fost comunicat raportul de expertiza decât o data cu somatia si criticând suma înscrisa în acest raport ca fiind datorata intimatului sub aspectul modului de calcul si al cuantumului sporului de fidelitate retinut de expert.

Prima dintre criticile enumerate este întemeiata din punct de vedere al dreptului procedural civil întrucât potrivit disp.art.208 C.pr.civ. convocarea este  obligatorie  daca expertiza implica o lucrare la fata locului.

Examinând actele din dosarul de executare silita se constata ca expertul nu a avut la dispozitie decât titlul executoriu(fila 83),grilele de salarizare(filele89-91) si o anexa privind sporurile.În adresa emisa de executorul judecatoresc catre expertul contabil(fila 92) s-a mentionat ca toate informatiile necesare îndeplinirii expertizei vor fi furnizate expertului de catre creditor.

Având de determinat diferente de drepturi salariale pentru o anumita perioada de timp se impunea ca expertul sa consulte si acte interne ale contestatoarei privind prezenta la serviciu a intimatului în respectiva perioada, state de plata pentru stabilirea sumelor de bani primite de catre intimat cu titlu de salariu în intervalul de timp respectiv si în raport cu care trebuiau determinate acele diferente ,  eventualele plati facute de debitoare în executarea benevola a titlului executoriu ,mai ales ca în dosarul de executare silita se afla o adresa emisa de catre contestatoare catre intimat prin care îl înstiinta de efectuarea unei plati prin mandat postal. Lamurirea acestor aspecte facea necesara convocarea partilor la efectuarea expertizei.

Raportul de expertiza, comunicat contestatoarei potrivit mentiunii de pe somatia de la fila 112 la data de 11.06.2010 a determinat  suma de bani pe care contestatoarea o datoreaza intimatului în temeiul deciziei civile nr.235/R/CM/16.02.2010 .

În cuprinsul acestui raport s-a aratat ca s-a avut în vedere un spor de fidelitate în cuantum de 50% fara a fi mentionat înscrisul din care reiese acest cuantum, expertul mentionând ca a avut în vedere grilele de salarizare aplicabile începând cu datele de 01.03.2007, 01.01.2008, 01.07.2008, 01.07.2009 si 01.08.2009, sens în care a facut trimitere la anexa nr. 1 la raport.

În cuprinsul deciziei ce constituie titlu executoriu nu se stipuleaza cuantumul sporului de fidelitate, acesta fiind prevazut în actele interne ale societatii contestatoare.

Expertul nu a indicat vreun asemenea act în raportul de expertiza, limitându-se sa mentioneze un cuantum al acestui spor de 50%, pentru ca apoi sa determine veniturile realizate în conditiile clasei de salarizare nr.45 careia potrivit afirmatiei sale i-ar corespunde clasei de salarizare 41 cu includerea sporului de fidelitate în cuantum de 50%. Afirmatia sa privind cuantumul sporului este astfel nefundamentata .

Pentru aspectele mai sus expuse,instanta apreciaza ca lucrarea întocmita de expert comporta critici pentru care nu poate fi luata în considerare în cadrul procedurii de executare silita., modul de determinare a lichiditatii creantei fiind îndoielnic,nesustinut de documente justificative,impunându-se în aceste conditii refacerea raportului de expertiza.

Potrivit art.454 C.pr.civ. poprirea se înfiinteaza  fara  somatie, procedura executarii silite prin poprire desfasurându-se fara emiterea somatiei.,sustinerea contestatoarei fiind astfel neîntemeiata.

În privinta motivului invocat de contestatoare privind prematuritatea întocmirii procesului verbal de constatare cheltuieli de executare,instanta retine ca executorul judecatoresc are potrivit disp.art. 388 C.pr.civ. obligatia de a încheia procese-verbale pentru toate actele de executare pe care le efectueaza. Faptul ca procesul verbal  de constatare cheltuieli de executare a fost întocmit anterior încuviintarii executarii silite de catre instanta este lipsit de relevanta, executorul judecatoresc putând uza de acest înscris numai daca cererea de încuviintare a executarii silite primea o solutie favorabila., contestatoarea neputând pretinde ca a fost vatamata în vreun fel prin aceea ca executorul judecatoresc nu a asteptat solutia instantei de judecata.

Referitor la cererea de întoarcere a executarii silite, instanta are în vedere ca la dosar s-au depus doar adresele de poprire si un proces verbal întocmit de executorul judecatoresc în data de 14.07.2010 prin care se declara realizata creanta.

În raport de  motivele pentru care s-a admis contestatia la executare constând în neregularitati privind raportul de expertiza ce pot fi remediate prin refacerea respectivei lucrari de expertiza si retinând ca actele de executare întocmite de executorul judecatoresc au fost declarate nule numai pentru ca au fost fundamentate pe acest raport de expertiza, fara ca titlul executoriu sa fie  desfiintat, instanta apreciaza ca  cererea de întoarcere a executarii silite este neîntemeiata.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 399 si urm. C. pr. civ. instanta va admite contestatia la executare,va anula raportul de expertiza contabila întocmit de expertul B C si actele de executare efectuate în temeiul acestui raport în dosarul de executare nr.84/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc P F A.

Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea SC COMEFIN SA COSTESTI,  în contradictoriu cu intimatul G G..

Anuleaza raportul de expertiza contabila întocmit de expertul B C si actele de executare efectuate în temeiul acestui raport în dosarul de executare nr.84/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc P F A.

Respinge cererea de restabilire a situatiei anterioare ca neîntemeiata.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre contestatoare.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica astazi,09 august 2010

SIT/8.09.2010