Plângere contravenţională oug 195/2002

Sentinţă civilă 529 din 05.05.2010


JUDECATORIA COSTESTI

DOSAR NR. 2055/214/2009

SENTINTA CIVILA NR. 529/05.05.2010

Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe petentul B E, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ARGES – POLITIA ORASULUI COSTESTI, având ca obiect - plângere contraventionala.

La apelul nominal facut în sedinta publica, a raspuns petentul, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

La întrebarea instantei, petentul învedereaza ca nu mai are alte cereri sau alte probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat, alte exceptii de invocat si nici alte probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si îi da cuvântul petentului pentru formularea de concluzii pe fondul cauzei.

Petentul arata ca nu se vede clar numarul autoturismului, ceea de dovedeste ca aparatul radar a fost utilizat necorespunzator, agentul constatator este distinct de operatorul radar, iar aparatul radar a fost oprit si apoi pornit, aspect dovedit de numarul cadrelor, care este foarte mic, pentru intervalul cuprins între autotestare si masurarea vitezei. Petentul învedereaza ca pe doua dintre plansele foto nu se vede numarul autoturismului, ci doar viteza de 48 km/h, respectiv 51 km/h, ceea ce înseamna ca aparatul radar a fost miscat la pornire de agentul constatator.

Potrivit petentului, probele administrate nu dovedesc veridicitatea procesului-verbal. Nu solicita cheltuieli de judecata.

Instanta declara dezbaterile închise si retine cauza spre solutionare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea înaintata Judecatoriei Costesti la 09.12.2009, înregistrata sub nr. 2055/214/2009, petentul B E a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ARGES – POLITIA ORASULUI COSTESTI, anularea procesului-verbal seria CC nr. 4467473 din 27.11.2009.

În motivarea cererii, petentul a aratat, în esenta, ca nu a circulat cu viteza imputata. El a precizat ca dispozitivele de masurare a vitezei sunt reglementate de Ordinul nr. 27 din 2004 si Ordinul nr. 301 din 2005, iar, din continutul procesului-verbal contestat nu reiese când s-a facut ultima verificare a cinemometrului.

Petentul a învederat ca masuratorile nu sunt reale si a solicitat ca intimatul sa depuna aprobarea de model, sa faca dovada ultimei verificari si sa depuna imaginea foto, care nu i-a fost prezentata la încheierea procesului-verbal.

Petentul a invocat punctele 4.3 si 4.4. din NML 021-05, art. 121, alin. 2 din H.G. nr. 1391 din 2006 si, în temeiul art. 31, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001 a solicitat sa se dispuna suspendarea executarii pâna la solutionarea cauzei.

În temeiul art. 242, alin. 2 din Codul de procedura civila, petentul a cerut solutionarea cauzei în lipsa.

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie: procesul-verbal seria CC nr. 4467473 din 27.11.2009 (fila 4) si dovada seria CD nr. 0470108 din 27.11.2009 (fila 5).

La data de 23.12.2009, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (fila 1), prin care a opinat pentru mentinerea sanctiunii aplicate si a aratat ca, la 27.11.2009, agentului de politie aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, i s-a comunicat prin statia de radar ca autoturismul marca Mazda, cu nr. de înmatriculare B 73 AUN, circula pe DN 65, pe raza localitatii L C, cu viteza de 101 km/h. Conducatorul auto a fost identificat în persoana petentului si a fost sanctionat contraventional.

Intimatul a precizat ca are în dotare un singur aparat radar, seria PYT 672000175, atestat metrologic, ceea ce înseamna ca respecte normele tehnice mentionate în NML 021-05, corespunzator buletinului de verificare metrologica depus la dosar, care a fost folosit în regim stationar. Potrivit intimatului, autotestarea se efectueaza automat, la pornire si operatorul radar nu o poate influenta.

În drept, intimatul si-a întemeiat sustinerile pe art. 115-118 din Codul de procedura civila, pe Legea nr. 180/2002 si pe O.U.G. nr. 195/2002, republicata si a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie: registru cu evidenta constatarilor aparatului radar din 27.11.2009 (fila 13), atestat (fila 14), buletin de verificare metrologica nr. 0197810/07.09.2009 (fila 15), planse foto (fila 16, fila 47).

La termenul de judecata din data de 10.02.2010, în temeiul art. 129, alin. 5 din Codul de procedura civila, instanta a solicitat informatii Sectiei de Drumuri Nationale Pitesti. Raspunsul la adresa instantei a fost depus la dosar la data de 04.03.2010 (adresa nr. 1437 din 04.03.2010, fila 32).

La data de 08.03.2010, petentul a depus la dosar note scrise, în cuprinsul carora a aratat ca prezumtia sa de nevinovatie nu a fost rasturnata, ca buletinul de verificare metrologica depus în copie necertificata nu contine elementele prevazute de Ordinul nr. 27 din 2004 si de Ordinul nr. 301 din 2005, iar simpla semnatura a unui verificator metrolog, fara atestarea prin semnatura si stampila Institutului National de Metrologie nu poate produce efecte juridice.

Petentul a mai învederat ca numarul autovehiculului nu este vizibil în plansa în care literele T si B indica valoarea de 101, atestatul depus nu este pentru agentul care a încheiat procesul-verbal, contrar punctului 4.2 din NML 021-05, iar intimatul nu a facut dovada verificarii metrologice, a marcarii si sigilarii cinemometrului si nici a amplasamentului acestuia.

La termenul de judecata din data de 10.03.2010, în baza art. 167 din Codul de procedura civila, instanta a încuviintat pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind ca este pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Pe parcursul procesului, instanta a depus la dosarul cauzei, în copie, un extras din manualul de utilizare a aparatului radar (filele 35-36), adresele Biroului Român de Metrologie Legala nr. 11865 din 2009 (fila 23) si nr. 7684 din 22.09.2009 (fila 37) si adresa Sectiei de Drumuri Nationale Pitesti nr. 1675 din 15.03.2010 (fila 44), informatii primite în alte dosare, dar pe care instanta nu le poate ignora, o copie fiind comunicata petentului, împreuna cu citatia sau direct, în sedinta publica.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine:

În fapt, prin procesul-verbal seria CC nr. 4467473, încheiat de intimat la data de 27.11.2009 (fila 4), petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 540 lei (9 puncte amenda) si suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 de zile, luându-se masura retinerii permisului de conducere, respectiv avertisment, în temeiul art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 102, alin. 3, litera e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, respectiv al art. 147, alin. 1 din H.G. nr. 1391 din 2006 raportat la art. 101, alin. 1, punctul 18 din O.U.G. nr. 195 din 2002, retinându-se în fapt ca, la data de 27.11.2009, ora 11.20, pe DN 65, în Lunca Corbului, km 95+500 m, petentul a condus autoturismul marca Mazda, cu nr. B 73 AUN, cu viteza de 101 km/h în localitate, filmat AVST marca Python, seria 672000175, montat pe auto Dacia cu nr. MAI 12987, în stationare si nu a avut asupra sa cartea de identitate.

La rubrica „Alte mentiuni„ s-a notat „Nu am circulat cu viteza mentionata si voi contesta procesul-verbal potrivit legii.“, iar procesul-verbal este semnat de petent atât în dreptul acestei mentiuni, cât si la rubrica destinata semnaturii contravenientului.

În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, pronuntându-se, de asemenea, si cu privire la sanctiunea aplicata de catre agentul constatator prin acesta.

Asupra cererii de suspendare a executarii sanctiunilor pâna la solutionarea cauzei, instanta retine ca, potrivit art. 118, alin. 2 din O.U.G. nr. 195 din 2002, plângerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor contraventionale complementare de la data înregistrarii acesteia pâna la data ramânerii definitive si irevocabile a hotarârii judecatoresti. Deci suspendarea acestor masuri se realizeaza în temeiul legii, nefiind nevoie sa fie dispusa de instanta, petentul facând dovada existentei litigiului pe rol cu certificat de grefa.

Prin urmare, aceasta cererea nu îi poate aduce nici un folos practic, urmând a fi respinsa ca lipsita de interes, mai ales ca petentul a solicitat deja certificat de grefa (fila 19).

Sub aspectul legalitatii procesului-verbal contestat, verificând respectarea conditiilor de forma, instanta retine ca acesta cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16, alin. 7 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Instanta constata ca mentiunea datei ultimei verificari a cinemometrului nu este prevazuta sub sanctiunea nulitatii exprese, de art. 17 din O.G. nr. 2 din 2001, nici de art. 180 din H.G. nr. 1391 din 2006 si nici între mentiunile obligatorii, fiind necesar a se indica vatamarea suferita, conform art. 105, alin. 2 din Codul de procedura civila.

În primul rând, petentul nu a explicat în ce consta vatamarea suferita prin lipsa acestei mentiuni.

În al doilea rând, pentru aparatul radar identificat în procesul-verbal contestat s-a depus un buletinul de verificare metrologica nr. 0197810, în cuprinsul caruia este mentionata data emiterii (07.09.2009), precum si perioada de valabilitate de 1 an. Prin urmare, instanta apreciaza ca petentul nu a suferit nici o vatamare care sa nu poata fi înlaturata decât prin anularea procesului-verbal contestat, nefiind întrunite cerintele art. 105, alin. 2 din Codul de procedura civila.

Referitor la îndeplinirea conditiilor de fond, prin art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a prevazut obligatia conducatorilor de vehicule de a respecta viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus. Potrivit art. 49, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maxima de viteza în localitati este de 50 km/h.

Instanta constata ca, în mod corect, prima fapta contraventionala retinuta în sarcina petentului a fost încadrata în dispozitiile art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, care stabileste ca reprezinta contraventie depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Conform art. 147, punctul 1 din H.G. nr. 1391/2006, conducatorul de autovehicul este obligat sa aiba asupra sa cartea de identitate.

Potrivit art. 101, alin. 1, punctul 18 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. 2. Art. 35, alin. 2 prevede ca participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului rutier, sa înmâneze acestuia cartea de identitate.

Cât priveste legalitatea sanctiunilor aplicate, acestea se încadreaza în limitele prevazute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98, alin. 4, lit. d) si la art. 111, alin. 1, lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, respectiv la art. 7 din O.G. nr. 2 din 2001.

Instanta nu poate retine argumentul petentului în sensul ca agentul care a încheiat procesul-verbal nu avea calitatea de agent constatator, nefiind si operatorul radarului, întrucât, potrivit art. 15, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, contraventia se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevazute în actul normativ care stabileste si sanctioneaza fapta, denumite în mod generic agenti constatatori.

Din aceasta dispozitie reiese ca agentul constatator nu este, astfel cum sugereaza petentul, persoana care percepe fapta contraventionala prin propriile simturi, ci persoana care constata contraventia prin încheierea procesului-verbal – verbul „a constata“ având întelesul de stabilire si descriere a faptei contraventionale în cuprinsul procesului-verbal.

De altfel, art. 21, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 instituie regula ca agentul constatator decide si asupra sanctiunii, însa, nu conditioneaza calitatea de agent constatator de perceperea faptei prin propriile simturi.

O interpretare contrara, ce ar impune identitate între persoana care percepe în mod nemijlocit fapta si persoana care încheie procesul-verbal, ar avea drept consecinta imposibilitatea agentului constatator de a proceda la încheierea procesului-verbal în toate acele situatii în care nu a fost de fata la savârsirea faptei contraventionale. Daca ne referim numai la circulatia pe drumurile publice, aceasta concluzie ar duce, spre exemplu, la imposibilitatea încheierii procesului-verbal si a sanctionarii conducatorului auto vinovat de producerea unui accident rutier, având în vedere ca, în regula generala, agentul de politie nu este de fata la momentul producerii accidentului si deci, nu constata (percepe) prin propriile simturi faptele contraventionale.

Pe de alta parte, chiar daca s-ar împartasi opinia petentului, potrivit art. 180, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, în cazul în care constata încalcari ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei. Când însa fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, potrivit dispozitiilor art. 181, alin. 1, politistul rutier este cel care încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei.

Din interpretarea gramaticala si coroborata a celor doua texte reiese ca, în situatia în care fapta contraventionala a fost constatata cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, legiuitorul nu a mai prevazut expres ca procesul-verbal va fi încheiat de agentul constatator, ci de politistul rutier, deci o persoana care are competenta de a proceda potrivit art. 177 din H.G. nr. 1391/2006.

În cauza, agentul care a efectuat înregistrarea radar este atestat sa desfasoare activitati cu sistemul de supraveghere a traficului si masurare a vitezei (atestat fila 14), iar procesul-verbal a fost întocmit de un agent de politie folosit la oprire, mentionat si el în registrul cu evidenta constatarilor privind depasirea vitezei legale din data de 27.11.2009 (fila 13 din dosar), dupa ce i s-a comunicat prin statie viteza înregistrata, fiind respectate, deci, dispozitiile legale amintite mai sus.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contraventie contestat, instanta retine ca petentul a negat ca ar fi circulat cu viteza imputata.

1. Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, depasirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h se constata cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic. Din aceasta dispozitie reiese ca sarcina probei cu privire la temeinicia faptei revine intimatului, acesta fiind utilizatorul mijloacelor tehnice prevazute de lege.

Aceeasi concluzie se desprinde si din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, în interpretarea art. 6, paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia si jurisprudenta Curtii fac parte din dreptul intern, în conformitate cu dispozitiile art. 11, alin. 2 si art. 20 din Constitutia României), în care s-a aratat ca, si în materie contraventionala, în cazul unor sanctiuni de o anumita gravitate, precum retinerea permisului de conducere, sarcina probei savârsirii faptei apartine acuzarii (cauza Anghel contra României, hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 4 oct. 2007, cauza Neata contra României, decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la admisibilitate din 18 noi. 2008). Astfel, obligatia dovedirii vinovatiei apartine acuzarii, iar îndoiala îi profita celui acuzat (in dubio pro reo).

Sub acest aspect, instanta constata ca intimatul a depus la dosarul cauzei: registru cu evidenta constatarilor aparatului radar din 27.11.2009 (fila 13), atestat (fila 14), buletin de verificare metrologica nr. 0197810/07.09.2009 (fila 15), planse foto (fila 16, fila 47).

Faptul ca petentul nu a respectat viteza legala este probat cu înregistrarea efectuata cu aparatul radar marca PYTHON II, cu seria antenei de emisie-receptie PYT 672000175 si seria modulului de prelucrare-afisare PYT 673000175, omologat si verificat metrologic (buletin de verificare metrologica nr. 0197810/07.09.2009, în termen de valabilitate, fila 15), montat pe autoturismul Dacia, cu nr. MAI 12987 si utilizat de un operator atestat (atestat, fila 14), care a indicat ca autoturismul marca Mazda, cu nr. de înmatriculare B 73 AUN, se deplasa cu o viteza de 101 km/h în data de 27.11.2009, ora 11.20 (planse foto, filele 16, 47).

Contrar sustinerii petentului, copia buletinului de verificare metrologica depus în cauza poarta stampila Institutului National de Metrologie, antetul acestei institutii si semnatura verificatorului metrolog autorizat (fila 15), este corespunzator si are forta probanta a unui înscris oficial. Instanta apreciaza drept tendentioasa sustinerea petentului ca acesta nu cuprinde stampila institutiei ce l-a emis, stampila lizibila pe copia depusa, chiar necertificata pentru conformitate cu originalul.

În plus, nici în Ordinul nr. 27 din 2004, nici în Ordinul nr. 301 din 2005, în formele în vigoare la data constatarii faptei, nu sunt prevazute cerinte speciale de forma cu privire la buletinele de verificare metrologica, în afara obligativitatii de a mentiona marca si numarul de înmatriculare ale autovehiculului pe care este amplasat cinemometrul, mentiuni ce se regasesc în buletinul depus si care corespund celor notate în procesul-verbal. De altfel, petentul nici nu a indicat ce elemente ar lipsi.

Din plansele fotografice depuse la dosar se distinge marca, nr. de înmatriculare al autovehiculului, se vede data si ora înregistrarii, precum si valoarea vitezei masurate.

În lipsa unor prevederi legale contrare, instanta apreciaza ca si un singur cadru foto este suficient pentru a proba valoarea vitezei de circulatie. De altfel, numarul de înmatriculare este lizibil în cadrul 0239 (fila 16), cadrul 0325 si 0389 (fila 47), viteza blocata (viteza cea mai mare înregistrata, evidentiata la litera B conform extrasului din manualul de operare a radarului, fila 36) este de 101 km/h, iar, din succesiunea imaginilor, este evident ca este surprins acelasi autoturism în toate cadrele foto.

De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul ca aparatul radar ar fi fost utilizat necorespunzator, surprinderea unor imagini mai putin clare nefiind relevanta, câta vreme exista cadre în care se regasesc toate elementele cerute de punctul 3.5.1 din NML 021-05.

Asa cum rezulta din adresa Biroului Român de Metrologie Legala nr. 11865 din 23.10.2009 (fila 23), valabilitatea aprobarii de model are relevanta numai pentru cei care fabrica sau importa aceste sisteme de supraveghere a traficului rutier, fiind perioada în care aceste mijloace tehnice pot fi comercializate. Ea nu este necesara si pentru utilizarea în continuare a cinemometrelor, câta vreme acestea au fost admise la verificarile metrologice periodice, asa cum este cazul în speta.

Instanta constata ca intimatul a precizat în cuprinsul întâmpinarii (fila 9) ca autotestarea se efectueaza automat, la pornire si operatorul radar nu o poate influenta, iar unul dintre cadrele foto depuse este fara imagine si afiseaza mentiunea „Testare automata“.

Mai mult, în adresa Biroului Român de Metrologie Legala nr. 11865 din 23.10.2009 (fila 23), se arata ca, în timpul autotestarii, functionarea aparatului este blocata si nu pot fi generate înregistrari. Or, în cauza, se distinge viteza de deplasare, data, precum si imaginea autoturismului, iar petentul nu a explicat de ce apreciaza ca numarul de cadre înregistrate între momentul pornirii si ora la care a fost surprins autoturismul sau, ar fi prea mic, nici pe ce se întemeiaza afirmatia ca aparatul radar înregistreaza 25 de cadre pe secunda.

Prin urmare, instanta nu poate retine critica petentului în sensul ca aparatul radar a fost oprit si pornit în momentul în care el a circulat prin fata acestuia. Totodata, chiar daca aceasta ipoteza ar fi adevarata, petentul nu a indicat niciun temei de drept care sa interzica acest mod de operare, câta vreme aparatul radar a efectuat înregistrarea, iar scopul supravegherii traficului este prevenirea accidentelor de circulatie.

Mai mult, petentul se contrazice si, dupa ce afirma ca aparatul radar a fost utilizat stationar (plângere, fila 1, pagina 2), la termenul din data de 10.03.2010 precizeaza ca aparatul radar este unul mobil (fila 41), contrar a ceea ce s-a mentionat în procesul-verbal contestat, semnat fara obiectiuni pe acest aspect si contrar sustinerii intimatului. Daca aparatul radar era, într-adevar, mobil, pe ecran ar fi aparut litera P, care indica viteza autoturismului de politie (manual de operare a radarului, fila 36), ceea ce nu s-a întâmplat.

De altfel, distinctia nici nu prezinta relevanta, câta vreme cinemometrul poate fi utilizat, conform buletinului de verificare metrologica, atât stationar, cât si în miscare.

Asupra necesitatii ca aparatul radar sa fie sigilat, instanta constata ca punctele 3.2.2 si 3.7 din NML 021-05 prevad ca blocurile functionale ale cinemometrului trebuie sa fie prevazute cu posibilitati de sigilare, atât pentru sigiliile producatorului cât si pentru sigiliile metrologice.

Deci, cerinte privitoare la sigilare sunt verificate la momentul efectuarii verificarii periodice a cinemometrelor, de catre persoanele competente din cadrul Biroului Român de Metrologie Legala. Ele nu trebuie probate distinct, pentru fiecare fapta contraventionala înregistrata, fiind suficient sa se depuna buletinul de verificare metrologica în termen de valabilitate, buletin care atesta faptul ca au fost verificate toate cerintele metrologice prevazute de NML 021-05, inclusiv cele privitoare la sigilare.

În lumina acestor considerente, instanta apreciaza ca au fost respectate toate cerintele din Norma de metrologie legala nr. 021 – 05 Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor, aprobata prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legala nr. 301 din 2005, modificat prin Ordinul nr. 153 din 2007, apoi prin Ordinul nr. 187 din 2009 (care a abrogat în întregime punctul 4, invocat si citat de petent), în vigoare la data constatarii faptei.

În procesul-verbal contestat s-a retinut ca autoturismul condus de petent a fost înregistrat pe DN 65, pe raza localitatii Lunca Corbului, pozitia kilometrica 95+500 m, aspect ce se coroboreaza cu mentiunea din registrul de evidenta a constatarilor privind depasirea vitezei legale din 27.11.2009 (fila 13), în care este trecut ca loc al înregistrarii DN 65, localitatea Lunca Corbului, pozitia kilometrica 95+500 m.

Aceste mentiuni sunt sustinute si de adresele Sectiei de Drumuri Nationale Pitesti nr. 1437 din 04.03.2010 (fila 32) si nr. 1675 din 15.03.2010 (fila 44), în care se arata ca pozitia kilometrica 95+500 m, de pe DN 65, se afla pe raza localitatii Lunca Corbului, localitate situata între indicatoarele de intrare-iesire km 95+200 m si km 97+200 m, la 500 m de intrarea în localitate dinspre Slatina.

Având în vedere sensul de mers al petentului, potrivit propriilor afirmatii (Bucuresti catre Craiova, adica Pitesti catre Slatina, fila 1), precum si faptul ca a fost filmat din fata, rezulta ca acesta se afla pe raza localitatii Lunca Corbului, la momentul înregistrarii vitezei de circulatie de 101 km/h.

Totodata, în plansele fotografice apare o reducere a vitezei în trepte (de la 101 km/h, la secunda 19, la 85 km/h, la secunda 21 si 49 km/h la secunda 22, fila 16, respectiv 51 km/h la secunda 24, fila 47), conforma cu o frâna brusca, desi petentul se pregatea sa iasa din localitate, spre o portiune de drum cu limita de viteza superioara, de unde rezulta ca acesta a observat autoturismul politiei si a redus viteza spre limita legala în localitate – un indiciu în plus ca petentul era constient de faptul ca circula pe raza unei localitati.

2. Cu privire la cea de-a doua fapta contraventionala retinuta în sarcina petentului, acesta nu a contestat faptul ca nu a prezentat cartea de identitate si nici nu a formulat obiectiuni asupra acestui aspect.

Coroborând toate probele mentionate mai sus, instanta retine temeinicia contraventiilor imputate petentului prin procesul-verbal în cauza.

În privinta sanctiunilor, pentru depasirea vitezei legale cu 51 km/h, agentul constatator i-a aplicat petentului 9 puncte amenda (540 lei), ceea ce reprezinta minimul prevazut de art. 98, alin. 4, lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 si masura complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 de zile, iar pentru neprezentarea cartii de identitate, i-a aplicat avertisment.

Potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001, sanctiunea aplicata trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Fapta imputata petentului este o fapta de pericol, ratiunea instituirii ei fiind, în primul rând, prevenirea accidentelor de circulatie, iar limitele ridicate ale amenzii contraventionale (între 9 si 20 de puncte amenda), cele mai mari ce pot fi aplicate persoanei fizice, denota un pericol social ridicat.

Întrucât petentul a depasit viteza legala în localitate cu 51 de km/h – mai  mult decât dublul vitezei legale admise pe acel sector de drum – reducând cu mult posibilitatea de frânare, în caz de nevoie si punându-i în pericol pe ceilalti participanti la trafic si nici nu a avut asupra sa permisul de conducere, îngreunând efectuarea verificarilor prevazute de lege, instanta apreciaza ca sanctiunile aplicate sunt proportionale cu gravitatea faptei savârsite, iar agentul constatator a procedat la o corecta individualizare a acestora, putând fi sesizata chiar o nota de indulgenta.

În consecinta, constatând legalitatea si temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta va respinge ca nefondata plângerea formulata de petentul B E împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 4467473, încheiat de intimat la data de 27.11.2009 si va mentine procesul-verbal contestat ca fiind legal si temeinic întocmit.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge, ca lipsita de interes, cererea petentului de suspendare a executarii sanctiunilor pâna la solutionarea plângerii.

Respinge, ca nefondata, plângerea contraventionala formulata de petentul B E, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Arges – Politia Orasului Costesti,  împotriva procesului-verbal seria CC nr. 4467473, încheiat de intimat la data de 27.11.2009.

Mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 4467473, din 27.11.2009, ca fiind legal si temeinic întocmit.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica astazi, 05 mai 2010.