Perfectare act

Sentinţă civilă 649 din 01.09.2010


DOSAR NR.681/829/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ NR.649

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 01.09.2010

Complet format din :

PREŞEDINTE  - STOICA MARILENA DANIELA

Cu participare :

GREFIER -  BUŢUCAN DANIELA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect ”perfectare act” formulată de reclamanţii B. L., B. C., în contradictoriu cu pârâţii B. I. şi B. G..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul B. L., lipsă fiind reclamanta B.C. şi pârâţii B.I., B. G..

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, menţiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi stadiul procesual, după care:

Reclamantul B.L., prezent în instanţă depune la dosar chitanţa nr.17515 din data de 01.09.2010, reprezentând taxă judiciară de timbru şi ziarul prin care s-a procedat la citarea pârâţilor, prin publicitate lărgită.

La întrebarea instanţei reclamantul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză, instanţa constată cauza în stare de judecată, şi acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul B. L., având cuvântul pe fond  solicită admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată şi precizată, să se constate perfectă convenţia de vânzare-cumpărare încheiată la data de 11.06.2001, între reclamanţi în calitate de cumpărători şi pârâţi în calitate de vânzători, privind imobilul casă de locuit şi categoriile de teren specificate anterior, fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A,

-deliberând-

Prin cererea înregistrată sub nr. 681/829/2009 pe rolul Judecătoriei Podu-Turcului, reclamantii B. L. si B.C. au chemat în judecată în calitate de pârâti pe numitii  B. I. si B.G. , solicitand instantei pentru ca prin hotărâre judecătorească să dispună perfectarea convenţiei de vânuare-cumpărare pentru suprafaţa de casa de locut in suprafata de 35 mp si teren in suprafata de 6600 mp ambele situate in sat Ungureni, com Tatarasti.

În motivarea cererii se arată în esenţă, că la data de 11.06.2001, reclamantii au incheiat cu paratii un inscris sub semnatura privata , inscris in urma caruia acestia din urma le-au vandut  imobilul impreuna cu suprafata de teren mai sus mentionata.

Ulterior  pârâtii nu au mai putut fi contactati pentru întocmirea actelor de vanzare cumparare in forma  autentica.

În susţinerea acţiunii, paratul a depus următoarele înscrisuri:copia inscrisului sub semnatura privata şi a solicitat probele cu interogatoriul pârâţilor şi expertiză topocadastrală si in specialitatea in constructii.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.1073, 1075 Cod civil.

Legal citati pârâtii nu s-au prezentat in instanta si nu au formulat întâmpinare.

In cauza a fost administrata proba cu expertiza in specialitatea constructii si  topocadastrala atasata la filele 55-63 si 76-77 din dosar si proba cu martori.

In cauza au fost audiati martorii Chiper Maria si Chiper Aurel  depozitii atasate la filele 36-37 din dosar.

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 11.06.2001, intre reclamanti in calitate de cumparatori si parati in calitate de vanzatori a fost incheiat actul de vanzare cumparare avand ca obiect teren arabil in  suprafata de 6600 mp si casa de locuit in suprafata de 35 mp ambele situate in com Tatarasti sat Ungureni.

Ulterior incheierii acestui act paratii nu au mai fost de gasit pentru a incheia cu reclamantii act autentic asupra constructiei si terenului vandute.

Prin expertiza topocadastrala a fost identificat terenul ce a facut obiectul contractului de vanzare – cumparare ca fiind in suprafata de 6600 mp, situat in intravilanul com Tatarasti,sat Ungureni, jud Bacau cu urmatorii vecini:la nord drum satesc, la est Balan Lucian, la sud paraul Polocin; la vest Balan Lucian, teren  avand valoarea de 660 lei.

Constructia a fost identificata prin expertiza in specialitatea constructii intocmita de expert Chitroceanu Nelu  ca avand  16,28 mp  compusa dintr-o camera si chiler situata in com Tatarasti, sat Ungureni  cu urmatoarele vecinatati: la nord drum satesc, la est Balan Lucian, la sud paraul Polocin; la vest Balan Lucian .

Instanta a dispus prin incheiere completarea de catre reclamant a taxei de timbru in valoare de 62 lei, la valoarea terenului si a cladirii specificata in expertize.

Vazind dispozitiile art 46 din Leg 18/1991 potrivit carora actele de vanzare cumparare ce au ca obiect terenuri nu sunt valabile in lipsa incheierii lor prin act autentic, precum si dispozitiile art 1075- 1077 Cod Civil instanta urmeaza sa admita cererea reclamantilor si sa constate ca fiind perfectat actul de vanzare – cumparare avand ca obiect suprafata de teren arabil de 6600 mp si imobilul in suprafata de 16,28 mp ambele situate in com Tatarasti, sat Ungureni,jud Bacau ,vecini : la nord drum satesc, la est Balan Lucian, la sud paraul Polocin; la vest Balan Lucian , act de vanzare -cumparare incheiat intre cumparatori in calitate de  reclamanti si vanzatori in calitate de parati.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea având ca obiect „perfectare vânzare-cumpărare”formulată de reclamanţii B. L. şi B. C., domiciliaţi în comuna Tătărăşti, sat Ungureni, judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâţii B.I. şi B. G..

Dispune perfectarea convenţiei încheiată la data de 11.06.2001, între reclamanţi în calitate de cumpărători şi pârâţi în calitate de vânzători, privind imobilul constând în casa de locuit în suprafaţă de  35 mp. situată în sat Ungureni, comuna Tătărăşti, judeţul Bacău cu următoarele vecinătăţi: la nord drum, la est, sud şi vest Bucur Anica şi următoarele suprafeţe de teren: 608 mp. teren, situat în satul Ungureni, comuna Tătărăşti, judeţul Bacău, cu vecinii: la N drum, la est şi sud Bucur Anica, la vest Bucur Ştefan, suprafaţa de 4674 teren arabil situat în aceeaşi comună cu următoarele vecinătăţi: la Nord drum, la est limita vatra sat, la sud pârâu, la vest Bucur Anica; suprafaţa de 911 mp. teren cu destinaţia vie având ca vecini: la nord şi est Bucur Anica la sud şi vest Bucur Ştefan; suprafaţa de 322 mp. curţi construcţii având ca vecini la Nord drum, la est, sud şi vest Bucur Anica, şi suprafaţa de 75 mp. teren neproductiv având ca vecini: la Nord Bucur Anica, la est limita vatra sat, la sud pârâu, la vest Bucur Ştefan.

Constată perfectă convenţia de vânzare-cumpărare încheiată la data de 11.06.2001, încheiată între reclamanţi în calitate de cumpărători şi pârâţi în calitate de vânzători, privind imobilul casă de locuit şi categoriile de teren specificate anterior.

Dispune plata către expertul Butnaru Mihai a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu definitiv pentru expertiza topografică, achitat cu chitanţa nr.2818161/1/17.03.2010 (fl.42 ds).

Dispune plata către expertul Chitroceanu Nelu a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu definitiv pentru expertiza în specialitatea construcţii achitat cu chitanţa nr.2818166/1/17.03.2010 (fl.43 ds).

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.09.2010.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

STOICA DANIELA MARILENA BUŢUCAN DANIELA

Red. SDM/tehnoredact. BD;

Ex.6

23.09.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă  la data de 01.09.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 15.10.2010.

1

Domenii speta