Fond funciar

Sentinţă civilă 376 din 18.04.2012


R O M A N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr.228/829/2012

SENTINŢA CIVILĂ NR.376

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.04.2012

COMPLET FORMAT DIN:

PREŞEDINTE –

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect” fond funciar”,formulată de reclamantul M. Gh.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar ___ şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar ___.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile reclamantul M.Gh. M. şi pârâtele comisii: Comisia Locală de aplicare a legilor fondului Funciar -- şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar __.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, menţiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi stadiul procesual, se învederează că pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar  ___ a depus la dosar relaţii, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat instanţa constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A

-deliberând-

Prin cererea inregistrata la data de 27.01.2012 sub nr 228 pe rolul Judecatoriei Podu Turcului ,reclamantul M.M. a chemat in judecata  Comisia locala de fond funciar a com ___ si Comisia Judeteana Bacau solicitand  instantei  sa dispuna obligarea acestora la modificarea TP  ___ eliberat la data de 28.08.2000 de Comisia Locala de fond funciar a com ___ in sensul inscrierii suprafetei de teren de 1,09 ha la categoria de folosinta “arabil  in T -69, P 1921/2.

Cauza este legal scutita de taxa de timbru.

In cauza a fost administrata proba cu acte.

Au fost atasate la dosarul cauzei (fila 3,6 si 22 din dosar  )  o copie a titlului de proprietate ,certificatul de mostenitor si procesul – verbal de punere in posesie .

Instanta a solicitat si au fost depuse relatii de la Comisia Locala de fond funciar a comunei  Podu Turcului.

Parata Comisia locala de fond funciar a com Podu Turcului a atasat la fila 21 din dosar adresa cu nr 1306 din data de 22.03.2011 prin care a declarat ca este de acord cu rectificarea titlului de proprietate in sensul corectarii tarlalei si parcelei in care este situata suprafata de teren  de 1,09 ha.

Din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:

La data de 28.08.2000 a fost eliberat pe numele defunctului  M.I.suprafata de teren de 3,3526 ha .

In urma decesului acestuia au ramas ca mostenitori asa cum rezulta din continutul certificatului de mostenitor nr 164/23.11.2000 atasat la fila 6 din dosar numitul  M.M. in calitate de descendent.

 In mod eronat  asa cum rezulta si din continutul procesului-verbal de punere in posesie intocmit in data de 22.11.2011 pentru suprafata de teren de 1,19 ha a fost trecuta eronat  Tarlaua 84, Parcela 1981/2 categoria de folosinta “vii” in loc de Parcela 1921/2, categoria de folosinta “arabil”cu urmatoarele vecinatati: la Nord DN 11 A, la Est rezerva Comisia Locala, la Sud Pocovnicu Ghe Ion , la vest mostenitorii defunctei  Floroiu Aurica .

 Pentru aceste motive, vazand si disp art 54 din Legea fondului funciar instanta urmeaza sa admita cererea reclamantului si  sa dispuna rectificarea titlului de proprietate  nr 61273 eliberat la data de 28.08.2000 in sensul aratat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMALE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulară de reclamantul M.Gh. M., domiciliat în mun. ___, str. B-dul ___, bl.C2, ap.9, judeţul ___, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar ___ şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bacău.

Dispune modificarea titlului de proprietate nr.___ eliberat la data de 28.08.2000 pe numele defunctului M.I. în sensul înscrierii suprafeţei de teren de 1,09 ha la categoria de folosinţă arabil situat în T.69, Parcela 1921/2, cu următoarele vecinătăţi: la nord - DN 11 A, la est - rezervă Comisia Locală Podu Turcului, la sud – Pocovnicu Gheorghe Ion, la vest – moştenitorii defunctei Floroiu Aurica.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.04.2012.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. SDM/tehnoredact. BD;

Ex.5

09.05.2012