Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 1387 din 16.12.2010


Dosar nr. 767/829/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR.1387/16.12.2010

 Şedinţa publică de la 16.12.2010?

Completul compus din:

PREŞEDINTE : JUDECĂTOR PANFIL SIMONA-CARMEN

GREFEIR : BRADEA ANGELICA?

Pe rol judecarea cauzei civile  privind pe reclamanta PAROHIA ____, reprezentant legal ____ şi pe pârâta COMUNA STĂNIŞEŞTI – prin primar, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reprezentantul legal  - Barcan Neculai pentru reclamanta  PAROHIA ___ lipsind pârâta  - COMUNA STĂNIŞEŞTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că procedura de citare este completă,  după care:

Instanţa, având în vedere obiectul acţiunii, art. 111 Cod procedură civilă, invocă excepţia inadmisibilităţii cererii.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul pe excepţie, arată că este de acord.

. Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, lasă soluţia la aprecierea instanţei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare:?

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 767/829/01.07.2010, reclamanta PAROHIA ____ a chemat în judecată pe pârâta COMUNA STĂNIŞEŞTI, pentru ca instanţa, prin hotărâre judecătorească să constate că este proprietara bisericii parohiale, bisericii de cimitir şi a casei parohiale.

La termenul din 23.09.2010, reclamanta şi-a modificat cererea, arătând că doreşte să se constate că este proprietara terenurilor pe care sunt situate şi care împrejmuiesc aceste clădiri: 11 200 mp, 4206 mp şi respectiv 602 mp.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin legile fondului funciar i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru terenul extravilan, eliberându-i-se TP 109368/1994, precum şi faptul că cererile de reconstituire formulate ca urmarea a apariţiei Legii 169 şi 247 au fost înregistrate la Comisie sub nr. 362.

În drept, cererea a fost motivată prin dispoziţiile art. 111 C.pr.civ.

Cererea a fost timbrată la valoare, potrivit dispoziţiilor Lg. 146/1997, potrivit valorilor stabilite de expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici din Bacău, cu suma de 860 de lei.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a solicitat ca instanţa să constate că este proprietara unor suprafeţe de teren pe care le-a dobândit prin împroprietărire sau prin cumpărare, terenuri înscrise la rol potrivit certificatelor ataşate la dosar la filele 6,7 şi 8.

Potrivit art.111 Cod pr.civ. pe calea acţiunii în constatare se poate solicita

constatarea existentei sau neexistentei unui drept si nu constatarea unei situaţii de fapt.

Teza finala a dispoziţiilor mai sus menţionate consacră şi caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţa de acţiunea în realizare (“cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”).

Prin urmare, textul art.111 Cod pr.civ. impune, pentru admisibilitatea

acţiunii în constatare condiţia ca partea sa nu poată cere pe calea unei alte acţiuni realizarea dreptului dedus judecăţii.

Or, în speţă, reclamanta are calea realizării dreptului său prin urmarea procedurilor prevăzute de legile de restituirea proprietăţilor, şi nu are alegerea unei alte proceduri aşa cum este cea pendinte. De altfel, reclamanta a şi început această procedură, aşa cum rezultă din cererile adresate Comisiei Locale Stănişeşti şi înregistrate la aceasta încă din anul 2005, ataşate în copie la dosar la filele 24- 26.

Pe cale de consecinţă, având în vedere consideraţiile teoretice asupra  cererii formulate de reclamantă şi situaţia concretă (obligativitatea derulării procedurilor demarate în vederea reconstituirii terenurilor), instanţa urmează a admite excepţia invocată şi a constata că este inadmisibila acţiunea in constatare  deoarece reclamanta are la dispoziţie acţiunea in realizare

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia inadmisibilităţii şi în consecinţă respinge acţiunea civilă având ca obiect „acţiunea în constatare” formulată de reclamanta Parohia ___ prin reprezentant legal ___, domiciliat în comuna ___, sat. ___, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta Comuna Stănişeşti, jud. Bacău – prin primar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2010.

Preşedinte, Grefier,

judecător Panfil Simona-Carmen  Bradea Angelica

red./tehnored. 4 ex.

S.P./A.B.

11.01.2011

 Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 16.12.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 01.02.2011.