Art. 6 din Legea nr. 241/2005 – lege penală mai favorabilă; condamnare pentru acte materiale comise până la data numirii lichidatorului judiciar; acţiune civilă – partea responsabilă civilmente în insolvenţă – stabilire accesorii

Sentinţă penală 1053 din 09.04.2013


Prin sentinţa penală nr. 1053/09.04.2013 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosar nr. 7003/245/2012 s-au dispus următoarele:

„Condamnă inculpaţii: C.C. şi C.V., fiecare la câte o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. d Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata unor termene de încercare de 2 ani şi 8 luni, conform art. 82 Cod penal.

Atrage atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 83 Cod penal în conformitate cu care comiterea unei noi infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepsei.

Aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal ce va fi suspendată în condiţiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal.

În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 şi 100 alin. 3 Cod civil (1864) obligă inculpatul C.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi, prin M.R.L.I. SPRL, să plătească părţii civile A. N.A.F., prin G.F. – S. J.I., suma de 76.965 lei, la care se adăugă dobânda legală prev. de art. 120 din OG 92/2003 de la data fiecărui act material în parte  şi până la data achitării integrale a debitului pentru inculpatul C.C., respectiv până la data de 22.02.2011 pentru SC C. SRL Iaşi

În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 100 alin. 3 şi 1003 Cod civil (1864) obligă în solidar inculpaţii C.C. şi C.V. şi aceştia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi, prin M.R.L.I. SPRL, să plătească părţii civile A. N.A.F., prin G.F. – S. J.I., suma de 84.237 lei, la care se adăugă dobânda legală prev. de art. 120 din OG 92/2003 de la data fiecărui act material în parte şi până la data achitării integrale a debitului pentru inculpaţii C.C. şi C.V., respectiv până la data de 22.02.2011 pentru SC C. SRL Iaşi.

Menţine sechestru asigurator instituit pe imobilul . aparţinând inculpaţilor C.C. şi C.V. prin Ordonanţa din data de 23.08.2011 dată în dosarul nr. 877/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi (proces verbal de aplicare a sechestrului asigurator din data de 30.08.2011).

În baza art. 191 alin. 2, 3 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi, prin M.R.L.I. SPRL, să plătească statului suma de 750 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dat în dosarul nr. 877/P/2011 la data de 24.02.2012 şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 7003/245/2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor C.C. şi C.V., ambii pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei că, în calitate de administratori ai SC C. SRL Iaşi, cu intenţie, în perioada februarie 2008 – ianuarie 2010, martie 2010 – aprilie 2011 - inculpatul C.C., respectiv în perioada septembrie 2009 – ianuarie 2010, martie 2010 – aprilie 2011 - inculpata C.V., au reţinut şi nu au virat la bugetul de stat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, în termen de 30 de zile de la scadenţă, fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma de 221.934 lei în cazul inculpatului C.C., respectiv suma de 113.764 lei în cazul inculpatei C.V.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut ca fiind pe deplin dovedite următoarele:

SC C. SRL Iaşi a fost înfiinţată la data de 27.05.1991 de către inculpatul C.C., acesta fiind numit administrator cu aceeaşi dată. La data de 14.07.2009, inculpata C.V. a fost numită în funcţia de administrator, desfăşurând această activitate alături de inculpatul C.C., soţul ei. Conform declaraţiilor ambilor inculpaţi, aceştia s-au ocupat împreună de administrarea firmei. Chiar dacă şi-au împărţit sarcinile, inculpata C.V. ocupându-se de contabilitate şi de relaţiile societăţii cu băncile şi cu organele fiscale, în vreme ce inculpatul C.C. s-a ocupat de producţie, în sarcina ambilor exista obligaţia legală de a plăti la timp datoriile societăţii către bugetul de stat, respectiv sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

La data de 23.03.2009, reprezentanţii Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Iaşi, prin adresa nr. 600924/17.03.2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la faptul că numitul C.C., administrator al SC C. SRL Iaşi, a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat, în cursul anului 2008, impozitele şi contribuţiile cu caracter de stopaj la sursă, în termen de 30 de zile de la scadenţă, fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 63.276 lei. În urma acestei sesizări, s-a efectuat la sediul social al SC C. SRL I. o inspecţie fiscală de către organele de control din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi ce a vizat perioada 01.01.2004 – 31.12.2008 pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă. Inspecţia fiscală s-a desfăşurat în perioada martie – aprilie 2009, fiind verificate evidenţa contabilă a contribuabilului şi evidenţa fiscală deţinută de organele fiscale, constatările fiind cuprinse în raportul de inspecţie fiscală din 22.04.2009, înregistrat la AFP Mun. Iaşi sub nr. 3986/22.04.2009.

În anul 2008, SC C. SRL Iaşi, administrată de inculpatul C.C., a înregistrat debite cu titlu de impozite şi contribuţii cu stopaj la sursă, inculpatul reţinând în fapt cu titlu de contribuţii cu stopaj la sursă sume mai mari decât cele declarate la organele fiscale (în declaraţiile 100 şi 102) sau nu a declarat deloc unele sume reţinute cu acest titlu. S-a stabilit astfel, pe lângă debitul declarat şi neachitat, un debit suplimentar, cel nedeclarat, care evident nu a fost achitat în termenul prevăzut de lege (pe data de 25 a lunii următoare) şi nici în 30 de zile de la scadenţă. Debitele reţinute şi nedeclarate în cursul anului 2008 au privit doar contribuţia individuală de asigurări sociale reţinute de la asiguraţi, contribuţia personalului la fondul de şomaj şi contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi, fără a se constata diferenţe în ceea ce priveşte impozitul pe veniturile din salarii declarat pe acelaşi an.

Din adresa nr. ACM/10467 din 12.07.2011 a AFP Mun. Iaşi rezultă că toate sumele reţinute pe anul 2008 cu titlu de impozite şi contribuţii cu stopaj la sursă declarate de inculpat la organele fiscale precum şi cele reţinute pe anul 2008 cu acelaşi titlu dar nedeclarate la organele fiscale au fost achitate de SC C. SRL Iaşi după scadenţă şi după expirarea termenului de 30 de zile de la scadenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Debitul neachitat de 11.508 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii priveşte anii 2006-2007, aşa cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală nr. 3986/22.04.2009.

Pentru anul 2008, situaţia neplăţii în termenul de 30 de zile de la scadenţă a sumelor reţinute cu titlu de contribuţii şi impozite cu stopaj la sursă, atât a celor declarate cât şi a celor nedeclarate, se prezintă astfel:

Impozit pe veniturile din salarii:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢII

25.02.20081.199 lei1.199 lei28.03.2008

25.04.20881.756 lei1.756 lei04.03.2009

25.05.20081.756 lei1.756 lei04.03.2009

25.06.20081946 lei1092 lei

854 lei04.03.2009

16.03.2009

25.07.20081757 lei1757 lei16.03.2009

25.08.20081749 lei1749 lei16.03.2009

25.09.20081755 lei1115 lei

640 lei19.03.2009

16.03.2009

25.10.20081894 lei1894 lei19.03.2009

25.11.20082177 lei2177 lei19.03.2009

25.12.20082133 lei2133 lei19.03.2009

25.01.20092118 lei2118 lei19.03.2009

Rezultă astfel o sumă totală de 20.240 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă.

Contribuţia de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢIISUMA NEDECLARATĂ

25.02.20082278 lei2278 lei28.03.2008100 lei

25.04.2088---2260 lei

25.05.2008---2289 lei

25.06.2008---2408 lei

25.07.2008---2289 lei

25.08.2008---2241 lei

25.09.2008---2241 lei

25.10.2008---2290 lei

25.11.2008---2486 lei

25.12.2008---2428 lei

25.01.2009---2426 lei

Rezultă astfel o sumă totală de 25.736 lei (în urma însumării contribuţiilor declarate şi a celor nedeclarate) reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi  şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă.

Contribuţia de asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢIISUMA NEDECLARATĂ

25.02.20081159 lei1159 lei28.03.2008468 lei

25.04.2088---1546 lei

25.05.2008---1545 lei

25.06.2008---1628 lei

25.07.2008---1545 lei

25.08.2008---1291 lei

25.09.2008---1303 lei

25.10.2008---1323 lei

25.11.2008---1453 lei

25.12.2008---1418 lei

25.01.2009---1403 lei

Rezultă astfel o sumă totală de 16.082 lei (în urma însumării contribuţiilor declarate şi a celor nedeclarate) reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate reţinută de la asiguraţi şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă.

Contribuţia de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢIISUMA NEDECLARATĂ

25.02.2008142 lei142 lei24.03.200817 lei

25.03.208811411424.03.20085 lei

25.04.2008---119 lei

25.05.2008---133 lei

25.06.2008---140 lei

25.07.2008---133 lei

25.08.2008---130 lei

25.09.2008---131 lei

25.10.2008---134 lei

25.11.2008---140 lei

25.12.2008---135 lei

25.01.2009134 lei

Rezultă astfel o sumă totală de 1.351 lei (în urma însumării contribuţiilor declarate şi a celor nedeclarate) reprezentând contribuţia de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă.

Se reţine aşadar că inculpatul C.C. a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat în termen de 30 de zile de la scadenţă, în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă aferente perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în cuantum total de 63.409 lei.

Efectuându-se cercetări în baza sesizării iniţiale, din adresa nr. ACM/10467 din 12.07.2011 a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, fişa sintetică totală privind debitele aparţinând SC C. SRL Iaşi pe anul 2009, declaraţiile 100 şi 102 pe anii 2009 – 2010, statele de plată pe anii 2008 – 2011, balanţele lunare de verificare pe anii 2008 – 2011, a rezultat că inculpatul C.C., în calitate de administrator al SC C. SRL Iaşi a reţinut şi nu a virat, în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenţei sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.02.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în sumă de 135.818 lei, după cum urmează: impozit pe venituri din salarii în sumă de 52.738 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinute de la asiguraţi în sumă de 51.166 lei, contribuţia personalului la fondul de şomaj în sumă de 2459 lei şi contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în sumă de 29.455 lei.

De asemenea, având în vedere că inculpata C.V. a obţinut calitatea de administrator al SC C. SRL la data de 14.07.2009 (conform bazei de date ORC – fila 24 d.inst.), rezultă că aceasta a reţinut şi nu a virat în cel mult 30 de zile de la data scadenţei sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă aferente perioadei august 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.09.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în sumă de 91.057 lei, după cum urmează: impozit pe venituri din salarii în sumă de 37.847 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinute de la asiguraţi în sumă de 32.675 lei, contribuţia personalului la fondul de şomaj în sumă de 1.567 lei şi contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în sumă de 18.968 lei.

Instanţa va reţine că, potrivit bazei de date ORC – filele 23 - 24 d.inst. – SC C. SRL se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, la data de 22.02.2011 fiind numit ca administrator judiciar cu puteri depline M.R.L.I. SPRL, având ca putere conducerea integrală a activităţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 85/2006, (1) deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenţia de reorganizare. (2) Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii. (3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 85/2006, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

Prin urmare, toate plăţile ce ar fi trebuit fi efectuate după data de 22.02.2011 erau în sarcina administratorului judiciar , care avea puteri depline, neputând fi puse astfel în sarcina inculpaţilor. Prin urmare, plăţile din datele de 25.02.2011, 25.03.2011 şi 25.04.2011 reţinute ca acte materiale în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu nu vor fi avute în vedere şi de către instanţă ca perioadă infracţională, toate calculele urmând a se efectua pentru impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă reţinute până în luna decembrie 2010.

Situaţia sumelor reţinute cu titlu de contribuţii şi impozite cu stopaj la sursă care nu au fost virate către bugetul de stat în termen de 30 de zile de la scadenţă în perioada 2009 – 2010, se prezintă astfel pentru inculpatul C.C.:

Impozit pe veniturile din salarii:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢII

25.02.20092389 lei0 lei

25.03.20092150 lei0

25.04.20092083 lei0

25.05.20092043 lei0

25.06.20092234 lei0

25.07.20091996 lei0

25.08.20091996 lei0

25.09.20092236 lei0

25.10.20092567 lei0

25.11.20092161 lei0

25.12.20093135 lei0

25.01.20102409 lei0

25.03.20102291 lei229126.04.2010

25.04.20102530 lei0

25.05.20102679 lei0

25.06.20102560 lei0

25.07.20102603 lei0

25.08.20102474 lei0

25.09.20102464 lei0

25.10.20102406 lei0

25.11.20102666 lei0

25.12.20102666 lei0

Contribuţia de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢII

25.02.20092617 lei2617 lei30.11, 28.12.2009,01,02, 31,05, 01.06.2010

25.03.20092758 lei2758 lei01.06, 29.06, 01.10, 07.10, 08.10, 26.10, 16.11, 02.12.2010

25.04.20092672 lei1997 lei02.12, 16.12, 23.12.2010, 31.01, 28.02.2011

25.05.20092621 lei0

25.06.20092741 lei0

25.07.20092541 lei0

25.08.20092541 lei0

25.09.20092677 lei0

25.10.20092567 lei0

25.11.20092891 lei0

25.12.20093135 lei0

25.01.20103051 lei0

25.03.20102924 lei292426.04.2010

25.04.20103163 lei0

25.05.20103272 lei0

25.06.20103043 lei0

25.07.20103095 lei0

25.08.20102857 lei0

25.09.20100 lei0

25.10.20100 lei0

25.11.20100 lei0

25.12.20100 lei0

Contribuţia de asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢII

25.02.20092166 lei0 lei

25.03.20091445 lei0

25.04.20091401 lei0

25.05.20091374 lei0

25.06.20091437 lei0

25.07.20091332 lei0

25.08.20091332 lei0

25.09.20091397 lei0

25.10.20091346 lei0

25.11.20091515 lei0

25.12.20091644 lei0

25.01.20101650 lei0

25.03.20101467 lei146726.04.2010

25.04.20101613 lei0

25.05.20102174 lei0

25.06.20102087 lei0

25.07.20102086 lei0

25.08.20101989 lei0

25.09.20100 lei0

25.10.20100 lei0

25.11.20100 lei0

25.12.20100 lei0

Contribuţia de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi:

SCADENŢASUMA DECLARATĂSUMA STINSĂDATA PLĂŢII

25.02.2009138 lei0 lei

25.03.2009131 lei0

25.04.2009126 lei0

25.05.2009124 lei0

25.06.2009131 lei0

25.07.2009121 lei0

25.08.2009121 lei0

25.09.2009130 lei0

25.10.2009122 lei0

25.11.2009139 lei0

25.12.2009150 lei0

25.01.2010146 lei0

25.03.2010138 lei13826.04.2010

25.04.2010149 lei0

25.05.2010157 lei0

25.06.2010148 lei0

25.07.2010149 lei0

25.08.2010139 lei0

25.09.20100 lei0

25.10.20100 lei0

25.11.20100 lei0

25.12.20100 lei0

Prejudiciul total produs bugetului de stat de către inculpatul C.C. prin neplata sumelor reţinute la sursă în perioada 2008 – 2010 este de 199.227 lei, fiind reprezentat de:

- impozit pe veniturile din salarii: 20240 lei (anul 2008) + 52.738 lei (anii 2009-2010) = 72978 lei;

- contribuţia individuală la asigurări sociale: 25736 lei (anul 2008) + 51.166 lei (anii 2009-2010) = 76902 lei;

- contribuţia individuală pentru asigurări de sănătate: 16.082 lei (anul 2008) + 29.455 lei (anii 2009 - 2010) = 45537 lei;

- contribuţia individuală pentru fondul de şomaj: 1351 lei (anul 2008) + 2.459 lei (anii 2009 - 2010) = 3.810 lei.

Prejudiciul total produs bugetului de stat de către inculpata C.V. prin neplata sumelor reţinute la sursă în perioada august 2009 – decembrie 2010 este de 91.057 lei, fiind reprezentat de:

- impozit pe veniturile din salarii: 37.847 lei;

- contribuţia individuală la asigurări sociale: 32.675 lei;

- contribuţia individuală pentru asigurări de sănătate: 18.968 lei;

- contribuţia individuală pentru fondul de şomaj: 1.567 lei.

Sumele de bani nu au fost virate la bugetul de stat în termen de 30 de zile de la scadenţă, deşi societatea a avut disponibil bănesc, după cum rezultă din balanţele lunare de verificare.

Din balanţa sintetică întocmită la data de 31.12.2008 rezultă că SC C. SRL Iaşi a avut în anul 2008 încasări prin bancă în valoare de 5.181.222,25 lei şi a efectuat plăţi de 5.181.560, 75 lei, iar prin casă a avut încasări în cuantum de 1.786.751,30 lei, efectuând plăţi de 1.787.415,65 lei; în luna decembrie 2008, societatea a încasat 68.137,28 lei. Potrivit contului de profit şi pierdere din data de 31.12.2008, cifra de afaceri a SC C. SRL Iaşi a fost de 3.950.884 lei la data de 31.12.2007 şi de 4.049.584 lei la data de 31.12.2008, având o producţie vândută de 3.837.017 lei la data de 31.12.2007 şi de 4.045.074 lei la data de 31.12.2008. Conform aceluiaşi bilanţ contabil, SC C. SRL Iaşi a înregistrat un profit de 58.264 lei la data de 31.12.2007 şi de 64.123 lei la data de 31.12.2008.

Din datele menţionate în balanţele lunare de verificare ale SC C. SRL Iaşi, la contul 531 – „CASA” – pe rulajul curent – în perioada ianuarie 2009 – ianuarie 2011, situaţia se prezintă astfel:

- luna ianuarie 2009 pe debit (încasări) suma de 193.484,60 lei, iar pe credit (plăţi) suma de 190.194,84 lei, sold final debitor 5.743,60 lei;

- luna februarie 2009 pe debit suma de 74.777,67 lei, iar pe credit suma de 79.586,94 lei, sold final debitor 952,33 lei;

- luna martie 2009 pe debit suma de 96.214,82 lei, iar pe credit suma de 96.754,94 lei, sold final debitor 422,15 lei;

- luna aprilie 2009 pe debit suma de 198.168,47 lei, iar pe credit suma de 198.293,39 lei;

- luna mai 2009 pe debit suma de 46.931,76 lei, iar pe credit suma de 46.315,93 lei, sold final debitor 913,06 lei;

- luna iunie 2009 pe debit suma de 68.040,56 lei, iar pe credit suma de 68.268,18 lei, sold final debitor 685,44 lei;

- luna iulie 2009 pe debit suma de 40.607,72 lei, iar pe credit suma de 35.532,55 lei, sold final debitor 5760,61 lei;

- luna august 2009 pe debit suma de 84.902,93 lei, iar pe credit suma de 101.556,90 lei;

- luna septembrie 2009 pe debit suma de 51.426,00 lei, iar pe credit suma de 45.337,33 lei;

- luna octombrie 2009 pe debit suma de 34.696,41 lei, iar pe credit suma de 24.469,35 lei, sold final debitor 3.442,37 lei;

- luna noiembrie 2009 pe debit suma de 51.551,88 lei, iar pe credit suma de 54.507,87 lei, sold final debitor 466,38 lei;

- luna ianuarie 2010 pe debit suma de 39.080,09 lei, iar pe credit suma de 38.960,51 lei;

- luna februarie 2010 pe debit suma de 40.818,72 lei, iar pe credit suma de 25.169,65 lei, sold final debitor 15.947,52 lei;

- luna martie 2010 pe debit suma de 48.639,69 lei, iar pe credit suma de 25.920,91 lei, sold final debitor 38.666,30 lei;

- luna aprilie 2010 pe debit suma de 67.744,86 lei, iar pe credit suma de 99.137,91 lei, sold final debitor 7.273,25 lei;

- luna mai 2010 pe debit suma de 53.725,60 lei, iar pe credit suma de 54.007,52 lei, sold final debitor 6.991,33 lei;

- luna iunie 2010 pe debit suma de 65.170,98 lei, iar pe credit suma de 72.161,80 lei;

- luna iulie 2010 pe debit suma de 22.042,51 lei, iar pe credit suma de 22.022,29 lei;

- luna septembrie 2010 pe debit suma de 37.253,06 lei, iar pe credit suma de 37.285,10 lei;

- luna octombrie 2010 pe debit suma de 15.081,90 lei, iar pe credit suma de 13.901,74 lei, sold final debitor 1.165,45 lei;

- luna noiembrie 2010 pe debit suma de 61.731,95 lei, iar pe credit suma de 60.947,58 lei, sold final debitor 1.949,82 lei;

- luna decembrie 2010 pe debit suma de 101.159,35 lei, iar pe credit suma de 102.455,21 lei, sold final debitor 653,96 lei;

- luna ianuarie 2011 pe debit suma de 47.099 lei, iar pe credit suma de 47.354,72 lei, sold final debitor 398,70 lei.

Din datele menţionate în balanţele lunare de verificare ale SC C. SRL Iaşi, la contul 512 – „CONTURI CURENTE LA BĂNCI” – pe rulajul curent în perioada ianuarie 2009 – ianuarie 2011, situaţia se prezintă astfel:

- luna ianuarie 2009 pe debit (încasări) suma de 250.374,29 lei, iar pe credit (plăţi) suma de 295.853,39 lei, sold final debitor 5.186,84 lei;

- luna februarie 2009 pe debit suma de 53.168,67 lei, iar pe credit suma de 47.000 lei, sold final debitor 11.355,51 lei;

- luna martie 2009 pe debit suma de 390.482,64 lei, iar pe credit suma de 390.480,99 lei, sold final debitor 11.357,16 lei;

- luna aprilie 2009 pe debit suma de 372.839,52 lei, iar pe credit suma de 374.816,14 lei;

- luna mai 2009 pe debit suma de 339.488,02 lei, iar pe credit suma de 339.076,54 lei, sold final debitor 9.792,02 lei;

- luna iunie 2009 pe debit suma de 205.136,33 lei, iar pe credit suma de 406.736,89 lei, sold final debitor 8.191,46 lei;

- luna iulie 2009 pe debit suma de 296.353,84 lei, iar pe credit suma de 303.975 lei, sold final debitor 570,30 lei;

- luna august 2009 pe debit suma de 306.741,01 lei, iar pe credit suma de 306.254,13 lei, sold final debitor 1.057,18 lei;

- luna septembrie 2009 pe debit suma de 305.084,34 lei, iar pe credit suma de 333.762,10 lei;

- luna octombrie 2009 pe debit suma de 262.936,26 lei, iar pe credit suma de 234.243,61 lei, sold final debitor 1.072,07 lei;

- luna noiembrie 2009 pe debit suma de 197.012,57 lei, iar pe credit suma de 150.405,80 lei, sold final debitor 47.678,84 lei;

- luna ianuarie 2010 pe debit suma de 188.412,52 lei, iar pe credit suma de 158.893,63 lei, sold final debitor 31.635,32 lei;

- luna februarie 2010 pe debit suma de 139.509,20 lei, iar pe credit suma de 106.404,71 lei, sold final debitor 64.739,81 lei;

- luna martie 2010 pe debit suma de 123.224,90 lei, iar pe credit suma de 132.718,23 lei, sold final debitor 55.246,48 lei;

- luna aprilie 2010 pe debit suma de 198.348,51 lei, iar pe credit suma de 234.528,49 lei, sold final debitor 19.066,50 lei;

- luna mai 2010 pe debit suma de 128.079,91 lei, iar pe credit suma de 134.081,40 lei, sold final debitor 13.065,01 lei;

- luna iunie 2010 pe debit suma de 124.463,25 lei, iar pe credit suma de 137.526,38 lei;

- luna iulie 2010 pe debit suma de 242.871,87 lei, iar pe credit suma de 242.310,62 lei, sold final debitor 563,13 lei;

- luna august 2010 pe debit suma de 133.957,65 lei, iar pe credit suma de 240.661,26 lei, sold final debitor 859,52 lei;

- luna septembrie 2010 pe debit suma de 146.593,03 lei, iar pe credit suma de 328.330.36 lei;

- luna octombrie 2010 pe debit suma de 107.400,41 lei, iar pe credit suma de 369.115,05 lei, sold final debitor 407,55 lei;

- luna noiembrie 2010 pe debit suma de 61.810,85 lei, iar pe credit suma de 369.326,65 lei, sold final debitor 891,75 lei;

- luna decembrie 2010 pe debit suma de 66.027,04 lei, iar pe credit suma de 66.910,86 lei;

- luna ianuarie 2011 pe debit suma de 52.294,21 lei, iar pe credit suma de 51.654,41 lei, sold final debitor 647,73 lei.

Cele două conturi, 512 – „CONTURI CURENTE LA BĂNCI” şi 531 – „CASA” sunt conturi care concentrează disponibilităţile băneşti ale societăţii şi au funcţie contabilă de activ. Aceste conturi se debitează cu valoarea de încasat şi cu încasările de lichiditate. Au sold final debitor care reprezintă disponibilităţile băneşti existente în conturi, la sfârşitul fiecărei luni.

Din analiza balanţelor de verificare pentru perioada decembrie 2008, ianuarie 2009 – ianuarie 2011 reiese că cei doi inculpaţi C.C. şi C.V. au acţionat fiecare cu intenţie în comiterea faptelor, având în vedere împrejurarea că în perioada comiterii faptelor aceştia au dispus de sume de bani pentru a achita impozitele şi contribuţiile formate din reţinere la sursă. Prin achitarea unor obligaţii comerciale faţă de terţi, învinuiţii au avut reprezentarea faptului că diminuează disponibilităţile băneşti, nemaiputând achita impozitele şi contribuţiile datorate la bugetul de stat, care trebuiau a fi plătite cu prioritate.

Datele existente în balanţele contabile de verificare precum şi în bilanţurile contabile confirmă împrejurarea că în perioada arătată, societatea ai cărei administratori au fost cei doi inculpaţi a efectuat plăţi către terţi, situaţie care conduce la concluzia că aceştia aveau posibilitatea de a achita impozitele şi contribuţiile formate cu reţinere la sursă.

În declaraţiile date în ambele faze procesuale, inculpaţii recunosc prejudiciul stabilit de reprezentanţii Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi şi au motivat situaţia creată prin faptul că prioritar pentru societate a fost achitarea cheltuielilor cu furnizorii, a salariilor şi a creditelor contractate. Fiecare inculpat a încercat să-l disculpe pe celălalt, în sensul că inculpatul C.C. a susţinut că soţia sa nu s-a ocupat de administrarea societăţii ci de relaţia cu banca, iar inculpata C.V. a susţinut că inculpatul s-a ocupat mai mult de procesul de producţie, iar ea de relaţiile cu banca, cu organele fiscale, de contabilitate.

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în ambele faze procesuale, toate făcând dovada deplinei vinovăţii a acestora, sub forma intenţiei directe, în săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.

În cursul judecăţii inculpaţii au solicitat iar instanţa a admis administrarea probei cu martori, fiind audiate numitele C.I. şi D.S.D. Cele două martore nu au prezentat însă elemente de fapt care să servească la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii deduse judecăţii întrucât nu au cunoscut în concret aspectele referitoare la datele contabile, la veniturile şi cheltuielile societăţii comerciale administrate de inculpaţi. Ele au precizat că inculpaţii au considerat prioritară plata producătorilor de lapte, iar activitatea firmei s-a redus după anul 2008.

Inculpaţii au mai depus un contract cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD – România încheiat la data de 27.08.2005, care însă nu are relevanţă în prezenta cauză, inculpaţii neprecizând care a fost impactul financiar asupra firmei prin încheierea acestuia.

În drept,

Faptele inculpaţilor C.C. şi C.V. care, în calitate de administratori ai SC C. SRL Iaşi, cu intenţie, în perioada februarie 2008 – ianuarie 2010, martie 2010 – decembrie 2010 - inculpatul C.C., respectiv în perioada septembrie 2009 – ianuarie 2010, martie 2010 – decembrie 2010 - inculpata C.V., au reţinut şi nu au virat la bugetul de stat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, în termen de 30 de zile de la scadenţă, fiind prejudiciat bugetul de stat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

După cum s-a arătat anterior, perioada infracţională reţinută de către instanţă în cazul ambilor inculpaţi se opreşte la luna decembrie 2010 (pentru care impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă urmau a fi plătite la 25.01.2011) având în vedere faptul că SC C. SRL se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, la data de 22.02.2011 fiind numit ca administrator judiciar cu puteri depline M.R.L.I. SPRL.

Prin Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 146/19.03.2013, au fost modificate limitele de pedeapsă la infracţiunea prev. de art. 6, noile limite fiind de la 1 la 6 ani închisoare, în timp ce anterior acestei modificări limitele de pedeapsă erau de la 1 la 3 ani închisoare.

Faţă de acest aspect, instanţa consideră că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 Cod penal, potrivit cărora în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă este cea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, întrucât aceasta prevede că limita maximă a pedepsei închisorii este de 3 ani, limita minimă fiind aceeaşi în ambele legi.

Aplicarea legii penale mai favorabile nu reprezintă un motiv de schimbare de încadrare juridică, conform art. 334 Cod procedură penală, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, întrucât faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni din ambele legi penale, fapta de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă fiind incriminată ca infracţiune în ambele legi penale, atât cea veche cât şi cea nouă.

Pentru infracţiunea comisă, inculpaţii vor fi condamnaţi.

La individualizarea judiciară a pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora, faţă de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, instanţa va avea în vedere pe de o parte dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise, caracterizat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, respectiv perioada mare de timp în care nu au fost achitate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, prejudiciul mare produs bugetului de stat, faptul că neplata contribuţiilor îi afectează şi pe angajaţi, iar pe de altă parte persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, atitudinea procesuală corectă de recunoaştere şi regret, vârsta înaintată, nu au persoane în întreţinere, au achitat parţial prejudiciul şi au fost de acord să achite prejudiciul, astfel cum rezultă din documentele fiscale ale părţii civile, comportamentul bun avut anterior comiterii faptei, astfel cum reiese şi din declaraţiile martorelor C.I. şi D.S.D., instanţa considerând că pot fi reţinute aceste ultime aspecte ca circumstanţe atenuante, conform art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal.

Faţă de cele mai sus arătate, instanţa consideră că reeducarea, reinserţia socială a inculpaţilor se va putea realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 lit. d Cod penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, fiind îndeplinite condiţiile art. 81 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata unor termene de încercare calculate conform art. 82 Cod penal.

Va atrage atenţia inculpaţilor că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de încercare va atrage revocarea suspendării condiţionate, conform art. 83 Cod penal.

Va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, motivat de natura infracţiunii comise, care îi face incompatibili cu exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ce va fi suspendată pe aceeaşi durată ca pedeapsa principală, conform art. 71 alin. 5 Cod penal.

În latura civilă a cauzei, se constată că potrivit adresei nr. 122.989/IS/28.09.2012 (filele 49, 50 d.inst.) s-a constituit parte civilă în procesul penal Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Garda Financiară – Secţia Judeţeană Iaşi.

Conform situaţiei de fapt descrise mai sus, calculând sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă conform datelor oferite de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, având în vedere şi sumele plătite de inculpaţi precum şi perioada infracţională astfel cum a fost reţinută de către instanţă, rezultă următoarele sume de plată către bugetul de stat:

Pentru inculpatul C.C., a rezultat o sumă totală de 20.240 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, dar achitată integral după acest termen; o sumă de 25.736 lei reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 2.278 lei; o sumă de 16.082 lei reprezentând contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 1.159 lei; o sumă de 1.351 lei reprezentând contribuţia de asigurări pentru şomaj reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada februarie 2008 – ianuarie 2009, aferent perioadei ianuarie 2008 – decembrie 2008, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 156 lei. Astfel, pentru anul 2008, dintr-un prejudiciu total de 63.409 lei a fost achitată suma de 23.833 lei, diferenţa de achitat de către inculpat fiind de 39.576 lei.

În perioada 2009 – 2010, a rezultat o sumă totală de 52.738 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.02.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 2291 lei după acest termen; o sumă de 51.166 lei reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.02.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 10.296 lei; o sumă de 29.455 lei reprezentând contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.02.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 1.467 lei; o sumă de 2.459 lei reprezentând contribuţia de asigurări pentru şomaj reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.02.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 138 lei. Astfel, pentru anii 2009 - 2010, dintr-un prejudiciu total de 135.818 lei a fost achitată suma de 14.192 lei, diferenţa de achitat de către inculpat fiind de 121.626 lei.

Prin cumularea prejudiciilor din anii 2008, 2009 şi 2010, rezultă un prejudiciu total cauzat bugetului de stat de 199.227 lei din care a fost achitată suma de 38.025 lei, rămânând de achitat suma de 161.202 lei.

Pentru inculpata C.V., a rezultat o sumă totală de 37.847 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada august 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.09.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 2291 lei după acest termen; o sumă de 32.675 lei reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada august 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.09.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 2.924 lei; o sumă de 18.968 lei reprezentând contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada august 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.09.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 1.467 lei; o sumă de 1.567 lei reprezentând contribuţia de asigurări pentru şomaj reţinută şi neachitată către bugetul de stat în perioada august 2009 – decembrie 2009, februarie 2010 – decembrie 2010, scadente în perioada 25.09.2009 – 25.01.2010, 25.03.2010 – 25.01.2011, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, din care a fost achitată suma de 138 lei. Astfel, dintr-un prejudiciu total de 91.057 lei a fost achitată suma de 6.820 lei, diferenţa de achitat de către inculpată fiind de 84.237 lei.

Faptele ilicite cauzatoare de prejudicii au fost comise în perioada 2008 – 2010, incidente fiind dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Potrivit art. 998 ale vechiului Cod civil, „orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”. De asemenea, art. 1000 alin. 3 dispune că stăpânii şi comitenţii sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, iar potrivit art. 1003 „Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”.

În cauză a fost citată şi a participat în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi – prin M.R.L.I. SPRL, societate la care administratori au fost inculpaţii şi care răspunde din punct de vedere civil în solidar cu inculpaţii.

SC C. SRL Iaşi a intrat în insolvenţă începând cu data de 11.02.2011, astfel încât, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială numită generic accesorii nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Raportat la perioadele în care inculpaţii au exercitat funcţia de administrator şi în care s-a produs prejudiciul precum şi data deschiderii procedurii insolvenţei, instanţa va obliga inculpatul C.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi la plata sumei de 76.965 lei. La această sumă se va adăuga dobânda legală prev. de art. 120 din OG 92/2003 de la data fiecărui act material în parte (30 de zile de la scadenţa fiecărei sume arătată în tabelele de mai sus) şi până la data achitării integrale a debitului pentru inculpatul C.C., în timp ce pentru SC C. SRL Iaşi aceste dobânzi se vor calcula până la data de 22.02.2011. De asemenea, va obliga în solidar inculpaţii C.C. şi C.V. şi aceştia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi la plata sumei de 84.237 lei. La această sumă se va adăuga dobânda legală prev. de art. 120 din OG 92/2003 de la data fiecărui act material în parte (30 de zile de la scadenţa fiecărei sume arătată în tabelele de mai sus) şi până la data achitării integrale a debitului pentru inculpaţii C.C. şi C.V., în timp ce pentru SC C. SRL Iaşi aceste dobânzi se vor calcula până la data de 22.02.2011.

Va menţine sechestru asigurator instituit pe imobilul . aparţinând inculpaţilor C.C. şi C.V. prin Ordonanţa din data de 23.08.2011 dată în dosarul nr. 877/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi (proces verbal de aplicare a sechestrului asigurator din data de 30.08.2011).

Va constata că pentru recuperarea aceluiaşi prejudiciu a fost instituit sechestrul asigurator la SC C. SRL Iaşi prin Decizia nr. 4.026/23.04.2009 a Ministerului Finanţelor Publice – Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi (filele 66-68 d.u.p.-vol. I).

Văzând şi disp. art. 191 alin. 2, 3 Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.