Talharie

Sentinţă penală 1411 din 24.10.2011


 

SENTINTA PENALA  NR.1411

Sedinta publica de 24 octombrie  2011

INSTANTA

Deliberând asupra actiunii civile dedusa judecatii, constata:

Prin sentinta penala nr. ... pronuntata de Judecatoria ... în dosarul nr. ... s-a dispus disjungerea actiunii civile din procesul penal, având ca obiect suma de 20.000 lei reprezentând daune morale solicitate de reclamanta / parte vatamata .., în contradictoriu cu pârâtul / condamnat .., detinut în Penitenciarul .. (fila 2-5).

Cauza civila disjunsa a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei .. sub nr. .., la data de 27.06.2011.

Pe parcursul procesului, pârâtul / condamnat a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu.

Pentru solutionarea actiunii civile, instanta a dispus audierea martorilor .., propusi de reclamanta / parte vatamata, care a mai depus la dosar evaluarea psihologica întocmita de Spitalul Judetean de Urgenta .., Centru de Sanatate Mentala nr. 790/07.10.2011.

Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma sustinerilor partilor, instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 908 pronuntata de Judecatoria Tulcea la 27.06.2011 în dosarul nr. .., definitiva la 18.08.2011 prin decizia penala nr. 679/P pronuntata de Curtea de Apel Constanta, inculpatul .. a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru comiterea infractiuniii de tâlharie în forma calificata si 3 ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de violare de domiciliu în forma calificata, fiindu-i stabilita o pedeapsa rezultanta de 7 ani închisoare pentru concursul ideal între cele doua infractiuni.

În fapt, prin sentinta penala mentionata s-a retinut ca la data de 3.05.2011, inculpatul ..., aflat la domiciliul sau din localitatea .., a consumat aproximativ 1,5 litri de vin, dupa care, în jurul orelor 22, a patruns în curtea partii vatamate ... .., deschizând poarta ce era închisa dar neasigurata, înarmat cu un cutit atasat de mâna prin intermediului unui dispozitiv anume confectionat din leucoplast si purtând pe mâini niste ciorapi, pentru a nu lasa urme de impresiuni papilare.

La momentul patrunderii în curte inculpatul cunostea ca partea vatamata se afla acasa, întrucât o vazuse pe geam, vorbind la telefonul mobil, iar inculpatul cunostea ca partea vatamata este nepoata proprietarului, întrucât o vazuse cu doua saptamâni înainte la magazinul din sat.

Fortând în mod repetat usa principala a locuintei prin lovirea cu umarul, inculpatul a patruns în locuinta partii vatamate, trecând prin hol, intrând într-o prima camera, de unde printr-o usa prevazuta cu geam a vazut partea vatamata vorbind la telefon în camera alaturata, în stare de agitatie.

Scotând cutitul din buzunarul de la spate, inculpatul l-a atasat la dispozitivul artizanal din leucoplast instalat la mâna sa dreapta, astfel încât desi avea palma dreapta libera, se putea de folosi de cutitul legat pentru a ameninta victima. Înainte de a patrunde în camera în care se afla victima, aceasta din urma l-a vazut pe inculpat prin geamul usii dintre camere si a început sa tipe, cerând ajutorul concubinului sau ..., prin folosirea telefonului mobil.

Alaturi de partea vatamata, în camera se afla fiica minora a acesteia, care se juca împreuna cu mama ei.

Intrând în dormitor, inculpatul i-a smuls telefonul mobil din mâna partii vatamate, întrerupând apelul si luând bunul asupra sa, dupa care a lovit partea vatamata cu pumnul în gura, pentru a opri tipetele acesteia, provocându-i o hemoragie si dizlocarea a doi dinti din fata, prin distrugerea unei lucrari protetice dentare.

Inculpatul a tras partea vatamata de par departe de fetita acesteia, în sufragerie, punându-i mâna la gura pentru a o împiedica sa tipe, tinându-i cutitul la gât si amenintând ca va omorî atât partea vatamata, cât si pe fetita acesteia, care privea plângând, în stare de soc.

Inculpatul a întrebat partea vatamata unde tine banii, fara a avea timp sa sustraga alte bunuri, întrucât în locuinta au intrat martorii ... si ...

La vederea celor doi, inculpatul a îndreptat cutitul spre acestia, care au încercat sa fara succes sa îl imobilizeze, inculpatul reusind sa fuga, având asupra sa telefonul mobil al partii vatamate, marca Samsung.

Toate faptele mai sus expuse au fost constatate de instanta de judecata prin sentinta penala nr. 908 pronuntata de Judecatoria Tulcea la 27.06.2011 în dosarul nr. ..., definitiva la 18.08.2011 prin decizia penala nr. ... pronuntata de Curtea de Apel ... care se bucura de autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care judeca actiunea civila, în ceea ce priveste existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia (art. 22 alin. 1 Cod procedura penala).

În drept, potrivit art. 998 si 999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data formularii cererii introductive), pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului se cer a fi întrunite cumulativ patru conditii:

- existenta unui prejudiciu,

- existenta unei fapte ilicite,

- existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu,

- existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

În litigiul dedus judecatii, ultimele trei cerintele mai sus mentionate sunt întrunite, fiind constatate cu putere de lucru judecat prin sentinta penala mentionata.

În ceea ce priveste cuantificarea efectiva a prejudiciului moral suferit de reclamanta, instanta apreciaza ca aceasta nu poate fi mai mic de 10.000 lei, având în vedere urmatoarele criterii:

* violentele fizice si morale prin intermediul carora s-a comis fapta de tâlharie de catre pârât au avut un caracter suficient de grav, constând în lovirea reclamantei / parte vatamata cu pumnul în gura, tragerea de par a partii vatamate, amenintarea acesteia si a copilului minor al partii vatamate cu moartea, prin punerea cutitului la gât si împingerea copilului partii vatamate,

* tâlharia a fost savârsita în prezenta unui copil minor, care a fost martor la agresiunile îndreptate împotriva mamei acestuia,

* tâlharia s-a comis într-un spatiu menit sa creeze reclamantei / parte vatamata un sentiment de siguranta, încredere, liniste si confort: domiciliul acesteia.

Datorita împrejurarilor mai sus expuse, este incontestabil ca reclamanta a suferit un prejudiciu de agrement, constând în atingerea adusa personalitatii fizice, psihice si sociale a reclamantei, în special prin restrângerea posibilitatilor acesteia de a se bucura de viata în intimitatea propriului domiciliu, exercitându-si calitatile de mama în interesul superior al copilul sau minor de 1 an si 6 luni.

Astfel, în urma comiterii de catre pârâtul / condamnat a infractiunilor de tâlharie si violare de domiciliu, ambele în forma calificata, reclamanta / parte vatamata a suferit stari de anxietate, manifestate în special prin sentimente de vinovatie si esec, datorita faptului ca îsi atribuie o oarecare vina pentru faptele care au avut loc.

Prin urmare, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei catre reclamanta este susceptibila a conduce la înlaturarea disconfortului de natura morala suferit de partea vatamata, prin restabilirea situatiei anterioare comiterii infractiunilor de catre condamnat.

Cu toate acestea, întrucât depresia post traumatica de care sufera în prezent reclamanta nu are un caracter accentuat, ci "usor", potrivit calificarii data de catre medicul specialist, prin examenul psihologic nr. 790/7.10.2011 efectuat de Spitalul Judetean de Urgenta ... - Centru de Sanatate Mentala, nu se justifica decât în parte admiterea actiunii civile prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 lei.

Pentru considerentele expuse, se va admite în parte actiunea civila, urmând a fi obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei catre reclamanta, cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, va fi obligat pârâtul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de catre stat.

Se va dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu ..., din fondurile MJ catre Baroul ..., în baza delegatiei nr. 1846/3.10.2011.

Domenii speta