Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă

Constată că prin sentinţa civilă nr. 2726/2013 pronunţată de Tribunalul Covasna a fost respinsă cererea formulată şi precizată de partea reclamantă S.S.C., în numele membrului de sindicat S.C.J., în contradictoriu cu partea pârâtă  S.J.U. „D.F.K.” S.G..

Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

Numita S.C.J., în numele căreia s-a formulat cererea în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr.62/2011 de către sindicatul reclamant, este membru al S.S.C., după cum rezultă din cererea de adeziune la F. „S” din România, depusă la fila 6 din dosar. Această persoană este încadrată în cadrul unităţii spitaliceşti pârâte în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, la Secţia interne în calitate de asistent medical principal generalist. În urma expirării concediului medical, la cererea acesteia s-a încheiat Actul adiţional nr.219/2012 la contractul individual de muncă, prin care părţile au convenit de comun acord asupra reluării activităţii, începând cu data de 13 noiembrie 2012. (fila 29).

În cuprinsul acestuia s-a stabilit ca începând cu data semnării actului adiţional, locul de muncă al salariatei susmenţionate va fi sediul S.J.U. „D.F.K.” S.G. Totodată s-a stabilit cuantumul salariului de bază în sumă de 1669 lei în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr.283/2011 şi a dispoziţiilor OUG nr.19 din 16 mai 2012. S-a convenit că sporurile la salariul de bază, se vor acorda în funcţie de locul în care angajata îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Drepturile salariale şi alte drepturi reglementate în contractul individual de muncă precum şi în actele adiţionale se acordă în considerarea legislaţiei actuale privind salarizarea.

Potrivit art. 5 din actul adiţional, salariata declară că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de informare prevăzută la art.17 din Codul muncii. Prin Dispoziţia nr. 947/2012, conducerea spitalului pârât a dispus schimbarea locului de muncă al salariatei de la Secţia de Interne la Cabinetul Chirurgie din cadrul Ambulatoriului Integrat, începând cu data de 15 decembrie 2012. Măsura schimbării locului de muncă a fost luată din lipsa personalului medical din cadrul Cabinetului Chirurgie al Ambulatoriului integrat. La art. 2 al dispoziţiei s-a prevăzut ca salariata va beneficia de sporul pentru condiţii deosebite în procent de 15 %, conform punctului 7 lit. B din anexa 3 la Ordinul nr.547/2010, de aprobare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază.

În drept, potrivit art..41 (1) din Codul muncii „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”. Examinând dispoziţia contestată prin prisma acestor dispoziţii legale, instanţa reţine că prin semnarea actului adiţional susmenţionat, încheiat la contractul individual de muncă, salariata S.C.J. şi-a manifestat consimţământul, în sensul că este de acord ca începând cu data de 13 noiembrie 2012 să reia activitatea şi să presteze muncă în beneficiul angajatorului în sediul spitalului pârât, deci în oricare dintre secţiile spitalului.

Prin Procesul verbal nr.1 din 11 aprilie 2012 de la fila 53 încheiat cu ocazia declanşării procedurii de negociere pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a participat şi reprezentantul F.S., care reprezintă interesele membrului de sindicat în prezenta cauză, părţile au convenit că prevederile art.12 alin 7 din contract se modifică în sensul că: ”Părţile stabilesc ca loc de desfăşurare a activităţii angajaţilor spitalului S.J.U. „D.F.K.” S.G.  În aceste condiţii, contrar susţinerilor părţii reclamante, încălcarea dispoziţiilor legale susmenţionate nu poate fi reţinută. Obligaţia de informare prevăzută la art.17 din Codul muncii este îndeplinită, după cum rezultă din art.5 al actului adiţional.

Instanţa a mai reţinut că prin respectivul act adiţional, în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr.283/2011 şi a dispoziţiilor OUG nr.19 din 16 mai 2012,  a fost stabilit de comun acord cuantumul salariului de bază al salariatei S.C.J. la suma de 1669 lei. S-a convenit că sporurile la salariul de bază, se vor acorda în funcţie de locul în care angajata îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. La art.2 al Dispoziţiei nr.947/2012 ce se contestă s-a prevăzut că salariata va beneficia de sporul pentru condiţii deosebite în procent de 15 %, conform punctului 7 lit. B din anexa 3 la Ordinul nr.547/2010, de aprobare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază. în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Având în vedere că salariata din cauză, prin semnarea actului adiţional şi-a manifestat acordul său şi cu privire la cuantumul drepturilor salariale pe care urma să le primească, argumentele părţii reclamante nu sunt întemeiate. Susţinerea reclamantei cu privire la diminuarea drepturilor salariale ale persoanei reprezentate în cauză nu a fost dovedită.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 (1) lit. a şi b din Codul muncii – angajatorul are dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii precum şi atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat în condiţiile legii sau al CCM încheiat la nivel naţional sau de ramură de activitate aplicabil. Prin urmare, managementul resurselor umane îi aparţine angajatorului în exclusivitate, acesta având dreptul de a organiza, cu respectarea legii astfel cum crede de cuviinţă munca angajaţilor săi.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul S.S.C. criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a nesocotit prevederile dispoziţiilor art. 41 alin. 1 lit. b din codul muncii unde se prevede în mod expres faptul că contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul părţilor. Se mai arată că aceste prevederi sunt statornicite şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Faptul că în Dispoziţia nr. 947/2012 este menţionat că locul de muncă al contestatoarei este la sediul S.J.U. „D.F.K.” S.G nu înseamnă că s-a individualizat în mod concret locul de muncă al acesteia. Chiar dacă contestatoarea a  semnat un act adiţional la CIM cu nr. 219/2012 unde la art. 2 se prevede ca loc de muncă sediul angajatorului, este clar că partea a fost într-o eroare, iar această clauză este lovită de nulitate. Locul de muncă al salariatei în cadrul unei unităţi sanitare publice este identificat, respectiv pe o secţie, compartiment, subsecţie, fiind bine individualizat prin statul de funcţii care se întocmeşte anual. 

La dosar s-a depus întâmpinare de intimată, prin care se solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

În cuprinsul întâmpinării se arată că prin semnarea actului adiţional nr. 219/2012 la CIM contestatoarea şi-a manifestat acordul, după revenirea din concediul medical, să îşi reia activitatea în cadrul unităţii sanitare, indicându-se totodată  şi sediul acesteia.

Se mai arată în întâmpinare că părţile au stabilit ca loc de desfăşurare a activităţii angajaţilor S.J.U. „D.F.K.” S.G , iar ambulatoriul integrat – cabinetul de chirurgie aparţine tot acestei unităţi spitaliceşti.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că  recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză. Astfel părţile au încheiat la data de 8.11.2012, un act adiţional la Contractul de muncă nr. 70/1997,  al  contestatoarei, prin care părţile au convenit reluarea activităţii acesteia, începând cu data de 13.11.2012, totodată stabilindu-se că locul de muncă este sediul S.J.U. „D.F.K.” S.G.

Prin Dispoziţia nr. 947/2012 emisă de S.J.U. „D.F.K.” S.G s-a stabilit ca începând cu data de 15.12.2012 contestatoarea urmează  să desfăşoare activitatea în cadrul Ambulatoriului Integrat – Cabinetul de Chirurgie, acordându-i-se totodată şi  sporul pentru condiţii deosebite,  în cuantum de 15 %, conform pct. 7 lit. b din anexa 3 la Ordinul 547/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. 7 din CCM la nivel de  unitate sanitară, pe anul 2012-2013, părţile au stabilit ca loc de muncă pentru desfăşurarea activităţii angajaţilor S.J.U. „D.F.K.” S.G din S.G.,  str. S… şi loc. C., str. U…. Această dispoziţie este obligatorie pentru părţi şi  trebuia să fie cunoscută  de contestatoare.

În cererea de chemare în judecată se  reclamă faptul că unitatea nu a respectat dispoziţiile art. 41 alin. 3 din Codul muncii şi a procedat la modificarea unilaterală a locului de muncă, în  lipsa consimţământul său. Totodată se invocă  nulitatea  clauzelor Actului adiţional nr. 219/2012 încheiat de părţi,  întrucât  a fost în eroare asupra locului de muncă în care îşi va desfăşura activitatea.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul părţilor. Modificarea vizează oricare din elementele esenţiale ale contractului de muncă şi anume, durata contractului, locul de muncă, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul precum şi timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Locul de muncă este sinonim cu noţiunea de post şi potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Legea 76/2002, prin loc de muncă se înţelege cadrul în care se desfăşoară o activitate din care se obţine un venit şi în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu.

Locul de muncă al contestatoarei a fost  determinat sau concretizat şi  prin dispoziţiile CCM la nivel de unitate, potrivit dispoziţiilor art. 12 al. 7, aşa cum am arătat mai înainte. Mutarea acesteia de la o secţie la alta în cadrul aceleiaşi unităţi spitaliceşti, respectiv de la Secţia de  interne a spitalului la  Ambulatoriul Integrat al acestuia în secţia chirurgie, nu echivalează cu o modificare unilaterală a locului de muncă aşa cum pretinde contestatoarea şi nu atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 41 alin. 3 din codul muncii.

Modificarea unilaterală a locului de muncă presupune schimbarea localităţii sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea salariatul şi nu  schimbarea secţiei, cu menţinerea felului muncii. Această schimbare a secţiei în care îşi desfăşoară activitatea salariatul, cu menţinerea felului muncii şi a salariului, este o expresie a prerogativei de direcţie a  angajatorului, care este singurul în măsură să asigure o repartizare judicioasă a personalului şi să  îşi acopere nevoile funcţionale astfel încât să-şi desfăşoare în condiţii bune activitatea.

Aşadar, instanţa apreciază că nu reprezintă modificare a  locului de muncă, schimbarea postului salariatului în cadrul aceleiaşi funcţii dacă este îndeplinită  condiţia, ca posturile în cauză să fie identice sau similare. De asemenea, nici schimbarea atribuţiilor postului nu are semnificaţia unei modificări a contractului individual de muncă, dacă nu s-a ajuns prin aceasta la un alt specific al funcţiei.

În ceea ce priveşte nulitatea actului adiţional la contractul individual de muncă pentru eroare, aşa cum s-a invocat în cuprinsul criticilor de recurs, instanţa apreciază că această excepţie nu este întemeiată, deoarece partea a semnat în cunoştinţă de cauză, iar eroarea aşa cum a fost invocată, nu îmbracă forma unui viciu de consimţământ, care să atragă o astfel de sancţiune.

Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază criticile din recurs ca nefondate şi în consecinţă va respinge recursul şi va menţine sentinţa de fond ca legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare