Stagii de cotizare ce pot fi valorificate în cadrul deciziei de revizuire a drepturilor de pensie emise în baza oug nr. 59/2011

 Stagii de cotizare ce pot fi valorificate în cadrul deciziei de revizuire a drepturilor de pensie emise în baza OUG nr. 59/2011

-Art. 1 alin. 1 OUG nr. 59/2011

Se constată ca la emiterea deciziei de revizuire casa de pensii trebuia sa aibă in vedere toate stagiile de cotizare realizate de reclamant pana la data de 01.08.2011, data de la care s-au acordat drepturile revizuite conform art. 1 alin. 2 din OUG nr. 59/2011, fără sa fie necesara formularea de către reclamant a unei cereri de recalculare a pensiei prin adăugare de stagii.

Concluzia care se impune este aceea ca cerința formulării unei cereri la casa de pensii este prevăzuta numai pentru situația in care pensionarul prezintă înscrisuri doveditoare noi, care conțin alte date si elemente decât cele existente in dosarul de pensionare si care, in mod obiectiv, nu ar putea fi avute altfel in vedere de către casa de pensii.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 711R din 07.02.2014)

Domeniu: Pensii

Prin sentinţa civilă nr.5799/04.06.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,  a  admis acţiunea în parte formulată de reclamantul M.A.M. în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B.

A obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului raportat la un punctaj mediu anual de 3,69869 şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie începând cu 01.07.2013; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs motivat în termen legal recurenţii C.P.M.B. şi M.A.M.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea retine următoarele:

Recursul declarat de reclamantul M.A.M. este fondat si urmează a fi admis, in temeiul art. 312 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât prima instanța a făcut o greșită aplicare a legii.

Dispozițiile legale aplicate in mod greșit de către tribunal se refera la stagiile de cotizare ce pot fi valorificate in cadrul deciziei de revizuire a drepturilor de pensie, emise in baza OUG nr. 59/2011.

Recurentul reclamant a contestat decizia de revizuire emisa in temeiul actului normativ menționat, una dintre critici vizând nevalorificarea tuturor stagiilor de cotizare realizate. In fapt, prin decizia contestata au fost luate in considerare numai veniturile realizate in perioada 01.02.1949-30.06.2006, deși reclamantul a realizat stagii de cotizare si in continuare, in perioada 30.06.2006-2012.

Instanța de fond a apreciat ca stagiul de cotizare din perioada 30.06.2006-2012 poate fi valorificat numai începând cu data de 01.07.2013, reprezentând data de întâi a lunii următoare pronunțării hotărârii, cu motivarea ca reclamantul nu a solicitat la casa de pensii valorificarea acestuia.

Curtea constata ca la emiterea deciziei de revizuire casa de pensii trebuia sa aibă in vedere toate stagiile de cotizare realizate de reclamant pana la data de 01.08.2011, data de la care s-au acordat drepturile revizuite conform art. 1 alin. 2 din OUG nr. 59/2011, fără sa fie necesara formularea de către reclamant a unei cereri de recalculare a pensiei prin adăugare de stagii.

In acest sens sunt dispozițiile art. 1 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 1 alin. 3 din OUG nr. 59/2001, care dispun următoarele:

„1) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ce au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

3) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi revizuite şi la cererea beneficiarului, dacă acesta depune la casa teritorială de pensii, în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, noi acte doveditoare, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date şi elemente decât cele existente la dosarul de pensie, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual.”

Concluzia care se impune este aceea ca cerința formulării unei cereri la casa de pensii este prevăzuta numai pentru situația in care pensionarul prezintă înscrisuri doveditoare noi, care conțin alte date si elemente decât cele existente in dosarul de pensionare si care, in mod obiectiv, nu ar putea fi avute altfel in vedere de către casa de pensii.

In speța, recurentul reclamant se încadrează in ipoteza prevăzuta de alineatul 1 al art. 1 din OUG nr. 59/2011, întrucât datele necesare pentru valorificarea stagiilor de cotizare realizate de reclamant in perioada 30.06.2006-01.08.2011 se regăseau in evidenta casei de pensii, aceasta fiind instituția care centralizează, in funcție de codul numeric personal al asiguraților, toate datele privind contribuțiile de asigurări sociale achitate pentru aceștia, in acest sens fiind dispozițiile art. 15 din Legea nr. 263/2010. Aceste date se regăsesc in adeverința nr. xxxxx/28.01.2013 privind datele necesare determinării stagiului de cotizare si a punctajului mediu, in vederea stabilirii pensiei, emisa chiar de către C.P.M.B. si depusa de aceasta la dosarul de fond.

Așadar, întrucât parata dispunea de toate datele necesare in vederea valorificării tuturor veniturilor realizate de reclamant pana la data de 01.08.2011, era obligata sa le includă din oficiu in calculul drepturilor de pensie revizuite începând cu aceasta data. A pretinde reclamantului sa depună la casa de pensii doar o cerere de valorificare a acestor venituri, fără niciun document doveditor (evidenta datelor necesare fiind ținuta chiar de CPMB) constituie o cerința excesiva si neprevăzuta de lege.

OUG nr. 59/2011 a avut in vedere, așa cum s-a arătat mai sus, numai doua situații: casa de pensii emite decizie de revizuire fie din oficiu, numai pe baza datelor din evidentele proprii, fie la cererea pensionarului, pe baza actelor noi prezentate de acesta, din care rezulta alte date decât cele din dosarul de pensionare. Actul normativ nu prevede situația revizuirii la cererea pensionarului, dar fără prezentarea vreunui înscris doveditor nou.

In ceea ce privește stagiile de cotizare care pot fi valorificate in cadrul deciziei de revizuire, Metodologia de calcul – Anexa la OUG nr. 59/2011 prevede la art. 3 lit. c) si e) următoarele:

„Constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, in sensul prezentei metodologii: (...)

c) perioada cuprinsa intre 01 aprilie 2001 si 31 decembrie 2010, in care  persoanele au fost asigurate in baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare;

e) perioada ulterioara datei de 01 ianuarie 2011, in care persoanele au fost asigurate in baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările si completările ulterioare.”

Dispoziția mai sus citata este clara si permite, fără niciun dubiu, valorificarea stagiilor de cotizare realizate de reclamant după data de 30.06.2006, singurul motiv pentru care acestea nu au fost luate in calcul fiind acela ca reclamantul nu a depus la casa de pensii o cerere de revizuire, aspect pe care Curtea l-a analizat in considerentele ce preced.

In consecința, Curtea va admite recursul declarat de reclamant si va anula decizia nr.xxxxx din data de 28 iulie 2011 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 1, în temeiul OUG nr.59/2011.

Va obliga pârâta să emită o nouă decizie în temeiul OUG nr.59/2011, prin care să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului, începând cu data de 01.08.2011, cu luarea în considerare a tuturor stagiilor de cotizare realizate de acesta până la data de 01.08.2011.

Pentru respectarea principiului disponibilității care guvernează raporturile juridice civile, Curtea va  acorda diferențele de drepturi de pensie cuvenite reclamantului in baza noii decizii ce urmează a fi emisa,  numai începând cu data depunerii acțiunii, 29.08.2011, aceasta fiind data solicitata in mod expres prin cererea de recurs.

Celelalte critici formulate de recurentul reclamant sunt neîntemeiate si nu vor fi reținute de Curte.

Astfel, recurentul a solicitat ca drepturile de pensie revizuite prin luarea in calcul a întregului stagiu de cotizare realizat pana in luna iunie 2012 inclusiv, adică pe baza punctajului mediu anual de 3,69869 puncte calculat de expert, sa ii fie acordate încă de la data depunerii cererii de chemare in judecata, 29.08.2011. O astfel de solicitare este lipsita de temei legal, întrucât noua decizie de revizuire ce urmează fi emisa de C.P.M.B. in baza OUG nr. 59/2011, in locul celei anulate, va stabili drepturi începând cu aceeași data prevăzuta de actul normativ, si anume 01.08.2011. Or, la acea data puteau fi avute in vedere numai stagiile de cotizare deja realizate de către reclamant, nu si cele ce urmau a se realiza in viitor.

Întrucât expertul a calculat si punctajul mediu anual cuvenit reclamantului prin luarea in calcul a întregului stagiu de cotizare realizat pana in luna iunie 2012 inclusiv, Curtea va menține dispoziția primei instanțe privind obligarea casei de pensii la emiterea unei decizii pe baza punctajului mediu anual de 3,69869 puncte, începând cu data de 01.07.2013.

Un alt motiv de nulitate a deciziei contestate invocat de recurentul reclamant se refera la compatibilitatea prevederilor dreptului intern cu exigentele art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO si ale art. 14 din aceeași Convenție.

Sub acest aspect prima instanța a făcut o corecta aplicare a legii si o justa apreciere a materialului probator administrat.

Așa cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 29/ 12.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, publicată în M. Of. Partea I nr. 925/27.12.2011, în stabilirea efectelor contrare Convenţiei într-un caz dat, instanţele naţionale trebuie să aibă în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la definirea principiului ori dreptului pretins încălcat, iar hotărârea pronunţată trebuie să se circumscrie limitelor stabilite în situaţii similare, nefiind admisibil ca instanţele naţionale să lărgească sfera definirii unui drept sau principiu, acest atribut aparţinând în exclusivitate Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestaţiei sociale, acceptându-se dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunţată în cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum".

Recalcularea pensiilor de serviciu, inclusiv cea stabilită în favoarea recurentului-reclamant, având ca efect reducerea cuantumului acestora, constituie, fără îndoială, o ingerinţă din partea Statului Român, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene, însă această ingerinţă corespunde limitărilor prevăzute de Convenţie potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adiţional, respectiv: ingerinţa să fie prevăzută de lege; să existe un scop legitim; să existe un raport rezonabil de proporţionalitate.

În acest sens, se reţine că aceasta ingerinţă este prevăzută de lege şi urmăreşte un scop legitim, respectiv diminuarea cheltuielilor bugetare, instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivităţii şi eliminarea inechităţilor existente în sistem, măsura fiind determinată şi de situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul.

Curtea, sesizată fiind cu o cerere în care se invocă încălcarea dreptului de proprietate ca urmare a diminuării, prin lege, a cuantumului pensiei, reţine că, în analiza de proporţionalitate a ingerinţei, testul aplicat este cel din jurisprudenţa anterioară în această materie.

Trebuie reţinut că Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în domeniul asigurărilor sociale, iar autorităţile judiciare naţionale sunt mai bine plasate în aprecierea caracterului suficient sau insuficient al mijloacelor de subzistenţă, prin raportare atât la indicatori de tipul salariului mediu sau minim pe economie, cât şi la nivelul veniturilor altor categorii de pensionari.

Avându-se în vedere criteriile minimale menţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 29/2011, Curtea reţine că, în urmă recalculării, pensia recurentului-reclamant se situează peste nivelul pensiei medii la nivel de ţară, în cuantum de aproximativ 700 lei şi cu mult peste nivelul pensiei minime de 350 lei, stabilită pentru anul 2011 prin art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Raportând pensia recurentului la nivelul salariilor persoanelor în activitate, se constată că salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul 2011 a fost de 2022 lei, conform art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 1414 lei, iar salariul minim brut pe ţară pentru 2011 a fost fixat la 670 lei, prin art. 1 din HG nr. 1193/2010. În consecinţă, nu se poate considera că nivelul pensiei reclamantului, astfel cum a fost recalculat si revizuit, l-ar lipsi de mijloacele de subzistenţă.

Prin urmare, în raport de probatoriul administrat, se constată că recurentul-reclamant nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit nu ar fi respectat.

În context apare ca fiind extrem de relevantă decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Instanţele judecătoreşti din România sunt obligate să ţină seama de astfel de decizii ale Curţii de la Strasbourg în lumina dispoziţiilor art. 20 şi 148 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât în speţa de faţă este pusă în discuţie aceeaşi problematică a conformităţii Legii nr. 119/2010 cu dispoziţiile relevante ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi protocoalelor adiţionale.

În cuprinsul acestei decizii se arată, printre altele că „deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croaţiei, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, şi Maggio şi alţii c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 şi 56001/08, par. 55).

Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, şi Mihăieş şi Senteş c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 şi 44605/11).”

Se mai relevă faptul că „în speţă, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă şi acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanţelor.

În această privinţă, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deşi substanţială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie. Ca şi Curtea Constituţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.”

Totodată, Curtea a reţinut că „reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.”

Cât priveşte chestiunea unei pretinse diferenţe de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că „o diferenţă este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă.”

S-a reţinut faptul că foştii poliţişti se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ţine, de asemenea, de marja de apreciere a statului, precizându-se că „această diferenţă nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.”

Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că „măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparaţie cu alţi pensionari.”

Toate aceste aspecte ce reies din considerentele precitatei decizii CEDO vin în sprijinul argumentelor mai sus reţinute de Curte şi conduc la aceeaşi concluzie, aceea că transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public efectuată în temeiul Legii nr. 119/2010 – operaţiune ce a avut loc şi în cazul recurentului-reclamant din prezenta cauză – nu constituie, contrar celor susţinute de acesta, o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului coroborat cu art. 14 din Convenţie.

In ceea ce privește recursul declarat de parata C.P.M.B., acesta este nefondat si urmează a fi respins.

Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 4 C.proc.civ., privind depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești (in cererea de recurs s-a menționat eronat ca temei de drept art. 304 pct. 9 C.proc.civ.), este nefondat.

Prin stabilirea de către instanța de fond a unui punctaj mediu anual, determinat de către un expert contabil printr-un raport de expertiza judiciara, nu se depășesc atribuțiile puterii judecătorești, întrucât toate actele emise de structurile subordonate Ministerului Muncii, Familiei si Egalitarii de Șanse, cu atribuții in aplicarea legislației de protecție sociala, sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, in acest sens fiind dispozițiile exprese ale art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, reluate in cuprinsul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, la art. 153.

Susţinând că stabilirea punctajului şi cuantumului pensiei sunt atribuţii exclusive ale Casei de Pensii, recurenta neagă principiul constituţional al liberului acces la justiţie.

Conform art.21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, principiu care semnifică atât accesul liber la o instanţă de judecată imparţială, independentă, dar şi plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de judecată, adică aptitudinea de a fi dedusă judecăţii orice chestiune litigioasă.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parata este cel referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecata de la fond si este străin de sentința pronunțata in cauza, întrucât din dispozitivul acesteia rezulta ca reclamantul nu a solicitat, iar instanța de fond nu i-a acordat astfel de cheltuieli.

Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parata C.P.M.B.

Domenii speta

Spete similare