Vechiul cod de procedură civilă - Recurs. Acţiunea având ca obiect obligarea anrp la plata sumelor stabilite prin Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 290/2003. Modul de actualizare a sumelor. Art. 18 alin. 6 din hg nr. 1120/2006

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 5763/CA/19.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal  a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii V.L., P.I. şi P.I. în contradictoriu cu A.N.R.P., iar pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 346.613 lei, reprezentând a doua tranşă de 60% din suma totală de 577.688,64 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu data de 28.02.2008, până la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituţia Prefectului Judeţul B. – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, s-au acordat compensaţii băneşti în sumă totală de 577.688,64 lei, numiţilor V.L. şi P.A., pentru bunurile abandonate în com. B., jud. O, Basarabia, în anul 1944, iar potrivit Certificatului de moştenitor nr. 168/04.12.2012, reclamanţii P.I.I. în calitate de soţ supravieţuitor şi P.I.I., în calitate de fiu sunt moştenitorii defunctei P.A..

Tribunalul a mai reţinut că art. 10 al. 2 din Legea nr. 290/2003, prevede că „despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului B., după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”, iar art. 18 al. 5 din HG 1120/2006, în vigoare la data formulării acţiunii, că sumele „stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei;

b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei şi 100.000 lei;

c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.”

Tribunalul a mai reţinut că alineatul 6 al aceluiaşi articol, prevede că, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior.

Întrucât cuantumul compensaţiilor depăşeşte suma de 100.001 lei, tribunalul a constata că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 al. 2 din Legea nr. 290/2003 raportat la art. 18 al. 5 lit. c) din HG 1120/2006, conform cărora, suma trebuia eşalonată în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi.

Instanţa de fond a mai constatat că hotărârea Comisiei Judeţene a fost emisă în urmă cu mai bine de 5 ani, interval în care pârâta, deşi a susţinut că reclamanţii au formulat cereri de executare relativ la plata celei de-a II-a tranşe, nu a făcut dovada virării acestei sume până la momentul închiderii dezbaterilor.

Tribunalul a înlăturat susţinerea pârâtei în sensul că s-ar putea găsi în situaţia executării aceleiaşi tranşe de două ori, deoarece aceasta are posibilitatea de a formula în condiţiile legii, contestaţie la executare.

Pentru considerentele reţinute, în fapt şi în drept, în temeiul art. 18 Legea nr. 554/2004 tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâta A.N.R.P. la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 43/2008, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinţei şi respingerea acţiunii promovate de către reclamanţi ca fiind rămasă fără obiect.

În motivare, a arătat că intimaţii reclamanţi au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării sumei de 346.613,18 lei reprezentând a doua tranşă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituţia Prefectului Judeţul B. – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 167/2013 de către BEJ D., C. şi D., care a emis somaţia în acest dosar, iar, prin proces verbal, a stabilit cuantumul despăgubirii la nivelul sumei de 460.741,59 lei, sumă care include actualizarea sumei pe perioada martie 2008 – februarie 2013 şi cheltuielile de executare.

Recurenta a mai arătat că iniţierea prezentei acţiuni concomitent cu procedura de executare silită este făcută cu rea-credinţă şi fără respectarea dispoziţiilor c.pr.civ. pentru formularea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei, soluţia de admitere a acţiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că instituţia poate fi obligată, de două ori, la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin acte administrative, fiind întrunite condiţiile pentru îmbogăţirea fără just temei.

Recurenta a  mai invocat faptul că din interpretarea sintagmei „în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, reglementată de art. 18 al. 5 din HG nr. 1120/2006, rezultă că legiuitorul a prevăzut acea situaţie în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirii acordate potrivit legii, aceasta fiind în acord cu prevederile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. În plus, a mai arătat că eşalonarea plăţilor creanţelor împotriva statului nu contravine principiilor CEDO.

Recurenta a mai susţinut, faţă de modul de actualizare a creanţei prevăzut de art. 18 al. 5 din HG nr. 1120/2006, că termenul de plată pentru ce-a de-a doua tranşă a expirat la data de 28.02.2010, astfel că numai de la această dată trebuia făcută actualizarea sumei.

În drept a fost invocată aplicarea art. 299 şi urm. c.pr.civ.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.

Intimaţii, deşi legal citaţi, nu a u formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.

Părţile au depus, în recurs, înscrisuri noi, în condiţiile art. 305 c.pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. şi recursul declarat de pârâta A.N.R.P., Curtea constată următoarele:

Motivul principal de recurs invocat este acela că intimaţii reclamanţi au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării sumei de 346.613,18 lei reprezentând a doua tranşă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituţia Prefectului Judeţul B. – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, astfel că se creează premisa ca instituţia să poată fi obligată, de două ori, la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire printr-un singur act administrativ, motiv de recurs care va fi analiza prin prisma art. 304 ind. 1 c.pr.civ., dar care nu este întemeiat.

Astfel, este corectă susţinerea recurentei că, faţă de refuzul de executare a actului administrativ – Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituţia Prefectului Judeţul B. – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, intimaţii reclamanţi au uzat de două mijloace procesuale distincte.

Pe de o parte, au formulat cerere de executare silită  a Hotărârii nr. 43/28.02.2008, în condiţiile codului de procedură civilă, fiind format dosarul de executare silită nr. 167/2013 de către BEJ D., C. şi D., care a emis somaţia în acest dosar, iar prin proces verbal, a stabilit cuantumul despăgubirii la nivelul sumei de 460.741,59 lei, sumă care include actualizarea sumei pe perioada martie 2008 – februarie 2013 şi cheltuielile de executare.

Pe de altă parte, au promovat acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 8 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocând refuzul nejustificat al ANRP de executare a actului administrativ, conform art. 2 lit. i) din acelaşi act normativ.

Însă, prin sentinţa nr. 6622/18.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (dosar nr. 11917/), a fost admisă contestaţia la executare promovată de către ANRP şi au fost anulate actele de executare întocmite după data de 28.02.2013 în dosarul de executare nr. 167/2013 de către BEJ D., C. şi D., hotărârea devenind irevocabilă prin nerecurare.

Prin urmare, la data pronunţării sentinţei ce face obiectul prezentului recurs – 19.11.2013, actele de executare erau anulate irevocabil de către instanţa de executare, intimaţii - reclamanţi având la dispoziţie numai acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 8 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În plus, plata, la data de 23.04.2014, a sumei de 460.741,59 lei cu titlu de „sumă dosar executare 167/2013” este, evident, ulterioară pronunţării sentinţei recurate, astfel că nu poate determina, per se, nelegalitatea acestei hotărâri.

În aceste condiţii este evident că demersul intimaţilor reclamanţi de sancţionare a refuzului recurentei pârâte de executare a unui act administrativ, act care se bucură de prezumţia de legalitate şi care are putere executorie fără nici o altă formalitate, nu poate fi considerat inadmisibil sau ca fiind formulat cu rea-credinţă.

Recurenta a mai invocat ca motiv de recurs greşita interpretare de către prima instanţă a sintagmei „în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, reglementată de art. 18 al. 5 din HG nr. 1120/2006, motiv ce se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar care nu este fondat.

Astfel, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006 compensaţiile băneşti se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşesc 100.001 lei.

Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat în sensul că plata va fi efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor 2 ani, termen prevăzut de lege, iar nu că plata poate fi făcută peste acest termen, oricând, în funcţie de sumele alocate. Această ultimă interpretare ar fi de natură să permită recurentei pârâte să tergiverseze plata acestor sume, în funcţie de modul de construcţie bugetară al instituţiei şi fără să ţină cont de exigenţa respectării drepturilor persoanelor, ceea ce este inacceptabil, cât timp dreptul este stabilit irevocabil prin acte administrative necontestate.

Este parţial întemeiat însă motivul de recurs referitor la modul de actualizare a creanţei, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.

Astfel, prima instanţă a dispus actualizarea sumei de 346.613 lei, reprezentând a doua tranşă de 60% din suma totală de 577.688,64 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legea nr. 290/2003, cu indicele de inflaţie, începând cu data de 28.02.2008 – data emiterii actului administrativ şi până la data plăţii efective, în raport cu dispoziţiile art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006.

Potrivit acestor dispoziţii, „suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior”.

Din interpretarea acestei norme speciale, rezultă că legiuitorul a prevăzut actualizarea sumei reprezentând tranşa a doua din suma stabilită cu titlu de despăgubiri începând cu luna decembrie a anului anterior celui în care se face plata acestei tranşe, în intervalul de doi ani, reglementat de lege.

Prin urmare, actualizarea sumei, în cauză, nu se putea dispune, în temeiul normei speciale reţinute de către prima instanţă şi invocată în cererea de chemare în judecată, decât începând cu luna decembrie 2009, termenul de doi ani de plată a celei de-a doua tranşe fiind 28.02.2010.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 312 alin. 3 c.pr.civ., curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâta A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 5763/CA/19.11.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal  pe care o va modifica numai cu privire la data de la care se va aplica actualizarea în funcţie de indicele de inflaţie.

Cu privire la cererea recurentei pârâte de amendare a intimaţilor reclamanţi în condiţiile art. 108 ind. 1 c.pr.civ., Curtea constată că aceasta este vădit nefondată, atitudinea intimaţilor reclamanţi de utilizare a tuturor mijloacelor procedurale pentru obţinerea sumelor stabilite în favoarea acestora cu titlu de despăgubiri fiind, în esenţă, determinată de refuzul nejustificat al instituţiei recurente de executare voluntară a actului administrativ.

Domenii speta

Spete similare