Anulare act administrativ

Respectarea art. 85 alin. 1 lit. “e” din Legea nr. 80/1995; Ordinele de trecere în rezervă emise pe numele recurenţilor reclamanţi cuprind temeiurile legale în baza cărora au fost date iar măsura trecerii în rezervă se datorează  reorganizării unor funcţii din statul de organizare şi imposibilităţii de a fi  încadrat în alte funcţii

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1248/CA/22.02.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal - a fost respinsă excepţia tardivităţii; a fost respinsă acţiunea formulată de  reclamanţii B.C.Ş., B.A.I., C.A.D., P.R.C.,  B.V., B.M.,  A.F.,  C.M.C.,  S.E.V., F.S.I. şi K.T., în contradictoriu cu pârâtul I.S.U. Ţ.B,  având ca obiect  anulare acte administrative.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că: prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună anularea Ordinul Inspectorului Şef al ISU B. al judeţului B, prin care reclamanţii au fost puşi la dispoziţie, şi anularea pentru nelegalitate a Ordinelor Inspectorului Şef prin care reclamanţii au fost trecuţi în rezervă, ordine care, deşi au fost aduse la cunoştinţa reclamanţilor, nu au fost şi comunicate acestora.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, care stipulează că plângerea prealabilă împotriva unui act administrativ unilateral trebuie formulată în termen de 30 de zile de la comunicarea actului şi nu de la luarea la cunoştinţă despre existenţa sa.

Cum ordinele în litigiu nu au fost comunicate reclamanţilor, contestaţia administrativă formulată de aceştia se consideră a fi formulată în termenul legal.

În aceste condiţii, excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile invocată de pârâtul I.S.U.Ţ.B. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fond, s-a reţinut că la nivelul  Ministerului Administraţiei şi Internelor necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru acordarea drepturilor salariale ale personalului propriu, aşa cum este definit prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată prin Legea nr. 15/2008 cu modificările ulterioare.

Astfel, a fost adoptată O.U.G. nr. 54/2010 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în milita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru anul 2011.

Prin Ordinul inspectorului general al I.G.S.U. nr. 7093/07.06.2011 s-a dispus măsurile necesare pentru numirea în funcţie a personalului conform prevederilor noului stat de organizare şi potrivit competenţelor.

Analiza şi stabilirea personalului care şi-au încetat raporturile de serviciu în contextul reducerii efectivelor instituţiei s-a realizat potrivit prevederilor Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul I.S.U., transmisă prin Ordinul nr. 7104/2011, cu completările ulterioare.

În urma reorganizării instituţionale care a implicat tocmai reducerea numărului de posturi aferente I.S.U. al judeţului B., toate categoriile de personal ale căror posturi nu s-au regăsit în noul stat de organizare au fost puse la dispoziţie în vederea încadrării pe alte posturi sau trecerii în rezervă.

Totodată atât la sediul I.S.U. B. cât şi la sediile subunităţilor a fost afişat anunţul cu nr. 611151 din 01.07.2011, cuprinzând desfăşurarea examenelor de departajare în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat în cadrul aceleaşi structuri/compartiment, anterior reorganizării, posturi de natura celor desfiinţate.

Referitor la petitul anularea pentru nelegalitate a ordinului inspectorului-şef prin care petenţii au fost puşi la dispoziţie:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii a formulat critici cu privire la nelegalitatea ordinului contestat, respectiv a Ordinul inspectorului şef nr. S/7617/1 din 24.06.2011 de punere la dispoziţie a personalului cu ocazia reorganizării şi restructurării instituţionale, pentru necomunicarea acestuia, dar o astfel de împrejurare nu poate constitui un motiv de nulitate, având doar relevanţă juridică în ceea ce priveşte termenul de contestare administrativă.

Cum acesta a fost adus la cunoştinţa întregului personal afectat de măsurile de reorganizare instituţională, inclusiv reclamanţilor, iar aceştia au formulat contestaţie administrativă, pe care instanţa o apreciază ca fiind făcută în termenul legal, susţinerile reclamanţilor sunt neîntemeiate.

Referitor la petitul privind anularea pentru nelegalitate a ordinelor inspectorului-şef cu nr. 7263/1 din 14.09.2011, 7262/1 din 14.09.2011, 7265/1 din 14.09.2011, 7283/1 din 14.09.2011, 7261/1 din 14.09.2011, 7260/1 din 14.09.2011, 7259/1 din 14.09.2011, 7287/1 din 14.09.2011, 7273/1 din 14.09.2011, 7277/1 din 14.09.2011, 7295/1 din 03.10.2011 prin care reclamanţii au fost trecuţi în rezervă, susţinerile reclamanţilor sun  neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Ordinele în litigiu au fost legal emise, respectiv  în aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2011 si a Ordinelor Inspectorului General al IGSU nr.7093/16.06.2011 si nr.7104/21.06.2011, astfel încât cauzele de nulitate invocate de reclamanţi nu subzistă în cauză.

Nu s-a putut reţine o greşită aplicare a Codului Muncii, ordinele de trecere in rezervă în litigiu nu reprezintă decizii de concediere aşa cum acestea sunt reglementate de Codul muncii, reprezentând, de fapt, acte administrative emise în baza Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare,  act normativ cu caracter special, care derogă de la dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, act normativ cu caracter general.

Potrivit art. 5 alin.(l) si (2) din lege, ofiţerii, maiştrii militari si subofiţerii in activitate sunt militari profesionişti iar accesul in profesie, precum si evoluţia in cariera se realizează potrivit  legii speciale,  aplicabile  conform  art. 109  si  cadrelor  militare  din  Ministerul Administraţiei si Internelor, iar potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr.53/2003 se prevede ca reglementările sale se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale,” în măsura in care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”.

Selecţiile pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului au organizate şi desfăşurate în conformitate cu „Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie a personalului pus la dispoziţia unităţii ca urmare aplicării măsurilor de reorganizare instituţională„ şi cu „Procedura privind organizarea, desfăşurarea examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul I.G.S.U.”, acte normative emise de către I.G.S.U..

Conform acestor reglementări, numai anumite categorii de personal au fost supuse procesului de selecţie în vederea numirii în funcţie, în 2 etape, astfel:

Prima etapă a avut două faze astfel:

În prima fază s-a organizat şi desfăşurat selecţia pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat în cadrul aceleiaşi structuri anterior reorganizării posturi de natura celor desfiinţate, numai la nivelul structurilor, compartimentelor echipajelor din cadrul compartimentelor şi subunităţilor afectate de măsurile de reorganizare instituţională, în limita unor criterii stabilite la nivelul unităţii, cu respectarea prevederilor cuprinse în metodologia specificată mai sus.

În faza a doua s-au organizat şi desfăşurat examene pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat în cadrul aceleiaşi structuri/compartiment, anterioară reorganizării, posturi de natura celor desfiinţate şi care nu au fost numiţi în funcţie în urma selecţiei efectuate conform metodologiei. Activităţile s-au desfăşurat în baza proceduri privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare, care s-a aplicat după desfăşurarea etapei de selecţiei personalului. Examenele au fost susţinute la nivelul fiecărei structuri/compartiment din ce. subunităţilor (până la nivelul gărzii de intervenţie), afectate de măsurile de reorganizarea instituţională, prin desfăşurarea unui interviu structurat pe subiecte profesionale.

În etapa a doua s-au organizat şi desfăşurat activităţi de ocupare a posturilor rămase;

vacante în urma desfăşurării activităţilor precizate mai sus, în conformitate cu prevederile O.M.AI nr.665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor. La activităţile de recrutare şi selecţionare a personalului în vederea ocupării posturilor vacante au participat şi subofiţerii din unitate care au îndeplinit criteriile şi condiţiile specifice posturilor în cauză, indiferent dacă au fost la dispoziţia unităţii sau au încadraţi în funcţie.

Reclamanţii B.C.Ş. şi B.A.I. au ocupat anterior reorganizării posturi de natura celor desfiinţate au avut dreptul să participe şi la prima etapă de selecţie, spre deosebire de ceilalţi care, ocupând anterior reorganizării posturi care nu se mai regăseau în noul stat, aceştia nu au putut participa la această etapă de selecţie. Toţi reclamanţii au avut posibilitatea să participe la etapa  a II-a de selecţie desfăşurată în conformitate cu prevederile Ordinului Mai nr. 665/2008, în vederea încadrării posturilor rămase vacante.

Astfel, reclamanţii B.A.I., F.S.I., S.E.V., B.V., P.R.C., C.A.D. au fost declaraţii respinşi la examenele de departajare în vederea  numirii pe funcţiile rămase vacante după etapa I, iar ceilalţi reclamanţi, fie au refuzat să se înscrie la vreuna dintre selecţiile organizate pentru ocuparea posturilor vacante, fie nu s-au mai prezentat pentru a susţine interviul pe subiecte profesionale.

În aceste condiţii pentru reclamanţii aflaţi trei luni la depozitarea muniţiilor în mod legal s-a luat măsura trecerii în rezervă în conformitate cu Ordinul Inspectorului şef al ISU B. nr. 7295/I/03.10.2011, prin aplicarea prevederilor art. 82 lit. a „Situaţia ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate care sunt puşi la dispoziţie se soluţionează după cum urmează: a) pentru cei puşi la dispoziţie în vederea încălcării, trecerii în rezervă ori în retragere în termen de cel mult trei luni…” şi art. 85 alin. 1 lit. e din Legea nr.  80/1995 privind statutul cadrelor militare, „când, în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale ministerului”.

Respingându-se cererea reclamanţilor de anulare a ordinelor în litigiu, a fost respinsă şi cererea reclamanţilor privind reîncadrarea contestatorilor pe aceleaşi funcţii deţinute anterior emiterii ordinelor  prin care au fost trecuţi în rezervă reclamanţii, obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a tuturor drepturilor băneşti cuvenite, începând cu data de 14.09.2011 şi pană la reîncadrarea acestora şi obligarea pârâtului la plata către fiecare dintre reclamanţi contestatori suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost respins ca neîntemeiat şi petitul subsidiar privind obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor băneşti cuvenite conform dispoziţiilor art. 21 alin.2 din Anexa VII din Legea 284/2010, având în vedere vechimea în muncă a fiecăruia dintre reclamanţi, precum şi obligarea la plata de daune morale în cuantum de 30.000 lei pentru fiecare reclamant.

Potrivit art. 21 alin. 2 din Anexa nr. VII la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în cazul în care persoanele aflate în situaţiile prevăzute la alin. 1 sunt apte de munca, dar nu se pot încadra din lipsa de locuri de munca corespunzătoare pregătirii lor, acestea mai beneficiază de plata unui ajutor, stabilit in raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare si personal civil in instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, după cum urmează":

-50% din solda funcţiei de baza/salariul funcţiei de baza avuta/avut in luna schimbării poziţiei de activitate pentru cei care au o vechime efectiva cuprinsa intre 1 si 5 ani;

-55% din solda funcţiei de baza/salariul funcţiei de baza avuta/avut in luna schimbării poziţiei de activitate pentru cei care au o vechime efectiva cuprinsa intre 5 si 15 ani;

-60% din solda funcţiei de baza/salariul funcţiei de baza avuta/avut in luna schimbării poziţiei de activitate pentru cei care au o vechime efectiva de peste 15 ani.

Dar, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 54/2011 "Drepturile prevăzute la art. 21 alin. 2-5 din anexa VII la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se acordă poliţiştilor si cadrelor militare ale căror raporturi de serviciu încetează, respectiv sunt trecute in rezerva in cursul anului 2011, în cadrul procesului de reorganizare instituţională desfăşurat în vederea încadrării in cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2011, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin  derogare de la prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj si stimularea ocupării forţei de munca, cu modificările şi completările ulterioare".

Deci, reclamanţilor vor fi plătite ajutoarele legale prevăzute de art. 21 alin. 2 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 din „bugetul asigurărilor pentru şomaj”, urmând ca reclamanţii să se adreseze administratorului acestui buget şi nu pârâtului.

Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat recurs reclamanţii P.R.C., B.V. şi C.M.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: a) instanţa de fond ,în mod nelegal,a apreciat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată  atâta timp cât din probatoriul administrat  în cauză a rezultat  faptul că reclamanţii au fost supuşi cu ocazia efectuării /organizării examenelor  unui tratament discriminatoriu. Reclamanţilor nu le-a  fost permis a participa  la toate etapele procesului de evaluare  în vederea ocupării unei funcţii din noul stat de organizare. Întreg procesul de evaluare/examinare a fost viciat, netransparent şi cu încălcarea metodologiei  elaborate în acest sens.

Intimata pârâtă a  reîncadrat, fără examinare, pe aceleaşi funcţii pe cei ale căror funcţii s-au regăsit  pe noul stat de organizare, iar altor persoane  li s-a permis să concureze  la mai multe subunităţi  pentru mai multe funcţii vacante, cu posibilitatea de a alege, în caz de promovare la mai multe examene, unde doresc să rămână; b) instanţa de fond a ignorat  aspectul „omiterii voite” a  superiorilor recurenţilor  de a-i înştiinţa pe aceştia  cu privire la oportunitatea legală de a susţine mai multe examene  în vederea ocupării mai multor funcţii vacante în cadrul subunităţilor intimatei; c) instanţa de fond, în mod vădit neîntemeiat, a concluzionat că ordinele de trecere în rezervă  ce reprezintă  acte de încetare a raporturilor de serviciu  au conţinutul cerut de lege. Nu este indicat termenul de contestare, organul la care se depune contestaţia şi motivarea. Ori, obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate  unanim acceptată atât pe plan intern cât şi la nivel comunitar; d) instanţa de fond  nu a sancţionat  nici faptul neîndeplinirii  de către intimată a dispoziţiilor art. 85 alin. 1 lit. e din Legea nr. 80/1999 care impuneau  ca anterior  trimiterii în rezervă  să efectueze demersuri de a identifica în cadrul aceleiaşi unităţi  o altă funcţie.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ale art. 304 ind. 1 din acelaşi Cod.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă atacată, faţă de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, în concordanţă cu probele administrate, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.

Nu rezultă din înscrisurile depuse în probaţiune-şi avute în vedere de către judecătorul fondului în argumentarea soluţiei pronunţate - că reclamanţii recurenţi ar fi fost supuşi discriminării de către unitatea intimată, faţă de ceilalţi salariaţi indisponibilizaţi. Organizarea examenelor de selecţie în vederea ocupării posturilor devenite vacante în urma reorganizării a fost transparentă pentru toate cadrele, fără a fi interzisă recurenţilor – cadre militare - înscrierea la examen. Prin Ordinul nr. 601879/24.06.2011 emis de către intimatul I.S.U. „Ţ.B.” B. s-a dispus comunicarea către unităţile subordonate  a extrasului din Ordinul Inspectorului Şef S/7616/I,S/7617 din data de 24.06.2011 cuprinzând punerea la dispoziţie a personalului  ale căror funcţii nu se mai regăsesc în noile state de organizare, extrasul din OZU S/121/22.06.2011 cuprinzând criteriile de selecţie a personalului aflat la dispoziţia unităţii care poate fi numit în funcţii şi s-a solicitat luarea de măsuri pentru aducerea la cunoştinţa personalului  din subordine a prevederilor pe bază de semnătură.

Reclamantul recurent  C.M. s-a înscris la  două examene  (pentru ocuparea unui post la Z. şi pentru ocuparea unui  post la B. - act fila 240  dosar Tribunal), examenele fiind organizate în data de 17.08.2011 şi respectiv, 18.08.2011.  La primul examen, recurentul a fost declarat „respins”, iar la cel de-al doilea nu s-a mai prezentat.

Reclamantul-recurent  P.R. a participat  la cinci  examene, la primele patru fiind declarat „respins”, iar la ultimul neprezentându-se.

Reclamantul recurent B.V.  s-a înscris doar la un examen  pentru ocuparea unui post la Pichetul de Pompieri P.B.  în data de 17.08.2011, examen la care a fost declarat „ respins” (acte filele 80-165 dosar Tribunal).

Nu pot fi reţinute nici restul criticilor aduse sentinţei primei instanţe.

În speţă, actele administrative contestate au fost emise în baza Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, fiind  motivate în fapt şi în drept.

Ordinele de trecere în rezervă emise pe numele recurenţilor reclamanţi  cuprind temeiurile legale în baza cărora au fost date şi arată în mod neechivoc faptul că măsura trecerii în rezervă se datorează „reorganizării unităţii, reducerii unor funcţii din statul de organizare  şi imposibilităţii de a fi  încadrat în alte funcţii”.

Potrivit art. 85 alin. 1 lit. e din Legea nr. 80/1995  trecerea în rezervă a ofiţerilor, maiştrilor  militari şi a subofiţerilor  în activitate se face când, în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale;

 În speţă, intimatul a respectat prevederile art. 85 alin. 1 lit.”e” din Legea nr. 80/1995 în sensul că a solicitat M.A.I, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi unităţilor subordonate să i se comunice dacă în statul de organizare există posturi vacante, răspunsul primit fiind negativ. (acte filele 166-172 dosar Tribunal).

Pe de altă parte, este de reţinut că actele administrative contestate nu sânt echivalente deciziilor de concediere astfel cum acestea sânt reglementate de Codul Muncii, întrucât recurenţii reclamanţi  nu au avut încheiat cu intimata contract individual de muncă. Cadrele militare în activitate îşi desfăşoară  activitatea exclusiv în baza Legii nr. 80/1995 cu modificările şi completările ulterioare, iar acestora le sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, derogatorii de la norma generală, reprezentată de Legea nr. 53/2003.

Ca atare, faţă de cele expuse, Curtea, văzând prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către reclamanţi şi va menţine hotărârea atacată, ca legală şi temeinică. 

Decizia nr. 429/R/12 februarie 2014, dosar nr. 1854/62/2012

 Acţiune în anularea prevederilor art. 6531, art. 653 din Regulamentul  de aplicare a Codului Vamal

Nu este încălcat art. 1 din Primul Protocol la Convenţia  pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale  întrucât măsura confiscării instituită prin Regulamentul Vamal (art. 6531 are un caracter complementar faţă de sancţiunea principală reprezentată de amenda contravenţională, iar în absenţa armonizării legislaţiei comunitare statele membre U.E. sunt competente să adopte acele sancţiuni pe care le consideră necesare „pentru atingerea  obiectivelor urmărite dar cu respectarea principiului proporţionalităţii.”

Constată că prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul acestei instanţe la data de 12.06.2013, sub nr. de mai sus, reclamantul U.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nelegalitatea prevederilor art. 653 indice 1 şi ale art. 653 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, adoptat prin H.G. nr. 707/2006 şi modificat prin H.G. nr. 946/2007, precum şi anularea acestora.

În motivarea cererii se arată că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. Se învederează în acest sens şi dispoziţiile alin 3 ale aceluiaşi articol, dispoziţii potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Legea fundamentală, prin art. 108 alin. 2 stabileşte că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, fapt pentru care orice altă opinie potrivit căreia printr-o hotărâre a Guvernului se pot norma şi alte aspecte ar fi neconstituţională.

Aşadar, aceste Hotărâri ale Guvernului prin care s-a adoptat Regulamentul privind aplicarea Codului Vamal, au fost adoptate în vederea organizării normei superioare şi anume Legea nr. 86/2006. Analizând prevederile art. 4 alin. 3 din Legea 24/2000, hotărârile Guvernului nu pot depăşi limitele normelor ce le ordonă.

Prin art. 279 din Legea nr. 86/2006 s-a dispus că faptele care constituie contravenţie la regimul vamal, procedură de constatare şi sancţionare a acestora se stabilesc prin Regulament Vamal. Se consideră aşadar că Regulamentul mai sus menţionat nu putea stabili ce fapte constituie contravenţie şi sancţionarea acestora atâta vreme cât cadrul general (reprezentat de Legea  nr. 86/2006) nu prevede ce fapte constituie contravenţie şi sancţionarea lor. În situaţiile în care hotărârile de Guvern (precum prezentele hotărâri prin care s-a aprobat regulamentul) au un caracter normativ, acestea nu pot cuprinde reglementări primare. Din această ierarhie a actelor normative rezultă faptul că este obligatorie subordonarea actului normativ cu o forţă juridică inferioară faţă de cel care are o forţă juridică superioară lui.

Art. 13 din Legea nr. 24/2000 face de asemenea vorbire despre sistematizarea şi unificarea legislaţiei, sens în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior cu care se află în conexiune şi nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act, aspect ce se consideră că este încălcat prin prevederile art. 653 şi art. 6531 din Regulament.

Se consideră că au fost încălcate de asemenea prevederile art. 14 din Legea nr. 24/2000,  privind unicitatea reglementării în materie, prin art. 653 şi art. 6531 din Regulament. în acest sens, se subliniază că reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind de regulă în acelaşi act. Aceeaşi faptă obiectivă este sancţionată atât de prevederile art. 653 din Regulament cât şi de prevederile art. 2961 lit. I din Legea nr. 571/2003, sens în care se arată că în prezenta cauză, datorită încălcării art. 14 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 a fost încălcat principiul non bis in idem prevăzut de art. 4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea aceste articole din Regulament contravin prevederilor art. 41 din Legea nr. 24/2000 întrucât, prin acesta din urmă se prevedere faptul că, categoria juridică a actului normativ este determinată de regimul competenţelor stabilit prin Constituţie, prin legi şi alte acte normative prin care se acordă prerogative de reglementare juridică autorităţilor publice. Aşadar, în vreme ce art. 73 alin. 3 din stabileşte că asupra regimului juridic al proprietăţii se poate dispune doar prin lege organică, se consideră că măsura confiscării autoturismului încalcă flagrant atât dispoziţiile Legii  nr. 24/2000 cât şi ale Constituţiei.

Regimul general al contravenţiilor reglementat de O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 stabileşte că actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea. Aşadar, prin Legea nr. 86/2006 ce reprezintă actul juridic superior se prevede că există contravenţii la regimul vamal, iar printr-o nouă reglementare, cu o forţă juridică inferioară, se stabilesc ce fapte constituie contravenţii şi modul acestora de sancţionare. Se consideră că prin adoptarea a două acte normative de forţă juridică diferită privind sancţionarea unei contravenţii au fost încălcate prevederile O.G. nr. 2/2001.

Este adevărat că Hotărârile de Guvern nu sunt supuse controlului de constituţionalitate, însă în măsura în care o hotărâre de guvern ar contraveni flagrant Constituţiei României şi s-ar reţine teza că această situaţie nu poate fi cenzurată nici pe calea excepţiei de nelegalitate şi nici pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, ar însemna ca Guvernul să fie învestit cu o putere de legiferare supraconstituţională şi supralegală ceea ce ar contraveni principiilor statului de drept. De altfel Constituţia României garantează prin  art. 126 alin.6 posibilitatea cenzurării actelor puterii administrative pe cale contenciosului administrativ, excepţiile fiind de strictă interpretare (acte de privesc raporturile cu Parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar). Existând această garanţie de natura constituţională, în situaţia în care o hotărâre de guvern încalcă chiar normele constituţionale, se impune cenzurarea acesteia pe calea excepţiei de nelegalitate. Se solicită să se aibă în vedere faptul că sintagma "excepţie de nelegalitate" poate fi abordată şi lato sensu, considerând Constituţia ca fiind legea fundamentală a oricărui stat şi izvorul din care se nasc toate celelalte legi, ca urmare a obligaţiilor fixate de poporul suveran prin textul constituţional în sarcina autorităţilor legislative sau executive. A fortiori, o hotărâre de guvern ce încalcă Constituţia, încalcă şi legea.

Dintr-o regretabilă lacună legislativă, sistemul de drept aplicabil în România nu cunoaşte o excepţie de neconvenţionalitate, consacrată în statele cu mai vechi şi solide tradiţii democratice. Totuşi actele normative naţionale ce încalcă prevederile unei convenţii internaţionale la care România este parte sunt atacabile pe calea excepţiei de neconstituţionalitate în cazul legilor, ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă şi pe calea excepţiei de nelegalitate în cazul hotărârilor de guvern. Hotărârea de Guvern atacată de noi încalcă în mod grosolan Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale care ia art. 1 arată nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi în conformitate cu principiile dreptului internaţional.

Se susţine că se poate observa că s-a dispus măsura confiscării autoturismului VW T… în condiţiile în care această măsură nu este prevăzută într-o lege ci într-o hotărâre de guvern. Şi pentru a clarifica această nuanţă terminologică se face trimitere atât la textul Constituţiei României (art. 73) care clasifică clar actele legislative în legi constituţionale, legi organice, legi ordinare (în mod uzual) şi ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă  (pe calea delegării legislative prevăzută de art. 115).

Toate celelalte acte sunt considerate acte administrative ale autorităţilor publice centrale sau locale, nefiind aşadar incluse în categoria legilor despre care face vorbire textul Convenţiei. Mai mult decât atât, nici în  Legea  nr. 24/2000 nu se confundă legile cu hotărârile de guvern, legiuitorul folosind un termen general, acela de acte normative.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri.

În cauză pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare,solicitând respingerea acţiunii în contencios administrativ. Se arată în esenţă că H.G. Nr. 707/2006 este temeinică şi legală,fiind adoptată potrivit prevederilor art. 108 din Constituţia României republicată şi al art. 286 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Stabilirea unor contravenţii prin articolele criticate de reclamant s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 279 din Legea nr. 86/2006, potrivit cărora: „Faptele care constituie contravenţii la reglementările vamale, procedura de constatare şi sancţionare a acestora se stabilesc  prin Regulamentul Vamal,  aprobat prin hotărâre a Guvernului”. 

În cauză a fost formulată o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, de către Ministerul Finanţelor Publice.

Se arată că intervenientul accesoriu este iniţiator al H.G. nr. 707/2006 şi al H.G. nr. 946/22.08.2007 pentru modificarea şi completarea unor hotărâri din domeniul vamal, astfel încât se justifică interesul Ministerului Finanţelor Publice în acest sens. A fost invocat art. 64 alin. 1 NCPC, solicitându-se admiterea în principiu şi în fond a cererii de intervenţie accesorie,cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Prin aceeaşi cerere de intervenţie accesorie a fost invocată şi excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Braşov în soluţionarea prezentei pricini.

Cu privire la excepţia invocată, Curtea reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 26.09.2013 – care a constituit şi primul termen de judecată - instanţa a constatat că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei, în raport de prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă. Acţiunea promovată de reclamant se întemeiază pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu raportare la art. 10 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, iar reclamantul U.V. a optat pentru introducerea cererii la instanţa de la domiciliul său (ales în conformitate cu prevederile art. 156, 158 Cod procedură civilă), astfel încât competenţa teritorială a Curţii de Apel Braşov este clar stabilită şi prin raportare la art. 111 din acelaşi Cod.

Referitor la cererea de chemare în judecată, Curtea constată că aceasta este nefondată.

În cauză reclamantul invocă nelegalitatea dispoziţiilor art. 6531  şi cele ale art. 653 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal adoptat prin H.G. nr. 707/2006 şi modificat prin H.G. nr. 946/2007.

Potrivit art. 653 ind. 1 din H.G. susmenţionat : „Dacă la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 651 - 653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancţiuni contravenţionale prevăzute, şi confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate.”

Iar potrivit art. 653 din acelaşi Regulament: „(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 8000 lei:

a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă;

 b) descărcarea de pe nave, încărcarea pe nave ori transbordarea bunurilor sau mărfurilor supuse vămuirii fără permis vamal sau fără acordul autorităţii vamale; în acest caz cantitatea de bunuri încărcate, descărcate sau transbordate se confiscă;

c) *** Abrogată

d) depunerea declaraţiei vamale şi a dovezii de origine, conţinând date eronate privind originea mărfurilor;

e) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date incomplete sau eronate privind valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor;

f) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind cantitatea mărfurilor dacă fapta nu constituie infracţiune prevăzută de Codul vamal. În cazul în care prin această faptă este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, mărfurile constatate în plus faţă de cele înscrise în declaraţia vamală se confiscă;

g) exercitarea activităţii de comisionar în vamă fără autorizaţie; veniturile realizate din activitatea neautorizată se confiscă;

h) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind felul mărfurilor. În cazul în care prin această faptă este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, mărfurile constatate în plus faţă de felul celor înscrise în declaraţia vamală se confiscă. Prin felul mărfurilor se înţelege varietatea, tipul sau acele caracteristici definitorii;

 i) neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei prevăzute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului, de declarare în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută şi/sau în moneda naţională care este egal sau depăşeşte limita stabilită prin regulament, aflat asupra lor, în mijloacele de transport ori în bagajele însoţite sau neînsoţite, precum şi în colete. Numerarul nedeclarat în scris care depăşeşte limita stabilită de regulament se confiscă.

(2) În cazul în care contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenţia se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal şi reţinerea mijlocului de transport folosit la săvârşirea contravenţiei până la plata amenzii.”

Se reţine că reclamantul U.V. a fost sancţionat contravenţional cu amendă  de 5000 de lei  de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale I. prin procesul verbal nr. 216 din data de 29.11.2012, în baza art. 612 din H.G. nr. 707/2006 , art. 225 din Regulamentul Comunitar  2454/1993  şi art. 48 din H.G. nr. 946/2007, împotriva acestuia fiind luată şi măsura confiscării autoturismului  şi a pachetelor de ţigări descoperite asupra sa.

Împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei reclamantul a formulat plângere la Judecătoria Huşi. înregistrată sub nr. 2306/244/2012, prin care a fost invocată excepţia de nelegalitate a  art. 6531  din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.03.2013 Judecătoria Huşi  a dispus sesizarea Curţii de Apel Iaşi cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant. Prin  sentinţa civilă nr. 90/29.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 653 indice 1 din H.G. nr. 707/2006  a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că „actul administrativ a cărui nelegalitate se solicită pe calea excepţiei de faţă are caracter normativ, iar nu individual, iar conduita legală ce poate fi adoptată de cei interesaţi în anularea unui act administrativ cu caracter normativ este doar cea a promovării unei acţiuni principale în anulare, nu şi prin exercitarea remediului procedural cu caracter  special, astfel cum este prevăzut în art. 4 din Legea contenciosului administrativ”. (portal Curte de Apel Iaşi)

În raport de motivele invocate de reclamant  în prezenta acţiune în anulare Curtea reţine că H.G. nr.707/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţia României, a art. 286/2006 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României cât şi a normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000.

După cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar  H.G. nr. 707/2006  a fost adoptată de Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice care, la data adoptării actului administrativ contestat, era organul de specialitate  al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului ce avea în competenţă elaborarea politicii vamale în concordanţă cu cadrul legislativ existent şi a actelor normative în realizarea acesteia. Proiectul de act normativ  a fost semnat de iniţiator şi avizat favorabil de către Consiliul Legislativ cu observaţii şi propuneri, astfel cum rezultă din actele depuse în probaţiune la filele 40-72 dosar Curte. Acelaşi proiect a fost de asemenea avizat favorabil şi de către reprezentanţii ministerelor interesate în aplicarea acestuia (Ministrul de Stat  pentru Coordonarea Activităţilor din Domeniul Economic, Ministrul Economiei şi Comerţului, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ministrul Afacerilor Externe, Ministrul Integrării Europene şi Ministrul Justiţiei).

Au fost astfel respectate atât dispoziţiile art. 3-10 din Legea nr. 24/2006 cât şi prevederile art. 286 din Legea nr. 86/2006, acestea din urmă stabilind că „Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, va aproba prin hotărâre regulamentul de aplicare a Codului vamal, care intră în vigoare la aceeaşi dată cu prezentul cod.”

Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului în sensul încălcării de către emitentul actului a prevederilor art. 13 din Legea nr. 24/2000 deoarece însuşi legiuitorul a creat posibilitatea de a stabili la nivelul unui act normativ primar care sânt faptele care constituie contravenţii la reglementările vamale, precum şi sancţiunile aplicabile acestora prin intermediul Regulamentului Vamal.

Ordonanţa Guvernului  nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor  constituie norma generală în materie contravenţională. Art. 1 din acest act normativ  defineşte noţiunea de „contravenţie” ca fiind „fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului”. Iar art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ stabileşte că „prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona  contravenţii în toate domeniile de activitate”. Este deci evident că art. 6531 şi art. 653 din H.G. nr. 707/2006 (modificat prin H.G. 946/2007) respectă atât prevederile art. 279 din Legea nr. 86/2006 cât şi pe cele ale O.G. nr. 2/2001, ambele fiind acte juridice de rang superior.

Este nefondată susţinerea reclamantului vizând încălcarea (prin reglementarea dată de art. 653 şi art. 6531  din H.G. nr. 707/2006)  a art. 14  din  Legea nr. 24/2000 privind unicitatea reglementării în materie, deoarece art. 2961  lit. l din Legea nr. 571/2003 invocat de reclamant ca reglementare juridică identică vizează faptele care constituie „infracţiuni” la reglementările referitoare la produsele accizabile supuse marcării, potrivit Titlului VII  din Codul Fiscal. Or, noţiunea de „infracţiune” este distinctă de noţiunea de „contravenţie”, având şi un regim juridic sancţionator, mult mai aspru.

Art. 2961 lit. l din Codul fiscal defineşte ca infracţiune-pedepsită cu închisoare  - „deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;”

Nu poate fi reţinută nici susţinerea vizând încălcarea art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului  şi Libertăţilor Fundamentale întrucât măsura instituită prin Regulamentul Vamal (art. 653 indice 1) are un caracter sancţionator iar statele membre U.E. sunt competente să adopte acele sancţiuni pe care le consideră necesare, în absenţa armonizării legislaţiei comunitare, cu respectarea principiului proporţionalităţii în virtutea căruia măsurile administrative şi sancţiunile stabilite nu trebuie să depăşească ceea e este strict necesar  pentru atingerea obiectivelor urmărite.

Sancţiunea confiscării mijloacelor de transport folosite la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 651-653 din Regulament – şi  modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor - are caracter complementar faţă de sancţiunea principală reprezentată de amenda contravenţională ,iar aplicarea acesteia nu se face decât în  cazul strict determinat de norma legală şi nu în toate situaţiile.

Această măsură nu este excesivă  – aşa cum afirmă reclamantul în acţiunea sa - ea fiind necesară pentru atingerea obiectivului urmărit de Stat şi anume prevenirea şi combaterea infracţiunii de contrabandă.

Este de reţinut că în Nota de Fundamentare a proiectului H.G. nr. 946/2007 pentru modificarea şi completarea unor hotărâri din domeniul vamal se arată că H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României a preluat prevederi din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, fiind deci conform acestor regulamente europene (acte filele 58-63 dosar Curte).

În acest sens, în Preambulul Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar  se menţionează că „în procesul de adoptare a măsurilor de punere în aplicare a prezentului cod este necesar să se vegheze, pe cât posibil, la prevenirea oricărei fraude sau nereguli care ar putea aduce atingere bugetului general al Comunităţilor Europene”, iar art. 57 din Regulament acordă dreptul autorităţilor vamale de a lua orice măsură necesară „ …atunci când constată că mărfurile au fost aduse pe teritoriul vamal al Comunităţii cu nerespectarea dispoziţiilor legale sau au fost sustrase de sub supraveghere vamală….” 

În aceeaşi Notă de Fundamentare menţionată anterior în considerentele prezentei hotărâri se mai arată că sancţiunea complementară a confiscării mijloacelor de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor  (dacă sânt folosite la săvârşirea contravenţiilor vamale) se impune având în vedere „numărul mare al bunurilor şi mărfurilor descoperite de autoritatea vamală, disimulate în mijloace de transport modificate în acest scop.”

Iar în Avizul favorabil nr. 946/2007 emis de către Consiliul Legislativ se menţionează că „ promovarea măsurilor economice de întărire a controalelor la frontierele externe ale U.E. reprezintă o condiţie extrem de importantă din perspectiva  asigurării unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie conform obiectivelor majore trasate în Tratatul de la Amsterdam „şi că„ politica de uniune vamală, elaborată la nivel comunitar, stabileşte atât competenţa  Comisiei Europene în ceea ce priveşte coordonarea administraţiilor statelor membre, care sunt răspunzătoare în limitele dreptului comunitar de dezvoltarea şi punerea în aplicare  a regulamentelor  comunitare în domeniul vamal dar asigură în acelaşi timp şi dreptul statelor membre de a-şi elabora  propriile norme administrative  (inclusiv sancţionatorii, în caz de încălcare a normei juridice comunitare”) .

Faţă de cele arătate anterior Curtea, văzând dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 va respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul. Faţă de soluţia pronunţată cu privire la cererea  principală, şi văzându-se dispoziţiile art. 61 alin.3, ale art. 64 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge în principiu şi în fond cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul  Ministerul Finanţelor Publice.

Domenii speta

Spete similare