Marturie Mincinoasa

Sentinţă penală 526 din 04.05.2010


SENTINŢA PENALĂ NR. 526

Şedinţa publică de la 04 Mai 2010 –mărturie mincinoasă

Prin rechizitoriul nr. din al Parchetului de pe lângă Judecătoria s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului , domiciliat în … pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev.de art.260 Cod penal.

In fapt, s-a reţinut că inculpatul ….. a fost audiat în calitate de martor în dosarul penal nr….. instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria …, în care au fost cercetaţi numiţii ……. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi distrugere.

Inculpatul ….. a fost audiat în calitate de martor, întrucât acesta a fost prezent o anumită perioadă  de timp în locuinţa unde au fost comise infracţiunile, între declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi cele date în faţa instanţei de judecată existând anumite diferenţe, în sensul că în cuprinsul declaraţiei dată în faza de urmărire penală numitul …. a precizat că i s-a propus de către numitul …. să întreţină raporturi sexuale cu victima infracţiunii de viol, precum şi că aceasta întreţinea un raport sexual cu numitul ….. şi că prezenta urme de lovituri, relaţiile sexuale având loc împotriva voinţei victimei care fusese bătută şi forţată, în timp ce în cursul declaraţiei dată în faţa instanţei numitul ….. a negat faptul că i s-a propus să întreţină relaţii sexuale cu victima, precizând totodată că nu ştie dacă aceasta a întreţinut raporturi sexuale cu numitul …… şi că nu a văzut urme de sânge pe corpul victimei şi nu i s-a părut că aceasta ar fi fost lipsită de libertate, cât timp a stat el acolo.

Pe rolul instanţei s-a format dosarul nr…… din …...

Instanţa a procedat la luarea declaraţiei inculpatului, în prezenţa avocatului ales, această declaraţie fiind consemnată şi ataşată la filele 13 şi 20.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică reţinute prin rechizitoriu sunt confirmate de probele administrate în cauză. Astfel, din analiza comparativă a declaraţiilor pe care inculpatul …. le-a dat în calitate de martor în cauza în care au fost cercetaţi penal şi judecaţi numiţii ….. şi ….. pentru infracţiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi distrugere, rezultă că între aceste declaraţii există deosebiri esenţiale, care nu pot fi doar rezultatul nesiguranţei inculpatului cu privire la împrejurările pe care le-a perceput, ci au fost determinate de intenţia acestuia de a crea o situaţie juridică favorabilă respectivilor inculpaţi. Acest lucru rezultă cu claritate din conţinutul convorbirilor telefonice pe care inculpatul ….. le-a avut cu numitul … aceste convorbiri fiind interceptate potrivit dispoziţiilor legale, atât timp cât instanţa de judecată a emis o autorizaţie în acest sens şi în cuprinsul lor inculpatul precizând expres că „mi-am schimbat declaraţia în favoarea lor”( adică a inculpaţilor din respectivul dosar penal).

Trebuie observat că împrejurările cu privire la care inculpatul a dat declaraţii  contradictorii în cursul urmăririi penale şi al judecăţii prezentau o foarte mare importanţă pentru stabilirea situaţiei de fapt din respectiva cauză şi implicit pentru încadrarea juridică a faptelor. În acest sens, împrejurarea dacă inculpatul a perceput sau nu existenţa unor raporturi sexuale între victimă şi numitul ….. este esenţială pentru reţinerea infracţiunii de viol. Sub acest aspect, faptul că cei doi inculpaţi au fost oricum condamnaţi în primă instanţă, în pofida declaraţiei dată de către inculpatul …., nu are relevanţă sub aspectul incidenţei infracţiunii prevăzută de art.260 Cod penal, legiuitorul necondiţionând existenţa acestei infracţiuni de existenţa unei legături de cauzalitate între  declaraţia care nu corespunde adevărului şi soluţia dată de către instanţa de judecată, această soluţie fiind rezultatul unei analize a întregului ansamblu probator administrat în acea cauză.

De asemenea, atât faptul că victima prezenta sau nu urme de lovituri, cât  şi împrejurarea că numitul …. i-ar fi propus sau nu inculpatului …. să întreţină raporturi sexuale cu victima, aveau relevanţă cu privire la încadrarea juridică a faptelor puse în sarcina celor doi inculpaţi, dar şi în ceea ce priveşte stabilirea tuturor circumstanţe reale şi personale în care inculpaţii au săvârşit faptele, circumstanţe care pot avea efecte asupra individualizării pedepselor.

În legătură cu diferenţele între conţinutul declaraţiei dată de către inculpatul …. în cursul urmăririi penale şi cea dată în cursul judecăţii cauzei în care a fost audiat ca martor, este evident că declaraţia din cursul urmăririi penale este cea care reflecta adevărul, faptul că inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată rezultând cu certitudine din conţinutul aceleiaşi convorbiri telefonice pe care inculpatul a avut-o cu numitul … în cuprinsul căreia a precizat, cu referire la propria declaraţie din cursul judecăţii, „dar eu mi-am schimbat acolo, trebuia să-i ajut pe ei”.

Prin urmare, fapta inculpatului de a face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, a fost probată şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 C.pen., urmând să atragă răspunderea penală a inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C. pen. , sens în care trebuie precizat că fapta dedusă judecăţii are prin ea însăşi un grad ridicat de pericol social, cât timp este o infracţiune de pericol iar valorile sociale periclitate sunt foarte importante, referindu-se la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, printre criteriile enumerate de art.72 C.pen. se numără şi cele referitoare la persoana infractorului, sens în care  trebuie precizat că inculpatul activează ca militar, împrejurare care este de natură să accentueze şi mai mult gradul de pericol social concret al faptei, atât timp cât, prin natura acestei activităţi, inculpatul ar fi trebuit să conştientizeze importanţa socială a înfăptuirii actului de justiţie şi, implicit, gravitatea deosebită a acelor acte care împiedică înfăptuirea justiţiei, aşa cum este mărturia mincinoasă.

De aceea, instanţa apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de doi ani închisoare, aceasta fiind aptă să corespundă scopurilor generale atât ale pedepsei cât şi ale răspunderii penale şi fiind în concordanţă cu gradul concret de pericol social al faptei.

Relativ la individualizarea executării pedepsei, instanţa apreciază că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie, atât timp cât inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, iar simplul fapt al desfăşurării prezentului proces penal este susceptibil să constituie un avertisment pentru inculpat asupra consecinţelor actelor sale, pentru reeducarea sa fiind suficientă aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează ca în baza art.260 C.pen., să condamne pe inculpatul Drăgan Ciprian la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art.71 C.pen., i se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata pedepsei.

În baza art.81 alin.1 C.pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare, potrivit art.82 alin.1 C.pen.

În baza art.359 C.proc.pen., i se va atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.83-84 C.pen.

În baza art.71 alin.5 C.pen., va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.191 alin.1 C.proc.pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 170 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.