Fond funciar

Sentinţă civilă 941 din 25.03.2009


S.c. nr. 941/25 martie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată la nr. ……….. iulie 2008, reclamanţii ……………… au chemat în judecată ……………… pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. ……… în sensul schimbării amplasamentului terenului retrocedat şi îndreptarea erorii materiale în sensul ca ………. să fie trecut la rubrica ” CETĂŢENI” şi nu la „DEFUNCT”.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că urmare cererii lor, prin hotărârea nr. ………. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de …… cu amplasament în loc. . com. …c, că au contestat această hotărâre cu privire la amplasament şi li s-a răspuns că reconstituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă, propunându-li-se un alt amplasament cu care au fost de acord.

Au mai arătat reclamanţii că la data de ……….. s-a emis titlul de proprietate cu teren pe un cu totul alt amplasament decât cel convenit cu Comisia locală, respectiv pe o pajişte din extravilanul loc. ……, cu o valoare de 50 de ori mai mică decât cel atribuit de comisie. De asemenea, în titlul de proprietate ……. a fost trecut la rubrica „DEFUNCT” în loc de rubrica „CETĂŢENI”.

Tot reclamanţii au arătat că s-au adresat Comisiei judeţene pentru rectificarea titlului însă li s-a răspuns că titlul a fost emis corect.

În drept reclamanţii au invocat dispoziţiile legii 18/1991 şi legii 247/2005, iar în dovedirea cererii au depus la dosar înscrisuri.

La termenul din ………. reclamanţii au formulat precizări la cererea de chemare în judecată în care au arătat că de fapt comisia locală nu doreşte să le restituie terenul pe vechiul amplasament şi că se condiţionează restituirea unei părţi din vechiul amplasament de retragerea acţiunii.

Analizând cauza, instanţa reţine că urmare cererii reclamanţilor, prin titlul de proprietate nr. ……….  s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de ….. mp teren situat în extravilanul com. Maliuc, jud. Tulcea, tarlaua 60, parcela 1010/2, având ca vecini la nord – drum, la est – …., la sud – dig şi la vest – ………

Reclamanţii nu sunt mulţumiţi cu acest amplasament, deoarece vechiul amplasament era situat în intravilan şi avea deschidere la Dunăre, pe când acest amplasament este situat în extravilan şi are o altă categorie de folosinţă.

De asemenea, reclamanţii sunt nemulţumiţi de faptul că amplasamentul din titlu nu corespunde cu cel stabilit de comisia locală şi acceptat de reclamanţi.

Prin adresa nr. ……… primarul com. …… a comunicat instanţei că …………… propune reclamanţilor amplasamentele situate în intravilanul loc. …, com. ………. tarlaua 5, parcela 153/2 pentru suprafaţa de 5000 mp şi în extravilanul loc. …., com. ….., tarlaua 50, parcela 862/19 pentru suprafaţa de 2200 mp, terenuri care sunt libere.

Şi prin concluziile pe fond reprezentantul Comisiei comunale ………. a arătat că este de acord cu modificarea titlului de proprietate în sensul atribuirii acestor amplasamente.

Reclamanţii, atât prin precizările făcute cât şi prin concluziile scrise şi verbale au arătat că sunt de acord cu amplasamentele propuse de către Comisia comunală ……….

Faţă de aceste poziţii ale părţilor, instanţa constată că cererea reclamanţilor este întemeiată sub aspectul modificării amplasamentului stabilit în titlul de proprietate.

În ce priveşte eroarea materială, instanţa constată că într-adevăr reclamantul Vavilov Trifan a fost trecut la rubrica „DEFUNCTUL” şi nu la rubrica „CETĂŢEANUL/CETĂŢEANA” cum era corect, ……… având calitatea de titular alături de ceilalţi reclamanţi şi nu de defunct, condiţii în care şi acest capăt de cerere urmează a fi admis.

În concluzie, instanţa va admite cererea reclamanţilor în totalitate şi va dispune modificarea titlului de proprietate nr. …………. în sensul că reclamantul ……….. va fi trecut la rubrica „CETĂŢEANUL/CETĂŢEANA” precum şi în ce priveşte amplasamentul, în loc de 7200 mp situaţi în extravilanul com. ………, tarlaua 60, parcela 1010/2, cu vecinii la nord-drum, la est - ., la sud-dig şi la vest - . urmând a se trece:

- suprafaţa de 5000 mp situată în intravilanul loc. ………, com. …., tarlaua 5, parcela 153/2 cu vecinii: la nord – drum, la est – ……., la sud – ……… şi la vest ………. şi ………

- suprafaţa de 2200 mp situată în extravilanul loc. …..i, com. Maliuc, tarlaua 50, parcela 862/19 cu vecinii: la nord – drum, la est – ………., la sud – păşune şi la vest – ……….