Cereri

Sentinţă penală 634 din 28.03.2013


R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa penală  Nr. 634/2013

Şedinţa publică de la 28 Martie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror  Onescu Andrei  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petiţionarii D. Gh. I. şi D. A. împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală nr.5915/P/2006 din 10.08.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimaţii C. P., C. G., G. P., Ş. V., U. E., C. I., P. T., S. C., D. I. şi D. I..

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns petiţionarul D. Gh. I. şi  intimata C. P. asistată de avocat U. E., lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura  de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a acordat cuvântul pe fond.

Petiţionarul D. Gh. I. a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei  şi trimiterea cauzei la instituţiile competente, întrucât expertul criminalist nu a precizat clar ce semnătură a expertizat şi nu a ţinut cont de sentinţele penale  anterioare. A mai arătat că cel care trebuia să suporte contravaloarea expertizei este Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu şi că există o serie de sentinţe penale de care anchetatorii nu au ţinut cont. A mai precizat că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze nu  sunt de competenţa Parchetului Local, competenţa aparţinând DNA. A solicitat  trimiterea dosarului la DNA Tg-Jiu. A depus la dosar înscrisuri, respectiv motive scrise, sentinţele penale nr. 387/06.02.2008, nr. 2145/07.12.2011 şi nr. 2282/15.11.2012 pronunţate de Judecătoria Tg-Jiu, rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale din data de 17.04.2008, ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale din data de 16.04.2009, rezoluţia de admitere a plângerii din data de 30.03.2006, rezoluţia de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din data de 24.01.2007, rezoluţia de respingere a plângerii din data de 08.03.2007, sentinţa civilă nr. 5209/30.08.2007 a Judecătoriei Tg-Jiu, un set de adrese, cerere de întâmpinare-extindere dosar nr. 13059/318/2012 şi  interogatoriul ţinut lui D. I. şi D. I. în dosarul nr. 5423/318/2006.

Avocat U. E. pentru intimata C. P. a solicitat respingerea plângerii, întrucât rezoluţia Parchetului este temeinică şi legală astfel că scoaterea de sub urmărire penală s-ar putea dispune faţă de probatoriul administrat în cauză. A mai precizat că cererea de repunere pe rol făcută de alte persoane nu este asimilată unei infracţiuni şi că petiţionarii au refuzat să achite contravaloarea expertizei grafoscopice. A mai arătat că au fost analizate semnăturile şi că nu se impune aplicarea art. 25 C.pen. rap. la art. 289 şi 291 C.penal.

Intimata C. P. a precizat că îşi însuşeşte concluziile av. U. E.

Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de respingere ca neîntemeiată a plângerii şi menţinerea ca legală şi temeinică a rezoluţiei procurorului.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată sub nr. 775/318/2013 petiţionarii D. Gh. I. şi D. A. au contestat rezoluţia pronunţată în data de 10.08.2012 dată în dosarul nr. 5915/P/2006 prin care  s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. P., fostă D.  P. pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 289 şi 291 C.penal , precum şi neîncepererea urmăririi penale faţă de D. I., D. I., C. G., C. P., C. I. şi G. P.

În motivare, petiţionarii au arătat că expertul criminalist nu a precizat clar ce semnătură a expertizat şi nu a ţinut cont de sentinţele penale  anterioare.

A mai arătat că cel care trebuia să suporte contravaloarea expertizei este Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu şi că există o serie de sentinţe penale de care anchetatorii nu au ţinut cont.

A mai precizat că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze nu  sunt de competenţa Parchetului Local, competenţa aparţinând DNA.

A solicitat  trimiterea dosarului la DNA Tg-Jiu.

Pentru dovedire, petiţionarii au depus la dosar rezoluţia de respingere a plângerii din 17.12.2012 dată în dosarul nr. 5477/II/2/2012, sentinţele penale nr. 2145/2011 şi  nr. 2282/2012, cerere de întâmpinare-extindere dosar nr. 13059/318/2012, un set de adrese, rezoluţia din 30.03.2006, rezoluţia din 24.01.2007, rezoluţia din 08.03.2007, copie de pe cerere formulată în dosarul nr. 5423/318/2006, procură judiciară, cerere de repunere pe rol, cerere formulată de C.  P., certificat de deces D. I., contract de întreţinere.

La  termenul din 05.02.2013 a fost emisă adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu pentru a fi înaintat dosarul de urmărire penală nr. 5915/P2006, dosar trimis la data de 30.01.2013.

Având în vedere că cei 5 judecători ai  Secţiei Penale au formulat cereri de abţinere care au fost admise şi ca urmare a notei de constatare din 19.02.2012  încheiată de către Preşedintele Secţiei Penale a fost dată hotărârea de colegiu nr. 3 din 04.02.2013  prin care s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un complet de civil, dosarul fiind  repartizat astfel completului C3 fiind stabilit termen de judecată la 14.03.013.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin rezoluţia din data de 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. P., fostă D.  P. pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 289 şi 291 C.penal , precum şi neîncepererea urmăririi penale faţă de Ş.  V., U. E., D. I. şi G. P..

S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2410/2010 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost admisă plângerea formulată de petentul D. I. împotriva rezoluţiei din data de 09.12.2010 şi s-a dispus deschiderea urmăririi penale cu  privire la infr. prev. de art. 289 şi 291 C.pen. cu motivarea că , deşi anterior s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice, in cauză s-a realizat doar o constatare tehnico-ştiinţifică.

După redeschiderea urmăririi penale a fost efectuată o expertiză grafoscopică de către expert criminalist C. P., partea vătămată  D.  I. solicitând un exemplar al raportului de expertiză, în vederea formulării de obiecţiuni , insă la data de 27.06.2011 s-a respins cererea şi s-a dat ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor Ş. V., D. I., C. G., U. E., C. P., C. I., S. C. şi G. P., cât şi încetarea urmăririi penale faţă de învinuitele P. T. şi  D. I..

Împotriva rezoluţiei a formulat plângere partea vătămată D. I., cererea fiind respinsă prin ordonanţa nr. 3875/II/2/2011 din 28.07.2011, de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere partea vătămată  D. I., plângerea fiind admisă in parte, desfiinţată ordonanţa din 28.07.2011 şi trimisă cauza la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 25 rap. la art. 289 şi 291 C.pen.

Cu ocazia reluării cercetărilor partea vătămată a solicitat un exemplar al raportului de expertiză grafoscopică, cererea a fost admisă, iar partea vătămată D.  I. a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni ce vizau concluziile consemnate la pct. 3 al raportului de expertiză, având în vedere că cererea de chemare în  judecată adresată Judecătoriei  Tg-Jiu la data de 07.09.2006  a fost scrisă de P. T., dar semnăturile realizate la rubrica „Semnătura” sunt două şi se referă la aceeaşi persoană , iar expertul nu a menţionat expres la care din cele două semnături de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006 face referire expertul, cea  efectuată în 07.09.2006 când a fost depusă cererea la Judecătoria Tg-Jiu sau semnătura dată în faţă instanţei de către D. I. .

Prin adresa nr. 2/10.05.2012 expertul nu a răspuns la obiecţiuni, acesta precizând că işi menţine concluziile raportului de expertiză, iar partea vătămată a solicitat efectuarea unei noi expertize la I.N.E.C. Bucureşti care să aibă la bază aceleaşi obiective.

Prin ordonanţa dată de organele de cercetare penală a fost respinsă cererea părţii vătămate de efectuare a unei noi expertize, apreciindu-se ca fiind inutilă soluţionării cauzei.

Prin rezoluţia din 10.08.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuiţii Ş. V., D. I., C. G., U. E., C. P., C. I.., S. C. şi G. P.

Împotriva acestei rezoluţii partea vătămată  D. I. a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu , iar prin rezoluţia din 17.12.2012 s-a respins plângerea formulată, motiv pentru care petentul D. I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 şi împotriva rezoluţiei din 17.12.2012 dată în dosarul nr. 5477/II/2/2012.

Verificând actele dosarului, instanţa consideră plângerea întemeiată, având în vedere că cele două rezoluţii contestate nu sunt temeinice, întrucât  deşi expertul nu a menţionat expres dacă semnătura realizată la data de 07.09.2006( data depunerii cererii la Judecătoria Tg-Jiu)  este semnătura lui  D. I., organele de cercetare penală au respins cererea privind efectuarea unei noi expertize.

Deşi în raportul de expertiză a fost analizată şi această semnătură, expertul în răspunsul la obiecţiuni trebuia să menţioneze expres la care din cele două semnături a făcut referire la pct. 3 din concluziile raportului de expertiză.

Întrucât expertul nu şi-a asumat răspunderea faţă de raportul de expertiză grafoscopică întocmit în cauză şi nu a răspuns la obiecţiuni in sensul de a preciza expres la care din cele două semnături a făcut referire, precum şi faptul că expertiza nu este concludentă întrucât expertul nu a analizat şi alte elemente ale semnăturii, instanţa consideră că o nouă expertiză criminalistică este utilă pentru a verifica dacă semnătura de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006 aparţine lui D.  I. (semnătura din partea dreaptă de pe cerere).

Pentru aceste motive, în baza art. 278 ind. 1 pct. 8 lit. b C.p.p.,  instanţa va admite plângerea formulată de petiţionarii D. Gh. I. şi D. A., va desfiinţa rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din data de 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 şi rezoluţia de respingere a plângerii din data de 17.12.2012, dată în dosarul nr. 5477/P/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu şi va trimite cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de C. P. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 289 şi 291 Cod penal.

Se va efectua o nouă expertiză grafoscopică  de către un expert  criminalist din cadrul Biroul de Criminalistică al  Inspectoratului de Poliţie al Jud. Gorj,  având următoarele obiective:

1.să verifice dacă litera „D” din cuvântul „D.”de la rubrica „Semnătură” pe de cererea de chemare în judecată din 07.06.2006 se aseamănă cu litera D din cuvântul „D.” din vreo semnătură depusă ca model de comparaţie sau există un element în plus la această literă  faţă de  semnăturile modele de comparaţie;

2.să verifice dacă semnătura „D. I.”de la rubrica „Semnătură” este realizată pe poziţia „orizontal” pe coala de hârtie, fiind paralelă cu cuvântul „Semnătură” şi dacă poziţia „orizontal” a semnăturii se regăseşte şi în semnăturile modele de comparaţie sau acestea sunt realizate „oblic” începând de jos în sus pe coala de hârtie;

3.să verifice dacă în cuvântul „I.” din semnătura realizată  în data de 07.09.2006 apare litera „a” între literele „o” şi „n”, iar în caz afirmativ să se evidenţieze această literă prin încercuire şi să se verifice dacă această literă „a” se regăseşte în vreuna din semnăturile modele de comparaţie;

4.să verifice dacă literele din cuvintele „D. I.” au aceeaşi mărime cu literele din cuvântul „Semnătura” scrisă la sfârşitul cererii de chemare in judecată  sau cu literele din semnăturile din modelele de comparaţie;

5.să verifice dacă la sfârşitul cuvântului „I.” din toate semnăturile modele de comparaţie se regăseşte litera „a” şi dacă această literă are corespondent in acelaşi cuvânt  din semnătura de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006;

6.faţă de răspunsul la obiectivele anterioare  să precizeze dacă semnătura de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006 (semnătura din partea dreaptă a cererii din dosarul nr. 5423/318/2006 al Judecătoriei Tg-Jiu) aparţine lui D. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite plângerea formulată de petiţionarii D. Gh. I. şi D. A. împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală nr.5915/P/2006 din 10.08.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimaţii C. P., C. G., G. P., Ş. V., U. E., C. I., P. T., S. C., D. I. şi D. I..

Desfiinţează rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din data de 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 şi rezoluţia de respingere a plângerii din data de 17.12.2012, dată în dosarul nr. 5477/P/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu şi trimite cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de C. P. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 289 şi 291 Cod penal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 28.03.2013.

Preşedinte,

PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier,

ALINA MEZDREA

Red. C.P/Tehnored. A.M. 02 Aprilie 2013

2 ex

Domenii speta