Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 15645 din 10.12.2012


operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 15645/2012

Şedinţa publică de la 10 decembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol fiind soluţionarea cererii formulată de petenta SC … SRL , în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, având ca  obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile.

Procedura  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat iar petenta a solicitat judecarea în lipsă , instanţa constată cauza în stare de judecată, rămânând în pronunţare.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr.18145/318/2012, petenta SC …. SRL a chemat în judecată pe intimata IPJ Gorj, solicitând instanţei  să dispună anularea procesului verbal şi exonerarea de plata amenzii.

În motivarea plângerii  s-a  arătat că procesul verbal nu este lizibil , că nu s-au menţionat martori, ocupaţia şi locul de muncă a contravenientului, că data procesului verbal este 26.12.2012.

 În drept îşi întemeiază plângerea  pe dispoziţiile OG 2/2001.

 În dovedire depune procesul verbal contestat, plicul de corespondenţă.

Intimata legal citată nu depune întâmpinare şi nu se prezintă la judecată.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal seria CP nr…, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 4000 lei în baza art.8 alin1/31 şi art.9 alin.1/c din OG 37/2007 întrucât în localitatea Băleşti nu s-au putut prezenta documente pe ultimele 28 h. În acelaşi proces verbal se face menţiunea că petenta are posibilitatea să achite amenda în 48 h la jumătate, respectiv, suma de 2000 lei. Cum data faptei şi a întocmirii procesului verbal nu este corectă , fiind imposibil să fie reală această dată (primul termen de judecată fiind 10 decembrie 2012) instanţa apreciază că acest lucru duce la nulitatea absolută a procesului verbal, petenta neputând achita amenda la jumătate.

Având în vedere că această nulitate produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel,  în baza art.34 din OG2/2001, se va admite plângerea şi se va anula procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE :

Admite plângerea formulată de petentul SC …. SRL cu sediul în  … în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj.

Anulează procesul verbal seria CP nr….

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 decembrie 2012 la Judecătoria Târgu Jiu.

Preşedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU