Anulare act

Sentinţă civilă 12804 din 19.10.2012


Dosar nr. …../318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa nr. 12804/2012

Şedinţa publică de la 19 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier CLAUDIA PASĂRE

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror  G.R

din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, judeţul Gorj

Pe rol judecarea cererii formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu  în contradictoriu cu intimaţii ŞNC, ŞV, S.C.Ş S.R.L. şi IPJ Gorj,  având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au răspuns doamna procuror G.R din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, consilier juridic ÎN pentru intimatul I.P.J. Gorj, intimatul ŞNC, asistat de avocat GN, lipsă fiind intimaţii ŞV şi S.C.Ş S.R.L., reprezentaţi de avocat GN

Procedura de citare  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, 

Avocat GN pentru intimaţi depune la dosar întâmpinare, sentinţa civilă nr. 5319/31.08.2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 4966/318/2009, procesul verbal seria BC nr. 0022873, o filă din Registrul Special de Evidenţă a Operaţiunilor cu Metale Preţioase.

Nemaifiind alte cereri de probe de formulat şi excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată, acordând părţilor prezente cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, solicită admiterea cererii.

Consilier juridic ÎN pentru intimatul I.P.J. Gorj solicită admiterea cererii.

Avocat GN pentru intimaţi solicită respingerea acţiunii formulate, pentru motivele indicate în cuprinsul întâmpinării formulate şi ataşate la dosarul cauzei.

J U D E C A T A

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. …../318/2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu a sesizat instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 245 lit. c C.pr.pen., solicitând să se dispună desfiinţarea parţială a înscrisurilor falsificate respectiv bonul de comandă nr. 276/04.04.2009 şi Registrul Special de Evidenţă a Operaţiunilor cu Metale Preţioase, acestea conţinând date necorespunzătoare adevărului cu privire la data şi numele beneficiarului.

Se arată că prin ordonanţa nr. 5792/P/2009 din 12.10.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor ŞNC, ŞV fostă P, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 Cod penal şi PŞ pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Ca stare de fapt s-a reţinut că, învinuitul ŞNC, în calitate de administrator la S.C.Ş SRL, la data de 07.04.2009 a consemnat în fals în Registrul de evidenţe speciale a operaţiunilor cu metale preţioase prin adăugarea unor date care să ateste provenienţa cantităţii de 602,34 gr. aur confiscat la data de 07.04.2009 de către organele de poliţie, precum şi că a întocmit în mod fictiv şi ulterior folosit la instanţa de judecată bonul de comandă nr. 276/04.04.2009.

Învinuita ŞV, în calitate de asociat la societatea menţionată, în cursul lunii aprilie 2009, a întocmit în mod fictiv bonul de comandă nr. 276/04.04.2009, datându-1 retroactiv şi trecând la rubrica beneficiar pe învinuitul PŞ, tatăl său, a cărui semnătură a contrafăcut-o.

Învinuitul PŞ s-a prezentat la instanţa de judecată şi în cadrul procesului civil intentat de societate faţă de măsura confiscării cantităţii de 602,34 gr. aur a declarat neadevărat că metalul preţios îi aparţine, urmarea constând în aceea că la instanţa de fond a fost admisă contestaţia formulată de S.C.Ş SRL Târgu-Jiu.

În dovedire, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu a depus, un exemplar de pe ordonanţa nr.  5792 /P/2009 din 12.10.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, precizând că înscrisurile a căror desfiinţare o solicită se află depuse în original în dosarul nr. 22445/318/2010* al Judecătoriei Târgu-Jiu.

Intimata S.C.Ş SRL Târgu-Jiu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât bonul de comandă face parte din categoria tipizatelor cu regim special şi că deşi în cursul urmării penale s-a dispus efectuarea unei constatări tehinico-ştiinţifice, fără a se efectua verificarea subscrierii.

Intimata a mai arătat că intimatul ŞNC a recunoscut că el a executat menţiunile din registrul special, însă motivul pentru care bonul de comandă nu fusese înregistrat la data de 04.04.2009 este acela că soţia sa omisese să-i aducă cunoştiinţă de existenţa lui.

De asemenea, intimata a susţinut că prin Decizia nr. 594/2012 pronunţată de Tribunalul Gorj s-a constatat perimat recursul declarat de intimatul IPJ Gorj, motivat de faptul că dosarul a fost lăsat în nelucrare .

În drept au fost invocate dispoziţiile art.115-117 C.proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din data de 12.10.2010 s-a dispus scoaterea  sub urmărire penală a învinuiţii ŞNC, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 Cod penal, ŞV, fostă Purdescu, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.290 Cod penal şi PŞ, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că învinuitul ŞNC în calitate de administrator la S.C.Ş SRL , la data de 07.04.2009 a consemnat în fals în Registrul de evidenţe speciale a operaţiunilor cu metale preţioase prin adăugarea unor date care să ateste provenienţa cantităţii de 602, 34 gr aur , aur confiscat la data de 07.04.2009 de către organele de poliţie, precum şi că a întocmit în mod fictiv şi ulterior folosit la instanţa de judecată bonul de comandă nr. 276/04.04.2009.

Învinuita ŞV în calitate de asociat la societatea menţionată, în cursul lunii aprilie 2009, a întocmit în mod fictiv bonul de comandă nr. 276/04.04.2009, datându-l retroactiv şi trecând la rubrica beneficiar pe învinuitul PŞ, tatăl său a cărui semnătură a contrafăcut-o .

În urma unui control efectuat de IPJ Gorj- SIF la data de 07.04.2009 la Bijuteria Violeta aparţinând S.C.Ş SRL Tg-Jiu, administrată de învinuiţii ŞNC şi ŞV, societatea a fost sancţionată contravenţional prin procesul verbal seria AZ nr. 0726321/2009 consemnându-se în acel act că „la bijuteria şi atelierul societăţii a fost identificat un plus de 524 aur 14K neprelucrat şi 58,62 gr bijuterii din metal galben neevidenţiat în documente contabile (fişe de magazie), iar pentru aceste cantităţi de aur şi metal galben nu s-au prezentat documente de provenienţă, confiscându-se cantitatea de au menţionată.

 Bijuteriile identificate fără documente de provenienţă au fost individualizate pe bază de proces verbal aflat în xerocopie la filele 29-33 de la dosarul cauzei.

Pentru a putea contesta procesul-verbal seria AZ nr. 0726321/07.04.2009 învinuiţii ŞNC şi ŞV de comun acord au atestat date necorespunzătoare adevărului în bonul de comandă nr. 276/2009 pe care l-au antedatat, respectiv datându-1 04.04.2009 - dată anterioară controlului  şi pe care l-au întocmit în fals pe numele învinuitului PŞ a cărui semnătură a fost contrafăcută de învinuita ŞV .

 Bonul de comandă ce cuprinde date nereale a fost folosit de învinuiţi la

instanţa de judecată într-un litigiu civil.

Tot la instanţa de judecată au fost folosite de către învinuiţi şi registrul special de evidenţă, act ce a fost falsificat de învinuitul ŞNC, în sensul că a înregistrat la nr. 3157/07.04.2009 bonul de comandă nr. 276/04.04.2009.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 22057/28.10.2009 efectuat de IPJ Gorj - Serviciul de Criminalistică concluzionează că scrisul de la rubrica „intrări poziţia nr. 3157 din Registrul Special de Evidenţă a Operaţiunilor cu Metale Preţioase" aparţine învinuitului ŞNC, fiind executat ulterior peste liniile orizontale ce închideau rubricaţiile componente de la rubrica „intrări" şi a fost executat cu acelaşi tip de instrument scriptural, respectiv cu bilă  şi cerneală albastră, dar de nuanţe diferite.

Susţinerile intimaţilor care în cuprinsul întâmpinării au formulat apărări cu privire la faptul că bonul de comandă nr. 276/04.04.2009 şi menţiunile din Registrul Special de Evidenţă a Operaţiunilor cu Metale Preţioase referitoare la bonul de comandă nr. 276/04.04.2009 – poziţia 3157 din Registru nu sunt false, nu pot fi reţinute de către instanţă atâta vreme cât aceştia nu au atacat ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi nu au contestat actele procurorului în faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, instanţa constată că, deşi este contestată situaţia de fapt reţinută de procuror, nu s-a solicitat administrarea niciunui alt mijloc de probă pentru ca intimaţii să-şi dovedească apărările. Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine faptul că potrivit articolului 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. 1, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Mai mult, nici perimarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 5319/31.08.2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 4966/318/2009 prin Decizia nr. 594/2012 pronunţată de Tribunalul Gorj nu are nicio înrâurire în prezenta cauză întrucât în speţa respectivă s-a analizat legalitatea şi temeinicia unui proces verbal de contravenţie, iar în cazul de faţă, instanţa este învestită cu anularea unor acte false.

Potrivit  dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c1 C.pr.pen., rap. la art. 249 C.pr.pen. prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală se dispune totodată asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, iar conform dispoz. art. 14 alin. 3 C.pr.pen. repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile în natură prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare.Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, în baza art. 249 alin. 2 C.pr.pen., art.245 alin. 1 lit.c1, instanţa va admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu şi va  dispune anularea bonului de comandă nr. 276/04.04.2009 şi anularea menţiunilor din Registrul Special de Evidenţă a Operaţiunilor cu Metale Preţioase referitoare la bonul de comandă nr. 276/04.04.2009 – poziţia 3157 din Registru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea privind pe petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu  în contradictoriu cu intimaţii ŞNC cu domiciliul în..........., cu domiciliul............., PŞ  cu domiciliul în.....................,  S.C.Ş SRL, cu  sediul în ...................şi IPJ Gorj.

Dispune anularea bonului de comandă nr. 276/04.04.2009.

Dispune anularea menţiunilor din Registrul Special de Evidenţă a Operaţiunilor cu Metale Preţioase referitoare la bonul de comandă nr. 276/04.04.2009 – poziţia 3157 din Registru.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică  azi,  19 octombrie 2012, la Judecătoria Tg-Jiu.

Preşedinte,

ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier,

CLAUDIA PASĂRE

A.T. 24 Octombrie 2012