Cerere de angajare a răspunderii patrimoniale în baza art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.

Cerere de angajare a răspunderii patrimoniale în baza art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006. Săvârşirea faptei prevăzută de lege.

 Răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală; pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite şi condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform  dispoziţiilor articolelor 998 – 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa.

-Articolul 138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.

 Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii române nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii sale  patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Dezinteresul în administrarea firmei şi neplata datoriilor către creditori, un management defectuos, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor faţă de buget, nu sunt de natură a conduce la incidenţa dispoziţiilor articolului 138 din lege.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 305 din 06.02.2014)

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.404/11.06.2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr.1825/122/2012  a fost admisă cererea formulată de reclamantul CII C. L., în contradictoriu cu pârâtul Z. R., şi a fost obligat pârâtul să plătească cu titlu de pasiv nejustificat al debitorului falit SC R. SRL următoarele sume:

-286.372 lei către creditoarea A.F.P. şi 2.418 lei către creditoarea SC A.Z. L. G. SA.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că :

In conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.d) :”În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le este imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridică, ajuns în stare  de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin una din următoarele fapte:

- lit.d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Raportat la probatoriul cauzei tribunalul constată că pârâtul se face vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa de către lichidatorul judiciar, aşa cum se va argumenta.

SC R. SRL a fost înfiinţată în anul 2000 de către pârâtul Z. R. în calitate de asociat (50% din capitalul social) şi administrator, firma având ca obiect comerţul cu ridicata nespecializat.

Deşi a fost notificată în mod legal de către practicianul în insolvenţă desemnat pârâta, fără motive temeinice, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a preda documentele de evidenţă contabilă menţionate expres de lege (art.28 din Legea nr.85/2006).

De asemenea după formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale personale împotriva acesteia instanţa a citat-o cu  menţiunea de a depune înscrisuri în probaţiune, respectiv toate documente de evidenţă menţionate în alineatul precedent pentru a dovedi ţinerea regulată a contabilităţii debitorului.

Fiind citată cu menţiunea personal la interogatoriu pârâta nu s-a prezentat pentru a răspunde, fără motive temeinice, împrejurare în care se va face aplicaţia prevederilor art.225 C.pr.civ., însă ca un început de dovadă şi prin coroborare cu celelalte probe administrate.

In aceste împrejurări tribunalul constată că pârâta în mod  intenţionat s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor, întrucât nu a ţinut contabilitatea firmei în conformitate cu legea prin neîntocmirea actelor de evidenţă contabilă care să ateste efectuarea diverselor operaţiuni comerciale.

Neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea prin neîntocmirea actelor de evidenţă a produs dezorganizarea activităţii acesteia şi implicit, la încetarea de plăţi, întreaga responsabilitate pentru pasivul nejustificat al debitorului revenind pârâtei în calitate de organ de conducere – administrator.

Pentru aceste considerente, tribunalul  a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului Z. R..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, motivat, recurentul pârât Z. R. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă în motivele  de recurs că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, conform articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, nefiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

 În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile articolului 3041 Cod procedură civilă, articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă  şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În recurs nu s-a depus întâmpinare.

Examinând recursul declarat de către recurentul pârât Z. R. în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, cu dispoziţiile articolului 304 şi articolului 3041 Cod procedură civilă ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi celelalte  prevederi legale incidente în speţă, Curtea a apreciat că acesta este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale, respectiv existenţa unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei şi prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăţie, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Faptele ilicite săvârşite de organele de conducere sunt expres şi limitativ prevăzute la lit. a – g ale articolului 138 din lege.

Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin.  1 din  Legea nr.85/2006, poate fi atrasă  numai în situaţia în care persoanele interesate fac dovada existenţei raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.

Faţă de cele arătate rezultă că existenţa raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii şi starea de încetare de plăţi trebuie dovedită în faţa instanţei, nefiind prezumată.

În speţă, răspunderea nu este de natură contractuală, ci răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală, şi pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform  dispoziţiilor articolelor 998 – 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa.

Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza articolului 138 din lege, iar părţile trebuie să facă dovada celor afirmate conform  articolului 1169 Cod civil.

Sub aspectul dispoziţiilor articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35 din lege, ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitatea cu legea, în lipsa unor dovezi certe.

Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii române nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii sale  patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, în speţă nefăcându-se dovada acestui raport, existenţa lui nefiind prezumată.

Acuzele privind dezinteresul în administrarea firmei şi neplata datoriilor către creditori, un management defectuos, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor faţă de buget, nu sunt de natură a conduce la incidenţa dispoziţiilor articolului 138 din lege.

Evidenţa contabilă,  aşa  cum este reglementată de Legea nr.82/1991 modificată ulterior, se referă la registrele contabile şi situaţiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societăţii şi nu vizează nedepunerea diverselor declaraţii cu privire la obligaţiile de plată către bugetul de stat, care au doar rolul de a stabili  cuantumul obligaţiilor de plată şi care sunt supuse unor sancţiuni distincte, şi care în nici un caz nu pot cauza ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Este adevărat că prin nedepunerea actelor prevăzute de articolul  28 din Legea nr. 85/2006, în special a celor contabile, se poate deduce  că pârâtul nu a ţinut  contabilitatea debitoarei conform Legii nr.82/1991 republicată, însă potrivit articolului 149 din Legea nr.85/2006 dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura compatibilităţii lor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor articolului 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de către recurentul pârât Z. R. şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.

Domenii speta

Spete similare