Exequator. Acte care pot fi recunoscute în această procedură.

„Apelanta solicită înscrierea menţiunilor privind schimbarea prenumelui conform „certificatului care dovedeşte schimbarea numelui” eliberat în 1998 de Biroul Autorităţii Populaţiei şi Imigrării în Netanya – Ministerul de Interne al Statului Israel şi respectiv „certificatul care dovedeşte alegerea numelui” din 2004 de Biroul Administraţiei Populaţiei în Netanya - Ministerul de Interne al Statului Israel, cele două fiind acte de schimbare a numelui şi prenumelui pe cale administrativă.

Ca atare, în mod corect a reţinut tribunalul că aceste acte administrative nu trebuie recunoscute, în prealabil, de instanţa de judecată, o atare cerinţă nefiind impusă în speţa de faţă.

Astfel, sub un prim aspect se constată că actele în discuţie nu intră în sfera hotărârilor străine la care fac trimitere dispoziţiile art.1093 Cod de procedură civilă, întrucât nu sunt acte de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă.

Sub un al doilea aspect, se constată că actele în discuţie nu se referă la statutul civil al apelantei, situaţie în raport de care, contrar celor susţinute în apel, nu intră sub incidenţa alin.2 al art.93. ”.

Domeniu – Exequator. Acte care pot fi recunoscute în această procedură.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.27402/3/2013 – DECIZIA CIVILĂ NR.201/A/14.05.2014)

Prin cererea înregistrată la data de 7.08.2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, reclamantul Z-S.R. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să fie recunoscute actele administrative de schimbare a prenumelui si numelui pe cale administrativă, eliberate de Statul Israel.

In drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art.1093 Cod de procedură civilă, art.117 alin. 1, art.93 alin.2 HG nr.64/2011.

Prin sentinţa civilă nr.1747/26.03.2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a admis excepția necompetenţei generale şi a respins cererea formulată de petenta Z-S.R., având ca obiect exequator, ca inadmisibilă.

Analizând excepţia necompetenţei generale invocată din oficiu, faţă de prevederile art. 130 alin. 1, art. 129 alin. 2 pct. 1 raportat la art.131 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 93 alin. 1 si art. 117 alin. 3 din HG nr.64/2011, tribunalul a reţinut temeinicia acesteia.

Prin prezenta cerere, petenta a investit instanţa de judecată, solicitând să recunoască in România certificatele de schimbare a numelui, respectiv a prenumelui emise de autorităţile administrative israeliene, petenta având dublă cetăţenie, română si israeliană, conform menţiunilor din paşapoartele valabile ale acesteia, filele 23-24 din dosar.

Potrivit art.93 alin.1 din HG 64/2011, incident in cauză, in cazul in care se primesc din străinătate comunicări de menţiuni, acestea se operează numai cu aprobarea Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. In baza art.85 din HG nr.64/2011, pe marginea actelor de stare civila se înscriu menţiunile prevăzute in anexa nr.38 a actului normativ. Iar, verificând anexa nr.38,  a reţinut tribunalul că la punctul nr.15 sunt inserate menţiunile privind schimbarea numelui. Aşadar, contrar opiniei petentei in cauză este incident primul alineat al art.93, menţiunile privind schimbarea numelui sau prenumelui primite din străinătate, din Israel cum este cazul de faţă, se operează cu aprobarea DEPABD si nu pe cale judiciară. Textul indicat de petentă - alineatul al doilea al art.93 din HG nr.64/2011 nu susţine situaţia de fapt in cauza întrucât se refera la înscrierea unor menţiuni privind statutul civil al persoanelor (punctele 13-14 din anexa nr. 38), dobândite prin hotărâri străine. Or, in cauză petenta nu solicita menţionarea unui alt statut civil.

Iar dispoziţiile art.117 alin 1 din HG nr.64/2011 nu fac decât să reitereze metodologia înscrisa in textul art.93 alin 1, in speţa de faţă.

Aserţiunile reclamantului in sensul ca este atrasa competenţa specială a tribunalului in lumina dispoziţiilor art. 1093 Cod de procedură civilă nu au fost primite. Fără a statua asupra dreptului material incident in cauză, pentru a stabili instanţa competentă, organul jurisdicţional are căderea să verifice norma incidentă in cauză, fără a dispune aplicarea ei. Ca atare, tribunalul a statuat că prezenta cerere are o cauza juridică decurgând din inserarea menţiunilor privind schimbarea numelui si prenumelui dobândite in Israel pe marginea actelor de stare civila ale petentei, cum de altfel chiar aceasta a indicat.

Aspectul că dispoziţiile art. 1093 Cod de procedură civilă stabilesc ca termenul de hotărâre străina se refera si la acte emise de alte autorităţi de jurisdicţie contencioasa sau necontencioasa, decât o instanţă de judecata nu neaga raţionamentul expus mai sus. Nici invocarea art. 1094 Cod de procedură civilă nu justifica investirea instanţei cu cauza de faţă, textul citat referindu-se la recunoaşterea de plin de drept a hotărârilor străine, adică fără intervenţia instanţei.

In baza acestor considerente, tribunalul a constatat temeinicia excepţiei de necompetenţă generală si, in consecinţa a admis si a respins cererea, ca inadmisibilă, competenţa de soluţionare aparţinând unui organ fără activitate jurisdicţională.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat anularea sentinţei apelate şi judecarea cauzei conform art.480 alin.3 teza 1 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:

Instanţa a considerat că problema nu face obiectul procedurii de exequatur astfel cum a solicitat reclamanta întrucât nu sunt aplicabile dispoziţiile invocate de aceasta în cerere (art. 117 alin. 1, art. 93 alin. 2 din HG nr.64/2011), ci alte dispoziţii din acelaşi act normativ (art. 117 alin. 3 si art. 93 alin. 1 din HG nr.64/2011), dispoziţii care atrag competenţa DEPABD.

Contrar a ceea ce reţine instanţa, situaţia de drept se prezintă în felul următor:

Pentru înscrierea menţiunilor de schimbare a numelui şi/sau prenumelui intervenite în străinătate sediul materiei îl constituie art. 117 şi urm. şi art. 93 din HG nr.64/2011:

- Art. 117 alin. (1) dispune: „Schimbarea numelui şi/sau a prenumelui intervenită în străinătate, privind persoanele ale căror acte de naştere şi de căsătorie sunt înregistrate în România, se înscrie prin menţiune pe marginea actelor de stare civilă, cu respectarea prevederilor art. 93 "

- Art. 93 alin. (2) dispune: „înscrierea în actele de stare civilă a unor hotărâri străine, care se referă la statutul civil al cetăţenilor români, se face după recunoaşterea hotărârii străine de către tribunalul competent a soluţiona cererea de recunoaştere, respectiv tribunalul de pe raza judeţului unde îşi are sau a avut domiciliul persoana interesată, fără avizul D.E.P.A.B.D.; cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria competenta şi va fi însoţită de hotărârea străină şi traducerea acesteia, in fotocopie, hotărârea prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii străine, definitivă şi irevocabilă, in original, precum fi orice alte documente necesare înscrierii menţiunii."

Anexa nr. 38 la HG nr.64/2011 pe care o invocă instanţa în sentinţă cuprinde conţinutul menţiunilor, parafelor care se pun pe marginea actelor de stare civilă. Cele scrise în anexa 38 sunt puse în aplicare de funcţionarii primăriei după ce se face recunoaşterea „hotărârii".

Aşadar, art. 117 alin. 1 (care trimite la art. 93) coroborat cu art. 93 alin.2 din HG nr.64/2011 prevede obligativitatea recunoaşterii de instanţele române a modificărilor de nume/prenume cauzate de „hotărâri" străine.

Se observă că art. 93 din HG nr.64/2011 se referă la „hotărâri", ceea ce ar însemna la prima vedere că articolul este aplicabil numai actelor emise de instanţele judecătoreşti, însă, există art. 1093 din noul Cod de Procedură Civilă care include în sfera „hotărârilor” si actele administrative de autoritate cum sunt cele a căror recunoaştere a solicitat-o reclamanta: „In sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene". Apelanta – reclamantă susţine că a arătat în cererea de recunoaştere că actele a căror recunoaştere s-a solicitat nu sunt simple acte de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, deces), ci sunt acte administrative (de schimbare a numelui pe cale administrativă, cum sunt cele care în legislaţia noastră fac obiectul O.G. nr.41/1003). Pentru a produce efecte în România, ele trebuie recunoscute prin procedura prevăzută de art.1093 şi urm. Cod de procedură civilă.

Cert este că practica actuală a serviciilor de stare civilă si a instanţelor este în sensul indicat de reclamantă, în aceste cazuri serviciile de stare civilă nu operează modificări în registre decât după ce astfel de acte sunt recunoscute de Tribunale. Suplimentar, instanţa  poate obţine un punct de vedere de la DEPABD.

In sensul  celor precizate  reclamanta a anexat  cererii  de recunoaştere  o  decizie pronunţată  într-o cauză asemănătoare, respectiv decizia I.C.C.J - Secţia Civilă nr. 3074/8 iulie 2003. Reclamanta a arătat şi în cererea de recunoaştere că legislaţia nu a suferit modificări în această privinţă. Astfel: art. 165 din Legea nr.105/1992 a devenit art. 1093 NCPC, iar art. 166 din Legea nr.105/1992 a devenit art. 1094 NCPC. Noile articole au aproximativ acelaşi conţinut. Nici în prezent O.G. nr.41/1003 privind schimbarea numelui pe cale administrativă nu prevede norme speciale pentru această situaţie. Ca un argument în plus, art. 117 alin. 1 coroborat cu art. 93 alin. 2 din H.G. nr.64/2011 prevede acum expres obligativitatea recunoaşterii unor acestor acte.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.72 alin.1 din HG nr.64/2011, actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite în străinătate la autorităţile locale competente se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă română. Cererea se depune la serviciul public comunitar de la domiciliu sau, în cazul în care cetăţeanul român nu a avut domiciliul în România, la sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Municipiului Bucureşti.

Conform alin.6 al aceluiaşi articol, documentele eliberate de instituţii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1961 se apostilează.

Conform art.93 alin.1 din acelaşi act normativ menţiunile se înregistrează numai cu aprobarea DEPABD, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.2. Acesta statuează că înscrierea în actele de stare civilă a unor hotărâri străine, care se referă la statutul civil al cetăţenilor români, se face numai după recunoaşterea hotărârilor străine de către tribunalul competent.

Curtea constată că apelanta solicită înscrierea menţiunilor privind schimbarea prenumelui conform „certificatului care dovedeşte schimbarea numelui” eliberat în 1998 de Biroul Autorităţii Populaţiei şi Imigrării în Netanya – Ministerul de Interne al Statului Israel şi respectiv „certificatul care dovedeşte alegerea numelui” din 2004 de Biroul Administraţiei Populaţiei în Netanya - Ministerul de Interne al Statului Israel, cele două fiind acte de schimbare a numelui şi prenumelui pe cale administrativă.

Ca atare, în mod corect a reţinut tribunalul că aceste acte administrative nu trebuie recunoscute, în prealabil, de instanţa de judecată, o atare cerinţă nefiind impusă în speţa de faţă.

Astfel, sub un prim aspect se constată că actele în discuţie nu intră în sfera hotărârilor străine la care fac trimitere dispoziţiile art.1093 Cod de procedură civilă, întrucât nu sunt acte de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă.

Sub un al doilea aspect, se constată că actele în discuţie nu se referă la statutul civil al apelantei, situaţie în raport de care, contrar celor susţinute în apel, nu intră sub incidenţa alin.2 al art.93.

Curtea constată că, în realitate, prima instanţă a analizat corect temeiul juridic incident în cauză şi a respins acţiunea, din motivare rezultând nu inadmisibilitatea prezentei cereri prin prisma necompetenţei instanţei de judecată, ci lipsa de interes a unui astfel de demers, legea neimpunând recunoaşterea, pe cale judiciară, a celor două acte în discuţie.

Prin urmare, Curtea apreciază că apelul se impune a fi respins, apelanta putând obţine transcrierea  celor două acte în discuţie, pe baza cererii formulate şi cu aprobarea DEPABD, nefiind necesară recunoaşterea lor de către instanţa de judecată.

Domenii speta

Spete similare