Suspendarea facultativă.

Suspendarea.

Suspendarea facultativă. Acţiunea în constatarea neexistenţei unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acţiunii în realizarea aceluiaşi drept  deoarece,  în cadrul acţiunii în realizare.

Art.244 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă

Instanţa sesizată cu o cerere de suspendare, întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct.1, are obligaţia de a verifica  în concret specificul raportului  de dependenţă  juridică  dintre  cauza a cărei suspendare s-a solicitat  şi cauza în care se dispută „dreptul  prejudiciabil”, după cum îl numeşte intimata.

Interpretarea logică şi sistematică  a  dispoziţiilor  art. 244 alin. 1 pct. 1 permite cel puţin o concluzie indubitabilă  şi anume aceea că  dreptul  a cărui existenţă sau neexistenţă face obiectul altei judecăţi, nu trebuie să fie acelaşi cu dreptul dedus judecăţii în cauza a cărei suspendare se solicită deoarece, în situaţia în care raporturile juridice deduse judecăţii în dosarele opuse, sunt identice sau similare, se pune problema aplicării, după caz, a dispoziţiilor art. 163 alin. 1, art. 164 alin. 1 sau art. 166 Cod procedură  civilă, dacă este cazul (litispendenţă, conexitate sau autoritate de lucru judecat).

În speţă, tribunalul trebuia să observe că judecata până la soluţionarea căreia s-a dispus suspendarea cauzei  pendinte, avea ca obiect o cerere de constatare a neexistenţei dreptului pe care reclamanta urmărea să îl valorifice  în dosarul iniţial. Pretenţiile constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului reprezintă o  valorificare a dreptului de proprietate încălcat.

Curtea consideră că acţiunea în constatarea neexistenţei unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acţiunii în realizarea aceluiaşi drept  deoarece,  în cadrul acţiunii în realizare, respectându-se sarcina probei, se tranşează implicit existenţa sau neexistenţa dreptului afirmat prin cererea în realizare.

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1883/07.11.2013, în dosarul nr. 8433/300/2008)

Prin cererea din data de 10.04.2013, depusă la Tribunalul  Bucureşti Secţia a IV -a Civilă, apelanta – reclamantă RV, a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 17.01.2013, pronunţată de Tribunalul  Bucureşti Secţia a IV  -a Civilă, în dosar nr. 8433/300/2008, prin care s-a dispus, în baza  art. 244 alin. 1 pct. 1 c.p.c, suspendarea judecării apelului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr. 48290/300/2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Recurenta solicită desfiinţarea sentinţei  cu consecinţa dispunerii  repunerii pe rol a dosarului suspendat pentru continuarea judecării  apelurilor.

În motivarea recursului se face, pe de o parte, istoricul raporturilor juridice dintre părţi începând cu anul 1989, iar pe de altă parte, istoricul prezentului litigiu (filele  1-9 din motivele de recurs), după care se arată că prin suspendarea judecării apelului se tergiversează  soluţionarea unei cauzei prin care se urmăreşte obligarea  SC S SA  la plata de despăgubiri pentru folosirea fără drept a  terenului proprietatea  reclamantei. În opinia recurentei, instanţa de apel a acordat suspendarea cu uşurinţă fără a ţine seama că problema  dreptului de proprietate al reclamantei a fost temeinic analizată de către prima instanţă.

În final, recurenta arată că atitudinea adoptată de către SC SSA reprezintă un abuz de drept.

Intimata SC S  SA  a formulat întâmpinare  şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că soluţia din dosarul nr. 8433/300/2008 (aflat în stadiul procesual al apelului)  depinde de chestiunea prejudiciabilă  ce se judecă în dosarul nr. 36823/299/2013, deoarece dreptul reclamantei la obţinerea contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul situat în CF, sector 1, poate fi stabilit  doar dacă,  în prealabil, se constată  existenţa dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul respectiv. Or, mai arată intimata,  prin acţiunea înregistrată la data de  12.12.2012 la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 48290/300/2012, declinată ulterior la Judecătoria Sectorului 1 şi înregistrată sub nr. 36828/299/2013, s-a solicitat tocmai constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei RV asupra terenului situat în CF,  sector 1.

Clarificarea aspectelor legate de existenţa dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul pentru care se solicită plata contravalorii lipsei de folosinţă, este necesară în  opinia intimatei, deoarece prin sentinţa nr. 1149/24.11.2000 instanţa a dispus următoarele: „având în vedere faptul că restituirea în natură a imobilului nu mai este în prezent posibilă,  terenul în discuţie fiind ocupat de construcţii edificate de SC S SA, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de acordare de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului de care a fost lipsită a fost pe deplin întemeiată. Repararea pagubei pricinuite reclamantei  trebuie să se facă prin punerea ei în situaţia anterioară pierderii imobilului, respectiv trebuie să i se creeze posibilitatea de a-şi procura un imobil de aceeaşi valoare”.

În temeiul  sentinţei menţionate anterior,  intimata consideră că  recurenta  nu este proprietara terenului, astfel că  instanţa de apel a procedat corect atunci când a făcut  aplicarea dispoziţiilor  art.  244 pct. 1 Cod procedură  civilă.

Intimata a precizat că admiterea cererii având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului de  proprietate duce la pierderea calităţii procesuale active a reclamantei din dosarul pendinte.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Prin decizia civilă nr.1883/07.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, a fost admis recursul, a fost modificată  încheierea recurată în sensul că respinge cererea de suspendare a judecăţii apelului, urmând ca tribunalul să continue judecarea respectivei căi de atac.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma şi în limita motivelor de recurs,  Curtea reţine următoarele:

1) Prin încheierea de şedinţă din data de  31.01.2013,  pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, în dosar nr.  8433/300/2008,  s-a dispus în temeiul dispoziţiilor  art. 244  alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendarea judecării apelului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr. 48290/300/2012, aflată pe rolul Judecătoriei  Sectorului 2 Bucureşti.

În motivarea încheierii s-a arătat că  acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. 48290/300/2012,  aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, va clarifica în totalitate dacă RV mai are în patrimoniul său dreptul de proprietate  asupra terenului situat în Bucureşti, CF,  sector 1,  în suprafaţă de 155 m.p, mai ales că în apelul pendinte s-au adus critici hotărârii primei instanţe pe aspectul calităţii apelantei – reclamante de proprietară asupra terenului în litigiu. Tribunalul a apreciat că în cazul efectuării unei analize pe acest aspect, ar prejudicia părţile, în contextul  în care există menţiuni în Cartea Funciară care prezintă o anumită situaţie juridică.

Tribunalul a considerat că soluţia ce se va da în dosarul nr.  48290/300/2012 va stabili dacă situaţia juridică  menţionată în cartea Funciară  este identică cu  situaţia existentă în fapt, în condiţiile în care problema radierii din cartea funciară  a dreptului de proprietate al apelantei – reclamante  nu putea fi analizată  în  apelul pendinte.

În final, tribunalul a apreciat  că în raport de soluţia din dosarul menţionat mai sus,  se va stabili dacă există fapta ilicită  în persoana apelantei – pârâte  precum şi culpa acesteia, în condiţiile în care se va tranşa definitiv  dacă dreptul de proprietate asupra terenului  situat în Bucureşti, CF, sector 1, există sau nu în patrimoniul apelantei – pârâte.

2) Curtea constată că  suspendarea  facultativă judecătorească  reglementată  la punctul 1  alin. 1 din art. 244  Cod procedură  civilă de la 1865, are în vedere situaţia în care dezlegarea pricinii deduse judecăţii  atârnă în tot sau în parte de existenţa sau  inexistenţa unui  drept care face obiectul unei alte judecăţi.

3) La o primă examinare (prima facie) s-ar putea susţine  că suspendarea judecării apelurilor de către tribunal îşi găseşte justificarea în dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură  civilă,  care nu conţin cerinţe relative la  obiectul acţiunilor din dosarele interdependente sau la data introducerii acestora, respectiv la  stadiul procesual  al  litigiilor avute în vedere.

În opinia Curţii, lipsa  unor astfel de cerinţe nu înseamnă că  interpretul legii, în speţă judecătorul, este dispensat de verificarea  în concret a specificului raportului  de dependenţă  juridică  dintre  cauza a cărei suspendare s-a solicitat  şi cauza în care se dispută „dreptul  prejudiciabil”, după cum îl numeşte intimata.

Interpretarea logică şi sistematică  a  dispoziţiilor  art. 244 alin. 1 pct. 1 permite cel puţin o concluzie indubitabilă  şi anume aceea că  dreptul  a cărui existenţă sau neexistenţă face obiectul altei judecăţi, nu trebuie să fie acelaşi cu dreptul dedus judecăţii în cauza a cărei suspendare se solicită deoarece, în situaţia în care raporturile juridice deduse judecăţii în dosarele opuse, sunt identice sau similare, se pune problema aplicării, după caz, a dispoziţiilor art. 163 alin. 1, art. 164 alin. 1 sau art. 166 Cod procedură  civilă, dacă este cazul (litispendenţă, conexitate sau autoritate de lucru judecat).

4) În speţă, tribunalul trebuia să observe că judecata până la soluţionarea căreia s-a dispus suspendarea cauzei  pendinte, avea ca obiect o cerere de constatare a neexistenţei dreptului pe care reclamanta urmărea să îl valorifice  în dosarul iniţial. Pretenţiile constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului reprezintă o  valorificare a dreptului de proprietate încălcat.

Curtea consideră că acţiunea în constatarea neexistenţei unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acţiunii în realizarea aceluiaşi drept  deoarece,  în cadrul acţiunii în realizare, respectându-se sarcina probei, se tranşează implicit existenţa sau neexistenţa dreptului afirmat prin cererea în realizare.

5) Aserţiunile tribunalului conform cărora nu s-ar putea pronunţa asupra existenţei  sau inexistenţei dreptului de proprietate al  apelantei – reclamante RV, echivalează cu o denegare de dreptate din moment ce, prin acţiunea introductivă se solicitau despăgubiri pentru încălcarea dreptului de proprietate menţionat. Prima instanţă a analizat inclusiv aspectele relative dreptul de proprietate asupra terenului, astfel că  nu există  argumente pentru a se susţine că instanţa de control judiciar nu ar putea analiza criticile  apelanţilor  relative la  modul în care judecătoria a tranşat litigiul.

Nici una dintre cele două cauze nu se înscrie în rândul acţiunilor de carte funciară (rectificare, prestaţie tabulară, plângere carte funciară, etc.), pentru a se putea primi aprecierile tribunalului conform cărora  situaţia din Cartea Funciară ar împiedica soluţionarea irevocabilă a litigiului dedus judecăţii.

6) Folosind raţionamentul reducerii la absurd, Curtea constată că procedeul tribunalului are drept consecinţă suspendarea oricăror acţiuni în realizare, în ipoteza în care pârâtul din cadrul acestora introduce ulterior o acţiune în constatarea inexistenţei dreptului  afirmat de reclamant, ceea ce  nu poate fi primit din moment ce  raporturile  juridice  dintre părţi pot  să fie analizate în cadrul acţiunii în realizare.  Pârâtul  poate afirma  inexistenţa dreptului dedus judecăţii de către reclamant, fără  să introducă o acţiune în constatare cu acest obiect deoarece sarcina probei existenţei dreptului afirmat revine  reclamantului.

Susţinerile intimatei conform cărora tribunalul nu ar fi putut analiza în apel efectele celor dispuse prin sentinţa nr. 1149/24.11.2000, sunt greşite deoarece, pe de o parte,  respectivele aspecte ţin de probatoriu iar, pe de altă parte, nu se explică de ce prima instanţă le-a analizat sau de ce ar putea fi analizate doar de către judecătorie într-o altă cauză având ca obiect acţiune în constatare negativă.

Curtea nu reţine susţinerile recurentei conform cărora  preîntâmpinarea abuzului de drept este motivul care s-ar fi opus suspendării judecăţii apelului. Măsura criticată în prezenta cale de atac este greşită din motive care ţin  de  interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură  civilă.

7) Pentru motivele  arătate, Curtea va admite recursul, va modifica încheierea recurată, în sensul că va respinge cererea de suspendare a judecăţii apelului, urmând ca tribunalul să continue judecarea respectivei căi de atac.

Domenii speta

Spete similare