Pretenţii

Sentinţă civilă 10606 din 09.12.2011


Dosar nr. 11951/318/2009*

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 10606/2011

Sedinta publica de la 09 Decembrie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE SIMINA STAICU

Grefier ELENA CIOCAN

Pe rol fiind judecarea actiunii civile în pretentii formulata de reclamanta TF împotriva pârâtei A.F. AM - reprezentata prin administrator AM.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reclamanta, asistata de av. GCS si av. GF pentru pârâta, fiind prezent administrator AC.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, au fost solicitate explicatii reclamantei privind persoana care a realizat reteaua de canalizare, raspunsul acesteia fiind în sensul ca ea a montat tevile cu acceptul primariei fiind vorba de faptul ca locul apartine de domeniul public.

Constatându-se ca nu mai sunt alte cereri de probatorii, cauza fiind în stare de judecata, s-a acordat cuvântul pe fond.

Av. GCS pentru reclamanta a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata, aratând ca din probele administrate lucrarea a fost  facuta cu acordul Primariei pe drumul public, reclamanta a fost prejudiciata prin spargerea tevilor datorita circulatiei pârâtului cu utilajele  grele, iar apa nu a mai putut fi drenata si toate  bunurile reclamantei au avut de suferit, obligarea pârâtei si la despagubiri si  pentru  conductele sparte, cu cheltuieli de judecata constând în onorariu expert si onorariu avocat. 

Avocat FG  pentru pârâta a solicitat  respingerea actiunii, aratând ca expertiza a scos la iveala ca culpa apartine reclamantei.

J U D E C A T A

Prin actiunea înregistrata initial sub nr.11951/318/2009 pe rolul Judecatoriei ---, reclamanta  TE  a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.F. AM,  ca prin sentinta ce o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin deteriorarea casei sale si a instalatiilor aferente, ca urmare a activitatilor desfasurate de catre pârâta, cu cheltuieli de judecata. 

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca locuieste în satul G---, pe o ulita care comunica cu strada principala, iar celalalt capat al ulitei este închis, unde îsi are sediul AF AM, iar peste drum de casa sa se afla Scoala Generala a satului, care si-a întrerupt activitatea, iar curtea acestei scoli este folosita tot de catre AF AM.

S-a sustinut de catre reclamanta ca pârâta  a mutat gardul scolii  spre ulita si a îngustat aceasta ulita cu un metru si utilajele trec spre sediul AF AM, dat fiind specificul acesteia de taiere, fasonare si prelucrare a lemnului,  la o distanta de aproximativ 60 cm. de casa sa.

Reclamanta a aratat faptul ca, dat fiind gabaritul masinilor încarcate cu lemne,  se creeaza vibratii puternice, care i-au afectat imobilul, în sensul ca s-au fisurat peretii casei, fundatia casei a suferit deplasari, beciul casei a  suferit modificari, conductele de apa si canalizare de sub ulita s-au spart , iar, datorita denivelarilor produse de trecerea masinilor si utilajelor, apele pluviale  formeaza gropi , iar portile si peretii caselor sunt udate si stropite cu noroi.

Reclamanta a precizat ca pe aceasta ulita nu trec decât masini si utilaje ce apartin AF AM întrucât pe aceasta ulita locuieste doar ea.

În drept, si-a întemeiat actiunea pe disp. art. 998, 999 si  1003 Cod civil.

La primul termen de judecata, reclamanta si-a completata actiunea solicitând obligarea pârâtei de a largi ulita cu 1,5 m în dreptul casei sale, prin mutarea gardului scolii.

În dovedirea actiunii a depus la dosarul cauzei un set de fotografii.

În cauza pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, aratând faptul ca pârâta nu are posibilitatea de a largi ulita, întrucât aceasta este de utilitate publica, fiind administrata de catre Primaria B--- si ca nu este proprietara terenului din curtea scolii.

La solicitarea partilor, instanta a încuviintat si administrat proba testimoniala, fiind audiati martorii CT, PM, NCD si ME.

De asemenea, instanta a dispus emiterea unei adrese la Primaria B... pentru a se comunica daca pe ulita de acces s-au efectuat lucrari de amenajare, prin adresa nr. 70/12.01.2010 comunicându-se instantei ca pe aceasta ulita s-au efectuat lucrari de pietruire în anii anteriori si ca latimea acestei cai de acces este de aproximativ 5 ml.

În vederea justei solutionari a cauzei, instanta a dispus efectuarea în cauza a unei expertize în constructii, dispunând ca expertul sa precizeze daca imobilul proprietatea reclamantului prezinta degradari si deteriorari si daca aceste degradari sunt produse de traficul autovehiculelor cu gabarit mare; sa se calculeze costurile degradarilor imobilului si daca actuala pozitionare a gardului scolii este de natura sa influenteze modul de circulatie al autovehiculelor.

Raportul de expertiza a fost efectuat de catre expert DN, care a concluzionat în lucrarea sa ca imobilul reclamantei prezinta deteriorari si degradari si ca situatia constatata si consemnata în raportul de expertiza nr. 34/24.01.2009 întocmit de catre expert atestat MLPAT  ing. PI s-a mentinut si în prezent.

De asemenea, expertul a concluzionat ca doar conducta de canalizare traverseaza ulita si ca modul de amplasare a acesteia la suprafata a facilitat spargerea si colmatarea ei.

În ceea ce priveste stabilirea costului necesar pentru reparatiile  imobilului, s-a calculat o valoare de 3595 lei, iar latimea ulitei în dreptul proprietatii reclamantei a fost calculata la 4 m.l.

De asemenea, expertul a constatat faptul ca  incinta proprietatii reclamantei este amenajata cu paviment mai sus decât nivelul actual al ulitei si ca apele pluviale de pe învelitoarea locuintei reclamantei sunt preluate în jgheaburi  si  dirijate  prin burlane în ulita, în fata proprietatii, ca si apele pluviale din curte.

Prin sentinta civila nr. 7378/09.11.2010 s-a admis  în parte actiunea reclamantei, a fost obligata pârâta sa plateasca reclamantei suma de 1797,5 lei  cu titlul de  despagubiri civile  si la plata sumei de 758 lei cu titlul de cheltueili de judecata.

S-a retinut ca proprietatea reclamantei este situata pe o ulita adiacenta drumului principal , situata peste drum de Scoala Generala din localitatea G---, iar în capatul ulitei închise îsi are sediul pârâta care are în proprietate utilaje grele si desfasoara activitate de prelucrare a lemnului, ce-i implica transportul materialului prin fata locuintei reclamantei.

Ca, cauzele ce au determinat fisuri la locuinta reclamantei sunt drumul denivelat, circulatia masinilor cu tonaj mare, baltile care se acumuleaza în denivelarile carosabilului si lipsa trotuarelor si santurilor.

S-a apreciat ca pârâta se face vinovata de producerea prejudiciului în dauna reclamantei în cuantum de 1797,5 lei, reprezentând costul reparatiilor necesare imobilului, raportând numarul de cauze generatoare de prejudiciu la numarul cauzelor concurente enumerate de expert ca si elemente  favorizatoare ale producerii prejudiciului.

Au fost respinse despagubirile pentru prejudiciul adus conductelor de apa si canalizare, constatându-se ca nu se poate retine o culpa a pârâtei si obligarea pârâtei la largirea ulitei în dreptul casei sale  aceasta fiind de utilitate publica.

Împotriva sentintei mai sus aratate, reclamanta a declarat recurs, iar prin decizia nr. 372/14.02.2011 pronuntata de Tribunalul --- a fost admis recursul,  casata sentinta  si cauza a fost trimisa spre rejudecare  aceleiasi instante.

În considerentele deciziei de control judiciar s-a aratat ca se impune administrarea unor noi probatorii cu privire la legatura de cauzalitate dintre prejudiciul înregistrat de reclamanta si fapta pârâtei, respectiv completarea raportului de expertiza pentru a se stabili la ce adâncime au fost amplasate conductele reclamantei si care era adâncimea standard la care trebuiau montate acestea si de a se stabili cauza principala care a condus la degradarea casei reclamantei, apreciindu-se ca solutionat în mod corect capatul de cerere privind obligatia de a face, constând în mutarea gardului.

Cauza a fost reînregistrata pe rolul Judecatoriei ---u sub nr. 11951//318/2009*.

Considerându-se necesar si având in vedere îndrumarile deciziei de casare, a fost suplimentat probatoriu  cauzei, în acest ciclu procesual fiind administrata proba cu martori si proba constând în expertiza.

Astfel,  la propunerea reclamantei, au fost audiati martorii PM si DP , iar la solicitarea pârâtei  DE si CT.

Martora PM ascultata în calitate de martor si în primul ciclu procesual, a precizat ca  la casa de locuit a reclamantei apare o fisura în zidul de la strada si ca a auzit de mai multe ori ca partile s-au certat pe motiv ca degradarea a aparut din cauza utilajelor pârâtei ce trec des pe ulita din fata locuintei reclamantei. Ca, discutii între parti exista si pentru ca datorita acelorasi utilaje au fost sparte conductele de apa si canalizare amplasate de reclamanta pe aceiasi ulita. A mai declarat ca ulita este închisa si este circulata doar de reclamanta si pârâta si ca se percep vibratii la trecerea pe ulita a tractoarelor ce apartin celei din urma.

Martorul DP audiat la termenul din data de 03.08.2011, a învederat instantei ca în urma cu 5 ani a montat pentru reclamanta o teava de scurgere în vederea captarii apei pluviale ce se scurge din curtea acesteia, teava ce este din PVC si care a fost amplasata în dreptul proprietatii pârâtei aproape la suprafata. Ca de mai mult timp sunt fisuri la casa reclamantei, dar ca nu cunoaste daca utilajele pârâtei au afectat într-un fel acest imobil.

Martora DE a mentionat în declaratia sa ca reclamanta si-a amplasat o teava de scurgere a apei pe marginea ulitei, la adâncime de 1 cm putând fi observata întrucât este iesita la suprafata. Stie ca a fost sparta conducta apreciind ca datorita modului în care a fost asezata, peste aceasta putând trece care, carute si tractoarele acestea din urma ale pârâtei.

În ceea ce priveste degradarea de la imobilul reclamantei a aratat ca între casa de locuit si garajul construit în prelungirea acesteia a aparut o fisura, de cca 5 ani, si ca de la sotul sau ce a participat la edificarea garajului cunoaste faptul ca nu au fost facute legaturi cu casa si ca  acesta este motivul aparitiei fisurilor.

Si martorul CT a facut relatari în acelasi sens, respectiv ca fisura din zidul casei reclamantei a fost determinat de inexistenta unor lucrari de  legatura. A mai precizat ca prin fata garajului  reclamanta a amplasat o conducta la o adâncime de 1 cm ce poate fi observata la suprafata pe o distanta de 40 cm dar care nu poate fi utilizata întrucât scurgerea este în amonte.

În ceea ce priveste expertiza dispusa în cauza, au fost fixate urmatoarele obiective : stabilirea adâncimii la care au fost amplasate conductele reclamantei, indicarea adâncimi standard la care trebuiau amplasate si stabilirea cauzei principale ce a condus la degradarea casei reclamantei.

Lucrarea de specialitate a fost realizata în cauza de expert RD, raportul fiind depus la dosar filele 55-59,  potrivit concluziilor caruia conducta de canalizare pentru apele meteorice din teava PVC, amplasate de reclamanta pe ulita satului, nu are la baza o autorizatie de construire, cu documentatie corespunzatoare si reclamanta nu a respectat panta de scurgere minima de 1-2% , traseul fiind foarte lung, panta este aproape inexistenta, amplasarea fiind la suprafata terenului 0,25 m, urmând o adâncime de 5-7 cm de la fata terenului, în zona intermediara si chiar si la suprafata (vizibila) în zona proprietatii pârâtei.

S-a constatat ca nu s-a asigurat astfel panta de scurgere corespunzatoare si ca este foarte probabil ca la un anumit moment apele ce au stagnat în interiorul conductei, au înghetat, prin marirea volumului producându-se spargerea acesteia în anumite zone.

S-a indicat faptul ca nu exista o adâncime standard de amplasare a acestor conducte de canalizare însa este necesara asigurarea pantei minime de scurgere si protejarea fata de actiunea unor agenti exteriori (acoperirea cu pamânt).

Cu privire la fisura existenta la fatada casei reclamantei , s-a stabilit ca aceasta a aparut ca urmare a lipsei de legatura dintre centura de beton de la zidul casei si zidul beciului, aceasta fisura existând chiar la rostul între peretele casei si beciul anexat si ca deschiderea fisurii poate fi influentata si de circulatia autovehiculelor pe ulita satului care pot produce vibratii cu efecte asupra constructiilor învecinate.

La raportul de expertiza au fost facute obiectiuni de catre reclamanta si sustinându-se ca reteaua de canalizare a fost amplasata de Primaria ------- ce a participat la executarea lucrarilor cu personal specializat si care detine documentatia tehnica,  s-a solicitat expertului sa raspunda la obiectiuni dupa ce va efectua verificari la Primaria B--- în sensul celor sustinute, raspunsul expertului fiind remis instantei la data de 29.11.2011 si atasat la fila 67 dosar.

De altfel reclamanta a revenit asupra punctului de vedere privind montarea conductei, la termenul din data de 09.12.2011 precizând instantei ca ea este cea care a amplasat tevile de captare a apei, cu acceptul primariei.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca prin cererea introductiva cu precizarea ulterioara, reclamanta a investit instanta cu o actiune în pretentii si obligatie de a face solicitând ca pârâta AF AM sa o despagubeasca pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea casei de locuit si a conductelor de apa si canalizare si sa fie obligata sa faca modificari asupra latimii ulitei cu 1,5 m.

Este de precizat ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta legaturii de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu.

În speta, din probele administrate rezulta fara putinta de tagada ca principala cauza ce a condus la degradarea casei reclamantei prin producerea unei fisuri pe peretele dinspre ulita de acces o constituie lipsa de continuitate dintre centura de beton existenta pe zidul exterior al casei si zidul beciului, iar în ceea ce priveste canalizarea aceasta a fost realizata fara respectarea normelor tehnice minime cu privire la asigurarea pantei de scurgere de la punctul de captare pâna la deversare si fara a fi protejata fata de actiunea unor agenti exteriori, pe unele portiuni  fiind inexistenta o acoperire cu pamânt a conductei.

Este adevarat faptul ca probele cauzei denota ca si activitatea pârâtei a condus la efecte defavorabile pentru casa de locuit a reclamantei, dar ca nu respectiva fapta este determinanta în producerea prejudiciului în dauna reclamantei.

În considerarea celor expuse, instanta constata ca în speta, nu sunt îndeplinite conditiile antrenarii raspunderii pârâtei în repararea pagubei suferita de reclamanta, asa cum sunt reglementate de disp. art.998, 999 c. civ. dar ca în respectarea principiului neagravarii situatiei în propria cale de atac, reglementat de art.315 al 4 coroborat cu art.296 c.pr.civ, instanta va admite în parte cererea si va obliga pârâta sa plateasca reclamantei suma de 1797,5 lei cu titlul de despagubiri civile si suma de 758 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

În ceea ce priveste petitul privind obligatia de a se face modificari asupra latimii ulitei de acces, s-a avut în vedere faptul ca prin decizia de casare nr.372/14.02.2011, s-a statuat ca administrarea caii de acces revine autoritati publice locale, pârâta neputând fi obligata sa procedeze la îndeplinirea unei astfel de obligati în conditiile în care nu are calitatea de proprietar nici a terenului din curtea scoli si nici a gardului ce împrejmuieste acest imobil de utilitate publica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte actiunea formulata de reclamanta TE, domiciliata în comuna --- împotriva pârâtei A.F.AM - reprezentata prin administrator AM, cu sediul în comuna ----. 

Obliga pârâta  A.F. AM  sa plateasca reclamantei  suma de 1797,5  lei, cu titlu de despagubiri civile si suma de 758 lei  cu titlu de cheltuieli de judecata. 

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 09.Decembrie.2011 la Judecatoria Tg-Jiu.

PRESEDINTE GREFIER

Red.SS

Tehn.E.C. 20 Ianuarie 2012

ex.4

1