Somaţie de plată

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 5132/260/2012 din data de 01.11.2012, reclamanta creditoare prin cabinet individual de practician în insolventă a chemat în judecată pe debitorul solicitând instanţei emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somaţia de plată pentru suma de 531,97 lei din care 453,87 lei cu titlu de preţ reprezentând contravaloare facturi şi 78,10 lei cu titlu de penalităţi.

în motivarea acţiunii, aceasta a arătat că şi-a executat obligaţiile de furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare iar utilizatorul nu şi-a achitat contravaloarea serviciului, acumulând în perioada martie 2008-noiembrie 2010 un debit de 531,97 lei, la care s-au calculat penalităţi în valoare de 78,10 lei.

Reclamanta-creditoare a menţionat că în repetate rânduri a solicitat debitorului să achite suma datorată dar acesta a refuzat să îşi îndeplinească de bună voie obligaţia, motiv pentru care a introdus prezenta cerere de chemare în judecată.

Conform prevederilor art. 1 pct. 3 lit. k) din Legea nr. 51/2006, serviciile de utilităţi publice sunt furnizate/prestate pe baza principiului beneficiarul plăteşte.

întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 5/2001 privind caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

în drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 şi Legea nr. 51/2006.

La cerere, în conformitate cu art. 112 cod procedură civilă, s-au ataşat înscrisuri.

în temeiul art. 242 c. proc. civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă,

Debitorul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: între părţi s-au derulat raporturi contractuale conform facturilor emise pentru perioada martie 2008-noiembrie 2010 şi depuse de creditoare la dosarul cauzei. Factura este privită ca un act sub semnătură privată, ce face proba contractului pe care îl constată. Independent de orice semnătură, factura dovedeşte faţă de emitent încheierea si condiţiile de existent ale operaţiunii comerciale pe care o menţionează. Pentru a avea forţa probanta faţă de debitor, aceasta trebuie să fie semnată sau acceptata de către aceasta. Acceptarea poate fi făcută expres, în scris sau verbal, sau tacit, prin fapte concludente. Or, în speţa de faţă, debitorul nu a contestat facturile reprezentând servicii de apă şi canalizare depuse de creditoare la dosarul cauzei.

Potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris. însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Astfel, procedura somaţiei de plată este o procedură specială care necesită, pe lângă condiţiile generale, îndeplinirea unor condiţii speciale de admisibilitate a cererii prin care se declanşează această procedură: în primul rând creditorul trebuie să aibă o creanţă ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contract sau alt înscris însuşit de părţi; în al doilea rând, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă; iar în al treilea rând, pot fi folosite drept mijloace de probă doar înscrisurile.

în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligaţiei revine debitorului, creditorul fiind ţinut să probeze numai existenta obligaţiei.

întrucât debitorul nu a făcut dovada actului juridic al plăţii prin înscris emanat ori recunoscut de creditoare, se constată că acesta datorează suma de 453,87 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă şi canalizare.

Astfel, instanţa reţine că reclamanta creditoare care avea sarcina dovedirii existenţei obligaţiei debitorului de plată a serviciilor prestate, obligaţie derivată din raporturile contractuale derulate între părţi, a făcut pe deplin această dovadă, debitorul neîacând dovada achitării acestor obligaţii sau a neexecutării, la rândul său de către creditoare a obligaţiilor contractuale, deşi sarcina dovezii în acest caz revenea debitorului.

De asemenea, condiţia referitoare la necesitatea existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile este îndeplinită.

Art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prevede că este certa creanţa „a cărei existenţă rezultă din însăşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau însuşite de dânsul". Instanţa constată că, în cauză, creanţa a cărei valorificare se urmăreşte rezultă din facturile emise de creditoare şi necontestate de debitor, existenţa sa fiind neîndoielnică.

Cu privire la caracterul lichid al creanţei, art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prevede că o creanţă „este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui (...)". Instanţa constată că şi această condiţie este îndeplinită, deoarece câtimea creanţei este determinată în cuprinsul facturilor emise pentru perioada martie 2008-noiembrie 2010 şi depuse la dosar.

In privinţa exigibilităţii creanţei, o creanţă este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condiţiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului. Astfel, în speţa de faţă, pe fiecare dintre facturile emise este trecută atât data emiterii cât şi data scadenţei, toate facturile solicitate deveniseră scadente la data introducerii cererii de chemare în judecată.

In ceea ce priveşte ultima condiţie ce se urmăreşte a fi îndeplinită, referitoare la existenţa unui înscris constatator al creanţei, instanţa constată că, în speţa de faţă, la dosar creditoarea a depus facturile a căror contravaloare o solicităffila 6-12 dosar).

Prin urmare, instanţa constată ca fiind întemeiată cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata sumei de 453,87 lei cu titlu de contravaloare servicii apă şi canalizare.

în privinţa cererii creditoarei de obligare a debitorului la plata de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 30.09.2008-30.09.2011, instanţa reţine următoarele :

Penalităţile de întârziere reprezintă daune-interese, echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea obligaţiei de către debitorul său. Evaluarea acestor despăgubiri poate fi legală, judiciară sau convenţională.

în speţa de faţă debitorul datorează penalităţi în temeiul Legii nr. 51/2006, deoarece această lege reprezintă dreptul comun care reglementează serviciile comunitare de utilităţi publice.

Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei; b) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităţilor nu va depăşi valoarea facturii şi se constituie în venit al operatorului.

Instanţa reţine că reclamanta a depus la dosarul cauzei modalitatea de calcul a penalităţilor în cuantum de 78,10 lei, confonn art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, situaţie în care va admite capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 78,10 lei reprezentând penalităţi calculate pentru perioada 30.09.2008-30.09.2011.

Faţă de considerentele arătate, instanţa urmează să admită cererea de chemare în judecată şi în temeiul art. 6 din O.G. nr. 5/2001 urmează să emită ordonanţa care să conţină somaţia de plată pentru suma de 531,97 lei reprezentând debit şi penalităţi, acordând debitorului un termen de plată de 20 de zile de la comunicarea prezentei, temien stabilit conform art. 6 alin. 3 din O.G. nr. 5/2001.

în temeiul art. 274 cod procedură civilă ia act că reclamanta creditoare nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare