Hotărâre care să ţină loc de act autentic

Sentinţă civilă 1678 din 09.05.2013


Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată în data de 30.08.2011 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 6780/260/2011 reclamanţii au chemat în judecată pârâţii pentru ca în urma probelor ce vor fi administrate instanţa să dispună perfectarea vânzării-cumpărării încheiată la data de 16.05.2011 pentru imobilul casă cu o suprafaţă totală de locuit de 60 mp, construită în anul 1948 din lemn şi paiantă, situată în comuna şi imobilul teren în suprafaţă de 1500 mp teren din care 500 mp curte, 500 mp arabil şi 500 mp fânaţ, situată în intravilanul conform titlului de proprietate nr., imobile ce se învecinează la nord cu, imobile pentru care reclamanţii au achitat pârâţilor suma de 35000 lei.

In motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că după anul 2009 au folosit acest teren în arendă de la pârâţi, care ulterior au fost de acord să-1 vândă reclamanţilor, încheindu-se între părţi contractul de vânzare-cumpărare din data de 16.05.2011.

Reclamanţii au mai arătat că în prezent doresc să edifice o construcţie pe această suprafaţă de teren precum şi să renoveze locuinţa, însă Primăria nu eliberează autorizaţie de construcţie până când reclamanţii nu fac dovada calităţii de proprietari.

In drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 111 cod procedură civilă.

In dovedirea acţiunii, reclamanţii au solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, înscrisuri şi proba testimonială.

Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei. La termenul din 12.01.2012 reclamanţii au mai depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 1011 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei.

Legal citaţi pârâţii au formulat întâmpinare solicitând admiterea acţiunii astfel cu a fost formulată.

In cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii şi expertiză topo şi construcţii.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarae situaţie de fapt:

Prin înscrisul sub semnătură privata încheiat între părţi la data de 16.05.2011, pârâţii au vândut reclamanţilor o casă în suprafaţă de 60 mp, construită din lemn şi paiantă, situată în (conform adeverinţei nr. 2150/26.05.2010) precum şi suprafaţa de 1500 mp din care 500 mp curte, 500 mp arabil şi 500 mp fânaţ, situată în intravilanul, conform titlului de proprietate nr. 117618/14.03.1995, tarlaua 5113, parcelele nr. 23, 24 şi 25, teren ce se învecinează la nord cu. Pentru aceste bunuri cumpărătorii au achitat vânzătorilor suma de 35000 lei.

Din cuprinsul înscrisului încheiat la data de 16.05.2011 rezultă că reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţia de plată integrală a preţului convenit de către părţi.

Din declaraţia martorului reiese că a fost de faţă în luna mai 2011 când pârâţii au vândut reclamanţilor o casă şi o suprafaţă de teren situate în comuna, pentru care au plătit suma de 35000 lei.

De asemenea, din declaraţia martorului instanţa reţine că în luna mai 2011 pârâţii au vândut reclamanţilor o casă şi o suprafaţă de teren în. Martorul a mai arătat că a fost prezent când reclamanţii au plătit pârâţilor suma de 35000 pentru bunurile cumpărate de la aceştia, semnând totodată înscrisul încheiat între părţi în calitate de martor.

Imobilul teren a fost identificat şi evaluat conform expertizei (fila 140-142 dosar).

Imobilul casă a fost identificat şi evaluat conform expertizei (fila 127-137 dosar).

Faţă de probatoriul administrat în cauză, poziţia procesuală a pârâţilor care au recunoscut încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin înscris sub semnătură privată, instanţa, apreciind întemeiată acţiunea reclamanţilor, urmează ca în temeiul art. 969, 1073. 1079 Cod civil să o admită şi să dispună perfectarea vânzării-cumpărării intervenită între părţi cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1500 mp teren format din 500 mp teren fânaţ, 500 mp teren arabil şi 500 mp teren curţi construcţii, situat în, conform titlului de proprietate nr. 117618/14.03.1995, având ca vecini la nord suprafaţa de teren S3 de 1178 mp, la.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, instanţa va dispune perfectarea vânzării-cumpărării intervenită între părţi cu privire la imobilul casă cu suprafaţa de 60 mp construită din paiantă cu pardoseli duşumele, cu acoperiş şarpantă şi învelitoare de ţiglă şi bucătărie de vară din lemn cu învelitoare de tablă şi pardoseli de pământ situată în, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză.

In baza art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, instanţa va lua act ca reclamanţii nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta