Contestație la executare

Sentinţă civilă 7153 din 26.02.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI - JUDEŢUL BACĂU

DOSAR NR. 7153/270/2012  - contestaţie la executare - 

Înreg. 21.12.2012

SENTINŢA CIVILĂ NR.

Şedinţa publică din data de 26.02.2013

Completul de judecată format din:

Preşedinte –

Grefier –

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile promovată de contestatoarea --- în contradictoriu cu intimaţii ---, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimatul ---, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus precizări, după care,

Avocat --- depune la dosar împuternicire avocaţială şi precizează că a luat cunoştinţă de precizările depuse de către contestatoare. Arată că nu are alte cereri de formulat decât înscrisurile aflate la dosar.

Instanţa, constatând că nu sunt cereri noi de formulat şi probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Avocat ---, având cuvântul, solicită respingerea contestaţiei ca nefondată. Din punct de vedere procedural nu este o contestaţie propriu-zisă întrucât nu se invocă nelegalitatea vreunui act de executare. Contestatoarea spune că s.c. nr. 3252 care este titlu executoriu de fapt nu ar fi deoarece au atacat cu recurs această sentinţă, însă această sentinţă a fost recunoscută ca titlu executoriu prin încheierea de încuviinţare executare silită. Iniţial intimatul a obţinut o hotărâre prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate urmând a i se elibera titlu de proprietate în acest sens însă contestatoarea a avut la dispoziţie un termen de graţie de 2 ani pentru a elibera acest titlu, lucru care de altfel nu s-a întâmplat iar prefectul nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale în calitate de preşedinte al comisiei judeţene, atribuţii de instruire a comisiilor locale, de îndrumare şi de control. În întâmpinare au invocat o cauză, respectiv Kocsis împotriva României referitoare la faptul că atunci când sunt hotărâri definitive acestea nu pot fi duse la îndeplinire şi puse în executare de către instituţiile statului care omit să o facă, lucru ce angajează răspunderea statului care este răspunzător de îndeplinirea obligaţiei. Prefectul se ascunde în spatele faptului că nu are fonduri şi instituţia prefectului nu a solicitat un termen de graţie aşa cum a formulat --- ci au formulat recurs cu termen de judecată în decembrie 2013, nu au formulat cerere pentru preschimbarea acestui termen şi deci nu se grăbesc cu judecarea recursului şi nu au înţeles să respecte drepturile intimatului. Contestatoarea răspunde patrimonial pentru obligaţiile stabilite şi conform art. 2 alin.1 din Legea 340/2004 instituţia prefectului funcţionează sub conducerea prefectului, cu patrimoniu şi buget propriu. De asemenea prin art. 2 alin.1 şi art. 4 alin. 1 din HG 890/2005 se stabileşte faptul că atât comisiile locale cât şi comisiile judeţene sunt constituite prin ordin al prefectului, acesta fiind şi preşedinte al comisiei judeţene. Din punct de vedere legal contestatoarea a avut o perioadă de 2 ani în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi nu a formulat cerere de suspendare a obligaţiilor sale. Solicită respingerea contestaţiei.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă;

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr. 7153/270/2012 contestatoarea --- a formulat, în contradictoriu cu intimaţii ---, contestaţie la executare împotriva somaţiei de plată nr. --- din 12.12.2012, a procesului verbal de constatare debit din 12.12.2012 emis în dosarul execuţional nr. ---, la cererea creditorului --- pentru suma de 137.515,50 lei reprezentând debit propriu zis (127.530,00 lei reprezentând daune interese, 1.740,00 lei - cheltuieli de judecată), 8,245,50 lei (onorariu, cheltuieli de executare, taxe judiciare de timbru şi timbre judiciare) şi a procesului verbal suplimentar de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 12.12.2012 pentru suma totală de 99,40 lei (74,40 lei - cheltuieli de executare suplimentare, 25,00 lei - cheltuieli de executare suplimentare).

În motivarea acţiunii arată că deşi nu i s-a stabilit nici un fel de obligaţie prin titlul executoriu, --- a pornit executarea silită împotriva sa.

Prin întâmpinare intimatul ---a solicitat respingerea contestaţiei motivând că executarea silită este legală, că prefectul este preşedinte al comisiei judeţene şi în consecinţă instituţia prefectului, cu patrimoniu şi buget propriu, răspunde în cazul executării silite.

BEJ --- a înaintat la data de 10.01.2013 instanţei dosarul de executare silită nr. ---şi a comunicat că nu are calitate procesuală pasivă. La termenul următor, din 15.01.2013 nu s-a prezentat nici una din părţi, s-a acordat termen pentru a comunica întâmpinare, excepţia fiind unită cu fondul, iar instanţa urmând a se pronunţa prin hotărâre asupra ei, în sensul admiterii acesteia, constatând că BEJ --- nu are calitate procesuală pasivă.

În cauză s-a administrat proba cu acte, iar din verificarea acestora şi a susţinerilor părţilor instanţa reţine:

Intimatul --- a formulat cerere de executare silită a s.c. nr. 3252/24.09.2012 a Judecătoriei Oneşti care este titlu executoriu iar BEJ --- a înfiinţat dosar de executare nr. ---

Titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 3252/17.10.2012, pronunţată de

judecătoria Oneşti în dosarul nr. 1809/270/2012, pronunţată: de Judecătoria

Oneşti, nu a stabilit niciun fel de obligaţie de piaţă în sarcina --- asupra căruia s-a înfiinţat poprirea de către Biroul Executorului judecătoresc ---, ci pentru ---, care

a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată anterior menţionate.

Mai mult, deşi reclamantul--- a chemat în judecată în dosarul nr. 1809/270/2012 în care s-a pronunţat s.c. nr. 3252/17.10.2012, printre alţii, şi ---, instanţa a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu acesta din urmă şi a respins şi cererea de chemare în garanţie a -- (filele 50-53).

Aşadar prin titlul executoriu nu s-a stabilit nici o obligaţie în sarcina Instituţiei Prefectului ci doar în sarcina comisiilor locale --- şi respectiv judeţene ---

BEJ --- a emis somaţia ---către Comisia Judeţeană -- prin Instituţia Prefectului Bacău (fila 59).

Din somaţia 213 nu rezultă în ce mod executorul judecătoresc a introdus în calitate de debitor Instituţia Prefectului şi nici de ce a considerat că această instituţie reprezintă Comisia Judeţeană.

Intimatul --- a justificat că, Comisia Judeţeană nu are personalitate juridică şi nici buget propriu şi deoarece preşedintele acesteia este prefectul, în consecinţă Instituţia Prefectului răspunde cu buget propriu pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale.

Or, nu se poate reţine că operează această tranzitivitate şi nici un raport comitent prepus între aceste instituţii.

Instituţia Prefectului este reglementată de art. 2 al.2 din legea 340/2004, are atribuţii proprii iar comisia judeţeană este o instituţie cu caracter administrativ-jurisdicţional care nu este subordonată instituţiei prefectului şi nici reprezentată de acesta.

Aşa fiind instanţa constată că art. 2 alin. 1 din Legea 340/2004 şi art. 4 alin. 1 din HG 890/2004 invocate de către intimat în sensul că prefectul conduce comisiile judeţene nu conduc la concluzia că Instituţia Prefectului răspunde pentru Comisia Judeţeană.

Urmează ca instanţa să admită contestaţia, să anuleze actele de executare silită în care figurează Instituţia Prefectului --- şi să admită excepţia BEJ --- în sensul lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite contestaţie la executare formulată de contestatoarea Instituţia Prefectului --- în contradictoriu cu intimatul ---

Anulează somaţia nr. ---din 12.12.2012 emisă de BEJ ---, procesul verbal de constatare debit din 12.12.2012 şi procesul verbal suplimentar de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 12.12.2012 emise de BEJ -- în dosarul de executare nr. ---

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.E.J. ---

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată  în şedinţă publică, astăzi 26.02.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,