Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 3849 din 28.04.2011


Dosar nr.3184/318/2011 Cod operator 2445

ROMÂNIA

JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ

SENTINTA CIVILA NR.3849

SEDINTA PUBLICA DIN 28.04.2011

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

PRESEDINTE: ANGELA ELENA GAVANESCU

GREFIER: Claudia Hîrceanu

Pe rol fiind solutionarea plângerii contraventionale formulate de petentul MI  în contradictoriu cu intimata  IPJ G.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petentul, lipsa fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

 S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care petentul a depus la dosar în copie înscrisuri în circumstantiere, respectiv adeverinta de salariat, acte de stare civila, scrisori medicale, certificat de atestare fiscala.

 Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond.

 Petentul a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului-verbal contestat, iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, având în vedere circumstantele sale personale.

JUDECATA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 25.02.2011 sub nr.3184/318/2011 petentul MI a solicitat instantei ca în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal  de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011.

În motivarea plângerii, a aratat ca în data de 24.02.2011 a lucrat de dimineata de la ora 08.00 pâna la ora 11.30, la firma unde este angajat conducator auto de 12 ani, perioada în care nu a avut nici un fel de sanctiuni contraventionale, nici un fel de accidente în trafic.

A sustinut ca înainte de a pleca de la sediul firmei a servit masa, consumând o bere si o salata de muraturi, intentia sa fiind aceea de a ramâne la Tg-Jiu, la sediul firmei, a doua zi fiind de serviciu.

A sustinut ca a primit telefon de la sotia sa care i-a comunicat ca fiul sau se simte rau, are temperatura mare si trebuie sa-i aduca medicamente, respectiv antibiotice, întrucât din cauza temperaturii foarte mari minorul facea convulsii si medicamentele erau strict necesare.

A sustinut ca în aceasta împrejurare, a plecat cu masina proprietate personala spre locul de domiciliu fiind oprit de organele de politie  care l-au testat cu aparatul etilotest.

A solicitat aplicarea dispozitiilor art.11 din OG nr.2/2001, în sensul înlaturarii caracterului contraventional al faptei, data fiind starea de necesitate.  A sustinut ca s-a aflat în situatia de a savârsi aceasta fapta  pentru a salva de la un pericol iminent copilul sau, data fiind starea de sanatate a acestuia.

A apreciat ca înregistrarea aparatului etilotest s-a datorat atât consumului unei sticle de bere, dar si consumului de muraturi care se pregatesc la firma unde lucreaza.

În circumstantiere, a invocat faptul ca este singurul membru de familie care aduce venituri, iar starea materiala a familiei depinde numai de el si de activitatea de conducator auto pe care o desfasoara.

În drept, plângerea a fost întemeiata pe dispozitiile OUG nr.195/2002.

În dovedirea plângerii, a depus la dosar  procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011, cartea sa de identitate.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În aparare, a sustinut ca petentul a condus un autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenta bauturilor alcoolice, constatarea faptei realizându-se cu ajutorul aparatului etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A precizat ca motivele invocate de petent în plângere nu sunt reale si nu au fost invocate cu prilejul întocmirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, iar din nota cu abateri rutiere rezulta ca petentul a mai fost sanctionat în doua rânduri pentru conducere sub influenta alcoolului.

În aparare, a depus la dosar în copie dovada testarii petentului cu aparatul alcooltest, raportul agentului constatator, fisa cu abateri rutiere a petentului.

Instanta a încuviintat petentului proba cu înscrisuri în circumstantiere.

 Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru  si a fost formulata cu respectarea termenului  de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.

Examinând plângerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constând în amenda în suma de 603 lei si sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere pentru savârsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.a din O.U.G nr. 195/2002, retinându-se ca acesta, în data de 25.02.2011 ora 01.03 pe strada Calea B, din T judetul G  a fost depistat conducând auto Opel Astra înmatriculat sub nr.GJ 30 DUT în timp ce se afla sub influenta alcoolului, fapta dovedita cu aparatul etilotest Drager 0385 la pozitia 289 indicând o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La rubrica "alte mentiuni" a procesului-verbal petentul a consemnat ca a baut o bere Timisoreana si nu doreste recoltarea de probe biologice de sânge sau urina. 

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca acesta îndeplineste conditiile de forma ale întocmirii lui, fiind respectate în cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savârsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator,  nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are în vedere  faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul  autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.

Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.

Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.

În ceea ce priveste primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala. 

Însa în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).

Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk  împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate,  este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.

 Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.

Verificând existenta acestui element în cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul român în incriminarea faptei retinute în sarcina petentului o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.

 Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.

 În cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.

 În ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se  are în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).

În dreptul intern, dupa abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contraventionale în închisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati în folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.

Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savârsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sanctionator.

 În aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk  împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.

 În prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 603 lei, însa instanta are  în vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparatie care  imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.

Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie în materie penala " sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricaruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie însa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei).

 Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezinta o "acuzatie în materie penala".

 Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk  împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei ca, adresându-se în mod nediferentiat tuturor cetatenilor în calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si având un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), întreaga procedura de aplicare si sanctionare a  amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter îl are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lânga caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.

Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta în prezenta cauza drept acuzatie în materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.

Însa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pâna la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european  a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta întreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza într-un domeniu în care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune în sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin  decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativa în jurisprudenta Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.

În aceasta cauza  instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice în principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca într-o maniera rezonabila, tinând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.

De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata în concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).

Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza  împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.

 A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav  functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or,  în ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat în mod constant ca administrarea probelor este supusa în primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori  Saidi împotriva Frantei).

Instanta apreciaza, având în vedere si cauza  Bosoni împotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.

 Exigentele textului mentionat au în vedere ca vinovatia sa fie în mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol în calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite în materie contraventionala, în masura în care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.

 În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie în dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia în  considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.

 În acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).

 Înteleasa în forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorând existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

 Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci când agentul constatator consemneaza în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca în materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai împovaratoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.

 Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii între, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei.

 Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, în prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanta de judecata.

Asadar, face o distinctie clara între situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.

 Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta în procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.

Transpunând aceste principii în speta, instanta observa ca intimata îsi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin rezultatul testarii efectuate cu aparatul Drager.

În analiza  respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea  si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii în respectarea acestor reguli este de importanta capitala.

În acelasi timp însa, persoana sanctionata în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.

 Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, constatând ca petentul nu a înteles sa solicite alte probatorii.

Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt descrisa în actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.

Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul,  instanta retine  urmatoarele:

Potrivit art.102 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile savârsirea de catre conducatorul auto a faptei de a conduce sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune.

Asadar, instanta constata ca situatia de fapt retinuta în procesul-verbal contestat a fost corect încadrata juridic de catre agentul constatator.

Cât priveste realitatea situatiei de fapt, instanta observa ca petentul nu neaga faptul ca a fost depistat în trafic conducând sub influenta alcoolului, de altfel acest aspect rezultând si din dovada testarii acestuia cu aparatul etilotest înaintata de intimata la dosar (fila 14), din care rezulta ca în data de 25.02.2011, orele 01.03 petentul a avut o îmbibatie alcoolica de 0,38 mg/l, semnând totodata pe înscrisul constatând testarea sa.

Ca atare, instanta apreciaza ca în mod temeinic s-a retinut în sarcina sa savârsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002.

Cât priveste starea de necesitate invocata de petent, instanta constata ca într-adevar potrivit art.11 alin.1 din OG nr.2/2001 starea de necesitate constituie cauza care înlatura caracterul contraventional al faptei.

Plecând de la prevederile art.45 alin.2 din Codul penal, în practica judiciara s-a stabilit ca este în stare de necesitate acela care savârseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc.

Desi prin înscrisul medical aflat la fila 18 rezulta ca fiul petentului a suferit în data de 25.02.2011 de stare febrila, instanta apreciaza ca acest document nu este suficient pentru a proba pericolul iminent în care s-a aflat copilul, în conditiile în care petentul nu a facut dovada si a eventualei internari a minorului, de exemplu, având în vedere gradul de gravitate al situatiei invocate în plângere.

Mai mult, chiar si în situatia în care într-adevar s-ar fi impus deplasarea urgenta cu medicamente la copil, instanta constata ca pericolul iminent în care s-a aflat copilul putea fi înlaturat de petent si altfel, de exemplu deplasându-se cu ajutorul serviciilor de taximetrie, stiut fiind faptul ca acestea functioneaza la orice ora.

Ca atare, instanta apreciaza ca petentul nu a probat întrunirea tuturor elementelor starii de necesitate, astfel cum au fost prezentate mai sus, în consecinta neimpunându-se exonerarea sa de raspundere contraventionala.

În ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat în mod corect sanctiunile.

De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7  din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în conditiile în care Curtea a considerat ca pâna si sanctiunea complementara a punctelor  de penalizare care  pot fi aplicate în materie contraventionala are caracter "penal" în sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotarârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan conventional are caracter penal, atâta timp cât poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.

Or, dreptul de a conduce este foarte util în viata de zi cu zi si în viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.

În aceste conditii, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât si cu atât mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat, fara a putea fi supuse controlului instantelor, iar instanta are dreptul, în conditiile art.31 din O.G.nr.2/2001, sa verifice si modul de individualizare a aceste sanctiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanta are în vedere faptul ca desi O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, si aceasta sanctiune trebuie supusa unei operatiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, text în care nu se face nicio distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.

Pedeapsa complementara a suspendarii dreptului de a conduce, prevazuta de art. 102 alin.3 lit.a din O.U.G.nr.195/2002,  a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte  interzise de lege.

În raport de împrejurarile comiterii faptei -conducerea unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice,  instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are  caracter preventiv, întrucât priveste protectia interesului public  fata de riscul potential pe care  îl prezinta petentul  care a încalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.

Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale, fiind suficienta coborârea de catre agentul constatator a amenzii la minimul prevazut de lege.

Instanta constata ca într-adevar petentul este singurul întretinator al familiei sale si a recunoscut savârsirea faptei, însa aceste împrejurari nu sunt suficiente pentru schimbarea  sanctiunii aplicate de agentul constatator, fata de gradul de pericol social foarte ridicat al faptei rezultat din aceea ca prin fapta sa a periclitat siguranta participarii în trafic a celorlalti conducatori auto, cu consecinta producerii de accidente rutiere.

Fapta petentului este cu atât mai grava cu cât acesta este de meserie conducator auto, în consecinta trebuind sa dea dovada de responsabilitate în respectarea regulilor codului rutier într-un grad mult mai ridicat decât orice alta persoana participanta la trafic.

Pentru a permite petentului sa înteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu si pentru persoana sa,  instanta va respinge  plângerea formulata de petent împotriva procesului-verbal seria  CC nr.7806313/25.02.2011 întocmit de catre IPJ G-Politia Municipiului T, retinând legalitatea si temeinicia acestui act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul MI, cu domiciliul în ........... în contradictoriu cu intimata IPJ G., cu sediul în .......... si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011 întocmit de catre IPJ G Politia Municipiului Tg. ca neîntemeiata.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica din  28.04.2011 la Judecatoria Tg-Jiu.

 Presedinte,  Grefier,

Red./Tehn.AGE. 2 ex.

02.05.2011