Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 5469 din 16.06.2011


Dosar nr. 4682/318/2011

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 5469

Sedinta publica de la 16 Iunie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier ELENA VODISLAV

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect plângerea contraventionala formulata de contestatoarea ... în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj.

La apelul nominal facut în sedinta public au lipsit partile.

Procedura este legal îndeplinita.

Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care învedereaza faptul ca s-a depus la dosar adresa nr. 9677/14.06.2011, fisa de identificare a numitului ..., precum si rezultatul de cautare în baza central de date a Inspectiei Muncii a acestei persoane :

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza în stare de judecata si ramâne în pronuntare în temeiul art. 150 din Codul de procedura civila, având în vedere faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa de catre parti.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele :

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu  la data de 21.03.2011, sub nr. 4682/318/2011, contestatoarea ... a formulat plângere contraventionala împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria GJ nr. 007831/14.03.2011 întocmit de intimat.

Prin plângerea contraventionala petitionara în contradictoriu cu intimatul ITM Gorj a solicitat anularea procesului verbal de contraventie seria GJ nr. 007831/14.03.2011, ca nelegal si neconform cu realitatea si exonerarea de  plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, contestatoarea a aratat ca a fost sanctionata contraventional cu suma de 3000 lei amenda,  în baza art. 16 din Codul Muncii  întrucât cu ocazia controlului efectuat de inspectorii de munca la data de 09.03.2011, a fost depistat numitul ..., în timp ce conducea masina societatii, si nu în statie cum gresit a consemnat agentul fara a avea încheiat contract individual de munca.

A mai aratat petenta ca cele mentionate în procesul verbal sunt neîntemeiate întrucât,este adevarat ca aceasta persoana venise pentru angajare cu o zi înainte de data controlului în vederea angajarii ca sofer pe aceasta masina în regim maxi-taxi , dar în niciun caz nu primise acordul firmei pentru a presta munca de taximetrist.

În continuare, petenta  a precizat faptul ca la terminarea programului coordonatorul de taxi ... a apelat la acest ... pe care l-a rugat sa îi faca un serviciu personal , în sensul de a-l trimite cu aceasta masina, fara a avea firma luminoasa deasupra, pentru a face o pana la roata de rezerva la o vulcanizare si ca oricum în sarcina petentei nu se poate retine fapta contraventionala dar nici intentia producerii acesteia, pentru ca s-a apelat la numitul ...pentru a efectua servicii de natura personal, în afara programului de lucru, ci nu sub forma unui raport juridic.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie, procesul verbal de control, procesul verbal de contraventie contestat, contractual individual de munca al numitului ..., procesul verbal de control, certificat de înregistrare, înstiintare, cartea de munca a numitului ... Intimatul, legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata, având în vedere faptul ca numitul ... lucra fara forme legale la societatea petenta din data de 08.03.2011, petitionarea având obligatia de încheia contract de munca numitului ... .

În drept, intimatul a invocat dispozitiile art.115-118 din Codul de procedura civila.

Prin încheierea de sedinta din data de 16.02.2011 (fila 31), instanta, în temeiul art. 167 C.pr.civ., apreciind asupra utilitatii, pertinentei si concludentei  probelor solicitate de parti, le-a încuviintat întocmai .

În cadrul probei cu înscrisuri, contestatoarea a depus în copie, procesul verbal de control, procesul verbal de contraventie contestat, contractual individual de munca al numitului .. si al numitului .., procesul verbal de control, certificat de înregistrare, înstiintare, cartea de munca a numitului ... .

Intimatul a depus procesul verbal de contraventie contestat, procesul verbal de control, anexa nr.1, planul de masuri, declaratia extrajudiciara a  numitului .....

La termenul de judecata din data de 19.05.2011, au fost audiati în calitate de martori numitii .., ...  si .., ale caror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.

Analizând actele dosarului, precum si ansamblul probatoriu administrat în cauza, instanta retine ca plângerea a fost depusa, la JudecatoriaTg.-Jiu de catre contestatoare, la data de 21.03.2011, în termenul legal prevazut de art. 25 si 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, modificata, asa cum reiese din rezolutia judecatorului de serviciu (fila 2).

Din continutul procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria GJ nr. 007831/14.03.2011, instanta retine ca intimatul inspectoratul Teritorial de Munca Gorj i-a aplicat contestatoarei sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de 3.000 lei, retinându-se savârsirea contraventiei de primire la munca a unei persoane fara a i se încheia contract individual de munca, contraventie prevazuta si sanctionata de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.

Astfel, pentru lamurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflarii adevarului si justei solutionari a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si în baza art. 129 alin. 4 si 5 C.pr.civ., instanta a administrat toate probele admise de lege si ale caror pertinenta, concludenta si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalitatii partilor, al oralitatii si al contradictorialitatii, instituite ca garantii implicite ale desfasurarii procesului în conditii de echitate.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contraventie beneficiaza de prezumtia relativa de legalitate si temeinicie.

Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, acesta face dovada situatiei de fapt si a încadrarii în drept pâna la proba contrara, în concordanta cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Instanta  constata ca în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se retine în mod clar si constant că indiferent de distinctiile care se fac în dreptul intern între contraventii si infractiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contraventie trebuie să beneficieze de garantiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contraventie, intra în sfera "acuzatiilor în materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 din Conventia Europeana.

În jurisprudenta sa, cauza Maszini vs. României din 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra ca fapta în discutie are caracter penal, în sensul art. 6 din Conventie.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia).

Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, care este liber sa reglementeze importanta fiecarui mijloc de proba, însa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotarârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozitiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil  în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. România).

Având în vedere aceste principii, instanta retine ca procesul verbal de contraventie, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercitiul functiunii, beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentei i se asigura de catre instanta conditiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justitie si a dreptului la un proces echitabil.

Sub aspectul conditiilor de forma, instanta observa ca procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerintelor de legalitate prevazute de art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sanctiunea nulitatii absolute. Asadar, se retine ca procesul-verbal contestat cuprinde toate mentiunile la care dispozitiile legale mentionate fac referire.

În fapt, s-a constatat ca petenta a primit la munca pe numitul ..., fara a i se întocmi contract individual de munca.

Analizând continutul procesului-verbal contestat, sub aspectul legalitatii întocmirii sale, instanta retine ca fapta pentru care a fost sanctionata contestatoarea întruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute si sanctionate de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, aceea de primire la munca a unei persoane fara a i se încheia contract individual de munca.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, contestatoarea avea obligatia de a încheia, în baza consimtamântului partilor, în forma scrisa, contract individual de munca angajatului sai, anterior începerii raporturilor de munca.

Din probatoriul administrat, respectiv înscrisurile constând în procesul-verbal de control, anexa nr. 1 - de constatare în domeniul relatiilor de munca - la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, anexa nr. 2 - plan de masuri dispuse ca urmare a neconformitatilor constatate fata de prevederile legislatiei din domeniul relatiilor de munca - la acelasi proces-verbal, declaratia data de numitul ... în prezenta inspectorilor I.T.M. la data de 09.03.2011, instanta retine ca aceasta persoana, desfasura activitate în folosul societatii contestatoare, din data de 08.03.2011, în calitate de angajata a acesteia, pe postul de conducator auto, fiind precizat si timpul de lucru, de 4 ore/zi, având deci determinate elementele de baza ale oricarui contract individual de munca, potrivit art. 17 din Legea nr. 53/2003. 

Astfel, instanta retine ca numitul ... a relatat, în mod expres, în declaratia data în ziua efectuarii controlului, respectiv, 09.03.2011, în fata inspectorului ITM ca nu a semnat contract individual de munca.

În depozitia data în fata instantei la termenul de judecata din data de 19.05.2011, martorul ... a relatat ca faptul ca a fost sunat de catre numitul ... în jurul orelor 16, 00 sa repare o pana a masinii, precizând ca nu îsi explica de ce a scris ca a început activitatea începând cu data de 08.03.2011 si ca nu îsi explica de ce a scris ca lucreaza la petenta cu o zi înainte de momentul opririi de catre agentul constatator si ca masina i s-a dat de proba adica sa se acomodeze cu ea si ca nu transporta persoane.

Instanta apreciaza ca depozitia martorului, prin aspectele relatate, nu este veridica în conditiile în care acesta nu au putut explica de ce s-a aflat în eroare, de ce nu a cerut lamuriri agentilor constatatori si din ce motiv a consemnat date despre programul de lucru si despre postul în care lucreaza, având în vedere faptul ca a sustinut ca nu era înca angajat al petentei.

Martorul ... a aratat ca avea o problema personala de rezolvat si l-a chemat pe numitul ... sa-i dea masina sa schimbe rezerva si sa se obisnuiasca cu masina urmând sa înceapa lucrul a doua zi. În continuare, martorul a precizat ca s-a gândit ca a doua zi începea lucrul, adica pe 09.03.2011, iar pe data de 08.03.2011, numitul ... adusese actele si ca nu îsi explica de ce contractul este încheiat cu data de 10.03.2011 si ca niciodata nu a avut intentia ca în acel moment martorul sa înceapa activitatea în acea zi.

Din depozitia martorului ... reiese faptul ca acesta nu stie nimic din ceea ce s-a întâmplat doar ca în schimb a intrat numitul ... si ca era rândul lui sa-si faca tura, precizând ca cu o zi înainte numitul ... a venit în statie si i-a spus daca au nevoie de sofer, precizând ca asa a presupus ca ... ar vrea sa ia masina.

Instanta retine ca martorii au facut o relatare subiectiva a faptelor, fiind angajati ai petentei, aprecierile lor nefiind astfel de natura sa ridice dubii rezonabile cu privire la elementele de fapt esentiale consemnate de catre agentul constatator.

Având în vedere aceste aspecte de fapt si temeiuri de drept, instanta va înlatura, ca nefondate, apararile formulate de petenta, referitoare la faptul ca la data controlului nu ar fi trebuit sa încheie contract individual de munca numitului ...., întrucât acesta facea un serviciu personal coordonatorului de taxi, deoarece aceasta afirmatie nu este dovedita prin probatoriul administrat. De alfel, din rezultatul de cautare în baza centrala de date a Inspectiei Muncii a martorului ... reiese faptul ca acesta si-a început activitatea la data de 10.03.2011, data ulterior controlului, în urma caruia acesta a fost depistat lucrând fara forme legale.

În aceste împrejurari, instanta constata ca petenta a savârsit contraventia prevazuta si sanctionata de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, constând în primirea la munca fara încheierea, în forma scrisa, a contractelor individuale de munca pentru numitul ..., pentru care a fost sanctionata cu amenda contraventionala în cuantum de 3.000 lei.

Petentei i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul caruia a utilizat toate mijloacele de proba solicitate, martori si înscrisuri si i s-a acordat posibilitatea de a invoca toate argumente pentru dovedirea sustinerilor sale însa nu a reusit sa faca dovada împrejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, având în vedere faptul ca sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. România, hotarârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, Curtea Europeana statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza  împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile deplano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie(cauza Bouamar împotriva Frantei). 

A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Chiar daca s-a sustinut ca martorul ...., nu transporta pasageri, ci i se încredintase masina pentru a se acomoda cu ea, aspect retinut si la rubrica alte mentiuni din procesul verbal unde s-a consemnat de catre reprezentantul petentei faptul ca ... a luat masina o zi de proba, instanta constata ca, în baza art. 16, 17, 31 si 32 din Legea nr. 53/2003, societatea angajatoare are obligatia sa încheie contracte individuale de munca angajatilor sai si în perioada de proba.

Asadar, art. 31 alin. 1 din Codul muncii prevede expres faptul ca, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 30 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de conducere. Potrivit art. 31 alin. 5 din Codul muncii, pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute în legislatia muncii, în contractul colectiv de munca aplicabil, în regulamentul intern, precum si în contractul individual de munca. Totodata, conform art. 32 alin. 4 din Codul muncii, perioada de proba constituie vechime în munca. Din coroborarea acestor texte de lege, instanta retine ca angajatorul are obligatia de a încheia contract individual de munca angajatului sau anterior începerii raporturilor de munca, inclusiv în perioada de proba.

În privinta temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta constata ca, în baza art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Asadar, în concret, pentru savârsirea acestei contraventii, intimatul i-a aplicat contestatoarei sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de 3.000 lei.

Prin aplicarea acestei sanctiuni, instanta apreciaza ca intimatul a realizat o corecta individualizare a sanctiunii, în raport de gravitatea faptei savârsite, procesul-verbal respectând asadar si conditia de proportionalitate cu gradul de pericol social  al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de scopul urmarit si de urmarea produsa, cu consecinte deosebite referitoare la respectarea si garantarea drepturilor salariale si a protectiei sociale cuvenite persoanelor, drepturi garantate la nivel constitutional, prin art. 41 din Constitutie.

Astfel, instanta retine ca societatea petenta l-a angajat pe numitul .., pe postul de conducator auto, fara a-i încheia contract individual de munca, contract al carui scop este acela de a-l proteja pe angajat în desfasurarea activitatii sale, punându-l în imposibilitatea exercitarii drepturilor si asumarii obligatiilor ce decurg din raporturile juridice de dreptul muncii.

Având în vedere importanta deosebita a valorilor sociale ocrotite prin dispozitiile legale nerespectate de catre contestatoare si pentru care a fost sanctionata contraventional, instanta  constata ca intimatul a facut o justa apreciere asupra cuantumului amenzii aplicate, întrucât contraventia savârsita prezinta o gravitate însemnata.

Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii reglementeaza contraventii care au un pericol social ridicat, având în vedere valorile sociale aparate prin aceste dispozitii normative, respectiv garantarea si respectarea drepturilor cuvenite angajatilor în urma raporturilor de drept al muncii pe care le stabilesc cu angajatorii lor, pentru a caror respectare si garantare legiuitorul a prevazut si sanctionat contraventii de pericol, adica acelea pentru care nu este necesara producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind necesar si suficient, în acelasi timp, sa se constate savârsirea faptei.

De asemenea,  potrivit art. 8 din Legea nr. 53/2003, relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte în executarea contractului de munca, pentru ambele parti, respectiv pentru angajat, constând în obligatia de a-si desfasura activitatea în conditiile prevazute în contract, iar pentru angajator, obligatia de a achita angajatului sau drepturile salariale cuvenite în temeiul legii si al contractului individual de munca.

În consecinta, potrivit motivelor de fapt si dispozitiilor legale mentionate pe parcursul considerentelor si în baza probelor pertinente, utile si concludente administrate, constatând ca plângerea este neîntemeiata, instanta o va respinge ca atare si va mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ca fiind legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge, ca neîntemeiata, plângerea contraventionala formulata de contestatoarea ....., cu sediul în .. împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria GJ nr. 007831/14.03.2011, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, jud. Gorj.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, astazi, 16.06.2011.

 

Presedinte,

ANDREEA DANIELA TITERLEA Grefier,

ELENA VODISLAV

Red. /Tehnored. Jud. A.T.

4 exemplare

 01 Iulie 2011