Stagiul de cotizare. Nu se i-a în calcul perioada de ucenicie şi îngrijire copil.

Decizie 419 din 06.05.2014


Stagiul de cotizare. Nu se i-a în calcul perioada de ucenicie şi îngrijire copil.

Legea nr.263/2010: art. 3 alin.1 lit.p).;

Potrivit art.3 alin.1 lit.p) din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare perioada de timp pentru care s-au datorat contribuiţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de  asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr.419/06  mai 2014

Prin acţiunea de asigurări sociale înregistrată  pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr.10473/97/2012, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta S.T., a chemat în judecată pârâtele C.J.P. Hunedoara şi C.N.P.P. - Comisia centrală de contestaţii  solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa: - să se dispună anularea deciziei nr.7865/28.05.2012 emisă de pârât C.J.P. H. precum şi a Hotărârii nr.3440/19.11.2012 emisă de pârâta C.N.P.P.– Comisia Centrală de Contestaţii; - să fie obligată pârâta C.J.P. H. să emită  reclamantului o nouă decizie de pensie prin care să-i stabilească şi să-i acorde drepturile de pensie anticipată începând cu data de 27.02.2012, conform Legii nr.19/2000 sau începând cu data de 17.10.2012, conform Legii nr.263/2010  precum şi a pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 17.08.2012 conform Legii nr.19/2000; să-i calculeze corect stagiul total de cotizare  şi numărul total de puncte realizat cu luarea în calcul la stabilirea pensiei şi a perioadei 1974–1977, din care 1 an în grupa I de muncă;  să i se valorifice la pensie ca stagiu asimilat perioada 10.08.1979–04.03.1982 când şi-a încetat activitatea pentru îngrijirea copiilor; să i se valorifice la pensie perioada 01.07.2003–01.08.2003; să i se valorifice integral veniturile şi perioadele din adeverinţa nr.861/12.07.2011, eliberată de A.J.O.F.M.H., respectiv venitul de completare precum şi lunile 4, 5 şi 6 din anul 2011, menţionate în acea adeverinţă care n-au fost deloc valorificate; să i se valorifice salariile brute şi sporurile dovedite cu adeverinţele depuse la dosar; să i se acorde suma de 100.000 lei daune.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de pensionare, prin decizia de pensie nr.7865/28.05.2012 emisă de pârâta C.J.P.H., care a fost menţinută prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012, emisă de pârâta C.N.P.P.- Comisia centrală de contestaţii, deşi ar fi avut dreptul la pensie anticipată (nu la pensie anticipată parţială) începând cu data de 17.02.2012, în baza Legii nr.19/2000, sau începând cu data de 17.10.2012, conform Legii nr.263/2010, şi la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 17.08.2012, conform Legii nr.19/2000, aceasta datorându-se nevalorificării la pensie a tuturor perioadelor de stagiu dovedite cu adeverinţele de la dosar.

Astfel, în mod greşit nu i-a fost valorificată perioada 1974–1977 cât a efectuat ucenicia la locul de muncă, netrecută în carnetul de muncă dar dovedită cu adeverinţă. A mai arătat că în acea perioadă a avut contract individual de muncă care se află la angajatorul SC C. O.

 A mai arătat că acea perioadă constituie vechime în muncă potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977, conform căruia se consideră vechime în muncă pregătirea profesională, iar potrivit Decretului nr.389/1972 era în sarcina angajatorilor de a vărsa la bugetul asigurărilor de stat contribuţia de 15% asupra câştigului brut realizat de  ucenicii şcolilor profesionale.

Cu privire la perioada 10.08.1979–04.03.1982 a arătat că în această perioadă menţionată în carnetul de muncă la poz.5 şi 6 când şi-a încetat activitatea pentru creşterea copiilor, a fost exceptată de la plata asigurărilor sociale, dar a beneficiat de continuitate şi vechime în muncă conform art.9 lit.k alin.2 din Legea nr.1/1970, art.3 lit.f din Legea nr.263/2010 prevede valorificarea la pensie a perioadelor asimilate, prin urmare trebuia să-i se valorifice şi această perioada ca stagiu asimilat.

A mai arătat că nu i s-a valorificat la pensie perioada 01.07.2003- 01.08.2003, menţionată la poz.71–73 din carnetul de muncă.

 De asemenea, a mai arătat că nu i s-au valorificat integral veniturile din perioada menţionată la poz.87–89 din carnetul său de muncă şi adeverinţa nr.861/12.07.2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara în sensul că nu i s-a luat în calcul decât indemnizaţia de şomaj nu şi venitul de completare menţionat în acea adeverinţă, iar lunile 4,5,6, din anul 2011 nu i s-au valorificat deloc.

A mai arătat că pe perioada 23.11.1977–01.04.2001, nu i s-au luat în calcul salariile brute şi sporurile dovedite cu cele 23 de adeverinţe eliberate de unitate şi depuse la dosarul de pensionare, cum sunt sporurile de pericol, ore festive, acord, etc. ci i s-a luat în calcul doar salariul de bază de încadrare cel mai mic negociat cu angajatorul.

 Cu privire la daunele solicitate, a arătat că acestea reprezintă daune materiale constând în pierderile de pensie şi daune morale provocate de stresul încercat.

Pârâta C.J.P.H. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată şi precizată ca nefondată; arătând că, prin cererea înregistrată la C.J.P.H. sub nr.7214/05.03.2012, reclamanta S.T. a solicitat acordarea pensiei de limită de vârstă sau a pensiei anticipate anexând şi actele justificative.

Pârâta a mai arătat că perioadele 01.01.1975–01.03.1975, 01.06.1975– 01.12.1975, 01.03.1976–01.07.1976 încadrate în grupa I de muncă, în procent 100%, conform adeverinţei nr.916/06.07.2011 eliberată de SC C. SA Orăştie nu i s-au valorificat la emiterea deciziei nr.7865/28.05.2012 ca şi stagiu de cotizare şi nici ca perioadă lucrată în grupă superioară de muncă, iar perioada 1974–1977 nu constituie stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensie, deoarece această perioadă nu este înregistrată ca vechime în muncă în carnetul de muncă al reclamantei, iar din adeverinţa nr.916/06.07.2011, coroborată cu adresa nr.902/05.07.2011, eliberată de Colegiul Tehnic Dr. A.B., şi diploma de absolvire a şcolii profesionale din oraşul Victoria, rezultă că în perioada 1974–1977 reclamanta a fost elevă la şcoala de ucenicie, iar potrivit disp.art.3 şi 9 din Legea nr.3/1977, art.78 din Legea nr.3/1950, a prevederilor HCM nr.981/05.05.1967 şi art.160 din Legea nr.10/1972, activitatea desfăşurată în baza unui contract de ucenicie sau a unuia de ucenicie la locul de muncă nu a constituit vechimea în muncă. A mai arătat totodată că adeverinţa nr.916/2011, eliberată de SC. C. SA Orăştie, este nelegală, în contradicţie cu adeverinţa nr.169/26.02.2010 şi cu prev. Hotărârii nr.1061/21.05.1968, nu precizează nici meseria, funcţia sau activitatea pe care a desfăşurat-o reclamanta, funcţia de „elev ucenic la şcoala de calificare”, neregăsindu-se în temeiurile legale indicate de acea adeverinţă şi a fost întocmită totodată cu nerespectarea disp.art.126 alin.1 din HG nr.257/2011 şi a Anexei 14 la aceasta, astfel încât acea adeverinţă nu reprezintă un act care să poată fi pus în discuţie pentru valorificarea la pensie.

Cu privire la perioada 10.08.1979–04.03.1982 a arătat că acest interval nu i s-a valorificat la pensie întrucât reclamanta nu face dovada cu nici un act justificativ, eliberat conform legii, care să ateste realizarea de vechime în muncă valorificabilă la pensie pe perioada cât şi-a încetat activitatea pentru îngrijirea copilului.

S-a mai arătat că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art.52 din Legea nr.263/2010 pentru a fi putea fi înscrisă la pensia pentru limită de vârstă, nici dacă s-ar aplica reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani şi 6 luni pentru  perioadele cumulate lucrate în grupele I şi II de muncă, conform art.55 alin.1 lit.a din tabelul la Legea nr.263/2010, şi nu îndeplineşte nici condiţiile prevăzute de art.62 alin.1 şi art.65 din Legea nr.263/2010 pentru acordarea pensiei anticipate sau pensiei anticipate parţiale.

 În fine, a conchis pârâta că întrucât reclamanta nu a îndeplinit condiţia împlinirii vârstei cerute de lege pentru înscrierea la categoria de pensie anticipată, anticipată parţială sau pentru limita de vârstă în mod corect prin decizia nr.7865/28.05.2012 i s-a respins cererea de pensionare, decizie care a fost corect menţinută prin Hot. Comisiei Centrale de Contestaţii nr.3440/19.11.2012, iar din acest motiv toate celelalte discuţii în ce privesc perioadele de stagiu şi drepturile salariale valorificate în vederea emiterii deciziei nr.7865/28.05.2012 nu prezintă nici o relevanţă, aceste aspecte putând fi aduse în discuţie, doar în raport cu o decizie de admitere  a cererii de pensionare.

Prin sentinţa civilă nr.57/LM/09.01.2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în cauză, acţiunea a fost respinsă.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă a reţinut după examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, următoarele:

Prin cererea tip înregistrată la pârâta C.J.P.H., sub nr.(…) din 05.03.2012, reclamanta S.T. a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a pensiei anticipate, anexând totodată actele justificative menţionate în acea cerere.

 Verificarea îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi acordarea drepturilor de pensie se fac în funcţie de legea în vigoare la data depunerii cererii de  pensionare. În speţă, legea în vigoare la data de 05.03.2012 a fost Legea nr.263/2010, care a abrogat prin art.196, Legea nr.19/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa fiind, în mod corect, examinarea cererii de pensionare a reclamantei s-a făcut în baza Legii nr.263/2010 şi nu  a Legii nr.19/2000 aşa cum solicită reclamanta prin acţiunea de faţă.

Prin decizia nr.7865/28.05.2012, pârâta C.J.P.H. a respins cererea de pensionare a reclamante cu menţiunea că nu sunt îndeplinite prev.art.65 alin.1 şi 2 din Legea nr.263/2010, în sensul că reclamanta deşi a depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, nu are vârsta necesară (cel puţin vârsta standard redusă cu 5 ani), iar conform art.65 alin.3, la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art.49 alin.1  lit. a – c  şi g.

S-a mai menţionat că perioada 01.01.1975– 01.07.1976 (elevă) nu poate fi valorificată la pensie deoarece reclamanta nu a fost încadrată, în acel interval, în baza unui contact de muncă şi că reclamanta are condiţii de a beneficia de pensie anticipată parţială, începând cu data de 17.10.2012.

Reclamanta a formulat două contestaţii, la data de 11.06.2012 şi 26.06.2012, împotriva acestei decizii, ambele respinse prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii a CNPP.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut incidenţa prevederilor art.52, 53, 55 alin.1 lit.a tabel, art.16 din Legea nr.263/2010, art.9 alin.1 din Legea nr.3/1977, art.39 alin.1 din Legea nr.27/1966, iar în privinţa perioadelor atestate cu adeverinţa nr.916/2011 privind grupă superioară de muncă, s-a arătat că încadrarea acelor perioade în grupa I de muncă nu poate fi făcută potrivit disp.pct.3, 6,7 şi 15 din Ordinul MMOS nr.50/1990.

Cât priveşte perioada de ucenicie, s-a arătat că pentru ca timpul lucrat ca ucenic să fie luat în considerare ca vechime în muncă, trebuie ca din acte să rezulte clar că s-a primit salariu şi nu o indemnizaţie pentru practică sau şcolarizare, prin dovada plăţii salariului realizându-se implicit şi ce-a de a doua condiţie cerută de art.32 lit.b din HCM nr.257/1967 şi anume că s-a cotizat la asigurările sociale.

S-a conchis că în mod corect prin Decizia nr.7865/28.05.2002 s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, întrucât contestatoarea nu a îndeplinit condiţia privind vârsta standard de pensionare redusă prevăzută de lege, respectiv 56 ani şi 2 luni.

Reclamanta a atacat prin acţiunea de faţă, introdusă în termenul legal Hotărârea nr.3440/19.11.2012 a Comisiei Centrale a CNPP, care a menţinut decizia nr.7865/28.05.2012 a C.J.P. H.

Acţiunea a fost apreciată de către prima instanţă ca fiind neîntemeiată deoarece, potrivit anexei la decizia nr.7865/28.05.2012, reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 37 de ani, 02 luni şi 13 zile defalcat astfel: 06 ani, 00 luni, 08 zile– grupa I de muncă (Legea nr.3/1977);  14 ani, 09 luni, 06 zile – grupa II  de muncă (Legea nr.3/1977); 09 ani, 10 luni, 29 zile– condiţii normale de muncă, 06 ani şi 06 luni – spor grupă superioară de muncă.

A mai reţinut că stagiul de cotizare realizat în grupa I şi  II de muncă s-a valorificat, după cum rezultă din fişa „Date privitoare la activitatea în muncă”, conform adeverinţelor depuse.În ce priveşte adeverinţa nr.916/06.07.2011 eliberată de SC C. SA O., tribunalul a reţinut că reclamanta a lucrat în cadrul societăţii ca elev–ucenic la şcoala de calificare în cadrul Secţiei Grup în perioada 01.01.1975–01.07.1976, fiind încadrată ca elev în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul verbal nr.12/31.07.1990 pe perioadele 01.01.1975–01.03.1975, 01.06.1975–01.12.1975 şi 01.03.1976–01.07.1976, temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă constituindu-l Ordinul nr.125/90, Ordinul nr.50/1990, HG nr.559/1990 şi Ordinul MICHP nr.969/90, Anexa nr.1 pct.61.

Cu privire la aceste perioade, s-a apreciat că pârâta C.J.P  Hunedoara  a procedat corect atunci când nu le-a valorificat la pensie nici ca stagiu de cotizare realizat şi implicit nici ca perioade lucrate în grupe superioare de muncă şi a considerat în mod corect că perioada 1974– 22.11.1977 nu constituie stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii pentru următoarele motive:

 În carnetul de muncă al reclamantei, seria BC, nr.0048793, perioada atestată de adeverinţa nr.916/2011, ca de altfel întreaga perioadă 1974– 22.11.1977, nu este înregistrată ca vechime în muncă, încadrarea în muncă a reclamantei fiind realizată doar la data de 23.11.1977, în calitate de confecţioner produse pirotehnice la Întreprinderea Chimică O., conform poz. 1 din carnetul de muncă.

Din adeverinţa nr.916/2011, coroborată cu adresa nr.902/05.07.2011, eliberată de Colegiul Tehnic „Dr. A.B.” V. şi Diploma de absolvire a Şcolii profesionale rezultă că în perioada 1974–1977 reclamanta S.T. a fost elevă la Şcoala de ucenici la locul de muncă din oraşul Victoria, pe care a absolvit-o în septembrie 1977.

Din conţinutul adeverinţei nr.902/05.07.2011, eliberată de Colegiul Tehnic Dr. A.B. Victoria mai rezultă că în perioada 1974–1977 reclamanta a avut încheiat contract de şcolarizare cu SC V.SA Victoria şi primea drepturi materiale stabilite de lege pe perioada practicii.

Din adeverinţa nr.1821/10.12.2013 depusă la dosar de SC V. SA rezultă că reclamanta nu a fost identificată în statele de plată, nefiind încadrată cu contract individual de muncă la acea unitate. La fel, în adresa nr.1263 SC V. SA Victoria arată că în perioada 1974 – 1977 reclamanta nu a fost salariata sa.

Din adeverinţa nr.2576/26.11.2013, eliberată de SC C. SA Orăştie, rezultă că în perioada cât reclamanta a desfăşurat activitate în acea societate, nu a fost încheiat un contract individual de muncă, ci aceasta a desfăşurat activităţi ca ucenic, fără a avea continuitate, fiind încadrată ca ucenic pe perioada cât s-a aflat în şcolarizare. S-a mai precizat totodată că nu s-au reţinut şi vărsat contribuţii de asigurări sociale aşa cum rezultă din statele de plată anexate.

 Din adresa nr.169/26.02.2010 eliberată de SC C. SA Orăştie rezultă că reclamanta a fost încadrată în muncă cu contractul de muncă nr.10212/23.11.1977 în perioada 23.11.1977–10.08.1979, iar în perioada 1974– 1977 a fost elevă (ucenic) şi a fost plătită cu un salariu brut de 570 lei din care nu au fost reţinute şi virate contribuţii ale asigurări sociale.

Din statele de retribuţii rezultă că reclamanta a fost plătită în unele luni din acea perioadă şi anume: ianuarie, aprilie, mai, iunie, august, septembrie, noiembrie 1975, aprilie, mai, iulie şi august 1976 cu suma aproximativ egale cu cea menţionată în adeverinţa.

In perioada 1974–1977 ucenicia la locul de muncă a fost reglementată prin HCM Nr.981/1967.

Potrivit art.2 din acest act normativ „ucenicia la locul de muncă este o formă de calificare a tinerilor absolvenţi ai şcolii generale în vârstă de 15 – 18 ani încadraţi în producţie, prin care li se asigură anual pregătirea practică şi teoretică necesară executării unei meserii”.

Prin urmare, ucenicia la locul de muncă este o formă de calificare profesională şi se face pe baza contractului de ucenicie.

 Potrivit art.8  lit.a  din HCM nr.981/1967, pe timpul pregătirii practice în producţie, ucenicii primesc indemnizaţii lunare, al căror cuantum se va stabili diferenţiat pe ani de pregătire şi ţinând seama de aportul lor la realizarea producţiei, care conform art.12 din acelaşi act normativ se vor acoperi din cheltuielile de producţie, respectiv de circulaţie ale unităţilor în care se efectuează instruirea practică şi se vor plăti din fondul de şcolarizare al unităţilor respective.

Pe statele de plată sus-menţionate s-a făcut menţiunea în sensul celor expuse mai sus, respectiv„ elevi anul II”, „elevi anul I” „ucenici anul I”, deci este evident că sumele atestate de acele state de plată nu reprezintă salarii achitate în baza unor contracte individuale de muncă, ci indemnizaţiile lunare reglementate de art.8  lit.a  din HCM nr.981/1967, fiind acordate în baza unor contracte de ucenicie.

Împrejurarea că prin Decretul nr.389/11.10.1972, invocat de către reclamantă, s-a prevăzut în sarcina unităţilor socialiste de stat, obligaţia de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat precum şi a sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, nu prezintă relevanţă câtă vreme din actele depuse de unitate nu rezultă reţinerea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale pentru acea perioadă.

Prin urmare, activitatea desfăşurată în baza unui contract de ucenicie sau a unuia de ucenicie la locul de muncă nu a constituit vechime în muncă, între ucenic şi angajator existând raporturi de şcolarizare şi nu raporturi de muncă.

Potrivit disp.art.16 lit.a din Legea nr.263/2010, constituie stagiul de cotizare în sistemul public de pensie „vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001”.

Disp.art.9 din Legea nr.3/1977 prevăd că vechimea în muncă valabilă la acordarea drepturilor de pensie este perioada în care o persoană a desfăşurat activitate în baza unui contract individual de muncă.

În speţă, nu se aplică disp.art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977 invocate de către reclamantă în care se prevede că „se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană încadrată în muncă urmează cursuri de pregătire profesională sau politică „pentru că această dispoziţie legală priveşte persoana care a fost  încadrată anterior în muncă în temeiul unui contract individual de muncă şi după aceea se realizează pregătirea practică şi profesională a acesteia, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 1974– 22.11.1977 fiind desfăşurată în calitate de ucenic, nu a constituit vechime în muncă pentru a constitui stagiu de cotizare recunoscut pentru stabilirea pensiei, motiv pentru care în mod corect pârâta C.J.P. Hunedoara nu l-a valorificat la stabilirea pensiei reclamantei prin decizia nr.7865/28.05.2012.

Cât priveşte încadrarea în grupa I de muncă, perioadele atestate de adeverinţa nr.916/2011 neconstituind stagiu de cotizare potrivit celor expuse mai sus, implicit nu pot fi valorificate nici ca perioade lucrate în grupă superioară de muncă.

 In plus, în ce priveşte perioadele din adeverinţa nr.916/06.07.20112, eliberată de SC C. SA Orăştie, acestea nu pot fi valorificate în grupa I de muncă nici pentru următoarele motive:

Nu există nici o menţiune corespunzătoare în acest sens în carnetul de muncă al reclamantei iar potrivit disp.art.15 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acesteia, stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. 

Adeverinţa nr.916/06.07.2011, eliberată de SC C. SA Orăştie este în contradicţie cu adeverinţa nr.169/26.02.2010, eliberată de aceeaşi unitate în care se menţionează că nu i se acordă reclamantei grupă de muncă pe perioada 1974– 1977.

 Apoi Hotărârea nr.1061/21.05.1968 se referă la încadrarea în grupe de muncă a angajaţilor, ori reclamanta nu a fost angajată în acea perioadă, ci a fost elev–ucenic, aşa cum se precizează de altfel în însăşi adeverinţa nr.916/2011.

 Aşa fiind, nu se justifică încadrarea „funcţiei” reclamantei (de elev– ucenic) în dispoziţiile Ordinului nr.50/1990 ale Ordinului nr.125/1990 şi HG nr.559/1990 menţionate ca temei legal al acelei adeverinţe.

Pentru considerentele expuse, s-a reţinut că în mod corect pârâta nu i-a valorificat reclamantei la pensie grupa de muncă la care se referă acea adeverinţă.

În ce priveşte perioada 10.08.1979–04.03.1982, instanţa reţine următoarele: 

La poziţia 5 din carnetul de muncă al reclamantei se face menţiunea „încetat activitatea pentru îngrijirea copilului” la data de 10.08.1979, în baza cererii nr.163/11.08.1979,  iar la  poz. 6  se menţionează încadrarea reclamantei la unitatea Revizia de Vagoane S. începând cu data de 04.03.1982.

Prin urmare, în perioada 01.08.1979–04.03.1982, reclamanta încetându-şi activitatea pentru îngrijirea copilului, nu a realizat vechime în muncă valorificabilă la pensie. 

Legislaţia aplicabilă înainte de 01.04.2001 stipula expres că vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiei este timpul cât o persoană a fost încadrată în muncă în baza unui contract de muncă şi a achitat contribuţii de asigurări sociale (art.3 coroborat cu art.9 din Legea nr.3/1977).

Art.9 lit.k alin.2 din Legea nr.1/1970 invocat de reclamantă se referă la vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, dar nu la vechime neîntreruptă în muncă, reglementată expres în art.10 al aceleiaşi legi.

În conformitate cu prevederile Legii nr.263/2010, doar concediile pentru creşterea copilului acordate după data de 01.04.2001, în condiţiile Legii nr.19/2000 şi a OUG nr.148/2005 se valorifică la pensie ca şi stagiu asimilat.

Aşa fiind, în mod corect pârâta a reţinută că reclamanta a realizat un stagiu în grupa I de muncă de 6 ani şi 8 zile, în grupa a II-a de muncă, 14 ani, 9 luni şi 6 zile, deci în total 20 de ani, 9 luni şi 14 zile, şi un spor grupă superioară de muncă de 6 ani şi 6 luni.

Reclamanta fiind născută în luna 02.1957, Anexa 5, tabel femei, la Legea nr.263/2010 prevede că vârsta standard de pensionare în cazul său este de 60 de ani, 8 luni, iar stagiul complet de cotizare prevăzut de lege este de 30 de ani şi 8 luni.

Reclamanta a depus cererea de pensionare la data de 05.03.2012, iar la acea dată avea împlinită doar vârsta de 55 de ani.

Aşa fiind, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art.52 din Legea nr.263/2010 pentru a fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă.

Pe de altă parte, cum reclamanta a lucrat 6 ani şi 8 zile în grupa I de muncă şi 14 ani, 9 luni şi 6 zile în grupa  a II-a de muncă, pentru aceste vechimi cumulate (20 de ani, 9 luni şi 14 zile) aplicându-se reducerea vârstei standard de pensionare conform art.55 alin.1 lit.a  din tabelul de la Legea nr.263/2010, s-ar fi putut aplica o reducere a vârstei standard de pensionare de 60 de ani, 8 luni cu 4 ani şi 6 luni, rezultând deci 56 de ani şi 2 luni.

Cum reclamanta avea îndeplinită la data cererii de pensionare doar vârsta de 55 de ani, ea nu îndeplinea condiţiile pentru stabilirea unei pensii pentru limită de vârstă.

În ce priveşte pensia anticipată şi anticipată parţială, s-au reţin următoarele:

Potrivit disp.art.62 alin.1 din Legea nr.263/2010, pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, iar art.63 din aceeaşi lege prevede că la acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art.62 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art.65 alin.1 din lege prevede că pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, iar art.66 din aceeaşi lege prevede că la acordarea pensiei anticipate parţiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art.65 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Aşa fiind, reclamanta nu a îndeplinit la data cererii de pensionare condiţiile de acordare nici a pensiei anticipate şi nici a celei anticipate parţiale, ea având doar vârsta de 55 ani şi nu de 55 ani şi 8 luni, în cazul pensiei anticipate fiind necesară şi dovada realizării unui stagiu de cotizare de cel puţin 38 de ani fără stagii asimilate, ceea ce de asemenea nu a îndeplinit reclamanta.

Cum reclamanta nu a îndeplinit condiţiile pentru a i se acorda pensia pentru limită de vârstă,  nici pensia anticipată şi nici pensia anticipată parţială, în mod corect a fost respinsă cererea ei de acordare a pensiei, prin decizia nr.(..)/28.05.2012 şi în mod corect a fost menţinută acea decizie, respingându-se contestaţiile împotriva ei formulate de către reclamantă prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012 emisă de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPP.

Fiind respinsă cererea de pensionare a reclamantei celelalte critici privind nevalorificarea unor perioade contributive (perioada 01.07.2003 – 01.08.2003) şi lunile 4, 5 şi 6 din anul 2011 (menţionate în adeverinţa nr.861/2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara), punctajul stabilit sau nevalorificarea unor drepturi salariale (venitul de completare din adeverinţa nr.861/2011, salariile brute şi sporurile: acord, premii, ore suplimentare, ore festive, etc.) nu prezintă nici o relevanţă în cauza de faţă, ele nemodificând condiţiile de pensionare ale reclamantei prev. de art.52, 62 şi 65-66 din Legea nr.263/2010 pe care reclamanta nu le îndeplineşte.

Analizarea aspectelor mai sus menţionate se justifică doar în cazul în care s-ar fi dat o decizie de admitere a cererii de pensionare, respectiv ele vor fi analizate în contestaţiile împotriva deciziilor nr.230979/07.01.2013 şi nr.230979/23.04.2013 care formează obiectul dosarelor nr.3225/97/2013 şi nr.7934/97/2013 aflate pe rolul acestei instanţe.

La fel, aspectele privind data de la care reclamanta susţine că este îndreptăţită la acordarea pensiei anticipate şi a celei de limită de vârstă, urmează a fi analizate în contestaţiile reclamantei împotriva deciziilor sus menţionate.

In fine, solicitarea reclamantei de anulare a actelor nr.13501/22.04.2013, nr.13444/22.04.2013, emise de pârâta C.J.P.H. va fi respinsă deoarece Actul nr.13501/22.04.2013 este o cerere prin care pârâta  C.J.P.H. a solicitat acordarea unui termen de judecată motivat de faptul că în luna aprilie 2013 reclamanta îndeplineşte condiţii de înscriere la pensie de limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010, situaţie în care dosarul administrativ al reclamantei nu poate fi comunicat compartimentului juridic pentru a putea formula apărarea în cauză.

Actul nr.13444/22.04.2013 de asemenea reprezintă o cerere formulată de pârâta C.J.P.H. în dosarul nr.3225/97/2013, disjuns din acest dosar, prin care solicită ca reclamanta să precizeze cadrul procesual, în caz contrar se invocă lipsa calităţii procesuale active a reclamantului S.I., mai solicită suspendarea judecăţii în dosarul nr.3255/97/2013 până la soluţionarea dosarului de faţă, în temeiul disp.art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă şi invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CNPP – Comisia Centrală de Contestaţii.

Aceste cereri sunt acte procedurale legale, asupra cărora instanţa se pronunţă în conformitate cu dispoziţiilor  Codului de procedură  civilă  şi prin ele nu s-a pricinuit reclamantei vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea lor, conform disp.art.105 alin.1 Cod procedură civilă.

În fine, s-a respins cererea privind daunele materiale reprezentând pierderi de pensie şi a celor morale (cauzate de stres) ca urmare a respingerii ca nefondat a capătului principal de acţiune.

Fiind respinsă cererea de anulare a deciziei nr.7865/28.05.2012 prin care i s-a respins cererea de pensionare, s-a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea unor drepturi de pensie restante, iar cu privire la prejudiciul moral, că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art.1381 şi urm. din Codul civil.

Faţă de considerentele expuse s-a respins ca nefondată acţiunea de asigurări sociale de faţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.T., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că instanţa de fond nu a avut vedere dispoziţiile legale în materie, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.263/2010 care îi garantează dreptul la pensie  şi dreptul de proprietate asupra pensiei.

Astfel, arată că reducerea vârstei standard de pensionare, conform art.55 alin.1 lit. a)- tabelul 1 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.380/2014, intrată în vigoare la 02.01.2014, este de 6 ani şi nu de 4 ani şi 6 luni, cum  s-a considerat, şi că, chiar în situaţia în care legea nu ar fi fost modificată, reducerea este de 5 ani, la 22 de ani vechime împliniţi, nu de 4 ani şi 6 luni.

A mai susţinut că  instanţa de fond a apreciat greşit că adeverinţa nr.(..)/06.07.2011 eliberată de S.C. C. S.A. O., perfect valabilă, nu trebuie valorificată la pensie câtă vreme temeiul legal menţionat în cuprinsul adeverinţei este Ordinul nr.125/1990, Ordinul nr.50/1990, H.G. nr.559/1990, Ordinul 969/1990 anexa nr.1 pct.61 şi anexa nr.2 pct.1 iar actul constatator este  procesul verbal nr.12/31.07.1990 găsit în arhiva societăţii.

Prin urmare, reclamanta recurentă susţine că dreptul său la pensie s-a născut la vârsta de 54 ani şi 8 luni, în loc de la 56 de ani şi 2 luni cum a interpretat pârâta, cu aplicarea unei reduceri de vârstă datorată grupei I de muncă de 6 ani, în loc de 4 ani şi 6 luni.

Sub un al doilea aspect, arată că în mod greşit nu i-a fost valorificată  la pensie perioada 1974–1977, în care a efectuat ucenicie la locul de muncă, deoarece chiar dacă perioada nu apare înregistrată în carnetul de muncă, este  dovedită cu adeverinţă, iar în acea perioadă a avut contract individual de muncă care se află în posesia fostului angajator SC C.  SA Orăştie.

 A mai arătat că instanţa trebuia să considere această perioadă  vechime în muncă, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977, conform căruia se consideră vechime în muncă pregătirea profesională şi politică, iar potrivit Decretului nr.389/1972 era în sarcina angajatorilor de a vărsa la bugetul asigurărilor de stat contribuţia de 15% asupra câştigului brut realizat de ucenicii şcolilor profesionale.

Referitor la intervalul 10.08.1979 – 04.03.1982, a arătat că în această perioadă menţionată în carnetul de muncă la poz. 5 şi 6 când şi-a încetat activitatea pentru creşterea copiilor, a fost exceptată de la plata asigurărilor sociale, dar a beneficiat de continuitate şi vechime în muncă, conform art.9 lit.k alin.2 din Legea nr.1/1970. Ori, art.3 lit.f din Legea nr.263/2010 prevede valorificarea la pensie a perioadelor asimilate, prin urmare trebuia să i se valorifice şi această perioadă ca stagiu asimilat.

A mai arătat că în mod greşit nu i s-a valorificat la pensie perioada 01.07.2003 - 01.08.2003, menţionată la poz.71 – 73 din carnetul de muncă.

 De asemenea, a mai arătat că nu i s-au valorificat integral veniturile din perioada menţionată la poz.87–89 din carnetul său de muncă şi adeverinţa nr.861/12.07.2011, emisă de A.J.O.F.M.  Hunedoara în sensul că nu i s-a luat în calcul decât indemnizaţia de şomaj nu şi venitul de completare menţionat în acea adeverinţă, iar lunile 4,5,6, din anul 2011 nu i s-au valorificat deloc.

Referitor la perioada 23.11.1977 – 01.04.2001, nu i s-au luat în calcul salariile brute şi sporurile dovedite cu cele 23 de adeverinţe eliberate de unitate şi depuse la dosarul de pensionare, cum sunt sporurile de pericol, ore festive, acord, etc. ci i s-a luat în calcul doar salariul de bază de încadrare cel mai mic negociat cu angajatorul.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate şi  sub toate aspectele conform art.304/1 Cod procedură civilă, precum şi din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.(2) Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul reclamantei este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că pentru perioadele încadrate în grupa I şi II de muncă,  pârâta C.J.P. Hunedoara i-a acordat un spor de grupă conform prevederilor Legii nr.263/2010 şi Legii nr.3/1977, de 6 ani şi 6 luni, astfel încât sub acest aspect criticile sunt neîntemeiate, urmând să fie înlăturate.

Referitor la perioadele menţionate în adeverinţa nr.916/2011 eliberată de S.C. C. S.A. Orăştie, se constată că acestea nu au putut fi valorificate la pensie ca vechime în muncă deoarece în carnetul de muncă al reclamantei perioadele: 01.01.1975-01.03.1975, 01.06.1975-01.02.1975, 01.03.1976-01.07.1976 evidenţiate în adeverinţa de mai sus, nu apar înregistrate iar prima menţiune referitoare la încadrarea în muncă a reclamantei, respectiv poziţia nr.1 din carnetul de muncă, este din data  de 23.11.1977, conform contractului individual de muncă nr.10212/23.11.1977.

În aceste condiţii şi aceste critici ale reclamantei sunt nefondate, perioadele de mai sus neconstituind în sensul legii stagiu de cotizare realizat care să fie avut în vedere la stabilirea drepturilor sale de pensie, aşa cum corect s-a apreciat de către prima instanţă.

În ce priveşte perioada 1974–1977, în care a efectuat ucenicie la locul de muncă, se constată de asemenea că aspectele invocate de către recurentă nu pot fi primite deoarece această perioadă nu constituie, conform legii, stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii.

Potrivit art.3 alin.1 lit.p) din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare perioada de timp pentru care s-au datorat contribuiţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de  asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Din cuprinsul diplomei de absolvire a şcolii profesionale din oraşul V. jud. Braşov rezultă că reclamanta recurentă a urmat cursurile acestei şcoli, pe o perioadă de 3 ani,  absolvind în iunie 1977 .

Potrivit art.160 alin.1 din Codul muncii (Legea nr.10/1972), în vigoare la data absolvirii şcolii profesionale, în prezent abrogat, „Calificarea profesională prin ucenicie la locul de muncă se face pe baza contractului de ucenicie şi se realizează prin pregătire practică desfăşurată în unităţi de producţie sau de servire a populaţiei şi prin pregătire teoretică."

Legislaţia care a reglementat statutul ucenicilor prevedea că aceştia nu au avut statut de salariat, nu le era încheiat contrat individual de muncă şi nici nu primeau salariu, din care să se reţină contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Referirea făcută de recurentă la prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977, în prezent abrogată, este greşită deoarece se referă la determinarea vechimii în muncă în cazul salariatului unei unităţi (angajat cu contract  individual de muncă, şi nu ucenic) urmează cursuri de pregătire profesională sau politică.

Ori, reclamantul nu avea calitatea de salariat la data la care a început să urmeze cursurile şcolii de ucenici astfel că nu-i sunt aplicabile prevederile legale de mai sus ci cele ale art.9 alin.1 din Legea nr.3/1977, potrivit cărora  „Vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiilor pentru munca depusă este timpul cât o persoană a fost încadrată în baza unui contract de muncă”.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat în mod temeinic că perioada în care reclamanta a urmat şi absolvit şcoala de ucenici nu constituie vechime în muncă conform textelor de lege sus-menţionate.

Critica vizând nevalorificarea la pensie a perioadei 10.08.1979- 04.03.1982, în care reclamanta a încetat activitatea pentru îngrijirea copilului, conform cererii înregistrate sub nr.163/11.08.1979, este de asemenea neîntemeiată deoarece potrivit legislaţiei în materie în vigoare la acea dată vechimea în muncă care se lua în considerare la stabilirea pensiei era timpul cât o persoană a fost încadrată în muncă în baza unui contract de muncă şi a achitat contribuţii de asigurări sociale (art.3 coroborat cu art.9 din Legea nr.3/1977).

Vechimea în muncă, ca o condiţie generală pentru acordarea pensiei, este definită de art. 9 din Legea nr. 3/1977 ca reprezentând "timpul cât o persoană a fost încadrată în baza unui contract de muncă".

Examinând succesiunea în timp a legilor se constată că au fost asimilate perioadelor de vechime în muncă şi alte perioade necontributive la sistemul asigurărilor sociale de stat, cum este, de exemplu, perioada cât femeia salariată se afla în concediu pentru îngrijirea copilului.

Pentru asimilarea acestor perioade însă este necesară existenţa unei dispoziţii legale speciale, exprese, în acest sens, astfel că, în lipsa acestei dispoziţii speciale, această perioadă nu poate fi calificată drept vechime în muncă utilă, ce se ia în considerare la stabilirea dreptului la pensie, aşa cum corect s-a reţinut de către prima instanţă.

În ce priveşte pensia anticipată şi anticipată parţială, se constată că potrivit disp.art.62 alin.1 din Legea nr.263/2010, pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, iar art.63 din aceeaşi lege prevede că la acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art.62 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art.65 alin.1 din lege prevede că pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, iar art.66 din aceeaşi lege prevede că la acordarea pensiei anticipate parţiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art.65 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Aşa fiind, reclamanta nu a îndeplinit la data cererii de pensionare condiţiile de acordare nici a pensiei anticipate şi nici a celei anticipate parţiale, ea având doar vârsta de 55 ani şi nu de 55 ani şi 8 luni, în cazul pensiei anticipate fiind necesară şi dovada realizării unui stagiu de cotizare de cel puţin 38 de ani fără stagii asimilate, ceea ce de asemenea nu a îndeplinit reclamanta.

Cum reclamanta nu a îndeplinit condiţiile pentru a i se acorda pensia pentru limită de vârstă,  nici pensia anticipată şi nici pensia anticipată parţială, în mod corect a fost respinsă cererea ei de acordare a pensiei, prin decizia nr.7865/28.05.2012 şi în mod corect a fost menţinută acea decizie, respingându-se contestaţiile împotriva ei formulate de către reclamantă prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012 emisă de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPP.

Fiind respinsă cererea de pensionare a reclamantei celelalte critici privind nevalorificarea unor perioade contributive (perioada 01.07.2003– 01.08.2003) şi lunile 4, 5 şi 6 din anul 2011 (menţionate în adeverinţa nr.861/2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara), punctajul stabilit sau nevalorificarea unor drepturi salariale (venitul de completare din adeverinţa nr.861/2011, salariile brute şi sporurile: acord, premii, ore suplimentare, ore festive, etc.) nu prezintă nici o relevanţă în cauza de faţă, ele nemodificând condiţiile de pensionare ale reclamantei prevăzute de Legea nr.263/2010 şi pe care reclamanta nu le îndeplineşte.

În raport de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu prevederile art.312 alin.(1) Cod  procedură civilă, a respins ca nefondat recursul reclamantei.