Anularea unui proces verbal de cercetare întocmit de itm. Lipsa culpei societăţii angajatoare în producerea accidentului.

Anularea unui proces verbal de cercetare întocmit de ITM. Lipsa culpei societăţii angajatoare în producerea accidentului.

În calificarea incidentului ce a avut loc  şi în stabilirea culpei, trebuie avute în vedere şi destinaţia autovehiculului, scopul pe care acestea îl deservea, cât şi calificarea conducătorului auto în privinţa activităţii desfăşurate la locul de muncă, iar din aceasta perspectiva cei doi lucrători au culpa exclusivă în producerea evenimentului .

În cauză,  sunt aplicabile dispoziţiile art.12 din Directiva 89/391/CEE din 12.06.1989 care stabilesc obligaţia angajatorului să se asigure că fiecare angajat al său a primit o pregătire suficientă privind protecţia securităţii şi sănătăţi , în special sub forma informaţiilor şi instrucţiunilor specifice locului de muncă şi postului, iar sub acest aspect se apreciază că nu se justifică calificarea accidentului ca fiind accident de  muncă.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 1987/12 martie 2014

Reclamanta S.C. U.T.S. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă T. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a procesului verbal de cercetare nr. 5430  emis de pârâtă la data de 18.08.2012 şi a Deciziei de soluţionare nr.488/SLCA/8839/13.09.2012 a Inspecţiei Muncii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr.3700/2013, Tribunalul Sibiu a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. U.T.S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă T.

Instanţa a reţinut prin considerentele expuse ca din probele administrate în cauza reiese ca reclamanta nu a luat masurile necesare pentru asigurarea conduitei corespunzătoare a lucrătorilor săi, ceea ce a dus la vătămarea celor trei angajaţi, astfel ca evenimentul urmează să fie calificat ca fiind accident de muncă , în sensul dispoziţiilor art.5 lit.g , art.30 al.1 din Legea nr. 319/2006, art. 135,136,137 din HG nr.1425/2006 , constând în nerespectarea de către transportator şi prepusul sau care desfăşura activitatea la locul producerii evenimentului, a regulilor de protecţie şi siguranţă a muncii , culpa celorlalţi participanţi la eveniment fiind concurenţa.

Instanţa a arătat ca în acelaşi sens este şi jurisprudenţa CJUE referitoare la interpretarea Directivei 89/391/CEE a Consiliului privind promovarea şi îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă şi a Directivei nr. 92/57/CEE a Consiliului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta U.T.S. SRL, solicitând modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii în contencios administrativ. Prin motivele de recurs se arată că în mod greşit a apreciat instanţa de fond ca angajatul reclamantei se face vinovat de producerea accidentului, deoarece muncitorii M. şi T. au urcat în semiremorcă fără încuviinţarea  şoferului.

Se arată ca instanţa de fond nu a constatat ca cei doi muncitori au urcat în semiremorca fără ca şoferul să aibă cunoştinţa despre acest fapt şi fără aprobarea acestuia. Reclamanta nu poate să fie încadrată în categoria angajatorului  la care s-a produs accidentul de muncă ; între reclamantă şi GSP S. SRL nu exista o convenţie privind protecţia muncii ; cei doi muncitori nu erau specializaţi în încărcări de mase pe şantiere ; cei doi muncitori nu aveau instructajul în domeniul  securităţii muncii.

În drept,  s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8,9, 304 indice 1 din Codul de procedură civilă .

ITM T. a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului, cu motivarea ca sentinţa tribunalului este temeinică si legală, cele consemnate în procesul-verbal de constatare fiind veridice.

Curtea, analizând sentinţa atacată sub aspectul recursului declarat de reclamantă a constatat că este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de cercetare încheiat la data de 18.05.2012, sub nr.5430, se reţine că,  urmare a evenimentului produs la data de 19.05.2011, ora 16:50, în cadrul Şantierului W.F.B. II, judeţul Tulcea, organizat de S.C. M.E. RO S.R.L. Bucureşti, pe drumul de acces dintre eolienele nr.19 şi 17, în timpul transportului unor piese de macara tip LG 1550, autotractorul cu număr de înmatriculare XX-17-XXX, respectiv semiremorca XX-36-XXX, proprietatea S.C. U.T.S. S.R.L. Sibiu s-a răsturnat, iar victimele au fost M.A. și T.C.G., angajaţi ai S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa, angajator care a efectuat iniţial cercetarea.

 Pârâtul, invalidând dosarul de cercetare efectuat de S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa, prin raportul de cercetare efectuat a stabilit drept cauză a producerii accidentului neasigurarea cu sistem de fixare a încărcăturii la punerea în mişcare a autotractorului cu număr de înmatriculare XX-17-XXX, respectiv semiremorca XX-36-XXX, proprietatea S.C. U.T.S. S.R.L. Sibiu, condusă de şoferul S.I. S-a reţinut că au fost încălcate prevederile art.134 lit. k) şi art.135 lit. g) din Anexa la Ordinul nr.980/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe  acestora stabilite prin O.G. nr.27/2011, coroborat cu art.22 şi art.13 lit.f) din Legea nr.319/2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă.

S-a reţinut drept cauză a producerii evenimentului şi urcarea celor trei lucrători pe elementele  transportate cu acest autotractor, apreciindu-se că au fost încălcate prevederile art.22 şi art.13 lit. f) din Legea nr.319/2006 şi art.10 lit. a) din H.G. nr.1146/2006.

În ceea ce priveşte persoanele răspunzătoare de încălcarea prevederilor legale s-a reţinut la lit. n) din procesul verbal că:

- societatea reclamantă se face răspunzătoare de faptul că nu a controlat dacă şoferul S.I. a respectat regulile privind asigurarea şi fixarea mărfurilor transportate, fiind încălcate prevederile art.134 lit. k) din Anexa la Ordinul nr.980/2011 şi art.13 lit. f) din Legea nr.319/2006;

-  S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa, pentru neverificarea respectării de către lucrători a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă referitoare la siguranţa în timpul transportului materialelor, fiind încălcate prevederile art. 10 lit. a) din H.G.nr.1146/2006 şi art.13 lit. f) din Legea nr.319/ 2006, pentru neasigurarea şi neverificarea consemnării corecte în fişele de instruire individuală a efectuării şi verificării instruirii introductiv generale şi la locul de muncă, fiind încălcate prevederile art.81 alin.(3) din H.G. nr.1425/2006, modificat prin H.G. nr.955/2006 şi art.20 alin.(1) lit. a) din Legea nr.319/2006;

- şoferul S.I., pentru că anterior punerii în mişcare a vehiculului nu a asigurat şi fixat mărfurile transportate, fiind încălcate prevederile art.135 lit. g) din Anexa la Ordinul nr.980/2011 şi art.22 din Legea nr.319/2006;

- T.C.G. şi M.A., pentru că s-au expus la pericolul de accidentare, urcându-se pe reperele de macara transportate în semiremorcă, fiind încălcate prevederile art.22 din Legea nr.319/2006.

Prin procesul verbal de cercetare s-a reţinut la litera q) caracterul de accident de muncă al evenimentului soldat cu vătămarea violentă a lucrătorilor T.C.G. şi M.A., iar la litera r) s-a arătat că angajatorul obligat la înregistrarea accidentului de muncă este  S.C. U.T.S. S.R.L. Sibiu.

În urma întocmirii dosarului de cercetare şi a încheierii procesului verbal de cercetare nr.5430/18.05.2012, pârâtul, conform adresei nr.5595/23.05.2012, a înaintat dosarul spre avizare Inspecţiei Muncii Bucureşti, care a emis avizul favorabil înregistrat sub nr.390/SST/8300/29.06.2012, apreciind că sunt întrunite condiţiile legale pentru a fi înregistrat şi evidenţiat ca accident de muncă care a produs invaliditate.

Prin cererea înregistrată la Inspecţia Muncii, sub nr. R/8839/2012, reclamanta a solicitat anularea procesului verbal de cercetare sub aspectul reţinerii ca persoană vinovată a societăţii transportatoare obligată la înregistrarea accidentului de muncă.  Prin răspunsul comunicat la data de 13.09.2012, cu adresa nr.488/SLCA/ 8839, Inspecţia Muncii a arătat faptul că, argumentele reclamantei cu privire la invalidarea concluziilor comisiei de cercetare a evenimentului efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă T. nu pot fi reţinute întrucât, cercetările efectuate confirmă starea de fapt reţinută în cuprinsul procesului verbal şi concluziile privind întrunirea condiţiilor legale pentru calificarea evenimentului ca fiind accident de muncă supus procedurii de înregistrare şi evidenţiere ca accident de muncă care a produs invaliditate de către angajatorul mijlocului de transport, în concret reclamanta.

 Autoritatea centrală investită cu soluţionarea plângerii prealabile formulate de reclamantă a apreciat că reţinerea de către organul de cercetare ca fiind incidente prevederile art.134 lit.k) din Ordinul nr.980/2011, în vigoare de la 02.12.2011, poate fi calificată ca fiind o eroare materială, având în vedere că dispoziţia Ordinului nr.1892/2006, în vigoare la  data producerii evenimentului are un text similar celui menţionat cu privire la obligaţia întreprinderilor sau operatorilor de transport de a respecta regulile privind încărcarea, repartizarea încărcăturii, asigurarea şi fixarea mărfurilor transportate.

Dosarul de cercetare a evenimentului cuprinde, procesul verbal de cercetare întocmit de pârât, proces verbal de constatare la faţa locului şi de pârât, schiţe şi fotografii referitoare la eveniment, declaraţiile persoanelor implicate şi martorilor, copia certificatului constatator al angajatorului reclamant, al prestatorului de servicii, regulamentul intern al angajatorului de securitate a muncii al prestatorului de servicii, copia contractului individual de muncă a şoferului şi victimelor, copia fişei de instruire individuală a în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a victimelor, comanda de transport nr.1611/20.04.2011, încheiată de S.C. D.M. S.R.L. cu reclamanta, contractul de prestări servicii nr.616/30.04.2011 încheiat de S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa în calitate de prestator de servicii cu S.C. D.M. S.R.L., în calitate de beneficiar, convenţia cadru de securitate şi sănătate în muncă, situaţii urgenţă, protecţia mediului încheiată de S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa cu S.C. D.M. S.R.L., precum şi documentele menţionate în opisul depus la filele X, vol. II şi înscrisuri depuse la filele X, vol. II.

Este adevărat ca norma legală prevăzută de Ordinul nr.1892/2006, art.38 lit.z) şi art.39 lit.b), identică sub aspectul conţinutului cu cea menţionată în procesul verbal de cercetare, respectiv art.134 lit. k) din Ordinul nr.980/2011,  impune obligaţia operatorilor de transport care efectuează operaţiuni de transport rutier, efectuarea acestuia asigurând un sistem de fixare a încărcăturii astfel încât acesta să reziste la forţele exercitate atunci când vehiculul este supus acceleraţiilor indicate în dispoziţia normativă, asigurându-se ca forţa exercitată asupra unui element component al sistemului de fixare să nu depăşească sarcina nominală pentru care acesta a fost construit, dar în interpretarea şi aplicarea normei legale trebuie să se ţină cont de împrejurările producerii evenimentului , a traseului pe care s-a deplasat autovehiculul , cât şi a distantei parcurse .

 Pârâtul consideră că faţă de dispoziţia legală , conducătorul auto , S.I., avea obligaţia legală de a se verifica dacă piesele macaralei LGD 1550 de la eoliana 19, demontate şi încărcate de angajaţii S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa, M.A., T.C.G., B.I., O.I., M.D. şi B.M. au fost asigurate, prin fixarea încărcăturii, înainte de a porni autotractorul XX-17-XXX cu semiremorca XX-36-XXX și a începe deplasarea către eoliana nr.17, obligaţii impuse de dispoziţiile art.22 din Legea nr.319/2006.

Din punctul de vedere al angajatului S.I. , se constată că acesta a îndeplinit obligaţiile de serviciu, în calitate de conducător auto, potrivit  fişei postului, a fișei de instruire individuală, a actelor de delegaţie şi a actelor de parcurs intern.

Din probele administrate în cauză, respectiv probele testimoniale administrate în procedura administrativă de către pârâta, nu s-a făcut dovada că în cauza, conducătorul autovehiculului , S.I. , a avut cunoştinţă despre faptul că cei doi lucrători accidentaţi, M. si T. , se aflau în semiremorcă, ci doar rezultă împrejurarea că singura discuţie dintre cele doua persoane şi conducătorul auto se referă la solicitarea acestora de a le lua în cabina, doar în condiţiile în care îşi  dădeau jos încălţămintea pentru a nu murdari cabina. Aceasta stare de fapt reiese din declaraţiile martorilor audiaţi şi aflate la filele X –dosarul tribunalului , respectiv M.A., T.C., S.I., M.O., B.I., O.I., M.D., G.G., G.A., O.C.

În privinţa celor trei lucrători, dintre care doar doi au fost accidentaţi,  sunt aplicabile dispoziţiile art.22 din  Legea  nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, care stabilesc că  fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă. In mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art.22, lucrătorii au obligaţia să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora-art. 23 lit.h din lege.

Din aceasta perspectivă, nu se conturează vreo culpă în sarcina conducătorului auto şi implicit a angajatorului în accidentarea celor două persoane, nefiind îndeplinite cerinţele art.5 lit. g , art. 30 din Legea nr. 319/2006, art. 135,136,137 din HG nr. 1425/2006 .

Chiar şi în situaţia în care se constată că  într-adevăr conducătorul auto nu a ancorat în mod corespunzător utilajele pe care le transporta, dacă cei doi lucrători ar fi manifestat o atitudine diligenta şi nu s-ar fi urcat în semiremorcă pentru a fi transportaţi , în condiţiile în care ar fi avut reprezentarea că se supun unui anumit risc, ci ar fi solicitat sefului de echipă să fie transportaţi cu un mijloc de transport adecvat pentru transportul de persoane, nu s-ar fi întâmplat incidentul  supus cercetării administrative din punctul de vedere al respectării normelor de protecţie a muncii. Din perspectiva conducătorului auto se apreciază că acesta a respectat atât obligaţiile din fişa postului , cât şi cele privind protecţia muncii, încărcătura sa fiind asigurată din punctul de vedere al destinaţiei autovehiculului cu care efectua transportul, acesta neavând obligaţia de a respecta normele de protecţia muncii din perspectiva transportului de persoane , deoarece din punctul de vedere al obligaţiilor de serviciu nu era prevazută în fişa postului o astfel de obligaţie. Din actele depuse în dosarul de cercetare, respectiv declaraţiile angajatului reclamantei şi a celor implicaţi în eveniment se reţine că, şoferul nu a considerat că este necesar să verifice modalitatea de repartizare a elementelor macaralei dezasamblate de angajaţi ai S.C. D.M. S.R.L. şi stivuite în mijlocul de transport de către angajaţi ai  S.C. G.S.P.S.P.S. S.R.L. Constanţa şi să ia măsuri pentru fixare, apreciind că nu există pericol în acest sens.

 În calificarea incidentului ce a avut loc  şi în stabilirea culpei , trebuie avute în vedere şi destinaţia autovehiculului , scopul pe care acestea îl deservea , cât şi calificarea conducătorului auto în privinţa activităţii desfăşurate la locul de muncă, iar din aceasta perspectiva cei doi lucrători au culpa exclusivă în producerea evenimentului .

Din probele administrate în faţa pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă T., urmare a cercetării efectuate,  s-a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute în sarcina reclamantei cu privire la asigurarea conduitei profesionale a angajatului său. Astfel, sub aspectul cauzelor care au dus la vătămarea a doi dintre cei trei muncitori implicaţi în eveniment se apreciază că nu se justifică calificarea accidentului ca fiind accident de  muncă, în sensul definit prin art.5  lit.g) raportat la prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.319/2006 şi ale art.135, art.136 şi art.137 din H.G. nr.1425/2006, respectiv factorul determinant nu l-a constituit nerespectarea de către transportatorul operator şi prepusul său, care desfăşura activitatea la locul producerii evenimentului, definit prin art.5 lit. k) din acelaşi act normativ ca fiind loc de muncă al angajatorului şi lucrătorului şofer, a regulilor de protecţie şi siguranţă a muncii, astfel cum greşit a reţinut prima instanţă de fond ,  culpa aparţinând exclusiv celorlalţi participanţi la eveniment , din perspectiva art.22 din Legea nr. 319/2006.

În cauză s-a făcut dovada  îndeplinirii de către angajator a obligaţiei de informare şi instruire a lucrătorului său prin depunerea fişei de protecţie a muncii, cu instructajul la zi, potrivit dispoziţiilor din  Legea nr.319/2006.

În  cauza nu sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comunitar şi jurisprudenţei comunitare privind culpa angajatorului, din perspectiva normelor menţionate de instanţa de fond, respectiv art.13 din Directiva 89/391/CEE din 12.06.1989 , deoarece în cauza s-a conturat o alta stare de fapt . În acest sens sunt aplicabile dispoziţiile art.12 din Directiva ce stabilesc obligaţia angajatorului să se asigure că fiecare angajat al său a primit o pregătire suficientă privind protecţia securităţii şi sănătăţii, în special sub forma informaţiilor şi instrucţiunilor specifice locului de muncă şi postului.

În consecinţă , fata de dispoziţiile art. 304 pct.9, 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, a fost recursul declarat de reclamanta U.T.S. SRL împotriva sentinţei nr. 3700/2013 pronunţată de Secţia a II-a Civila,de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Sibiu. 0

A fost modificată sentinţa atacată în sensul că s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta  U.T.S. SRL în contradictoriu cu paratul Inspectoratul Teritorial de Muncă T., a fost anulată  Decizia nr. 488/13 09 2012 . A fost anulat  în parte procesul-verbal de cercetare nr. 5430/18 05 2012 numai în privinţa  constatărilor de la  punctul r.

În temeiul dispoziţiilor art.274 din Codul de procedură civilă, a fost obligat intimatul pârât să plătească reclamantei suma de 4370 lei cheltuieli de judecata la fond  şi suma de 5532 lei cheltuieli de judecata în recurs, potrivit actelor justificative depuse în cauza .

Domenii speta

Spete similare