Pensii

Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul …/260/…, reclamanta R.L. a chemat în judecată pârâtul  B.V., solicitând în contradictoriu cu aceasta exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor B.A., născut la data de … şi B.D.E., născută la data de …, stabilirea locuinţei minorilor la reclamantă şi obligarea pârâtului la  plata unei pensii de întreţinere.

Acţiunea este legal scutită  de taxă de timbru.

În motivarea acţiunii se arată că în anul 2002 cele două părţi au intrat în relaţii de concubinaj, iar din aceasta au rezultat cei doi minori. În 2009  reclamanta a plecat la muncă în Italia, şi a luat-o cu ea pe minora B.D., iar ulterior, pârâtul a venit cu celălalt minor. Au stat împreună  aproximativ 8 luni, după care pârâtul şi-a modificat comportamentul în sensul că a început să facă scandal  să îl lovească şi să  o ameninţe  cu moartea. În urma plângerii pârâtul a părăsit  Italia, luând cu el cei doi minori. Arată în continuare reclamanta că în fiecare săptămână a trimis între 200 şi 500 euro destinaţi minorilor, însă aceşti bani erau  cheltuiţi de  pârât în interes personal, şi în primul rând  pe băuturi alcoolice. Din  Cauza ameninţărilor, reclamanta nu a venit în ţară  până în 2013, însă a ţinut legătura permanent telefonic cu minorii. Pe data de … a venit în ţară  şi  a cumpărat daruri pentru minori, i-a luat  la domiciliul său, însă  după 2 zile pârâtul le-a interzis să  locuiască cu mama lor şi de asemenea a interzis accesul reclamantei la vizitarea celor doi copii. Reclamanta consideră în interesul celor doi minori ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, iar locuinţa acestora să fie la reclamantă unde are o locuinţă şi condiţii de creştere şi educare a celor  doi copii.

Pârâtul  depune note scrise prin care arată că este de acord cu acţiunea în privinţa exercitării în comun a autorităţii părinteşti şi cu programul de  vizită. De asemenea depune întâmpinare-reconvenţională prin care solicită ca locuinţa minorilor să fie stabilită la  domiciliul său, cu obligarea corelativă a  reclamantei la plata unei pensii de întreţinere.

În cauză s-au depus acte de stare civilă, au fost audiaţi martori, s-au întocmit anchete sociale şi au fost audiaţi minorii.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

 Minorii B.A., născut la data de …, şi B.D.E., născută la data de …, provin din relaţia de concubinaj a părţilor.

Instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.397 din Noul Cod Civil: „ După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”, iar potrivit  art.448 NCC, „Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie.”

Conform art.400 (1) „În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.” Iar potrivit  alineatului al treilea al aceluiaşi articol, „ în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al  copilului, instanţa poate  stabili locuinţa acestuia  la bunici sau alte rude ori persoane, cu consimţământul  acestora, ori la o instituţie de ocrotire.” În aceste  condiţii în care  minorii şi-au exprimat în mod expres  dorinţa de a sta cu tatăl  lor, avându-se în vedere  şi depoziţiile martorilor şi concluziile raportului de anchetă socială,  instanţa apreciază că  minorii au deja un mediu  familial  în care aceştia beneficiază de stabilitate şi echilibru, iar acesta este  la tatăl lor. 

Potrivit art.398 din Noul Cod civil, „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.” Raportat la probele sus analizate, din care nu rezultă că vreuna din părţi ar avea influenţă nocivă  faţă de  minori, urmează să stabilească ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

Cu privire la obligaţia de întreţinere a minorilor, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.499 din Noul Cod Civil, (1)Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(4) În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială”.

Din aceste dispoziţii legale, rezultă că obligaţia de întreţinere a minorului, prin asigurarea tuturor celor necesare creşterii şi educării acestuia revine ambilor părinţi şi se execută pe baza acordului părţilor, atât cu privire la întinderea ei cât şi la  felul şi modalităţile de executare.

Dispoziţiile art.499 C.civil, trebuie interpretate în corelaţie cu dispoziţiile art.530 din Noul Cod civil în care se reglementează atât în ce constă obligaţia de întreţinere cât şi felul şi modalităţile în care se poate executa. Astfel, ca principiu de bază de la care se poate deroga doar prin acordul părţilor, când acesta este conform cu interesul superior al minorului : “Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională”. Legiuitorul nu a stabilit limite stricte cu privire la obligaţia de întreţinere de către părinţi a copilului lor, stabilind doar criteriul conform cu care, aceasta este datorată în raport cu starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere. Astfel, părinţii sunt îndatoraţi să presteze întreţinere în favoarea copilului lor minor, prin asigurarea tuturor celor necesare acestuia, în limita posibilităţilor fiecăruia dintre părinţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei decât în cazul în care această obligaţie nu este îndeplinită de bunăvoie în natură.

În acest ultim caz, instanţa de tutelă va dispune  executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani, conform art.530 alin 3 din Noul Cod Civil.

Cu  privire la cererea privind stabilirea unui program de vizitare a minorilor, instanţa reţine  că potrivit art.401 din Noul Cod civil, „…părintele său,  după caz  părinţii  separaţi de copilul lor au dreptul  de a avea  legături personale  cu acesta.”, iar potrivit alineatului al doilea din acelaşi articol, „în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa  de tutelă  decide cu privire la modalitatea  de exercitare a acestui drept.”

Modalităţile concrete în care se pot realiza relaţiile personale ale copilului minor  cu părintele său sunt  diverse, respectiv  întâlniri, vizitarea  la domiciliu,  găzduirea pe o perioadă determinată, corespondenţă, sau orice altă formă de comunicare, transmiterea de informaţii, copilului cu privire la părinte şi părintelui  cu privire la copil. 

Potrivit prevederilor art.31 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ambii părinţi sunt responsabili de creşterea şi educarea copiilor iar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti care să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copiilor se realizează prin menţinerea relaţiilor personale dintre părinţi şi copii.

Prin urmare, nu există nici o probă care să facă dovada că minorii ar fi în pericol dacă ar sta în preajma tatălui  său.

Urmează ca instanţa să aprecieze ca întemeiată cererea reclamantei, de  acordare  a unui timp pentru stabilirea unei legături personale între mamă şi cei doi copii, astfel că  va admite şi această cerere, astfel cum a fost formulată.

Domenii speta

Spete similare