Plati diverse

Sentinţă civilă 245 din 06.02.2014


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. xxxx/260/2013 la data de 02.08.2013, reclamanta  UNIQA xxx S.A.,  l-a chemat în judecată pe pârâtul xxx, pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 2.387,26 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor achitate în dosarul de dane nr. 7004151105 din 17.09.2010 precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculat începând cu data de 10.11.2010, (data efectuării reparaţiilor) şi până la achitarea în întregime a debitului.

Se solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 17.09.2010, autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare xxx, condus de către xxx, în timp ce se deplasa pe direcţia xxx către xxxla intersecţia cu DJ 156 A, a fost lovit în partea dreaptă de către o bicicletă condusă de numitul xxx, în urma coliziunii a rezultat avarierea parbrizului autovehiculului menţionat.

A mai precizat reclamanta, ca urmare a evenimentului , în calitate de asigurător conform poliţei de asigurare  facultativă a autovehiculelor seria AV nr. xxx, a achitat contravaloarea reparaţiilor maşinii avariate, respectiv suma de 2.387,26 lei în baza dosarului de daună nr. xxx din 17.09.2010.

 În dovedirea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998 şi urm. C.civ. art. 22 alin.1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

La dosar au fost depuse înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 17.09.2010 pe raza localităţii xxx, a avut loc un accident de circulaţie produs datorită faptului că conducătorul bicicletei xxx în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 156 A pe direcţia xxx, în momentul în care s-a apropiat de intersecţie cu DN 2G, a pierdut controlul bicicletei şi a intrat în coliziune  cu auto xxx, care circula pe direcţia xxx, autoturismul suferind avarii conform autorizaţiei de reparaţii seria CR nr. xxx din 17.09.2010 eliberată de postul de Poliţie xxx.

Deoarece autoturismul era asigurat la reclamantă, aşa cum rezultă din poliţa de asigurare seria AV nr. xxx valabilă de la data de18.09.2009  până la data de 17.09.2010,  s-a deschis dosarul de daună nr. xxx din 17.09.2010 şi reparaţiile avariilor suferite prin accident au fost efectuate de către  xxx S.R.L, costul acestora fiind de 2.387,26 conform facturii fiscale seria  FCT nr. xxx/1.11.2010 emisa de SC xxx SRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările, „ În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire.”

În ceea ce priveşte dreptul de regres al asigurătorului, acesta este reglementat de art. 22 din lege (“în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54.”).

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C.cv. ”orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara ", iar conform art.999 C.cv. ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume:

1.existenţa unei fapte ilicite (accidentul provocat de pârâtă);

2.existenţa unui prejudiciu (suma ce reprezintă contravaloarea avariilor produse şi acoperită de către reclamantă);

3.existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

4.existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudicial (săvârşirea faptei a fost recunoscută de către pârâtă prin semnarea procesului verbal fără a avea obiecţiuni şi fără a se face dovada că ar fi fost anulat procesul verbal),

Instanţa apreciază faptul că reclamanta a făcut dovada elementelor răspunderii civile delictuale cât şi a îndeplinirii cerinţelor legale privind acţiunea de regres, acţiunea formulată fiind întemeiată.

În ceea ce priveşte dobânda legală, instanţa apreciază că cererea este întemeiată, urmărindu-se asigurarea recuperării creanţei la valoarea ei reală. Dreptul creditorului de a obţine dobânda legală ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiei de plată decurge din dispoziţiile articolului 1066 şi următoarele din C.cv, dar şi din principiul celerităţii operaţiunilor comerciale. Potrivit legii, părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti; în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală, în cazul de faţă urmând a fi calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.

Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază ca întemeiată acţiunea reclamantei cu privire la plata despăgubirii şi a dobânzii legale, şi, faţă de dispoziţiile art. 22 din Legea 136/1995 şi art 998 C.cv, urmează să o admită aşa cum a fost formulată.

 În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluţia pe care o va pronunţa instanţa, pârâta fiind partea căzută în pretenţii, faţă de dispoziţiile art. 274 C.pr.cv va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă timbru şi timbru judiciar.