Reconstituiri (fapte, acte, drepturi)

Sentinţă civilă 4429 din 06.06.2013


Dosar nr. 6031/318/2013

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă Nr. 4429/2013

Şedinţa publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantele VĂDUVA GHEORGHIŢA şi MUJA (VĂDUVA) ELENA şi pe intimatele COMISIA LOCALĂ TG-JIU DE FOND FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantele fiind reprezentate de avocat Deaconu Nicolae, intimata Comisia Locală Tg-Jiu fiind reprezentată de consilier juridic Pociovălişteanu Ramona.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, în temeiul art. 131 C.pr.civ. , instanţa verificându-şi competenţa, constată că este competentă general, material şi teritorial , având în vedere disp. art. 53 alin. 2 din  Legea 18/1991.

Instanţa pune în discuţie calificarea termenului de repunere în termenul de 60 zile prevăzut de art. III, Titlul VI din Legea 247/2005.

Avocat Deaconu Nicolae precizează că, în opinia sa, termenul prev. de art. III, Titlul VI din Legea 247/2005 este un termen de prescripţie. Depune la dosar decizia nr. 2833/25.03.2013.

Consilier juridic Pociovălişteanu Ramona precizează că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru repunerea în termenul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, acest termen fiind de decădere.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond.

Avocat Deaconu Nicolae pentru reclamante solicită repunerea în termenul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul de 5.000 mp întrucât reclamantele au obţinut acest teren printr-un act de schimb şi l-au stăpânit până la data la care s-a pronunţat hotărârea având ca obiect revendicare. Solicită, de asemenea, reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament.

Consilier juridic Pociovălişteanu Ramona solicită respingerea acţiunii.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 6031/318/2013, reclamantele VĂDUVA GHEORGHIŢA şi MUJA (VĂDUVA) ELENA în contradictoriu cu intimatele COMISIA LOCALĂ TG-JIU DE FOND FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5000 m.p., potrivit Actului de schimb nr. 501/1958, pe un alt amplasament,din rezerva Comisiei Locale sau,în cazul în care o asemenea rezervă a fost epuizată,să fie acordate despăgubiri în condiţiile legii, urmând să se dispună repunerea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. III Titlul VI din Legea nr. 247/2005, de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren.

 În motivare, reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele autorului Văduva Aurel,care conform actului de schimb nr. 501/1958, a primit un teren în suprafaţă de 5000 m.p., în schimbul altui teren proprietatea sa ce i-a  fost luat de Statul Român şi folosit la regularizarea apelor şi care nu se mai putea  retroceda în natură, acest teren fiind folosit până la data de 25 martie 2013 când terenul a fost luat de numitul Lupescu Grigore, vechiul proprietar înainte de 1958, în urma unei acţiuni în revendicare finalizată prin sentinţa nr. 9222 din 22.06.2012 pronunţată în dosarul nr. 1 271/318/2007, rămasă irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Craiova din  25.03.2013.

Reclamantele au mai arătat că prin  sentinţa menţionată mai sus, instanţa de judecată a stabilit că reclamantului Lupescu Grigore i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 pe acelaşi amplasament, astfel încât titlul de proprietate emis constituie dovada proprietăţii în timp ce actele de schimb încheiate în baza Decretului nr. 151/1950 sunt lovite de nulitate absolută şi a fost respinsă şi excepţia uzucapiunii cu motivarea că terenul a fost preluat abuziv de la fostul proprietar.

Cu privire la repunerea în termenul de 60 de zile pentru formularea cererii de reconstituire potrivit art. III din Titlul VI din Legea nr. 247/2005, este de relevat că nu au depus cerere de reconstituire în termenul prevăzut mai sus întrucât deţineau terenul primit în schimb, la care nu au  considerat că trebuie să renunţe în favoarea unui alt teren şi erau îndreptăţite să se considere proprietare în baza actului de schimb până la data la care sentinţa de mai sus a rămas irevocabilă.

În drept,  acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. 2 indice 1  din Legea nr. l/2000, iar cererea de repunere în termen a fost întemeiată pe textul art. 19 din Decretul nr. 167/1958,  precum şi pe art. 2522 din Codul civil în vigoare.

Pentru dovedire, reclamantele au depus la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 9222 din 22.06.2012 certificată „conform cu originalul, actul de schimb nr. 501/1958 eliberat autorului Văduva Aurel, acte de stare civilă.

Legal citată, intimata Comisia Judeţeană Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamante este tardiv formulată. 

Intimata Comisia Locală Tg-Jiu, a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, precizând că la nivelul Comisiei Locale Tg-Jiu nu există teren disponibil şi că nu sunt îndeplinite condiţiile de formulare a cererii de repunere în termenul prevăzut de art. III Titlul VI din Legea nr. 247/2005.

Reclamantele au răspuns la întâmpinarea formulată de Comisia  Judeţeană Gorj , arătând că termenul prev. de art. 1 pct. 37  Titlul VI din Legea 247/2005, cât şi termenul prev. de art. III din lege, sunt termene de prescripţie şi nu de decădere şi că sunt îndeplinite condiţiile privind repunerea în termen.

De asemenea, reclamantele au răspuns la întâmpinarea formulată de Comisia Locală  Tg-Jiu , arătând că sunt îndeplinite condiţiile formulării cererii de repunere în termen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Reclamantele sunt moştenitoarele lui Văduva Aurel, în calitate de soţia şi respectiv fiică.

În temeiul actului de schimb nr.501/1958 încheiat cu Ministerul Agriculturii, autorul reclamantelor a primit un teren în suprafaţă de 5.000 mp pe care l-a folosit până la data de 25.03.2013.

Întrucât la data menţionată mai sus terenul a fost luat de fostul proprietar, Lupescu Grigore, în baza sentinţei civile nr. 9222/22.06.2012 pronunţată în dosarul nr. 271/318/2007, rămasă irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Craiova din data de 25.03.2013, reclamantele au formulat acţiune pentru repunerea în termenul de 60 de zile prev. de art. III Titlul VI din Legea 247/2005, de a formula cerere de reconstituire, solicitând totodată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5.000 mp, potrivit actului de schimb din 1958.

Potrivit art. I pct. 37 din Titlul VI din Legea 247/2005 „Persoanele fizice şi juridice care nu au depus în termenul prevăzut de Legea 169/1997 şi de prezenta lege cereri de reconstituire sau, după caz, acte doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv”.

Aşadar, reclamantele puteau formula cerere de reconstituire numai până la data de 30 noiembrie 2005, acesta fiind un termen de decădere şi nu de prescripţie cum menţionează reclamantele în răspunsul la întâmpinarea formulată de Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar.

În acest sens este şi decizia nr. I din 30 iunie 1997 dată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, în care se reţine că termenul de formulare a cererii de reconstituire este un termen de decădere şi că, fiind termen de decădere, nu este susceptibil de suspendare sau întrerupere şi nici nu poate fi cerută repunerea în termen în condiţiile prev. de Decretul nr. 167/1958 (în prezent art. 2522 C.civil).

Chiar dacă reclamantele au folosit terenul dat în schimb de Statul Român, acestea aveau obligaţia să formuleze cerere de reconstituire pentru că şi dacă nu ar fi fost revendicat de fostul proprietar, nu puteau obţine reconstituirea dreptului de proprietate fără cerere de reconstituire.

Întrucât reclamantele nu au formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate  şi nu se poate dispune repunerea în termen, instanţa consideră acţiunea neîntemeiată,  motiv pentru care  va respinge cererea de repunere în termen şi  va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge acţiunea privind pe reclamantele VĂDUVA GHEORGHIŢA domiciliată în Tg-Jiu, str. Ana Ipătescu nr. 65, jud. Gorj şi MUJA (VĂDUVA) ELENA  domiciliată în Tg-Jiu, Bd. Ecaterina Teodoroiu, bl. 1, sc. 1, ap. 10, jud. Gorj şi pe intimatele COMISIA LOCALĂ TG-JIU DE FOND FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR,  ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Tg-Jiu.

Pronunţată în şedinţa publică din 06.06.2013.

Preşedinte,

PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier,

ALINA MEZDREA

Red. C.P/Tehnored. A.M. 11 Iunie 2013

6 ex