Anulare act

Sentinţă civilă 7042 din 14.10.2013


Operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 7042/2013

Şedinţa publică din  14 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol  fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din  data de 07 octombrie 2013, în cauza civilă privind pe petenţii SME, DAJ , SCI , în contradictoriu cu intimaţii GA şi  Primarul Municipiului Tg Jiu prin Primar, având ca obiect anulare act.

 Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 07.10.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă , când  instanţa pentru a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea cauzei la data de 14.10.2013.

Procedura legal îndeplinită ,din ziua dezbaterilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă  după care instanţa , deliberând pronunţă următoarea sentinţă.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 10993/318/2013, petenţii SME, DAJ , SCI , în contradictoriu cu intimaţii GA şi  Primarul Municipiului Tg Jiu prin Primar , au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a dispoziţiei nr. 1697/04.07. 2013 pentru suprafaţa de  53 mp situaţi în Tg-Jiu, strada 22 Decembrie 1989, nr.2, astfel cum este ea identificată în articolul 1 din această dispoziţie , cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt s-a arătat că prin sentinţa 762/22.12.2006 a Tribunalului Gorj le-a fost restituită în natură o suprafaţă mai mare de teren care include şi suprafaţa de 53 mp, sentinţa fiind pronunţată într-un litigiu la Legea 10/2001 şi în care se menţionează expres că este fără relevanţă şi nu constituie un impediment faptul că pentru suprafaţa de 53  mp s-a emis dispoziţie în favoarea pârâtului din prezenta cauză astfel că , s-a dispus restituirea în natură în favoarea  petenţilor  şi a acestei suprafeţe, că dispoziţia atacată este lovită de nulitate absolută ,cel puţin pentru suprafaţa de 53 mp în raport de dispoziţiile art. 21(5) din legea 10/2001 care constituie şi temeiul de drept  al prezentei cererii de chemare în judecată.

Mai precizează petenţii că nu se poate atribui pârâtului teren în compensare  atâta timp cât  pentru respectiva suprafaţă de teren a fost depusă deja o notificare , iar atribuirea este lovită de nulitate absolută în raport de art. 21 alin. 5 din legea 10/2001.

În dovedirea acţiunii au arătat petenţii că înţeleg să se folosească de proba cu înscrisuri , ataşând împuternicire avocaţială, dispoziţia nr. 657/14.02.2002, sentinţa nr. 762/22.12.2006 pronunţată de  Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2841/2006, cărţile de identitate ale petenţilor, extras  din Legea 10/2001.

În drept  au fost invocate disp. art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001, art. 453 C.p.c, art. 966, 968 NC. Civ.

Pârâtul prin mandatar depune la dosar în copie cartea sa de identitate ,  dispoziţia 657/14.02.2002, plan de amplasament şi delimitare a  bunului imobil , fişa bunului imobil, contract de vânzare-cumpărare  autentificat sub nr. 4648/10.12.2012  la BNP … , în copie cartea de identitate a pârâtului.

Pârâtul Primarul Municipiului Tg Jiu  depune întâmpinare prin care arată că Judecătoria Târgu-Jiu nu este competentă în a soluţiona cererea promovată de reclamante , în raport de dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, solicitând declinarea  soluţionării  prezentei cauze în favoarea Tribunalului Gorj- Secţia civilă.

Pârâtul GL depune întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată , cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, arătând că dispoziţia a fost emisă respectându-se toate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii dispoziţiei, că interdicţiile de înstrăinare sau grevare ale imobilelor sancţionate cu nulitatea absolută nu erau prevăzute în Legea 10/2001 la data de 04.07.2003 când a fost emisă dispoziţia de restituire şi legalitatea dispoziţiei trebuie analizată în raport de legea aplicabilă  şi care era în vigoare la data emiterii acesteia, potrivit principiului „ tempus regist actum”, că dispoziţiile alineatului 5 ale art. 21 din Legea 10/2001 , după noua renumerotare au fost introduse prin Legea 247/2007 care a modificat/completat şi Legea 10/2001, intrând în vigoare după data de 22 iulie 2005, că potrivit art. 15 alin. 2 din Constituţie  şi art. 1 cod civil, legea dispune numai pentru viitor, că sentinţa invocată de reclamante nu îi este opozabilă, întrucât nu s-a judecat în contradictoriu cu acesta , având în vedere şi faptul că părţile cauzei de atunci ştiau că era proprietarul terenului prin efectul dispoziţiei atacate astăzi şi aveau posibilitatea să-l introducă în cauză  pentru a-şi formula apărări în virtutea principiului disponibilităţii , că legea s-a aplicat corect ,  îndeplinind condiţiile privind restituirea în natură, că nu mai este proprietarul terenului , întrucât l-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3034/10.12.2012, solicitând încuviinţarea probei cu înscrisuri  şi alte probe prevăzute de lege.

La prezenta cauză s-a ataşat dosarul nr. 4724/95/2006 al Tribunalului Gorj secţia Civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele:

În data de 06.08.2001 reclamanţii au înaintat notificarea cu nr. 4857 în baza legii 10/2001, către pârâta Municipiul Tg-Jiu prin Primar. Aceasta a emis dispoziţia 3976/03.08.2006 prin care s-a restituit reclamanţilor în natură un teren în suprafaţă de 592, 5 mp şi construcţiile în suprafaţă de 251,445 mp mai puţin o suprafaţă de 340 mp din Tg-Jiu, str. Siretului , nr. 30 b. Reclamanţii au formulat contestaţie împotriva acestei decizii ,ce a făcut obiectul dosarului nr. 4724/95/2006 al Tribunalului Gorj, soluţionat irevocabil prin decizia nr.756/13.09.2007 de  către secţia civilă a Curţii de Apel Craiova.

Prin sentinţa 762/2006 s-a admis în parte contestaţia, restituindu-se în natură suprafaţa de 893 mp în loc de 768 mp, diferenţa fiind de 53 mp iar pentru 39 mp să i se acorde despăgubiri. A reţinut instanţa că este fără relevanţă şi nu poate constitui un impediment legal la restituirea în natură a suprafeţei de 53 mp din terenul în litigiu şi nu 39,7 mp menţionat în raportul de expertiză ce a fost atribuit prin compensare pârâtului GI. S-a arătat că potrivit art.9 din Legea 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, iar înstrăinarea imobilelor până la soluţionarea procedurilor administrative şi judiciare este interzisă fiind sub sancţiunea nulităţii absolute conform art.21 alin.5 din Legea 10/2001.

Prin decizia 756/2007, Curtea de Apel Craiova a dispus restituirea în natură către reclamanţi a întregii suprafeţe de teren de 932 mp . În considerentele acestei decizii se reţine că o suprafaţă de 39,7 mp a reprezentat un teren atribuit prin compensare pârâtului GI în baza dispoziţiei nr. 1697/04.07.2003 , teren cu privire la care erau incidente dispoziţiile art. 21 alin. 5 din legea 10 /2001, putând fiind restituit persoanelor îndreptăţite. S-a mai reţinut că , deşi pe terenul pe 39 mp,  există construcţii , acea construcţie nu s-a edificat în baza unei autorizaţii de construcţie, situaţie în care terenul trebuia restituit în natură. În acel litigiu  s-a efectuat o expertiză tehnică  întocmită de expert tehnic GM cu privire la identificarea acestei suprafeţe de teren. De partea cealaltă pârâtului i s-a eliberat dispoziţia 1697 din 04.07.2003 de către pârâtă, ca urmare a notificării  cu nr. 657/14.02.2002, formulată în baza Legii 10/2001 de către pârât, astfel acestuia i se atribuie prin compensare un teren în suprafaţă de 120 mp în Tg-Jiu, strada Mihail Sadoveanu , FN, iar pentru imobilul construcţie în suprafaţă de 106,4 mp demolată, se va înainta oferă de despăgubire în echivalent după stabilirea valorii acestuia, în urma evaluării. Reclamanţii solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a acestei dispoziţii pentru o suprafaţă de 53 mp, întrucât pârâtul nu era o persoană îndreptăţită , iar reclamanţii notificaseră deja pârâta.

Având în vedere că reclamanţii sunt terţi faţă de această dispoziţie, potrivit practicii judiciare în materie, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unei dispoziţii emisă în baza legii 10/2001 faţă de o altă persoană, este o acţiune de drept comun, nefiind aplicabile dispoziţiile legii 10/2001 , motiv pentru care instanţa a respins  excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tg-Jiu.

Cu privire la fondul cauzei se reţine că  reclamanţii au formulat cerere de restituire a proprietăţii înregistrată la intimata Municipiul Târgu-Jiu cu număr de înregistrare 4857 în data de 06.08.2001. Această cerere a fost soluţionată prin Dispoziţia 3976 /03.08.2006 de către aceeaşi intimată. Pe de altă parte pârâtul a formulat cerere înregistrată cu nr. 657 în 14.02.2002, eliberându-i-se dispoziţia 1697  din 04.07.2003 de aceeaşi intimată prin care i s-a atribuit în compensare un terne în suprafaţă de 120 mp şi un altul în suprafaţă de 53 mp. Acest teren în suprafaţă de 53  mp li s-a atribuit şi reclamanţilor  prin sentinţa nr. 762/2006 , irevocabilă prin decizia nr. 756/2007. Chiar dacă pârâtul nu a fost parte în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. 4724/95/2006 al Tribunalului Gorj Secţia Civilă , nu se poate prevala de faptul că aceasta nu îi este opozabilă întrucât dispoziţiile legale ce au stat la baza hotărârilor amintite anterior sunt obligatorii şi au caracter imperativ. Astfel, deşi reclamanţii au fost primii care au notificat intimatul , cererea acestuia s-a soluţionat după ce au soluţionat favorabil cererea pârâtului, această practică fiind interzisă prin art.9 din Legea 10/2001  care prevede că imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, iar înstrăinarea imobilelor până la soluţionarea procedurilor administrative şi judiciare este interzisă fiind sub sancţiunea nulităţii absolute conform art.21 alin.5 din Legea 10/2001.

Chiar dacă la data formulării cererii de către pârât Legea 10/2001 nu avea articolul 21 alin. 5 , instanţa apreciază că sunt aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 9 din acelaşi act normativ , care prevăd că imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent, se restituie in natura in starea in care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini. În cazul imobilelor care aveau numai alta destinaţie decât aceea de locuinţa şi care au fost demolate sau a căror restituire în natura, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin masuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite. Intimatul avea cunoştinţă de cele două notificări şi cunoscând că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite , nu putea să soluţioneze cererea pârâtului formulată la o dată ulterioară faţă de cea a reclamanţilor, cu atât mai mult cu cât terenul atribuit pârâtului a fost dat în compensare. 

Cum această nulitate este o nulitate absolută ce poate invocată oricând , chiar şi de instanţă din oficiu, instanţa în baza art. 966,968 cod civil, art. 21 alin.5 din Legea 10/2001, va admite acţiunea în parte  şi va constata nulitatea absolută parţială a dispoziţiei nr. 1697/04.07.2013 în ceea ce priveşte suprafaţa de 53 mp situaţi în Tg-Jiu, strada 22 Decembrie 1989, nr.2 , judeţul Gorj , identificată la art. 1 din această dispoziţie .

Referitor la capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată,  instanţa va  respinge această cerere accesorie , întrucât  al dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să-i rezulte suportarea acestora de către reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea în parte acţiunea formulată de  petenţii  SME,  cu domiciliul în… DAJ , cu domiciliul ….,SCI , cu domiciliul în …..în contradictoriu cu intimaţii GA, cu domiciliul în ….. şi  Primarul Municipiului Tg Jiu prin Primar .

  Constată nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 1697/04.07.2013 în ceea ce priveşte suprafaţa de 53 mp situaţi în Tg-Jiu, strada 22 Decembrie 1989, nr.2 , judeţul Gorj , identificată la art. 1 din această dispoziţie .

Respinge capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Tg-Jiu.

Pronunţată în şedinţa publică  din  14 Octombrie 2013, la Judecătoria Tg-Jiu.

Preşedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU