Talharie

Sentinţă penală 1487 din 10.11.2011


SENTINTA PENALA NR.1487

Sedinta publica de la  10 noiembrie  2011

INSTANTA

A. Asupra cauzei penale de fata:

1. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria ..., inculpatul ... a fost trimis in judecata pentru doua infractiuni, respectiv tâlharie si furt calificat. Ca situatie de fapt, s-a retinut in sarcina acestuia ca in ziua de 02.08.2010, aflându-se pe... a sustras prin întrebuintarea de violente o geanta din posesia partii vatamate ...; de asemenea, s-a mai retinut ca in ziua de 05.04.2011, aflându-se in magazinul apartinând ....., a sustras mai multe parfumuri in valoare totala de 700 lei, activitatea sa fiind surprinsa de catre camerele video de supraveghere.

2. Fiind legal citat, inculpatul a fost prezent in fata instantei la termenul din data de 02.11.2011, ocazie cu care a aratat ca recunoaste in totalitate învinuirea adusa prin actul de sesizare si ca doreste ca judecata sa se desfasoare in totalitate in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale.

B. Analizând actele si materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarea situatie de fapt :

I. Situatia de fapt:

3. La data de 02.08.2010, in timp ce se afla pe str. ..., inculpatul a observat-o pe partea vatamata ... deplasându-se in directia blocului pelican. Luând hotarârea de a sustrage poseta acesteia, inculpatul s-a apropiat in fuga si i-a smuls bunul in cauza, ocazie cu care toarta acesteia s-a rupt. Având restul posetei asupra sa, inculpatul s-a îndepartat in fuga, iar in scara unui bloc a luat din interior un telefon Nokia 1680 si suma de 6 lei, restul bunurilor abandonându-le in scara imobilului.

In privinta acestei fapte, partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 100 lei reprezentând daune materiale si 350 lei daune morale.

4. La data de 05.04.2011 inculpatul a patruns in magazinul de pe ... apartinând .... si de pe rafturile acestuia a luat mai multe parfumuri in valoare de 700 lei. Activitatea acestuia a fost însa surprinsa de camerele video de supraveghere montate in magazin, astfel ca s-a reusit identificarea inculpatului in baza acestora.

Partea vatamata .. s-a constituit parte civila cu suma de 700 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

5. Vinovatia inculpatului este dovedita atât de recunoasterea acestuia data in conditiile art. 320¹(7) Cod de Procedura Penala, cat si de întregul material probator administrat în cursul urmaririi penale.

II. Încadrarea juridica

6. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria ..., fapta de tâlharie din data de 02.08.2010 a fost încadrata ca fiind infractiunea prevazuta de art. 211(1) si (2¹)(c) Cod Penal. Potrivit art. 211(2¹)(c) Cod Penal constituie o forma agravata a tâlhariei savarsirea acesteia "intr-o locuinta sau in dependinte ale acesteia". Este evident insa ca fapta retinuta prin rechizitoriu nu a fost savârsita in aceste conditii, ci intr-un loc public, împrejurare retinuta ca element circumstantial agravant in cuprinsul art. 211(2)(c) Cod Penal, cu consecinta unei pedepse a carei minim special este de 5 ani in loc de 7 ani. Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca se impune schimbarea încadrarii juridice date faptei prin rechizitoriu Parchetului de pe lânga Judecatoria Tulcea in cea prevazuta de art. 211(1) si (2)(c) Cod Penal.

7. Fapta inculpatului ... care la data de 02.08.2010 a sustras intr-un loc public prin folosirea de violente a unei posete apartinând partii vatamate ... întruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlharie, prevazute de art. 211(1) si (2)(c) Cod Penal.

8. Fapta inculpatului .... care la data de 05.04.2011 a sustras dintr-un loc public (magazinul apartinând ...) bunuri in valoare de 700 lei, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208(1) - 209(1)(e) Cod Penal.

III. Antecedente penale ....

9. Din fisa de cazier emisa de IPJ ... (fila 36 dosar u.p.) rezulta ca anterior savârsirii celor doua fapte, inculpatul a mai suferit o serie de condamnari ramase definitive si ale caror pedepse fusesera executate.

10. Astfel:

-prin sentinta penala nr. 1660 / 19.09.2005 a Judecatoriei ... a fost condamnat la o pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208(1)-209(1)(e) si (g) Cod Penal;

-prin sentinta penala nr. 1837 / 11.10.2005 a Judecatoriei .... a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infractiunea de furt calificat, prevazuta de art. 208(1)-209(1)(e) si (g) Cod Penal cu aplicarea art. 37(a) Cod Penal;

-prin sentinta penala nr. 495 / 08.03.2005 a Judecatoriei ... a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infractiunea de furt calificat, prevazuta de art. 208(1)-209(1)(d),(e) si (g) Cod Penal si infractiunea prevazuta de art. 27 din legea nr. 365/ 2002, cu aplicarea art. 41-42 Cod Penal;

-prin sentinta penala nr. 1479 / 29.01.2007 a Judecatoriei ... a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infractiunea de furt calificat, prevazuta de art. 208(1)-209(1)(a),(g) si (i) Cod Penal, cu aplicarea art. 37(b) Cod Penal.

11. Fata de aceste condamnari anterioare, instanta urmeaza retine aplicabilitatea dispozitiilor art. 37(b) Cod Penal privind recidiva postexecutorie.

IV. Individualizarea judiciara a pedepselor

12. In ceea ce priveste pedeapsa principala, aceasta urmeaza a fi stabilita tinând cont de persoana inculpatului, modalitatea de savarsire, pozitia adoptata in cursul procesului penal, precum si urmarile produse.

13. Astfel, instanta va avea in vedere pe de o parte, atitudinea sincera adoptata de inculpat in fata instantei de judecata, acesta recunoscând in totalitate savarsirea faptelor retinute in sarcina sa prin rechizitoriul parchetului. Pe de alta parte insa, nu pot fi trecute cu vederea antecedentele penale ale inculpatului si faptul ca desi executase mai multe pedepse cu închisoare, acesta nu a înteles sa îsi corecteze comportamentul si sa se conformeze unor reguli simple de conduita in societate. Pentru aceste motive, având in vedere "specializarea" inculpatului in savarsirea de infractiuni contra patrimoniului, pedepsele aplicate pentru fiecare din cele doua fapte retinute in sarcina sa vor fi in limitele prevazute de lege (reduse cu o treime ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 320¹(7) Cod de Procedura Penala), insa nu spre minimul special, ci orientate spre media minimului si maximului aratat anterior. De asemenea, alaturat pedepsei cu închisoarea stabilite anterior, instanta va aplica si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64(1)(a) teza ultima Cod Penal - dreptul de a fi ales in autoritatile publice ori in functiile elective publice si art. 64(1)(b) Cod Penal - dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritatii de stat.

13. In temeiul art. 33(a) Cod Penal, constatând ca cele doua fapte sunt in concurs real, instanta va face aplicarea art. 34(1)(b) Cod Penal si va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, la care se va adauga un spor.

Totodata, alaturi de pedeapsa rezultanta va fi aplicata si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64(1)(a) teza ultima Cod Penal - dreptul de a fi ales in autoritatile publice ori in functiile elective publice si art. 64(1)(b) Cod Penal - dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritatii de stat.

V. Actiunea civila

14. Asa cum aratat anterior, partile vatamate .... s-au constituit parti civile cu suma de 450 lei si respectiv 700 lei. Având in vedere faptul ca vinovata inculpatului a fost pe deplin stabilita, instanta urmeaza a admite pretentiile civile formulate si il va obliga pe acesta la plata sumei de 100 lei reprezentând daune materiale si 350 lei daune morale catre .... si respectiv, 700 de lei catre ...

VI. Cheltuieli judiciare

15. In baza art. 191(1) Cod de Procedura Penala, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in cauza.

Domenii speta