Decizie 1/1995 - Decizia 1 din 17 ianuarie 1995

Decizie 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate

Curtea Constitutionala a fost sesizata, la data de 30 noiembrie 1994, de catre un grup de 28 de senatori, iar la data de 2 decembrie 1994, de catre un grup de 66 de deputati, cu privire la neconstitutionalitatea Legii privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 50 din 12 august 1994 privind instituirea unei taxe de trecere a frontierei in vederea constituirii unor resurse destinate protectiei sociale, lege adoptata atat de Senat, cat si de Camera Deputatilor la 28 noiembrie 1994.
    Deliberand asupra acestei sesizari, in sedinta din 14 decembrie 1994, Plenul Curtii Constitutionale a ajuns la concluzia ca sesizarea parlamentarilor este intemeiata, declarand legea neconstitutionala, prin Decizia nr. 139 *), publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994.
    Ulterior datei publicarii acestei decizii, atat in sedinta Camerei Deputatilor din 27 decembrie 1994, cat si prin mass-media, ministrul pentru relatia cu Parlamentul, ministrul finantelor, cat si purtatorul de cuvant al Guvernului, au precizat ca autoritatile administrative din sistemul vamal vor percepe, in continuare, taxa de trecere a frontierei, intrucat Guvernul interpreteaza ca Ordonanta Guvernului nr. 50 din 12 august 1994 produce efecte juridice pe mai departe.
    Dupa cum reiese din luarile de cuvant ale membrilor Guvernului in sedinta Camerei Deputatilor din 27 decembrie 1994, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 282 din 6 ianuarie 1995, Guvernul apreciaza, in esenta, ca decizia Curtii Constitutionale prin care se declara o lege de aprobare a unei ordonante ca neconstitutionala nu produce nici un efect juridic asupra ordonantei. Prin urmare, in cazul concret, in optica Guvernului, Ordonanta Guvernului nr. 50/1994 va continua sa se aplice pana cand Parlamentul va reexamina legea declarata neconstitutionala, potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie.

    PLENUL CURTII CONSTITUTIONALE,
avand in vedere ca prin Decizia sa nr. 139 din 14 decembrie 1994 a fost declarata, pentru prima oara in practica Curtii Constitutionale, neconstitutionala o lege de aprobare a unei ordonante, iar pozitia Guvernului ridica o problema de principiu, ce pune in discutie prevederile Constitutiei, in realizarea scopului Curtii de a garanta suprematia Constitutiei, prevazut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, retine urmatoarele:
    1. Constitutia Romaniei reglementeaza in art. 107, coroborat cu art. 114, institutia delegarii legislative, iar in titlul V art. 140-145, institutia contenciosului constitutional, sub forma unui grup special - Curtea Constitutionala. De principiu, o interpretare sistematica a Constitutiei conduce la concluzia ca nu se poate interpreta un text consacrat institutiei delegarii legislative, facandu-se abstractie de un text consacrat institutiei contenciosului constitutional. Interpretarea riguroasa a Constitutiei trebuie sa duca la realizarea ratiunii de a fi a celor doua institutii.
    2. Institutia delegarii legislative urmareste sa rezolve anumite probleme de politica legislativa, deci de legiferare, printr-o categorie speciala de acte ale Guvernului, denumite ordonante. In acest scop, Guvernul inainteaza uneia dintre Camere un proiect de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonante. Potrivit art. 114 alin. (1) din Constitutie "Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice". Asadar, legiuitorul constituant a admis ca si Guvernul, organ al Executivului, sa fie investit, de catre Parlament, in anumite conditii, cu atributii ce vizeaza functia legislativa, specifica Parlamentului. Orice judecata asupra regimului delegarii legislative si a efectelor deciziei Curtii Constitutionale trebuie sa plece de la ideea ca puterea Guvernului de a emite ordonante este o putere delegata si nu o putere proprie. Constitutia Romaniei, spre deosebire de alte constitutii ce consacra institutia delegarii legislative, prevede, totodata, in art. 58 alin. (1), ca "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
    Potrivit art. 114 alin. (2) din Constitutie, legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante. Pe de alta parte, in alin. (3) al aceluiasi articol se stabileste ca Parlamentul poate cere, prin legea de abilitare, ca ordonantele sa-i fie supuse spre aprobare. Pe perioada termenului de abilitare Guvernul poate modifica ordonantele pe care le-a emis, in limitele delegarii legislative, sau le poate abroga. In cazul in care Parlamentul, prin legea de abilitare, cere supunerea ordonantelor spre aprobare, aceasta operatiune juridica, cum se mentioneaza in acelasi text al Constitutiei, se face "potrivit procedurii legislative", iar prima faza a procedurii legislative, cum se stipuleaza in art. 73 din Constitutie, este initiativa legislativa. Conform alin. (3) al art. 73, "Guvernul isi exercita initiativa legislativa prin transmiterea proiectului de lege catre una dintre Camere", ceea ce, logic, trebuie admis ca se intampla si in ipoteza la care se refera art. 114 alin. (3) din Constitutie.
    Initiativa legislativa a Guvernului, de data aceasta, este circumstantiala, ea vizand, de fapt, ordonanta pe care o supune spre aprobare Parlamentului. De aici rezulta ca intreaga dezbatere parlamentara este, in fond, o dezbatere asupra textului ordonantei, Parlamentul putand, potrivit principiului consacrat de art. 58 si prevederilor art. 114 alin. (5) din Constitutie, sa aprobe in intregime textul ordonantei, sa-l aprobe cu modificari, cum s-a si intimplat in cazul Ordonantei Guvernului nr. 50/1994, sau sa respinga ordonanta in intregime. Asa fiind, nu se poate admite ca intreaga dezbatere parlamentara, precum si votul Camerelor, vizeaza numai un proiect de lege, format dintr-un singur articol, si nu ar viza si ordonanta. Dovada este faptul ca legea care se adopta nu are o denumire ce face abstractie de ordonanta, dimpotriva, aceasta este intitulata "Lege pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. .. din ....", cum este si cazul legii declarate neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994.
    Specificul procedurii legislative, in cazul in care se supun spre aprobare ordonantele, vizeaza deci faptul ca spre deosebire de proiectele de legi obisnuite, care propun spre reglementare relatii sociale noi, proiectul legii de aprobare a ordonantei propune Parlamentului norme emise de Guvern, in temeiul abilitarii, care sunt de domeniul legii ordinare si care, potrivit art. 107 alin. (4) din Constitutie, produc efecte de la publicarea ordonantei in Monitorul Oficial al Romaniei. Efectele ordonantei se produc pana la publicarea legii de aprobare in Monitorul Oficial al Romaniei, data de la care se va aplica legea, afara de cazul in care legea de aprobare a ordonantei a fost declarata neconstitutionala inainte de promulgare, cand efectele ordonantei inceteaza pe data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei.
    Dupa depunerea ordonantelor la Parlament, Guvernul nu le mai poate modifica sau abroga, deoarece s-a intrat in procedura legislativa, cu toate etapele acesteia: adoptarea proiectului de catre Parlament, atacarea legii ca neconstitutionala potrivit art. 144 lit. a) din Constitutie sau, daca nu este cazul, promulgarea si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei. Acest procedeu vizeaza insa nu numai articolul unic al legii de abilitare, ci si dispozitiile ordonantei care a fost supusa aprobarii, ce constituie substanta legii.
    3. Ideea suprematiei Constitutiei este o cucerire a gandirii juridice, care se leaga de vointa politica de a garanta efectiv aceasta suprematie prin intermediul jurisdictiei constitutionale. Nu intamplator, deci, Constitutia din anul 1991 a infiintat in Romania Curtea Constitutionala. Rolul sau de garant al suprematiei Constitutiei este inscris in art. 1 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, iar pentru a-i asigura acest rol Curtea Constitutionala este definita de lege ca unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, independenta fata de orice alta autoritate publica si supunandu-se numai Constitutiei si legii sale organice [ art. 1 alin. (1) si (2) ].
    Constitutia stabileste in art. 144 atributiile Curtii Constitutionale, intre care figureaza: controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Curtii Supreme de Justitie, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei (lit. a); controlul constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori (lit. b); controlul pe cale de exceptii, ridicate in fata instantelor judecatoresti de catre parti sau instanta, din oficiu, si vizand neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor (lit. c).
    Controlul de constitutionalitate nu este o frana in calea democratiei, ci instrumentul ei necesar, deoarece permite minoritatii parlamentare si cetatenilor sa vegheze la respectarea dispozitiilor Constitutiei, constituind o contrapondere necesara fata de majoritatea parlamentara, in cazul in care aceasta s-ar indeparta de la litera si spiritul Constitutiei.
    Legitimitatea democratica a acestui control decurge din alegerea sau numirea judecatorilor constitutionali exclusiv de catre autoritati constitutionale alese direct de popor (Camera Deputatilor, Senatul, Presedintele Romaniei). Asa fiind, este fireasca participarea Curtii Constitutionale - in formele determinate de Constitutie - la procesul legislativ. In acest proces Curtea Constitutionala este insa constrinsa de unele cerinte externe, care vizeaza in principal faptul ca nu se poate substitui legiuitorului, si de unele cerinte interne, deoarece solutiile sale trebuie justificate prin rationamente juridice.
    Controlul constitutionalitatii se finalizeaza prin decizii, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constitutie, sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor. Daca prin decizie se constata neconstitutionalitatea, ea produce efecte erga omnes, adica are un efect obligatoriu general, care vizeaza toate autoritatile publice, cetatenii si persoanele juridice de drept privat. Datorita acestui fapt o parte deloc neglijabila a doctrinei constitutionale asimileaza aceste decizii cu actele avand forta legii. Aceasta concluzie poate fi usor desprinsa daca se urmaresc efectele deciziilor in diferitele situatii ale controlului de constitutionalitate:
    a) decizia prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate face ca legea sau ordonanta declarata neconstitutionala ori textul din cadrul lor sa nu se mai aplice, ca si cum ar fi abrogate prin lege;
    b) admiterea sesizarii de neconstitutionalitate in legatura cu regulamentele Parlamentului face textele declarate neconstitutionale inaplicabile si obliga Camera in cauza sa reexamineze aceste dispozitii pentru punerea lor de acord cu prevederile Constitutiei [ art. 22 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ];
    c) decizia prin care s-a admis obiectia de neconstitutionalitate a unei legi inainte de promulgare are si ea efect obligatoriu general, neputand fi ignorata de nimeni, dar are si doua efecte specifice. Unul, intalnit si in legislatia altor tari, este imediat si se adreseaza Presedintelui Romaniei, obligindu-l sa nu promulge legea. Cel de-al doilea efect, intalnit in forme asemanatoare doar in Polonia si Portugalia, se adreseaza Parlamentului, deoarece, potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie, legea se trimite spre reexaminare acestuia si daca este adoptata in aceeasi forma, cu o majoritate de cel putin 2/3 din numarul membrilor fiecarei Camere, obiectia de neconstitutionalitate este inlaturata, iar promulgarea devine obligatorie. Nici Constitutia si nici Legea nr. 47/1992 nu stabilesc un termen in care Camerele sa reexamineze legea, iar practica constitutionala de pana acum - care evidentiaza ca legea declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, nu a fost reexaminata nici pana in prezent -, poate duce la concluzia ca Parlamentul nu este obligat sa reexamineze legea, ci isi poate insusi, in mod tacit, pozitia Curtii Constitutionale. Daca totusi Camerele reexamineaza legea pentru a o pune de acord cu Constitutia, desigur ca decizia Curtii este obligatorie si Parlamentul va trebui sa modifice textul in sensul acesteia, deoarece adoptarea legii in aceeasi forma, fara a se intruni votul calificat cerut de art. 145 alin. (1), ar conserva neconstitutionalitatea. Numai in masura in care legea ar fi adoptata in aceeasi forma, cu majoritatea stabilita de acest text, obiectia de neconstitutionalitate ar fi inlaturata. Este de observat ca majoritatea ceruta de art. 145 alin. (1) este si cea necesara pentru revizuirea Constitutiei, iar adoptarea legii cu aceasta majoritate se impune Curtii si obliga pe Presedinte sa o promulge. Pana atunci, insa, ordinea constitutionala este stabilita prin decizia Curtii si nu poate fi ignorata;
    d) decizia prin care se constata neconstitutionalitatea initiativei de revizuire a Constitutiei are ca efect blocarea procedurii de revizuire prevazuta de art. 147 din Constitutie.
    Datorita efectului obligatoriu general al deciziilor Curtii Constitutionale, jurisprudenta acesteia trebuie avuta in vedere de toate organele implicate in procesul de elaborare si de aplicare a legilor si a ordonantelor Guvernului, precum si de Camere la elaborarea sau modificarea regulamentelor Parlamentului.
    4. Aplicand considerentele de mai sus privind delegarea legislativa si rolul Curtii Constitutionale in procesul legislativ, la situatia concreta care a determinat pronuntarea acestei decizii, este de retinut ca Plenul Curtii Constitutionale considera ca are competenta de a adopta prezenta decizie, in temeiul art. 144 lit. a) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 si art. 3 din Legea nr. 47/1992. Pronuntarea acestei decizii este urmarea nesocotirii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 139/1994, pronuntata in temeiul art. 144 lit. a) si declarata obligatorie de catre art. 145 alin. (2) din Constitutie. Constatand ca, potrivit art. 1 alin. (1) si (3) din Legea nr. 48/1992, Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania, al carei scop este garantarea suprematiei Constitutiei, precum si ca, in conformitate cu art. 3 din aceeasi lege, competenta Curtii Constitutionale nu poate fi contestata de nici o autoritate publica, ea fiind singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constitutie, Plenul Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi, apreciaza ca nu poate ramane indiferent fata de situatia de neconstitutionalitate creata si este nu numai indreptatit, ci chiar obligat sa se pronunte.
    Pe fond, Curtea Constitutionala constata ca, din moment ce art. 144 lit. a) din Constitutie nu face nici o distinctie, sunt supuse controlului inainte de promulgare atat legea prin care Guvernul este abilitat sa emita ordonante, cat si legea prin care Parlamentul aproba sau respinge ordonantele emise.
    In cazul in care se ataca o lege prin care s-a aprobat o ordonanta a Guvernului, si aceasta a fost declarata neconstitutionala, nu se poate sustine ca ar fi afectat de acest viciu numai articolul unic al legii de abilitare, ci si continutul legii, adica dispozitiile legale ce au fost emise pe cale de ordonanta, deoarece aceasta a parasit domeniul de actiune al Guvernului si a intrat in regimul procedurii legislative, dezbaterea parlamentara vizand textele ordonantei. Faptul ca in dispozitivul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 139 din 14 decembrie 1994 s-a declarat neconstitutionala Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 50 din 12 august 1994 nu poate duce la o alta concluzie, deoarece este unanim recunoscut, in practica si doctrina, ca puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Solutia este aceeasi si pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale. Or, din considerentele Deciziei nr. 139/1994 (Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994, pag. 3, alin. 9 si 10), se desprinde cu usurinta faptul ca, pentru declararea legii ca neconstitutionala, Curtea a avut in vedere si art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 50/1994, apreciindu-se ca a instituit o taxa cu valoare de principiu, ce nu mai are un caracter exceptional, legat de aplicarea unei anumite masuri de protectie sociala.
    Deci, teza Guvernului in sensul ca este afectata numai legea de aprobare, nu si ordonanta, care isi va produce efectele mai departe, nu poate fi retinuta, deoarece nu tine seama de exigentele procesului legislativ si nici de distinctiile pe care le face art. 144 din Constitutie la lit. a) si c). In temeiul art. 144 lit. c), ordonantele Guvernului pot fi atacate ca neconstitutionale, pe cale de exceptie, dar numai pana la momentul in care se adopta legea de aprobare sau respingere. Daca exceptia a fost admisa si ordonanta declarata neconstitutionala, desigur nu se mai pune problema aprobarii sau respingerii ei prin lege. In cazul in care, insa, ordonanta nu a fost atacata pana la momentul adoptarii legii sau daca exceptia a fost respinsa, neconstitutionalitatea se poate invoca numai in temeiul art. 144 lit. a), in aceste situatii fiind in prezenta unei legi de admitere sau de respingere a ordonantei. Dar acest control vizeaza, astfel cum a aratat, si continutul legii, adica dispozitiile cuprinse in ordonanta.
    Daca s-ar accepta punctul de vedere in sensul ca ordonanta isi produce efectele, independent de legea de aprobare sau de respingere, ar insemna practic ca aceasta lege nu ar putea fi atacata, in temeiul art. 144 lit. a) din Constitutie, pe continut, ci numai pe criterii formale, de exemplu pentru ca Parlamentul a aprobat ordonanta, desi nu a fost depusa pana la implinirea termenului de abilitare sau desi nu erau indeplinite cerintele prevazute de art. 64 ori art. 74 alin. (2) din Constitutie, cu privire la cvorumul legal si, respectiv, la votul necesar pentru adoptarea legii. Desigur o atare limitare nu rezulta din Constitutie si ea nu poate fi retinuta. De asemenea, daca s-ar accepta teza ca ordonanta isi produce efectele independent de legea de aprobare care a fost declarata neconstitutionala, ar rezulta ca obiectia de neconstitutionalitate se inlatura nu numai prin votarea de catre Parlament a legii, in aceeasi forma, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, asa cum prevede art. 145 alin. (1) din Constitutie, ci si prin omisiunea Parlamentului de a reexamina legea declarata neconstitutionala, ceea ce ar insemna a adauga la Constitutie.
    In sfarsit, cum Decizia Curtii Constitutionale nr. 139/1994 de declarare a neconstitutionalitatii Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 50/1994 are efect general obligatoriu de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, si efecte specifice numai pentru Presedinte si Parlamentul Romaniei, ignorarea ei de catre Guvern si aplicarea in continuare a Ordonantei Guvernului nr. 50/1994 atrage exclusiv raspunderea acestuia. Intr-un stat de drept, astfel cum este proclamata Romania in art. 1 alin. (3) din Constitutie, autoritatile publice nu se bucura de nici o autonomie in raport cu dreptul. De altfel, Constitutia stabileste in art. 16 alin. (2) ca nimeni nu este mai presus de lege, iar in art. 51 ca respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
    Fata de aceste considerente si vazand si dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3), art. 51, art. 58 alin. (1), art. 73 alin. (1) si (3), art. 107, art. 114, art. 145 din Constitutie, precum si prevederile art. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
    Plenul Curtii Constitutionale, cu voturile judecatorilor Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan si Victor Dan Zlatescu,

    DECIDE:
    1. Decizia prin care Curtea Constitutionala declara, in temeiul art. 144 lit. a) din Constitutie, o lege ca neconstitutionala este obligatorie pentru toate subiectele de drept. Daca legea declarata neconstitutionala este adoptata in aceeasi forma cu cel putin o majoritate de doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, decizia Curtii Constitutionale isi inceteaza aplicarea.
    2. Declararea ca neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala a unei legi de aprobare a unei ordonante a Guvernului include si ordonanta la care se refera, aceasta incetand sa mai produca efecte pe data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei.
    3. In cazul in care Curtea Constitutionala declara, in temeiul art. 144 lit. a), b) si c) din Constitutie, ca initiativa de revizuire a Constitutiei, regulamentele Parlamentului, legile si ordonantele atacate pe cale de exceptie sunt neconstitutionale, deciziile sale sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor, de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei.
    Deliberarea a avut loc la data de 17 ianuarie 1995 si la ea au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, Camerei Deputatilor, Senatului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
          prof. dr. VASILE GIONEA

                      Magistrat-asistent,
                      Constantin Burada


                      OPINIE  SEPARATA I
    1. Decizia emisa este inadmisibila, intrucat instituie o atributie a Curtii Constitutionale: interpretarea obligatorie a Constitutiei fata de toate autoritatile publice, independent de solutionarea unei cauze deduse judecatii si in lipsa oricarei sesizari.
    Atributiile Curtii Constitutionale sunt prevazute limitativ de art. 144 din Constitutie si nici un alt act normativ, in afara unei legi de revizuire a Constitutiei, nu poate adauga o noua atributie, deci cu atat mai putin o decizie a Curtii. Limitarea atributiilor Curtii Constitutionale a constituit obiectul dezbaterilor Adunarii Constituante din septembrie 1991, care a respins orice modalitate de extindere a atributiilor pe care le-a adoptat. In aceste conditii, decizia Curtii Constitutionale intra in contradictie cu vointa Adunarii Constituante.
    2. Potrivit art. 13 lit. A) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale aceasta poate emite decizii numai in exercitarea atributiilor prevazute de art. 144 din Constitutie adica, in ce priveste controlul constitutionalitatii legilor, exclusiv in scopul solutionarii unei obiectii de neconstitutionalitate, anterior promulgarii sau a unei exceptii de neconstitutionalitate a unei legi promulgate.
    Decizia emisa nu se incadreaza in nici una dintre aceste ipoteze legale.
    Potrivit art. 26 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, completele de 3 sau 5 judecatori daca vor sa se indeparteze de la o interpretare juridica continuta intr-o decizie a plenului sau a unui complet de judecata se pot adresa plenului spre a da o interpretare obligatorie pentru completele de judecata. Aceasta competenta priveste exclusiv controlul constitutionalitatii, exercitat in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, se exercita numai la cererea completelor de fond sau de recurs in scopul solutionarii unei exceptii de neconstitutionalitate si are un caracter strict intern, obligativitatea deciziei fiind limitata la completele de judecata ale Curtii Constitutionale.
    Decizia sus-mentionata a fost adoptata cu incalcarea Competentei constitutionale si regulamentare a Curtii Constitutionale, deoarece:
    - a fost emisa din oficiu, desi unul dintre principiile de functionare a Curtii Constitutionale este ca ea se poate pronunta numai la sesizare;
    - s-a pronuntat in cadrul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare, prevazut de art. 144 lit. a) din Constitutie, desi deciziile de interpretare, potrivit art. 26 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, se pot emite numai in cadrul litigiilor ce au ca obiect solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate (art. 144 lit. c) din Constitutie);
    - scopul urmarit este acela de a institui o interpretare a Constitutiei obligatorie pentru autoritatile publice - prin ipoteza neexistind nici o exceptie de neconstitutionalitate legata de Ordonanta Guvernului nr. 50/1994 in discutie -, desi potrivit prevederilor regulamentare decizia de interpretare poate fi obligatorie doar pentru completele de judecata.
    3. Fata de cele aratate, rezulta ca prevederile art. 145 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii pentru viitor, nu-si gasesc aplicarea in ce priveste decizia de interpretare emisa, intrucat aceste dispozitii au in vedere doar deciziile date in temeiul competentei constitutionale cu care Curtea Constitutionala a fost investita prin art. 144 din Constitutie.
    In alte regimuri constitutionale in care Curtile Constitutionale au fost investite cu atributia de a interpreta obligatoriu Constitutia, independent de solutionarea unei cauze deduse judecatii - ca in Federatia Rusa, Ungaria, Slovacia, Bulgaria - aceasta este expres reglementata, stabilidu-se si conditiile de exercitare a acestei atributii.
    4. Potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie, reexaminarea legii declarate neconstitutionale de catre Curte este o atributie inalienabila a Parlamentului, in sensul ca numai acesta are competenta sa hotarasca, in cadrul procedurii respective, asupra formei finale a legii, iar pana la adoptarea hotararii sale, nici o alta autoritate publica nu este in drept sa modifice legi asa cum a fost adoptat initial.
    Arogindu-si dreptul de a decide, printr-o interpretare din oficiu, intr-o problema ce este de competenta unei alte autoritati publice, in cazul de fata a Parlamentului, Curtea Constitutionala a incalcat si principiul separatiei puterilor, depasindu-si, pe de o parte, competenta constitutionala si, pe de alta parte, perturbind raportul constitutional dintre Curte si autoritatea legiuitoare singura competenta, in cadrul procedurii legislative, de a hotari asupra incuviintarii ordonantei. De aceea decizia este contrara si prevederilor art. 146 si art. 147 privind revizuirea Constitutiei.
    5. Curtea Constitutionala fiind o autoritate constituita prin Constitutie, atributiile sale, actele pe care le poate emite, ca si obligativitatea lor sunt de stricta interpretare. De aceea prevederile art. 1 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei nu pot constitui temei legal pentru emiterea unei decizii de interpretare obligatorie pentru autoritatile publice, intrucat Constitutia nu poate fi aparata prin incalcarea ei.
    De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit carora competenta Curtii Constitutionale nu poate fi contestata de nici o autoritate publica, intrucat aceasta prevedere legala poate privi numai atributiile constitutionale ale Curtii, inscrise la art. 144.
    Precedentul creat prin posibilitatea emiterii, din oficiu, de decizii de interpretare a Constitutiei, obligatorii pentru autoritatile publice, poate avea consecinte perturbatorii ale ordinii constitutionale, contrare rolului si functiilor Curtii Constitutionale in sistemul politic al tarii. Astfel nu ar mai exista nici o limita pentru implicarea Curtii in exercitarea competentei constitutionale a oricarei autoritati publice in afara celor pe care ea insasi intelege sa si le stabileasca. Prin decizia de interpretare emisa, Curtea Constitutionala si-a arogat dreptul de a impieta asupra activitatii Parlamentului. Dar, fiindca decizia emisa instituie o noua competenta, nimic nu ar putea sa o impiedice sa se implice si in exercitarea competentei constitutionale si a altor autoritati, cum ar fi a Guvernului, autoritatilor administratiei publice sau a celor judecatoresti.
    Pentru aceste motive, in lipsa unei dispozitii constitutionale, decizia emisa este contrara principiului statului de drept, care, presupune, alaturi si de alte rigori, respectarea intocmai de catre autoritatile publice a competentelor ce le revin. In temeiul acestui principiu, orice act emis cu incalcarea competentei legale a unei autoritati publice este nul de drept.
    Decizia emisa este contrara si principiului democratic instituit de art. 58 din Constitutie, potrivit caruia Parlamentul, fiind organul reprezentativ suprem al poporului, este unica autoritate legiuitoare a tarii.

              Judecator,
              prof. univ. dr.
              Ioan Muraru

              Judecator,
              conf. univ. dr.
              Florin Bucur Vasilescu

              Judecator,
              dr. Mihai Constantinescu


                        OPINIE SEPARATA II
    1. Neconstitutionalitatea interpretarii potrivit careia decizia Curtii Constitutionale prin care o lege este declarata neconstitutionala are caracter obligatoriu pentru toate subiectele de drept
    Potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie, legea declarata ca neconstitutionala este supusa Parlamentului spre reexaminare.
    In consecinta, decizia de neconstitutionalitate a Curtii are ca efect continuarea suspendarii termenului de promulgare si declararea obligatiei constitutionale de reexaminare a legii. Numai aceste doua consecinte sunt constitutionale, iar orice alte urmari, nefiind prevazute de Constitutie, sunt contrare legii fundamentale si deci inadmisibile.
    Reexaminarea presupune, prin ipoteza, ca legea nu e desfiintata, fiind absurd sa se considere ca Parlamentul reexamineaza o lege inexistenta.
    Reexaminarea este obligatorie, deoarece are ca rol punerea de acord a prevederilor legii cu Constitutia in raport cu decizia Curtii. De aceea, cat timp Parlamentul nu s-a pronuntat, procesul legislativ este inca in curs, prin parcurgerea procedurii de reexaminare. Este semnificativa, in acest sens, situatia declararii de catre Curte ca neconstitutionale a unor dispozitii din regulamentele parlamentare, potrivit art. 144 lit. b) din Constitutie. Camerele Parlamentului, in cadrul reexaminarii, trebuie sa le puna de acord cu cerintele Constitutiei. In decizia de interpretare se sustine ca, chiar inainte de reexaminare, textele declarate neconstitutionale ar fi inaplicabile. Aceasta ar insemna ca activitatea Camerelor legata de dispozitiile declarate neconstitutionale sa nu mai fie posibila, indiferent de natura lor, chiar daca privesc activitatea legislativa. De aceea, in alte regimuri constitutionale, cum este in Polonia, s-a prevazut un termen pana la care reexaminarea trebuie sa aiba loc. Faptul ca in cadrul procedurii din tara noastra nu exista un termen de acest fel nu poate conduce la concluzia - retinuta in decizia de interpretare - ca in fond "Parlamentul nu este obligat sa reexamineze legea", deoarece o asemenea intarziere angajeaza exclusiv raspunderea pe plan politic a parlamentarilor si fortelor politice ce le reprezinta. De aceea este excesiva si concluzia retinuta in aceeasi decizie in sensul ca pana la definitivarea legii in cadrul reexaminarii "ordinea constitutionala este stabilita prin decizia Curtii".
    2. Neconstitutionalitatea interpretarii referitoare la incetarea efectelor Ordonantei Guvernului nr. 50/1994
    Intrucat pe toata perioada de reexaminare, legea de aprobare a Ordonantei Guvernului nr. 50/1994 exista in continuare in forma in care a fost adoptata de Parlament, este contradictoriu sa se presupuna, asa cum o face decizia de interpretare, ca, desi legea de aprobare a ordonantei exista, ordonanta pe care o aproba a fost desfiintata. Una din doua: ori legea de aprobare a ordonantei este desfiintata, ca urmare a declararii sale ca neconstitutionala si atunci, evident, pe cale de consecinta, ordonanta pe care a aprobat-o este, la randul sau, desfiintata, ori legea respectiva nu este desfiintata, urmand a fi supusa reexaminarii, dupa cum prevede art. 145 alin. (1) din Constitutie si, atunci, nici ordonanta pe care o aproba nu este desfiintata, deoarece altminteri, legea insasi ar fi fara obiect.
    In consecinta, cat timp legea de aprobare a ordonantei nu a fost infirmata, in cadrul procedurii de reexaminare, ordonanta nu poate fi considerata ca desfiintata. Nu s-ar putea sustine nici ca aplicarea ei este suspendata, pana la reexaminarea legii, deoarece aceasta ar fi, de asemenea, contrar legii de aprobare, a carei existenta depinde exclusiv de legiuitor si a carei desfiintare sau readaptare urmeaza a se face in cadrul procedurii de reexaminare. Din alt punct de vedere, inaplicabilitatea unei ordonante ca urmare a constatarii, de catre Curtea Constitutionala, a caracterului sau neconstitutional este posibila numai in cadrul atributiei prevazute de art. 144 lit. c) din Constitutie, prin solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate, deoarece, in acest caz nemaiexistind obligatia de reexaminare, sunt incidente exclusiv prevederile art. 145 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii pentru viitor.
    Decizia de interpretare, insa, desi se intemeiaza pe prevederile art. 144 lit. a) din Constitutie, referitoare la controlul anterior promulgarii, preia solutia specifica atributiei prevazute de art. 144 lit. c) din Constitutie privind controlul posterior, prin solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate. Aplicandu-se o modalitate specifica controlului posterior, privind exceptiile de neconstitutionalitate, la controlul preventiv, inaintea promulgarii, prin decizia de interpretare s-a adoptat o solutie conceptual inadmisibila, intrucat controlul preventiv se supune unor reguli cu totul diferite de cel posterior, care priveste exceptiile de neconstitutionalitate. Aceasta solutie este neconstitutionala si sub aspectul efectelor, intrucat presupune suspendarea sub conditie a aplicarii unei legi - ordonanta fiind din acest punct de vedere similara legii - si anume ca legea de aprobare sa nu fie reconfirmata de Parlament potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie. Aceasta noua modalitate - suspendarea sub conditie a aplicarii unei legi de catre Curtea Constitutionala - este neconstitutionala, nu numai fiindca nu este prevazuta de Constitutie dar si, mai ales, deoarece Curtea, depasindu-si statutul sau, exercita astfel, o functie specifica de legiuitor. Curtea ar insemna sa nu mai fie doar un garant al suprematiei Constitutiei, ci si o Camera legiuitoare, cu o putere mai mare chiar decat a Camerelor parlamentare, intrucat efectele - ca legiuitor al deciziilor sale - nu ar mai fi supuse promulgarii.
    Decizia de interpretare constituie si o impietate asupra competentei legislative a Parlamentului in ce priveste adoptarea legii de aprobare sau de respingere a ordonantei.
    Potrivit art. 114 alin. (5) din Constitutie, aprobarea sau respingerea ordonantelor se face prin lege. De aceea, atat timp cat nu a intervenit o lege, ordonanta nu poate fi considerata ca aprobata sau respinsa, desigur daca, intre timp, nu a devenit caduca si, deci ea este aplicabila. Asa cum s-a aratat, decizia de neconstitutionalitate nu are ca efect desfiintarea legii si nici nu poate avea acest efect din moment ce legea respectiva este supusa reexaminarii.
    Cu incalcarea prevederilor art. 114 alin. (5) din Constitutie, decizia de interpretare, substituindu-se Parlamentului, a statuat ca ordonanta este inaplicabila, desi nu a intervenit o lege de respingere, numai legiuitorul putand, in cadrul procesului legislativ, sa desfiinteze ordonanta si, astfel sa curme aplicarea ei, la data cand, fiind promulgata, legea de respingere este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei.
    Prin decizia Curtii Constitutionale se ajunge astfel la inlocuirea dezbaterii parlamentare intre fortele politice ce se opun ordonantei, reprezentate de semnatarii obiectiei de neconstitutionalitate - U.D.M.R., P.D. etc. - si cei care au votat legea.
    3. Nelegalitatea interpretarii potrivit cu care toate deciziile date in temeiul art. 144 lit. a), b) si c) din Constitutie, indiferent de natura controlului, sunt obligatorii de la publicarea lor in Monitorul Oficial a Romaniei
    Daca, in ce priveste deciziile emise in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie privind solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate, interpretarea data este conforma prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, in ce priveste deciziile date in temeiul art. 144 lit. a) si b) din Constitutie, interpretarea data este contrara art. 20 alin. (2) si art. 22 alin. (3) din aceasta lege. Potrivit acestor texte, atat la controlul anterior promulgarii legilor, cat si la controlul regulamentelor Camerelor, deciziile de neconstitutionalitate se comunica inaintea publicarii si produc efecte din momentul primirii lor la cele doua Camere ale Parlamentului. In caz contrar, ar insemna ca intarzierea publicarii deciziilor in Monitorul Oficial al Romaniei sa fie o cauza de suspendare a declasarii procedurii de reexaminare de catre Parlament.
----------------------
    *) A se vedea rectificarea din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 4 din 12 ianuarie 1995.

                 Judecator,
                 conf. univ. dr.
                 Florin Bucur Vasilescu

                 Judecator,
                 dr. Mihai Constantinescu