Având în vedere prevederile Legii nr. 245/2004 privind
securitatea generală a produselor, republicată, în conformitate cu Decizia
Comisiei nr. 2011/135/UE din 1 martie 2011 de prelungire a valabilităţii
Deciziei 2009/251/CE prin care se solicită statelor membre să se asigure că
produsele care conţin produsul biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau
puse la dispoziţie pe piaţă, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene seria L57 din 2 martie 2011,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 882/2010 privind
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor emite următorul ordin:
Art. I. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor nr. 307/2009 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură că
produsele care conţin substanţa biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau
puse la dispoziţie pe piaţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, cu
modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Articolul 4 va avea următorul cuprins:
„Art. 4. - Prezentul ordin se aplică până la data de 15
martie 2012."
Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor,
Constantin Cerbulescu