TITLU:
Înselaciune. Delapidare. Continut constitutiv. Contract de intermediere în domeniul asigurarilor. Nepredarea primelor de asigurare primite în baza politelor. Raspundere contraventionala
C. pen., art.215, 215/1
Legea nr.136/1995, art. 63 alin. (1) lit.c)
Legea nr.32/2000, art. 39 alin. (8)
REZUMAT:
Fapta unei parti co-contractante a unui contract de intermediere în domeniul asigurarilor care nu si-a îndeplinit sau si-a îndeplinit în mod necorespunzator obligatiile contractuale, - respectiv obligatia de predare catre asiguratorii-beneficiari a sumelor - primelor de asigurare primite în baza politelor nu constituie infractiunea de înselaciune, în conditiile în care la momentul perfectarii ori cel al executarii respectivelor contracte de natura comerciala reprezentantii firmelor mandatare nu au desfasurat o activitate concreta de inducere în eroare a societatilor de asigurare, eroare care sa poarte asupra unor conditii si clauze ale contractului, împrejurari care sa fie prezentate dupa caz a fi false sau adevarate. Simpla neexecutare a unei obligatii contractuale, atrage doar existenta unui litigiu si a unei raspunderi contractuale între partile contractante de natura comerciala, nu însa si o raspundere cu caracter penal.
Pot fi însa incidente dispozitiile art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, care prevad ca nedepunerea la asiguratori de catre intermediarii de asigurari a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare...constituie contraventie, daca fapta nu constituie infractiune.
Nici incidenta dispozitiilor art. 215/1 Cod penal nu poate fi retinuta daca faptuitorii nu au calitatea de functionar fata de societatile de asigurare care au înregistrat prejudiciul, fiind functionari în raport de alte societati comerciale, cocontractante cu societatile de asigurare care au înregistrat prejudiciul, intermediari în domeniul asigurarilor.
(Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, Sentinta nr. 112/F din 15.02.2010, nedefinitiva)
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: VOICA VALERICA
CONSIDERENTE:
Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
La data de 21.12.2009 pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia I Penala a fost înregistrata, sub nr. 50303/3/2009, plângerea formulata de petenta Comisia de Supraveghere a Asigurarilor împotriva ordonantei nr. 4828/P/2005 emisa la data de 19.10.2009 de catre de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de doamna V.A. si domnul G.G., asociati ai SC A.F.L. 2001 SRL si SC I. SRL, pentru savârsirea infractiunilor de înselaciune si delapidare, prev. de art.215 si 215/1 Cod penal.
Petenta si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art.278 alin.3 Cod procedura penala.
În motivarea plângerii, dupa prezentarea succinta a situatiei de fapt, se arata în esenta, ca faptele potrivit conditiilor în care au fost savârsite întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de înselaciune si delapidare, prev. de art.215 si 215/1 Cod penal.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul constata urmatoarele:
Prin ordonanta nr. 4828/P/2005 emisa la data de 19.10.2009 de catre de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de numitii V.A. si G.G., pentru savârsirea infractiunilor de înselaciune si delapidare cu consecinte deosebit de grave, prev. de art. 215 alin.1, 3, 5 si art. 215/1 alin. 1, 2 Cod penal si declinarea competentei în favoarea Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pentru savârsirea infractiunilor prev. de art. 292 Cod penal si art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000.
Pentru a se pronunta astfel, parchetul a constatat urmatoarele:
La data de 14.11.2005, la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, s-a înregistrat plângerea penala depusa de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor C.S.A., prin reprezentant legal, împotriva numitilor V.A. si G.G., solicitându-se tragerea la raspundere penala a acestora sub aspectul savârsirii infractiunilor prevazute de art. 215, alin. 3, 5 Cod penal, art. 292 Cod penal, art. 215/1Cod penal si art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000.
În motivarea plângerii penale se arata în esenta faptul ca C.S.A., a fost sesizata anterior, respectiv la data de 31.05.2005, cu privire la faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL prin numitul C.I. - numit manager, în mod repetat si abuziv a propus unei agentii de turism, intermedierea a numeroase tipuri de asigurari în numele societatii de brokeraj.
În vederea solutionarii acestei reclamatii, în cauza s-a hotarât efectuarea unui control la sediul SC A.F.L. 2001 SRL, din documentele puse la dispozitia echipei de control atât de catre numitii V.A. si G.G. (asociati în cadrul societatii), precum si de numitul C.I., reprezentantul firmei, dar si din datele si informatiile (respectiv contractele de mandat), transmise de mai multe societati de asigurare, autorizate sa practice asigurari generale si care au colaborat atât cu SC A.F.L. 2001 SRL cât si cu SC I. SRL si SC A.A.B. SRL, rezultând faptul ca au fost încalcate prevederile art. 63, alin. 1, lit. c din Legea nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile in România, referitoare la nedepunerea la asiguratori de catre intermediarii în asigurari a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare, (sanctionata ca si contraventie de prevederile mai sus enuntate), petenta apreciind astfel ca în cauza au fost comise infractiunile de înselaciune si delapidare prevazute de art. 215, alin. 5 Cod penal si art. 215/1 Cod penal.
Din analiza documentelor a rezultat situatia debitelor nerecuperate, reprezentând prime de asigurare nepredate de catre societatile intermediare SC A.F.L. 2001 SRL si SC I. SRL catre mai multe societati de asigurare, (SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA, ASTRA ASIGURARI SA, OMNIASIG, etc.), sume încasate în baza contractelor de intermediere in domeniul asigurarilor.
În continuarea sesizarii s-a mai aratat faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL, declarându-se broker de asigurare a încheiat contractul de mandat nr. 673/26.05.2005 cu numitul F.V. - agent de asigurare - având ca obiect prestarea de servicii în domeniul asigurarilor de catre agentul de asigurare în numele si pentru SC A.F.L. 2001 SRL, desi nu este autorizat de catre C.S.A. ca broker de asigurare, fapta ce constituie infractiunea prevazuta de dispozitiile speciale ale art. 39, alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societatile si activitatea de asigurare.
Din actele premergatoare efectuate în cauza s-a retinut urmatoarele:
Toate societatile de asigurare ce figureaza în cuprinsul prezentei sesizari si la care s-a facut referire anterior, au încheiat cu cele trei societati, respectiv SC A.F.L. 2001 SRL, SC I. SRL si SC A.A.B. SRL contracte de intermediere în asigurari sau contracte de agent persoana juridica, conventii ce au la baza regulile de drept comun în materia contractului de mandat, si în baza carora, cele trei societati în calitatea lor de prestatoare se obliga sa depuna într-un anumit termen sumele încasate, (respectiv primele de asigurare) si documentele justificative la societatea de asigurare, în caz de nerespectare a acestor dispozitii si clauze contractuale, prestatorul suportând sanctiunile stabilite prin contract.
Fata de continutul sesizarii (modalitatea concreta prin care petenta arata si invoca ca s-a produs inducerea în eroare) si al tuturor înscrisurilor, depuse la dosar, acte premergatoare suficiente pentru a clarifica situatia de fapt, parchetul a apreciat ca faptele concrete de înselaciune în conventii si delapidare reclamate în cauza, astfel cum au fost descrise, (respectiv prin nedepunerea primelor de asigurare încasate si efectuarea de activitati de asigurare fara autorizatie din partea C.S.A.), si cum au rezultat din cercetari, nu cad sub incidenta raspunderii penale, nefiind prevazute de legea penala ca si infractiune, în sensul normelor penale indicate, fiind astfel incidenta cauza de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazuta de art. 10 lit. b Cod procedura penala.
Astfel, în cauza nu se poate vorbi despre savârsirea unei infractiuni de înselaciune cu prilejul încheierii si executarii între parti a contractelor de intermediere în domeniul asigurarilor, invocate în speta, doar prin simplul motiv ca în cauza una sau cealalta parte co-contractanta (în speta societatile prestatoare) nu si-au îndeplinit sau si-a îndeplinit în mod necorespunzator obligatiile contractuale, - respectiv obligatia de predare catre asiguratorii-beneficiari a sumelor-primelor de asigurare primite în baza politelor, - în conditiile în care nu a rezultat ca în acel context, respectiv cu ocazia perfectarii si executarii respectivelor contracte de natura comerciala, reprezentantii firmelor mandatare, ar fi procedat la o activitate concreta de inducere în eroare a societatilor de asigurare, în calitatea lor de mandante, eroare ce sa poarte asupra unor conditii si clauze ale contractului, împrejurari care sa fie prezentate dupa caz a fi false sau adevarate. Astfel, nu se poate vorbi despre o actiune de amagire din partea faptuitorilor in lipsa recurgerii in prealabil la anumite mijloace frauduloase, (dupa caz: folosirea de calitati sau nume mincinoase, acte false sau alte mijloace care sa dea la acel moment aparenta de veridicitate a unor fapte sau împrejurari în realitate mincinoase sau invers - de altfel partea neinvocând dispozitiile alin. 2 ale art. 215 Cod penal - în speta simpla neexecutare a obligatiei contractuale, atragând doar existenta unui litigiu si a unei raspunderi contractuale între partile contractante de natura comerciala, nu însa si o raspundere cu caracter penal, neexecutarea contractului nefiind prevazuta de legea penala ca si infractiune.
De altfel, potrivit dispozitiilor art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, nedepunerea la asiguratori de catre intermediarii de asigurari a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare...constituie contraventie, daca, fapta nu constituie infractiune, iar potrivit normei speciale de incriminare, respectiv art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societatile si activitatea de asigurare, fapta oricarei persoane de a desfasura o activitate de asigurare în sau din România, fara autorizarea C.S.A, constituie infractiune.
Pentru aceleasi motivatii de drept, parchetul a apreciat ca nu se poate retine în cauza nici existenta infractiunii de delapidare sesizata în cauza. In plus, pentru existenta acestei fapte penale, este necesar ca bunul, în speta sumele de bani încasate, sa aiba o anumita situatie juridica, respectiv sa se afle în posesia sau detentiunea, respectiv în patrimoniul persoanei juridice, între aceasta si faptuitor sa existe un anumit raport juridic - de munca - în baza caruia acesta sa aiba printre atributiile de serviciu însarcinarea gestionarii sau administrarii respectivelor bunuri, conditii care nu sunt întrunite speta, în realitate având de-a face cu o raspundere contractuala din partea societatilor prestatoare asumata în baza unor contracte de intermediere în asigurari.
Prin rezolutia nr. 2317/II-2/2009 din 25.11.2009 emisa de prim procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti s-a dispus respingerea ca neîntemeiata a plângerii formulate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor împotriva ordonantei Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti nr. 4828/P/2005 din data de 19.10.2009, retinându-se urmatoarele:
La data de 14.11.2005, la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, s-a înregistrat sesizarea penala depusa de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor – C.S.A., prin reprezentant legal, împotriva numitilor V.A. si G.G., solicitându-se tragerea la raspundere penala a acestora sub aspectul savârsirii infractiunilor prevazute de art. 215, alin. 3, 5 Cod penal, art. 292 Cod penal, art. 215/1 Cod penal si art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000.
În motivarea plângerii penale s-a aratat în esenta faptul ca C.S.A. a fost sesizata anterior, respectiv la data de 31.05.2005, cu privire la faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL prin numitul C.I. - unit manager, în mod repetat si abuziv a propus unei agentii de turism intermedierea a numeroase tipuri de asigurari în numele societatii de brokeraj.
În vederea solutionarii acestei reclamatii, în cauza s-a hotarât efectuarea unui control la sediul SC A.F.L. 2001 SRL, din documentele puse la dispozitia echipei de control atât de catre numitii V.A. si G.G. (asociati în cadrul societatii), precum si de numitul C.I., reprezentantul firmei, dar si din datele si informatiile (respectiv contractele de mandat) transmise de mai multe societati de asigurare autorizate sa practice asigurari generale si care au colaborat atât cu SC A.F.L. 2001 SRL cât si cu SC I. SRL si SC A.A.B. SRL, rezultând faptul ca au fost încalcate prevederile art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile în România referitoare la nedepunerea la asiguratori de catre intermediarii în asigurari a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare, (sanctionata ca si contraventie de prevederile mai sus enuntate), petenta apreciind astfel ca în cauza au fost comise infractiunile de înselaciune si delapidare prevazute de art. 215 alin. 5 Cod penal si art. 215/1 Cod penal
Din analiza documentelor a rezultat situatia debitelor nerecuperate - reprezentând prime de asigurare nepredate de catre societatile intermediare SC A.F.L. 2001 SRL si SC I. SRL catre mai multe societati de asigurare, (SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA, ASTRA ASIGURARI SA, OMNIASIG, etc.) sume încasate în baza contractelor de intermediere în domeniul asigurarilor.
In continuarea sesizarii s-a mai aratat faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL, declarându-se broker de asigurare, a încheiat contractul de mandat nr. 673/26.05.2005 cu numitul F.V. - agent de asigurare, - având ca obiect prestarea de servicii în domeniul asigurarilor de catre agentul de asigurare în numele si pentru SC A.F.L. 2001 SRL desi nu este autorizat de catre C.SA. ca broker de asigurare, fapta ce constituie infractiunea prevazuta de dispozitiile speciale ale art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societatile si activitatea de asigurare.
Prin ordonanta Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti nr. 4828/P/2005 din 19.10.2009 s-a dispus, în baza art.10 lit. b Cod procedura penala si art. 42 Cod procedura penala, neînceperea urmaririi penale fata de V.A. si G.G. si C.I. pentru savârsirea infr. prev. de art. 215 alin. 1, 3, 5 Cod penal si art. 2151 alin. 2 Cod penal si declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lânga Judecatoria Sector 1 Bucuresti pentru savârsirea infr. prev. de art. 292 Cod penal si art. 39 alin. 8 din Legea 32/2000.
Împotriva solutiei a formulat plângere Comisia de Supraveghere a Asigurarilor aratând în esenta, ca, în opinia sa, în cauza sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune în conventie si delapidare.
Verificând actele dosarului s-a constatat ca solutia dispusa este legala si temeinica. Astfel, pentru existenta infractiunii de înselaciune este necesar mai mult decât neexecutarea unor obligatii contractuale. De esenta infractiunii respective este existenta unor manopere de inducere în eroare a persoanei pagubite, manopere apartinând autorului faptei si care sa aiba ca scop si efect denaturarea realitatii pe care partea vatamata o percepe în asa fel încât aceasta sa actioneze cu un consimtamânt viciat, in mod lezionar pentru propriile interese cu consecinta imediata a obtinerii de catre autorul faptei ori alta persoana a unui profit material injust. Or, în cauza de fata, din verificarile efectuate nu a rezultat o ipoteza similara celei descrise anterior.
De asemenea, parchetul a apreciat ca, nu se poate pune problema existentei infractiunii de delapidare în conditiile în care sumele de bani nu apartineau celor 3 societati si nu se aflau nici în gestiunea nici în administrarea acestora ci doar trebuiau predate, în baza contractului de intermediere în asigurari încheiate.
Tribunalul, analizând actele dosarului de urmarire penala, retine ca solutia data de procuror si mentinuta de procurorul ierarhic superior este legala si temeinica, având corespondent atât în actele premergatoare efectuate în cauza, cât si în dispozitiile legale ce reglementeaza aceasta materie.
Astfel, pentru a fi în prezenta infractiunii de înselaciune prev. de art. 215 Cod penal trebuie sa existe o actiune de inducere în eroare prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarat, ca element material al laturii obiective.
Or, în speta, din actele premergatoare efectuate, dar si numai din plângerea formulata rezulta ca o parte co-contractanta a unui contract de intermediere în domeniul asigurarilor (în speta societatile prestatoare ale celor trei intimati) nu si-a îndeplinit sau si-a îndeplinit în mod necorespunzator obligatiile contractuale, - respectiv obligatia de predare catre asiguratorii-beneficiari a sumelor - primelor de asigurare primite în baza politelor. Dincolo de aceasta situatie ce reiese din actele dosarului, nu rezulta ca la momentul perfectarii ori cel al executarii respectivelor contracte de natura comerciala, reprezentantii firmelor mandatare, respectiv intimatii din prezenta cauza, ar fi desfasurat o activitate concreta de inducere în eroare a societatilor de asigurare, eroare care sa poarte asupra unor conditii si clauze ale contractului, împrejurari care sa fie prezentate dupa caz a fi false sau adevarate. În atare situatie, nu se poate vorbi despre o actiune de inducere în eroare din partea intimatilor si pe cale de consecinta nu se poate vorbi de infractiunea de înselaciune. Simpla neexecutare a unei obligatii contractuale, atrage doar existenta unui litigiu si a unei raspunderi contractuale între partile contractante de natura comerciala, nu însa si o raspundere cu caracter penal, neexecutarea contractului nefiind prevazuta de legea penala ca si infractiune.
În acord cu procurorul, instanta retine ca în speta pot fi incidente dispozitiile art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, care prevad ca nedepunerea la asiguratori de catre intermediarii de asigurari a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare...constituie contraventie, daca fapta nu constituie infractiune, respectiv dispozitiile art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societatile si activitatea de asigurare, conform carora fapta oricarei persoane de a desfasura o activitate de asigurare în sau din România, fara autorizarea C.S.A, constituie infractiune, care însa atrag o alta raspundere, cea contraventionala, respectiv o alta competenta materiala.
Nici incidenta dispozitiilor art. 2151 Cod penal în speta nu poate fi retinuta întrucât intimatii din prezenta cauza ar fi trebuit sa aiba calitatea de functionar fata de societatile de asigurare care au înregistrat prejudiciul. Or, intimatii sunt functionari în raport de alte societati comerciale, cocontractante cu societatile de asigurare care au înregistrat prejudiciul.
De asemenea, sumele de bani nu apartineau celor trei societati si nu se aflau nici în gestiunea si nici în administrarea acestora, ci doar trebuia predate în baza contractului de intermediere în asigurari încheiat cu societatile de asigurare care au înregistrat prejudiciul.
În acord cu procurorul, instanta constata ca, în speta, faptele pentru care s-a plâns petenta, astfel cum au fost retinute si analizate anterior, nu sunt prevazute de legea penala.
În consecinta, Tribunalul retine ca solutia neînceperii urmaririi penale, conform art. 228 alin. 6 Cod procedura penala rap. la art. 10 lit. b Cod procedura penala, fata de numitii A.V., G.G. si C.I. sub aspectul savârsirii infractiunilor de înselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 3, 5 si delapidare prev. de art. 215/1 alin. 1, 2 Cod penal apare ca fiind temeinica si legala.
Fata de toate considerentele anterior expuse, Tribunalul constata ca plângerea formulata de petenta Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, este nefondata, motiv pentru care, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedura penala, o va respinge ca atare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala va obliga petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
DISPOZITIV:
În baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedura penala respinge, ca nefondata, plângerea formulata de petenta Comisia de Supraveghere a Asigurarilor cu sediul în Bucuresti, sector 1, str. Amiral Constantin Balcescu nr. 18, împotriva ordonantei nr. 4828/P/2005 emisa la data de 19.10.2009 de catre de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, pe care o mentine ca fiind legala si temeinica.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala obliga petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru parti si de la pronuntare pentru procuror.
Pronuntata în sedinta publica azi, 15.02.2010.