RECURS PENAL
Dosar nr. 2604./333/2008 – înselaciune, latura subiectiva, intentie directa
R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA PENALA
DECIZIA PENALA Nr. 439/R
Sedinta publica de la 05 Noiembrie 2009
PRESEDINTE: NICULACHE LUMINITA
Judecator: OANA RADU
Judecator: SIMIONESCU ELENA
Grefier: HOTOLEANU CRISTINA
Cu participarea procurorului: ACSINTE GHEORGHE
Pe rol, la ordine se afla pronuntarea asupra recursurilor penale declarate de petentii V G M si V F împotriva sentintei penale nr. 708 din 29.05.2009 a Judecatoriei Vaslui.
Obiectul cauzei: plângere împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecata (art.278 ind.1 C.p.p.)
La apelul nominal facut în sedinta publica lipsesc toate partile.
Procedura de citare este legal îndeplinita, fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica din data de 29 octombrie 2009 , cele sustinute de parti fiind consemnate în încheierea de sedinta aferenta , încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie. La acel termen, instanta având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronuntarea în cauza pentru termenul de astazi, 05.11.2009, când ;
Ulterior deliberarii ;
TRIBUNALUL ,
Asupra recursurilor de fata constata :
Prin Sentinta penala nr.708 din 29.05.2009 a Judecatoriei Vaslui s-a dispus respingerea exceptiei nulitatii absolute invocata de petentii V G M si V F, ca neîntemeiata.
În baza art. 278 indice 1 alin.8 litera a Cod procedura penala a fost respinsa plângerea formulata de petentii V G M si V F, ambii reprezentati de Societatea Civila Profesionala de Avocati „Vasile si Liviu Zugravu” împotriva rezolutiei nr. 2347/P/2007 din 25.03.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de numitul P E pentru comiterea infractiunii prevazute de art.215 alin.1,3 Cod penal, solutie mentinuta prin rezolutia nr.471/II/2/2008 din 15.05.2008 a Prim-procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui, ca neîntemeiata, fiind mentinuta solutia din rezolutia atacata.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedura penala, au fost obligati petentii V G M si V F la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele :
Prin rezolutia din data de 25.03.2008, adoptata de procuror în dosarul nr.2347/P/2007 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui, s-a dispus în temeiul art.10 lit. b, raportat la art.228 al.6 Cod procedura penala, neînceperea urmaririi penale fata de P E pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.215 alin.1,3 Cod penal.
Prin rezolutia nr. 471/II/2/2008 din 15.05.2008 a Prim-procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui, în temeiul art.278 Cod procedura penala, s-a respins plângerea formulata de petentii V G M si V F contra solutiei, ca neîntemeiata, apreciindu-se ca este legala si temeinica.
Petentii au formulat plângere împotriva solutiei dispuse de procuror la instanta de judecata, plângere întemeiata pe dispozitiile art. 278 indice 1 Cod procedura penala, invocând exceptia nulitatii absolute si au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale, întrucât nu li s-a oferit posibilitatea aparatorului acestora de a participa la efectuarea actelor de urmarire penala.
Exceptia nulitatii absolute invocate a fost respinsa pentru urmatoarele considerente :
Cum cauza penala privind pe faptuitorul P E se afla în faza actelor premergatoare, nefiind înca începuta urmarirea penala si deci declansat procesul penal, dispozitiile art. 171 – 172 Cod procedura penala nu opereaza, nefiind vorba de asistenta juridica a învinuitului sau inculpatului, calitate pe care nu o avea nicio persoana în cauza, cu atât mai putin petitionarii V G M si V F - persoane vatamate .
Art. 173 Cod procedura penala, reglementeaza asistenta celorlalte parti, aratând ca aparatorul partii vatamate are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta partii careia îi asigura apararea.
De asemenea s-a aratat ca petitionarii nu aveau în aceasta faza premergatoare procesului penal calitatea de parte potrivit dispozitiilor art. 24 Cod procedura penala.
În cazul contestarii solutiei dispuse de procuror prin formularea plângerii prevazute de art.278 indice 1 Cod procedura penala, controlul judecatoresc priveste temeinicia rezolutiei în raport cu cercetarile efectuate. Plângerea adresata instantei de judecata competente, prin care persoana nemultumita de modul în care a fost solutionata în cadrul Ministerului Public are între altele natura juridica a unei cai de atac si vizeaza controlul judecatoresc al solutiei adoptate. Aceasta plângere asa cum a fost reglementata prin art. 278 indice 1 Cod procedura penala, de natura a da eficienta dispozitiilor art.21 din Constitutia României si art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, investeste instanta sub un prim aspect, cu examinarea legalitatii si temeiniciei rezolutiei atacate.
Rezulta, asadar, ca sesizata cu plângerea mentionata de instanta de judecata nu este învestita cu atributii de urmarire penala, asa încât controlul judecatoresc priveste exclusiv efectuarea actelor premergatoare sau, dupa caz, a începerii urmaririi penale cu respectarea dispozitiilor procesuale.
În raport cu concluziile pe care aceasta examinare le impune, cu referire la actele si lucrarile din dosarul cauzei si a oricaror noi înscrisuri prezentate, instanta de judecata competenta pronunta una din solutiile prevazute de art. 278 indice 1 alin.8 Cod procedura penala.
Cu privire la motivele de nelegalitate si netemeinicie a solutiei adoptate, instanta verificând actele si lucrarile dosarului a retinut urmatoarele :
În data de 20.07.2007, numitii V G M si V F, cetateni italieni, au sesizat Parchetul de pe lânga Judecatoria Vaslui cu privire la faptul ca au fost înselati de catre numitul P E, administratorul SC M F SRL .
Reclamantii au sustinut ca, la data de 07.09.2005, au încheiat cu P E un contract de asociere în participatiune, în baza caruia fiecare parte urma sa contribuie cu anumite prestatii ( în natura, bunuri, sume de bani) în vederea realizarii unei activitati profitabile în domeniul moraritului si panificatiei, prin S.C. M P F SRL i. Dupa încheierea contractului, i-au livrat lui P E 60 tone de grâu, suma de 2.000 euro, utilaje în valoare de 551 Euro, iar ulterior, în mai multe transe, suma de 37.000 euro.
Cu toate acestea, P E nu le-a oferit explicatii cu privire la destinatia sumei de bani pe care i-a primit de la ei, nu au obtinut nici un profit din cel preconizat la încheierea contractului. Considera ca au fost fraudati de catre P E si prin ascunderea de catre acesta a faptului ca, la momentul încheierii contractului de asociere în participatiune, firma sa se afla în procedura insolventei, aspect pe care, daca l-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat contractul respectiv.
P E declara ca a încheiat contractul de asociere în participatiune cu reclamantii pentru a putea finaliza investitia pe care o începuse. Arata ca toata documentatia privind produsele aduse în societate de catre reclamanti se regaseste în evidenta contabila a societatii, ca acestia nu au trimis sumele de bani cu titlu de aport potrivit programului stabilit, astfel ca a avut dificultati în desfasurarea activitatii, ca a purtat o corespondenta frecventa cu acestia cu privire la trimiterea banilor.
Prin sentinta civila nr. 196/F/29.06.2005 a Tribunalului Vaslui s-a dispus deschiderea procedurii insolventei SC MP F SRL .
Prin sentinta civila nr. 38/F/31.01.2007 a Tribunalului Vaslui s-a dispus falimentul SC MP F SRL si dizolvarea sa prin faliment, ridicarea debitorului a dreptului de administrare a societatii si numirea ca lichidator judiciar SC Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L.
Având în vedere existenta contractului încheiat între parti, a carui validitate nu a fost contestata, si care cuprinde clauze privitoare la contributia asociatilor, obligatiile asociatilor, modul de împartire a rezultatelor, conducerea si administrarea asociatiei, rezolvarea litigiilor etc., fapta sesizata nu are caracter penal, modul de executare a unor obligatii contractuale fiind în competenta de solutionare a instantei civile.
S-a constatat ca la încheierea contractului reclamantii nu au dat dovada de prudenta si diligenta, ei aveau posibilitatea de a cere si de a obtine de la organele competente informatii cu privire la SC MP F SRL , de asemeni aveau posibilitatea de a apela la persoane având cunostinte de specialitate (avocati, notari, translatori). Cât priveste încrederea pe care i-au acordat-o lui P E în momentul încheierii contractului, aceasta s-a referit la afacerile care urmau sa se desfasoare si care a fost consfintita în cuprinsul actului încheiat.
Examinând dosarul cauzei, instanta de fond a constatat ca, în speta actele premergatoare având ca scop clarificarea datelor care confirma sau infirma existenta cu a carei savârsire organele de urmarire penala au fost sesizate, pot duce la constatarea existentei unora în cazurile reglementate de art.10 Cod procedura penala , în care punerea în miscare a actiunii penale este împiedicata.
Probatoriul administrat de catre organele de urmarire penala, în prezenta cauza, nu demonstreaza existenta infractiunii reclamate si drept urmare a apreciat ca rezolutia de neîncepere a urmaririi penale din 25.03.2008 data în dosar nr. 2347/P/2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui, confirmata de Prim-procuror prin rezolutia nr. 471/II/2/2008 din 15.05.2008.
Împotriva sentintei, în termen legal, prin aparatorul ales, au declarat recurs petentii V G M SI V F.
În sustinerea orala a recursurilor de catre avocatul angajat si prin notele de concluzii depuse la dosar, petentii au criticat hotarârea sub aspectul legalitatii si temeiniciei ei.
S-a aratat în primul rând ca în mod gresit instanta de fond a respins exceptia nulitatii absolute ca interpretarea data cum ca art.171 – 172 C.proc.penala nu opereaza în faza actelor premergatoare este rigida si nelegala, dreptul la aparare fiind un drept garantat de art. 24 din Constitutia României, notiunea de proces folosita în alin. 2 având o semnificatie extensiva, ea circumscriindu-se oricarei activitati cu caracter contencios.
Chiar primind interpretarea primei instante se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmaririi penale doar si pentru a oferi cadrul legal pentru ca petentii sa-si sustina plângerea prin administrarea unor probe.
Pe fondul cauzei s-a aratat ca instanta a facut o gresita apreciere cu privire la faptul ca speta reclamata nu implica incidenta legii penale. S-a aratat de asemenea ca în mod gresit cauza a fost examinata numai prin raportare la momentul perfectarii contractului, din moment ce acordul de vointa s-a petrecut anterior, cu ocazia negocierilor ce au avut loc. S-a mai aratat si faptul ca petentii au fost mentinuti în eroare pe tot parcursul executarii contractului. Or, o asemenea fapta se circumscrie prevederilor art. 215 din C. penal. Pe de alta parte, s-a sustinut ca lipsa de diligenta din partea petentilor nu are nicio înrâurire asupra elementelor constitutive ale infractiunii de înselaciune, legea urmarind sa apere tocmai persoanele credule, usor influentabile ce pot fi victime sigure ale acestei infractiuni.
Examinând cauza si judecata instantei de fond sub aspectul problemelor de fapt si de drept invocate si, potrivit art. 3856 alin 3 din C. proc. pen., sub toate aspectele ei, tribunalul constata ca recursurile declarate sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru motivele ce vor fi aratate în continuare:
1. Potrivit art. 24 din Constitutia României, dreptul la aparare este garantat. În tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu. Conform art.6 alin.1 din C.proc.penala, dreptul la aparare este garantat învinuitului, inculpatului si celorlalte parti, în tot cursul procesului penal.
În cursul procesului penal,organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în conditiile prevazute de lege si sa administreze probele în aparare. Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator în tot cursul procesului penal.
Potrivit art.23 - 24 C.proc.penala, partile, acele persoane care au interes propriu în rezolvarea cauzelor penale, sunt inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente. Drept urmare, persoanele la care s-a facut referire au calitatea de parti, daca participa la procesul penal.
Conform art.2 C.proc.penala, procesul penal se desfasoara atât în cursul urmaririi penale cât si în cursul judecatii. Astfel, limita initiala a procesului penal corespunde cu dispozitia de începere a urmaririi penale.
Conform art. 173 din C.proc.penala, aparatorul partii vatamate, al partii civile si al partii responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta partii careia îi asigura apararea1 si poate formula cereri si depune memorii.
Având în vedere aceste dispozitii legale, este fara îndoiala ca silogismul evidentiat de instanta de fond în legatura cu exceptia nulitatii absolute ridicate, este unul corect. Este de înteles ca printr-o interpretare literala si restrictiva concluzia nu poate fi alta decât ca dreptul intern, în materie penala, garanteaza dreptul la aparare al partilor în cadrul procesului penal.
Procesul penal cunoaste însa si o etapa premergatoare în care sunt efectuate investigatii care trebuie sa serveasca deciziei de declansare sau nu a procesului penal. Deoarece denumirea de acte premergatoare nu este explicita nici cu privire la natura lor juridica, nici cu privire la sfera investigatiilor care pot fi efectuate, în practica exista doua tendinte, cea de a se restrânge sfera acestor acte cât mai mult, punându-se accentul pe legalitate, si cea de a se strânge probe prin acte premergatoare, accentul punându-se pe temeinicia actului de începere a urmaririi penale. Acest lucru este posibil datorita textului art. 224 C.proc.penala, care nu prevede limite.
Daca în prima situatie se pune mai putin problema respectarii drepturilor si garantiilor subiectilor implicati, în cel de-al doilea caz, în care investigatiile se pot transforma în veritabile procese penale, garantiile procesuale se reclama în mod acut.
Credem ca legiuitorul a avut în vedere ca actele premergatoare trebuie sa conduca doar la concluzia ca este necesara sau nu se justifica începerea urmaririi penale. Pentru lamurirea cauzei, fiind utila efectuarea unor acte de cercetare penala. O astfel de interpretare, justifica ratiunea pentru care nu a prevazut o reglementare procedurala a acestora care sa vizeze drepturile, garantiile subiectilor si obligatiile corelative ale organelor judiciare.
Ca atare, dreptul la aparare al persoanelor particulare în perioada actelor premergatoare, nu este reglementata de niciunul dintre textele legii fundamentale sau ale legii procesuale, deoarece, teoretic, în aceasta faza premergatoare procesului nu sunt efectuate „cercetari” care sa implice exprimarea dreptului la care se face referire.
Câta vreme sfera actelor premergatoare se extinde dincolo de limitele unor verificari de rutina si presupun cercetari mai ample, dreptul la aparare al persoanei cercetate, al persoanei vatamate sau al oricarei alte persoane particulare implicate, îsi reclama prezenta, asa încât da nastere unei obligatii corelative din partea organelor judiciare. Aceasta pentru ca orice parte sa beneficieze de o procedura echitabila, fapt necesar pentru asigurarea preeminentei dreptului într-o societate democratica.
Deoarece, drepturile subiective decurg si sunt strâns legate de dreptul obiectiv, primele neputând fi concepute fara a fi prevazute în norme juridice, este necesar a se evidentia ca dreptul la aparare într-o astfel de situatie chiar daca nu este reglementat de dreptul intern decurge din reglementarile inserate în art. 6 al Conventie Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Verificând actele premergatoare administrate în cauza ce face obiectul dosarului de fata se constata ca sfera acestora, pe lânga atasarea mai multor înscrisuri, s-a extins si la acte care pot fi calificate de cercetare penala, facând referire aici la declaratiile date de numitii P E si V G M. Indiferent daca relatarile facute în scris în fata lucratorului de politie nu sunt rezultatul unui interogatoriu, subiectul relatând liber cele asupra carora doreste sa declare, o astfel de declaratie presupune respectarea unor obligatii din partea organului judiciar, în principal cel referitor la înstiintarea în cazul persoanei cercetate, asupra dreptului la tacere, asupra dreptului la un aparator etc.
Relativ la dreptul la aparare al recurentilor pretins a fi încalcat în cursul administrarii acestor acte premergatoare se impun a fi facute urmatoarele aprecieri:
În primul rând este de mentionat ca dreptul la aparare este un drept subiectiv care este cunoscut ca reprezentând acea prerogativa conferita de lege în temeiul careia titularul poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege, în scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, în acord cu interesul obstesc si cu normele de convietuire sociala. Drept urmare, dreptul subiectiv confera titularului sau posibilitatea unei conduite, acesta poate sau nu sa valorifice aceasta prerogativa. Exista doi vectori care determina existenta dreptului subiectiv: esenta si realizarea, adica vointa si interesul subiectului de drept.
În cauza ce face obiectul prezentului dosar, petentii reclama nerespectarea dreptului lor la aparare, respectiv îngradirea posibilitatii aparatorului de a asista la efectuarea oricarui act de cercetare, de a formula cereri si depune memorii.
În legatura cu aceasta este de mentionat ca sesizarea organelor de cercetare penala a fost facuta prin plângerea întocmita în numele petentilor de catre aparatorul angajat, plângere în care nu este consemnata vreo precizare sau solicitare cu privire la continutul dreptului la care se face referire.
Pe de alta parte, vazând Împuternicirea avocatiala din data de 20.07.2007, anexata plângerii, se observa ca asistenta si reprezentarea clientului este limitata la activitatile desfasurate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Vaslui. În aceasta situatie, se poate spune ca obligatia organelor de cercetare penala s-a circumscris întinderii dreptului exprimat.
Separat de toate acestea, fiind fara îndoiala ca dreptul la aparare trebuie respectat si în cursul actelor premergatoare, trebuie vazut care este sanctiunea nerespectarii acestui drept.
Codul nostru de procedura penala a instituit regimul nulitatilor absolute exprese. Altfel spus, fara text de lege încalcarea unei dispozitii nu poate atrage nulitatea absoluta. În art. 197 alin 2 din C.proc.penala sunt enumerate limitativ dispozitiile legale a caror nerespectare atrage nulitatea absoluta. Or, nerespectarea prevederilor care reglementeaza dreptul la aparare la care se face referire în prezenta cauza nu se regaseste printre cele enumerate de acest text. Într-o atare situatie, sanctiunea acestor încalcari nu poate fi decât nulitatea relativa care presupune cauzarea unei vatamari si care nu impune anularea actului decât în situatia în care acea leziune nu poate fi înlaturata.
Relativ la vatamarea la care se face referire si care în aceasta cauza nu a fost dovedita, trebuie aratat ca oricare ar fi fost aceasta, a fost acoperita prin contestarea solutiei, prilej cu care au fost revelate în mod profesionist toate motivele pentru care se apreciaza concluzia procurorului ca fiind gresita.
Pe cale de consecinta, tribunalul apreciaza justa decizia instantei de fond de a respinge exceptia nulitatii absolute ridicate în numele petentilor de catre aparatorul ales.
2. Relativ la motivele de recurs ce vizeaza fondul cauzei, tribunalul observa ca petentii releva în principal ca solutia procurorului este gresita sub aspectul constatarii faptului ca actiunea numitului P E cade exclusiv sub incidenta legii civile, în contextul în care ar fi întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune prev. si ped. de art.215 alin.1 si 3 din Codul penal.
În legatura cu aceasta chestiune se impun a fi facute urmatoarele aprecieri:
Potrivit art. 215 din Codul penal constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba.
Potrivit alin.3 din Codul penal, inducerea sau mentinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât fara aceasta eroare, cel înselat nu ar fi încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate.
Prin plângerea formulata se invoca faptul ca elementul material al infractiunii pretins a fi comise a fost realizat printr-o inactiune, constând în neinformarea partenerului afacerii cu privire la împrejurarea ca S.C.M P F S.R.L. se afla în procedura insolventei.
Infractiunea de înselaciune presupune însa sub aspectul laturii obiective o actiune de inducere în eroare. În mod exceptional ea se savârseste printr-o inactiune. Pentru ca o inactiune sa poata formula elementul material al înselaciunii este necesar sa se stabileasca în sarcina faptuitorului obligatia2 de a actiona într-un anume fel, lucru pe care nu l-a facut.
Aceasta obligatie, în cauza data, este prev. de art. 48 din Legea 64/1995 din care rezulta ca dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administrator sau lichidator vor cuprinde în mod obligatoriu si cu caractere vizibile, în limbile româna, engleza si franceza, mentiunea „în insolventa”. Dupa intrarea în reorganizare judiciara si faliment, actele si corespondenta vor purta în conditiile mentionate la alin.(1) mentiunea „în reorganizare judiciara” sau, dupa caz, „în faliment”.
Se observa astfel ca numitului P E, potrivit legii, îi incumba obligatia de informare de la momentul la care sentinta civila 197/F/29.06.2005 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei S.C.M.P. F , a ramas irevocabila, respectiv de la data de 18 oct.2005 când s-a pronuntat Decizia 1180 a Curtii de Apel Iasi.
Drept urmare, în momentele prealabile încheierii contractului când au avut loc negocierile, la momentul perfectarii acestuia si în perioada executarii clauzelor sale, pâna la data de 18 octombrie 2005, numitului P E, ca reprezentant la S.C.M.P.F , nu-i revenea obligatia informarii, Într-o atare situatie, în mod necesar se concluzioneaza ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune în ceea ce priveste.
Studiind actele premergatoare administrate în cauza se constata ca si dupa data de 18 octombrie 2005, societatea administrata de numitul P E, a emis acte si a purtat corespondente cu petentii si nu s-a conformat obligatiei ce-i revenea de a-i informa pe acestia cu privire la situatia firmei.
Desi corespondenta nu este în toate situatiile datata, studiind continutul ei, se poate concluziona ca au existat situatii de emitere si ulterior datei de 18 octombrie 2005. De exemplu, scrisoarea aflata în dosarul parchetului, la pag. 45–49, începe cu o traditionala urare pentru începutul anului 2006, ceea ce demonstreaza ca este ulterioara datei mentionate.
Drept urmare, se constata ca din punct de vedere al laturii obiective, fapta numitului P E are aptitudinea de a constitui elementul material al infractiunii de înselaciune.
În legatura cu acele actiuni de mentinere în eroare cu privire la o împrejurare care, daca ar fi fost cunoscuta, ar fi influentat executarea clauzelor contractuale, este necesar a fi analizat si faptul daca au fost comise cu forma de vinovatie specifica infractiunii de înselaciune.
În primul rând este necesar sa se arate ca în perioada 3.03.2006– 4.07.2006, petentii în executarea clauzelor contractuale, au remis firmei partenere suma de 32.000 €, o suma destul de importanta, pe care, cel mai probabil, având toate informatiile despre S.C. M.P. F S.R.L., nu ar fi platit-o.
Revenind la aspectele teoretice ce vizeaza infractiunea de înselaciune sub aspectul laturii ei subiective, este de mentionat ca aceasta se comite cu intentie directa, faptuitorul dându-si seama ca desfasoara o activitate de inducere în eroare si ca prin aceasta pricinuieste o paguba. Mai mult, latura subiectiva include si scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, ca finalitate urmarita de faptuitor.
Vazând actele premergatoare se constata ca acestea nu au demonstrat ca numitul P E sa urmareasca un asemenea scop. Observând atitudinea adoptata de numitul P E în procedura la care a fost supusa societatea pe care o administra, se constata ca acesta a încercat reorganizarea si continuarea activitatii S.C.M.P. F S.R.L. Din Planul privind reorganizarea si continuarea activitatii economico financiare a S.C. MC F S.R.L. aflat la pag.80 din dosarul instantei de fond, rezulta ca perspectivele de redresare vizau tocmai Contractul de asociere în participatiune întocmit cu petentii. Or, daca aceasta redresare a activitatii urmarite de catre administratori, s-ar fi realizat, partile ar fi profitat deopotriva.
Desigur, atitudinea adoptata de numitul P E nu a fost una care sa evidentieze corectitudine fata de partenerii sai, de a caror mijloace financiare s-a folosit pentru realizarea unui scop nesigur. Practic a supus bunurile petentilor unui risc, fara stirea acestora, ceea ce-l face evident culpabil.
Aceasta culpabilitate, din punct de vedere intelectiv, dar mai ales relativ la aspectul sau volitiv, nu este cea specifica infractiunii de înselaciune. Fapta sa cauzatoare de paguba îl face responsabil din punct de vedere material. Si este vorba de o raspundere personala, fara antrenarea societatii pe care o administra, obligatie ce rezulta din prev. art.48 alin.3 din Legea 64/1995 care stipuleaza ca „prejudiciile suferite de tertii de buna credinta, ca urmare a nerespectarii obligatiei mentionate la alin. (1) si (2) vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au încheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului”.
Drept urmare, se apreciaza ca solutia procurorului si hotarârea instantei de fond sunt legale si temeinice, asa încât recursurile declarate vor fi respinse ca nefondat, potrivit dispozitiilor art.38515 alin.1 lit. b din C.proc.penala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de petentii V G M si V F împotriva sentintei penale nr.708 din 29.05.2009 a Judecatoriei Vaslui, pe care o mentine.
Obliga recurentii la plata sumei de câte 30 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs .
Definitiva.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 5 noiembrie 2009.
Presedinte, Judecatori, Grefier, N.L. O.R. ; S.E. H.C.
1 Curtea Constitutionala, prin Decizia 1086/2007 a constatat ca dispozitia „care implica audierea sau prezenta partii careia îi asigura apararea” este neconstitutionala fiind contrara art.24 din Constitutie deoarece limiteaza si conditioneaza dreptul aparatorului si, prin aceasta, însasi dreptul la aparare a partii.
2 Octavian Loghin, Avram Filipas - Drept penal român partea speciala – Editie revizuita – Casa de Editura si Presa „Sansa” S.R.L. Bucuresti 1992, pag. 122.????