În ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei în tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza în numele ei propriu este valabila si profita celui platit, dar nu da dreptul acesteia sa se subroge în drepturile creditorului platit.
Prin sentinta civila nr.4/CC/24.03.2008, Tribunalul Brasov a respins contestatia creditoarei S.S.I.F. „O.V.” S.A., cu privire la masura lichidatorului S.C. „R” S.A. privind convocarea Adunarii creditorilor, publicata în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr.806/03.03.3008.
Judecatorul sindic a retinut urmatoarele considerente :
Astfel cum rezulta din copia în BPI nr. 806/03.03.2008 anexata la dosar, creditorul S.S.I.F. „O.V.” SA nu a fost trecut de catre lichidator în convocatorul adunarii generale a creditorilor din 10.03.2008.
Sunt întemeiate sustinerile creditorului, potrivit carora, în lipsa unei dispozitii a judecatorului sindic, toti creditorii înscrisi în tabelul definitiv dobândesc toate drepturile ce decurg din aceasta calitate conferite de legea insolventei, însa aceste prerogative pot fi exercitate doar în limitele si în forma prevazute expres de acest act normativ.
Astfel, nu s-a putut considera ca neincluderea de catre lichidator a unui creditor în convocatorul adunarii generale reprezinta o masura a carei legalitate poate fi cenzurata de judecatorul sindic potrivit art. 11 alin. 1 lit. i din L. nr. 85/2006, în conditiile în care, actul care produce consecinte juridice, respectiv hotarârea adunarii creditorilor, este atacabila în baza art. 14 alin. 7 din L. nr. 85/2006 de catre oricare din creditorii înscrisi în tabelul definitiv al creantelor.
În privinta sustinerilor creditoarei privitoare la împrejurarea ca, desi în prezent este numit în calitate de lichidator un consortiu, actele publicate în Buletinul Procedurilor de Insolventa sunt semnate doar de catre lichidator C.I.T., s-a retinut faptul ca legea insolventei nu cuprinde dispozitii exprese în acest sens, iar din interpretarea în ansamblu a prevederilor acestui act normativ a rezultat ca organul care are în atributii în supravegherea activitatii lichidatorului, comitetul creditorilor, poate sa analizeze activitatea acestuia si sa faca propuneri adunarii creditorilor în privinta oricarui aspect, inclusiv asupra celui invocat.
În conditiile în care aceste masuri nu au fost contestate sub aspectul legalitatii, astfel cum s-a aratat mai sus si nici de celalalt lichidator numit în cauza, sustinerile creditoarei au fost respinse ca neîntemeiate.
Prin sentinta civila nr.7/CC/Sind/15.05.2008, judecatorul sindic a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei S.S.I.F. „O.V.” SA. A respins exceptia lipsei de interes a creditoarei S.S.I.F. „O.V.” SA.
A admis contestatia formulata de creditoarea S.S.I.F. „O.V.” SA, cu privire la masura lichidatorului C.I.T. în consortiu cu R.V.A. S.P.R.L. Bucuresti de înlaturare a sa din tabelul definitiv al creantelor debitoarei S.C. „R” S.A.
Pentru a hotarî astfel, judecatorul sindic a retinut urmatoarele considerente :
În lipsa unei dispozitii a judecatorului sindic de modificare a tabelului definitiv, toti creditorii înscrisi beneficiaza de toate drepturile conferite de Legea insolventei, astfel ca, în conditiile în care în privinta contestatoarei S.S.I.F. „O.V.” S.A. nu a fost pronuntata o astfel de dispozitie, acest creditor are legitimare procesuala activa în a promova toate actiunile care îi sunt permise de acest act normativ în calitatea sa de creditor, prin urmare exceptiile lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei si exceptia lisei de interes urmând a fi respinse.
Relativ la valabilitatea platii efectuate de creditorul S.C. „D.T.” S.R.L. s-a constatat faptul ca modalitatea în care plata a fost executata dovedeste intentia acestui creditor garantat de a actiona ca un tert neinteresat, în nume propriu, în scopul înlaturarii din tabel a unui alt creditor, fara preferinta.
În aceste conditii, potrivit art. 1093 Cod civil, tertul nu se subroga în drepturile creditorului fara consimtamântul acestuia, consimtamânt care în speta nu exista.
Urmând acelasi rationament, nu s-a putut sustine aplicabilitatea în aceasta situatie a art. 1108 pct. 1 Cod civil si interventia subrogatiei legale, de vreme ce conditia achitarii unui creditor ce are preferinta nu este prevazuta de legiuitor cu titlu exemplificativ.
Pentru aceste considerente, constatând ca plata efectuata de creditorul garantat nu poate fi socotita valabila în baza textelor de lege invocate mai sus, cu atât mai mult cu cât suma achitata nu este cea cu care creditorul S.S.I.F. „O.V.” S.A. este înscris în tabel, ca raportul obligational între acesta din urma si debitoare nu a fost stins, judecatorul sindic a admis contestatia, anulând masura lichidatorului de înlaturare a S.S.I.F. „O.V.” S.A. din tabelul creditorilor debitoarei S.C. Rulmentul S.A.
Împotriva sentintei civile nr.4/CC/Sind/24.03.2008 a Tribunalului Brasov a declarat recurs creditoarea S.S.I.F. „O.V.” S.A., care a fost însa anulat pentru neplata taxelor datorate statului potrivit dispozitiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1995 privind taxele judiciare de timbru.
Sentinta nr.7/CC/Sind/15.05.2008 a fost atacata cu recurs de debitoarea S.C. „R” S.A. si creditoarea S.C. „D.T.” Ltd.
În motivele de recurs al debitoarei S.C. „R” S.A. s-au invocat urmatoarele motive :
În ceea ce priveste exceptiile lipsei calitatii procesuale active si a lipsei de interes a contestatoarei S.S.I.F. „O.V.” S.A., s-a considerat ca au fost respinse în mod gresit. Astfel, este lipsita de interes actiunea prin care creditorul solicita sa fie retinut în tabelul creditorilor în conditiile în care el nu a restituit catre tertul platitor sumele achitate. Având în vedere ca acestui creditor i s-a achitat creanta detinuta împotriva debitoarei S.C. „R” S.A., interesul sau nu poate fi justificat pe nici un fel de ratiuni.
În ceea ce priveste fondul pricinii, s-a invocat ca rationamentul instantei în sensul ca plata nu ar fi valabila, întrucât în speta nu intervine subrogarea, este unul eronat. Potrivit art.1093 alin.2 Cod civil , în situatia în care plata se efectueaza de un tert neinteresat, ea este valabila si profita celui platit, dar nu opereaza subrogarea.
Aceasta interpretare a instantei de fond a fost contrazisa chiar si de teoria faptului juridic licit ca izvor de obligatii, mai exact de teoria gestiunii de afaceri, potrivit careia, daca plata profita celui în favoarea caruia s-a efectuat, ea este perfect valabila (art.987 Cod civil).
În opinia recurentei, s-au considerat îndeplinite conditiile subrogatiei legale, aflându-se în situatia prevazuta de art.1108 pct.1 Cod civil.
În concluzie, contestatia la masura lichidatorului nu a fost primita deoarece : creditoarea recunoaste încasarea integrala a creantei, suma nu a fost returnata si exista dispozitii legale care permit efectuarea platii de catre persoane neinteresate.
În recursul creditoarei S.C. „D.T.” Ltd. se invoca aceleasi motive de recurs ca si cele prezumate în cazul recursului debitoarei S.C. „R” S.A.
Analizând hotarârea judecatorului sindic, Curtea a retinut urmatoarele considerente :
Contestatia creditoarei S.S.I.F. „O.V” S.A. a vizat masura lichidatorului judiciar de a modifica tabelul creditorilor în sensul subrogarii creditoarei „D.T.” Ltd. în drepturile creditoarei S.S.I.F. „O.V.” S.A. Subrogarea operata de catre lichidatorul judiciar s-a bazat pe modificarea facuta de „D.T.” Ltd în legatura cu subrogatia legala a acestei societati în locul creditoarei S.S.I.F. „O.V.” S.A.
În consecinta, Curtea a analizat daca masura lichidatorului de operare a subrogatiei în tabelul definitiv este legala.
În primul rând, Curtea a retinut legitimarea procesuala activa a contestatoarei ; asa cum a stabilit judecatorul sindic, contestatoarea a fost vizata în mod direct de masura lichidatorului judiciar, care, nefiind definitiva, nu poate opri pe creditorii care se considera lezati de o astfel de decizie sa o poata ataca. Interesul contestatoarei este acela de a-si pastra calitatea de creditor înscris în tabelul definitiv, câta vreme nu recunoaste ca având efect plata efectuata de celalalt creditor.
În ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei a masurii lichidatorului judiciar, Curtea a constatat ca plata efectuata de catre „D.T.” Ltd. a fost efectuata în nume propriu, fara sa se mentioneze pe ordinul de plata ce reprezinta suma achitata. În aceasta situatie, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza în numele ei propriu, nu da dreptul acesteia sa se subroge în drepturile creditorului platit. În consecinta, judecatorul sindic a retinut în mod corect ca subrogarea operata de lichidatorul judiciar este nelegala, urmând a fi înlaturata.
De asemenea, nu a fost retinuta apararea prin care se invoca teoria gestiunii de afaceri, fata de neîndeplinirea conditiilor cu privire la obiectul gestiunii, la utilitatea ei si la atitudinea partilor fata de actele de gestiune.
În lipsa interventiei subrogatiei legale, care intereseaza nemijlocit desfasurarea procedurii insolventei, celalalt aspect privind valabilitatea platii si returnarea acesteia capata caracter secundar, putând face obiectul unei desocotiri ulterioare.
Pentru aceste motive, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondate recursurile, mentinând sentinta nr.7/CC/15.05.2008 a Tribunalului Brasov .
Decizia nr.357/R din 19.08.2008 – G.S.