Curtea Europeana,în jurisprudenta sa,a retinut în mod constant,ca exista ,în cadrul art.1 din Protocolul 1 al CEDO,un drept intrinsec la indemnizatie în cadrul privarii de proprietate ,atunci când despagubirea este necesara în vederea respectarii proportionalitatii între ingerinta în dreptul individului si „utilitatea publica”.
În absenta acestui drept,art.1 nu va asigura decât o protectie iluzorie si ineficienta a dreptului de proprietate.Prin urmare nu este suficient ca o privare de liberate sa urmareasca un scop legitim,de utilitate publica,ci trebuie sa existe un raport de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.
Principalul efect al actiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natura si liber de sarcini în patrimoniul proprietarului si numai în ipoteza în care acest lucru nu este posibil,ca spre exemplu,în situatia în care bunul a fost înstrainat unor terti de buna credinta ,restituirea se va face prin echivalent.
Ori,pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit de catre reclamanta ,privata nelegal de proprietatea asupra imobilului preluat abuziv de stat,se impune obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei si Finantelor la plata valorii de circulatie a terenului ce nu se poate restitui sau asupra întregii suprafete de teren ce face obiectul litigiului,conform aprecierii ce va reveni instantei de fond,obligatie ce incumba acestuia în virtutea faptului ca Statul Român este raspunzator de prejudiciul creat prin privarea reclamantei de dreptul de proprietate asupra terenului si înstrainarea unei parti din acesta catre apelantul-intervenient.
Asupra apelului civil de fata:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 704/212/2005 reclamanta P.M. a chemat în judecata pe pârâtii Consiliul Local al Municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Judetean Constanta solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa constate nulitatea absoluta în parte a Deciziei nr. 478/09.12.1987 emisa de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judetului Constanta, prin care s-a trecut în proprietatea statului, contra cost, imobilul situat în Constanta, strada Fagetului nr.13, obligarea pârâtilor Consiliul Local Constanta si Municipiul Constanta prin Primar sa lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie terenul în suprafata de 366,91 mp. aferent imobilului situat în Constanta, str. Fagetului nr.13 si obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.
În sustinerea actiunii a aratat reclamanta ca este proprietara imobilului situat în Constanta, str. Fagetului nr.13 în baza actului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1919/04.10.1954 si transcris sub nr. 977/1954, teren pe care a edificat o locuinta în suprafata de 55,54 mp.
Prin Decizia 478/09.12.1987 emisa de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al judetului Constanta în baza Decretului 223/1974, decizie ce nu le-a fost comunicata partilor, s-a preluat – contra cost – în proprietatea statului imobilul având o suprafata utila de 55,54 mp., iar terenul aferent constructiei în suprafata de 422,45 mp. a fost preluat fara plata în proprietatea statului.
A mentionat reclamanta ca în anul 1997 casa a fost vânduta în baza dispozitiei Legii 112/1995 numitilor P.C. si S. prin contractul de vânzare-cumparare nr. 28831/08.07.1997, iar terenul în suprafata de 55,54 mp. aferent constructiei a fost atribuit în folosinta noilor proprietari pe durata existentei constructiei.
Reclamanta a aratat ca imobilul revendicat a trecut abuziv în proprietatea statului, întrucât Decretul 223/1974 contravenea Constitutiei din 1965, Codul Civil si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
În drept au fost invocate disp. art. 480, 481 Cod civ.
Pârâtii Consiliul Local al Municipiului Constanta si Municipiul Constanta prin Primar au formulat întâmpinare solicitând respingerea actiunii ca nefondata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
S-a sustinut ca ,în speta, a fost respectat întocmai Decretul 223/1974, pentru constructie înstrainarea facându-se contra cost, iar terenul intrând în proprietatea statului în conditiile art. 13 din Legea 59/1974.
S-a aratat ca decizia administrativa de trecere în proprietatea statului avea caracter constitutiv de drepturi, precum si faptul ca reclamanta a avut cunostinta de decizie atâta timp cât împreuna cu sotul sau în prezent decedat a încasat despagubirea pentru constructie.
Cât priveste neconstitutionalitatea Decretului 223/1974 pârâtii au învederat instantei ca exceptiile invocate au fost respinse de Curtea Suprema ca inadmisibile data fiind abrogarea acestuia prin Decretul-Lege nr. 9/1989.
Pârâtul Consiliul Judetean Constanta nu a formulat întâmpinare.
În sedinta publica din 13.12.2006 numitii P.S., P.G. si P.C. a depus la dosar cerere de interventie în interes alaturat pârâtilor prin care au înteles sa sprijine apararile acestora.
În sustinerea cererii au aratat ca prin contractul de vânzare-cumparare 28831/16.07.1997 si certificatul de mostenitor nr. 93/2003 BNP Florin Visan au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit având o suprafata utila de 55,54 mp. si dreptul de folosinta asupra terenului în suprafata de 55,54 mp. pe toata durata existentei constructiei.
S-a aratat ca admiterea cererii reclamantei ar conduce la declansarea unor litigii în raport cu reclamanta pentru reglementarea situatiei juridice a suprafetei de teren ce le este necesara pentru a-si asigura accesul la locuinta si pentru utilizarea acesteia conform destinatiei sale.
În drept,au fost invocate invoca disp. art. 49 alin.1 si 3, 51 Cod pr. civ.
În sedinta publica din 14.03.2007 instanta a încuviintat în principiu, în baza art. 49 si urm. Cod pr. civ. cererea de interventie în interesul pârâtilor.
În sedinta publica din 22.03.2006 reclamanta a precizat obiectul cererii (pct.1) în sensul ca solicita a se constata nulitatea absoluta a deciziei în ceea ce priveste terenul în suprafata de 366,91 mp. (diferenta între terenul trecut în proprietatea statului si terenul atribuit intervenientilor pe durata existentei constructiei).
În cauza au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza tehnica imobiliara.
Prin sentinta civila nr.3377/25.02.2008 instanta a admis actiunea,în parte,în sensul ca a constatat nulitatea absoluta partiala a Deciziei nr. 478/09.12.1987 emisa de Consiliul Popular al Judetului Constanta - Biroul permanent al Comitetului Executiv, respectiv în ceea ce priveste terenul aferent constructiei preluat în proprietatea statului fara plata,a obligat pârâtii Consiliul Local al Municipiului Constanta si Municipiul Constanta prin Primar sa lase reclamantei în deplina proprietate si posesie imobilul teren în suprafata de 358,46 mp situat in Municipiul constanta, strada Fagetului nr. 13, judet Constanta respectiv terenul astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiza tehnica imobiliara efectuat de expert Niculescu Dorin, mai putin terenul în suprafata de 69,54 mp, pe care este situata constructia cu caracter permanent cu destinatia de locuinta.
A respins cererea de interventie în interesul pârâtilor .
Pentru a hotarî în acest fel a retinut instanta de fond ca prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1919/04.101954 Notariatul de Stat Regional Constanta (f.5-6) numitii Georgescu Stefan si Georgescu St. Zinca (Zoe) au înstrainat reclamantei si sotului acestuia în prezent decedat, Popa Vasile, imobilul teren loc de casa situat în Constanta, str. Donca Simo 13 formând lotul nr.26 din careul 326, în suprafata de 422,45 mp.
Prin Decizia 478/09.12.1987 emisa de Consiliul Popular al Judetului Constanta – Biroul Permanent al Comitetului Executiv, s-a dispus, în temeiul disp. art. 2 si 4 din Decretul 223/1974 si art. 61 din Legea 57/1968 de organizare si functionare a consiliilor populare, preluarea – contra cost – în proprietatea statului si transmiterea în administrarea întreprinderii de constructii, reparatii si administrare locativa Constanta a imobilului situat în Constanta, str. Fagetului nr.13 având o suprafata utila de 55,54 mp., proprietatea numitilor Popa Vasile si Popa Maria, imobil identificat prin planul de situatie tehnica anexa ce face parte integranta din decizie.
Conform aceleasi decizii terenul aferent constructiei în suprafata de 422,45 mp. proprietatea numitilor P.V. si M. s-a preluat fara plata în proprietatea statului conform art. 13 din Legea 59/1974 si transmis în administrarea ICRAL Constanta împreuna cu constructia.
Prin contractul de vânzare-cumparare nr. 28831/16.07.1977 încheiat cu RAEDPP Constanta intervenienta P.S. si sotul sau P.C. au cumparat imobilul constructie situat în Constanta, str. Fagetului nr.13 în suprafata utila de 55,54 mp. Terenul aferent constructiei în suprafata de 55,54 mp. a fost atribuit cumparatorilor în folosinta pe durata existentei constructiei (f.102).
Prin cererea formulata reclamanta a solicitat a se constata nulitatea absoluta partiala a deciziei de preluare în proprietatea statului a imobilului, respectiv a terenului ce a facut obiectul deciziei, mai putin a terenului atribuit în folosinta intervenientilor.
În acest sens instanta a retinut ca emiterea deciziei a avut la baza Decretul 223/1974 art. 2 si 4, art. 13 din legea 59/1974 si art. 61 din legea 57/1968.
Decretul 223/1974 nu poate fi considerat un titlu valabil al statului având în vedere ca încalca dispozitiile constitutionale în vigoare la data preluarii bunului imobil în proprietatea statului facând aplicarea unei masuri de preluare abuziva si neconstitutionala si nu a unei exproprieri pentru cauza de utilitate publica.
Acest decret încalca dispozitiile art. 36 din Constitutia din 1965 conform carora dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege precum si dispozitiile art. 17 conform caruia cetatenii români sunt egali în drepturi.
Decretul 223/1974, act normativ de rang inferior Constitutiei, încalca aceste prevederi normative care ocrotesc proprietatea cetatenilor români, deposedându-i de aceasta la data plecarii definitive din tara, la data expirarii termenului stabilit pentru înapoierea în tara, si crea, contrar principiului constitutional prevazut de art. 17 din Constitutie o diferentiere între cetatenii români cu domiciliul în tara si cei ce nu mai locuiau în România, desi ramâneau în continuare cetateni ai aceleiasi tari.
Decretul 223/1974 este contrar si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala ONU la 10.12.1948 la care si România este parte semnatara si care prevedea în art.17 pct. 1 si 2 ca orice persoana are dreptul la proprietate si ca nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Conform art. 480 Cod civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege.
Potrivit art. 481 Cod civ. nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
În speta reclamantii au facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1919/04.10.1954 Notariatul de Stat Regional Constanta (f.5-6).
În conditiile în care s-a constatat nulitatea absoluta partiala a deciziei de preluare a imobilului nr. 478/09.12.1987 emisa de Consiliul Popular al judetului Constanta – Biroul Permanent al Comitetului Executiv pârâtii Consiliul Local al Municipiului Constanta si Municipiul Constanta prin Primar nu mai sunt în masura sa justifice un titlu asupra terenului pe care sa îl opuna reclamantei.
Împotriva acestei sentinte,în termen legal,au declarat apel Consiliul Local al Municipiului Constanta si Municipiul Constanta prin Primar,criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.Arata apelantii ca solutia instantei de fond,de constatare a nulitatii absolute partiale a deciziei nr.478/1987 este eronata.Astfel,terenul în litigiu,în suprafata de 55.54 mp.,a carui restituire se solicita, a trecut în proprietatea statului contra cost,iar terenul aferent constructiei,în suprafata de 422,45 mp a fost preluat fara plata,trecând în proprietatea statului în conditiile art.13 al legii nr.59/1974.Prin urmare trecerea terenului în proprietatea statului s-a facut cu respectarea prevederilor art.2 alin.1 din Decretul nr.223/1974.
Este ,de asemenea ,necontestata împrejurarea,arata apelantii ,ca reclamanta a avut cunostinta de decizia de preluare,câta vreme a încasat despagubirea pentru constructie si a cunoscut împrejurarea ca si terenul a trecut în proprietatea statului,ca urmare a preluarii constructiei.
Împotriva sentintei au declarat apel si intervenientii,care au reiterat considerentele de nelegalitate expuse de apelantii persoane juridice.Au mai aratat apelantii ca ,prin raportare la configuratia si dimensiunile întregului lot,diferenta de teren care ar trebui sa fie restituita nu poate fi socotita ca servind exploatarii normale a constructiei,iar mentinerea hotarârii apelate va duce la nasterea premiselor unor litigii în fata instantelor în vederea asigurarii accesului proprietarilor imobilului în locuinta si pentru utilizarea acesteia conform destinatiei sale.
Prin întâmpinare intimata-reclamanta a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.
În sedinta publica din data de 27.01.2009 apelantele-interveniente au depus actul de adjudecare al imobilului în litigiu,împrejurare fata de care instanta a luat act de transmiterea calitatii procesuale active a apelantelor catre adjudecatarul I.C.
În suplimentarea probatoriilor s-a efectuat expertiza tehnica imobiliara,având ca obiectiv identificarea si evaluarea suprafetei de teren care,pe lânga suprafata de 69,54 mp.afectata de constructia proprietatea intervenientului Ilie Constantin,care este necesara pentru utilizarea în conditii normale a constructiei.
În sedinta publica din data de 12.01.2010 instanta a pus în discutia contradictorie a partilor considerente de nulitate a hotarârii apelate,care vor fi analizate cu prioritate în cele ce urmeaza:
Sub un prim aspect actul de adjudecare depus de apelantele-interveniente poarta data de 23.07.2007(fila 45 dosar de apel),iar hotarârea instantei de fond a fost pronuntata la data de 25.02.2008,astfel încât neobservarea transmiterii calitatii procesuale de la interveniente catre numitul Ilie Constantin,anterior pronuntarii hotarârii atrage incidenta dispozitiilor art.297 c.pr.civ.,intervenientul în interesul alaturat pârâtilor fiind lipsit de un grad de jurisdictie.
În alta ordine de idei,din probele administrate a rezultat,fara dubiu,ca restituirea întregii suprafete de teren detinuta de reclamanta nu mai este în prezent posibila, deoarece prin contractul de vânzare-cumparare nr. 28831/16.07.1977 încheiat cu RAEDPP Constanta intervenienta P.S.si sotul sau P.C. au cumparat imobilul constructie situat în Constanta, str. Fagetului nr.13 în suprafata utila de 55,54 mp. Terenul aferent constructiei în suprafata de 55,54 mp. a fost atribuit cumparatorilor în folosinta pe durata existentei constructiei (f.102).Asupra acestei suprafete de teren,precum si asupra suprafetei de teren necesara pentru normala utilizare a locuintei ,în favoarea intervenientelor se naste un drept de proprietate ope legis în temeiul prevederilor legii nr.112/1995,astfel încât reclamanta în calitate de fost proprietar este îndreptatita ,asupra acesteia,doar la acordarea de despagubiri.
În conditiile în care o parte din terenul detinut de reclamanta nu mai poate fi restituit în natura,acesta este privata de dreptul sau de proprietate asupra acestuia,pentru acoperirea prejudiciului suferit reclamanta fiind îndreptatita sa obtina valoarea de circulatie a imobilului înstrainat de stat.
Curtea Europeana,în jurisprudenta sa,a retinut în mod constant,ca exista ,în cadrul art.1 din Protocolul 1 al CEDO,un drept intrinsec la indemnizatie în cadrul privarii de proprietate ,atunci când despagubirea este necesara în vederea respectarii proportionalitatii între ingerinta în dreptul individului si „utilitatea publica”.
În absenta acestui drept,art.1 nu va asigura decât o protectie iluzorie si ineficienta a dreptului de proprietate.Prin urmare nu este suficient ca o privare de liberate sa urmareasca un scop legitim,de utilitate publica,ci trebuie sa existe un raport de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.
Principalul efect al actiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natura si liber de sarcini în patrimoniul proprietarului si numai în ipoteza în care acest lucru nu este posibil,ca spre exemplu,în situatia în care bunul a fost înstrainat unor terti de buna credinta ,restituirea se va face prin echivalent.
Ori,pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit de catre reclamanta ,privata nelegal de proprietatea asupra imobilului preluat abuziv de stat,se impune obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei si Finantelor la plata valorii de circulatie a terenului ce nu se poate restitui sau asupra întregii suprafete de teren ce face obiectul litigiului,conform aprecierii ce va reveni instantei de fond,obligatie ce incumba acestuia în virtutea faptului ca Statul Român este raspunzator de prejudiciul creat prin privarea reclamantei de dreptul de proprietate asupra terenului si înstrainarea unei parti din acesta catre apelantul-intervenient.
Pentru aceste considerente ,apreciem ca ,sentinta instantei de fond,a fost pronuntata într-un cadru procesual incomplet,ca instanta de fond are obligatia,pentru o justa solutionare a cauzei, de a pune în discutia contradictorie a partilor necesitatea largirii cadrului procesual,prin introducerea în cauza,în calitate de pârât si a Statului Român prin Ministerul Economiei si Finantelor,împrejurare fata de care,constatând incidenta dispozitiilor art.297 c.pr.civ.instanta va desfiinta sentinta civila apelata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Cu ocazia rejudecarii instanta de fond este libera si suverana în a aprecia modalitatea în care va da incidenta dispozitiilor art.33 din Normele Metodologice de Aplicare a legii nr.112/1995,respectiv daca,prin raportare la configuratia si dimensiunile terenului,diferenta de teren de 280,93 mp.va putea fi socotita ca servind exploatarii normale a locuintei si care este modalitatea optima de reparare a prejudiciului suferit de reclamanta,cu posibilitatea valorificarii raportului de expertiza tehnica imobiliara efectuat în fata instantei de apel.
În considerarea argumentelor de fapt si de drept expuse,în temeiul dispozitiilor art.297 alin.1 c.pr.civ.instanta va admite apelul,va desfiinta sentinta civila apelata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante cu complinirea si corectarea cadrului procesual.