Încadrarea activităţii salariaţilor în grupe de muncă

Dosar Nr. 1144 (26.10.2009)

Locurile de munca, activitatile si categoriile profesionale cu conditii deosebite care se încadreaza în grupele I si II de munca în vederea pensionarii sunt prevazute în mod expres în Ordinul nr. 50/1990, cu modificarile ulterioare, în vigoare pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 care l-a abrogat.

Este irelevanta concluzia expertului ca salariatul lucreaza în conditii la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizica si nervoasa, risc de accidente si boli profesionale ca si alte persoane pe care Ordinul nr. 50/1990 le încadreaza în grupa I de munca, atât timp cât acelasi ordin încadreaza functia de electrician în grupa a II-a de munca.

Prin actiunea formulata si înregistrata la Tribunalul Galati sub nr. 4573/121/25.06.2008 reclamantul I.S. a solicitat obligarea pârâtei C.N.C.F. sa-i acorde grupa I de munca pentru perioada 19.04.1978 - 25.10.1988, obligarea paratei la rectificarea carnetului de munca cu înscrierea mentiunilor corespunzatoare precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În fapt a aratat ca a desfasurat activitate în cadrul unitatii pârâte în perioada 1978-1988 în functia de electrician-electromecanic la Santierul C.M. iar potrivit fisei postului si activitatii depuse îndeplineste conditiile de încadrare în grupa I de munca.

În drept a invocat prevederile Ordinul nr. 50/1990 al MMPS si Ordinul nr. 125/1990 si a solicitat judecarea cauzei în lipsa conform art. 242 Cod pr. civila.

A solicitat proba cu acte si eventual cu expertiza tehnica de specialitate si a depus la dosar în sustinere o serie de acte si înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondata motivat de faptul ca reclamantul a avut functia de electrician, activitate expres prevazuta ca fiind încadrata în grupa a II-a de munca conform anexei nr. 2 pct. 210 din Ordinul nr. 50/1990.

În cauza s-a administrat proba cu expertiza tehnica de specialitate.

Prin sentinta civila nr. 608/13.04.2009 Tribunalul Galati a respins actiunea formulata de reclamantul I.S. în contradictoriu cu pârâta CNCF Galati, ca nefondata.

În motivare instanta retine urmatoarele:

Conform actelor depuse la dosar reclamantul a fost salariatul unitatii pârâte în functia de electrician în perioada 19.04.1978 - 25.10.1988, activitate încadrata în grupa a II-a de munca si expres prevazuta de Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, pct. 210.

Activitatea desfasurata de petent a fost încadrata în grupa a II-a de munca conform anexei 2 pct. 210 din Ordinul nr. 50/1990 – ordin care s-a aplicat pâna la data de 01.03.1990.

Dupa data de 01.03.1990 activitatea desfasurata de petent a fost încadrata în grupa a II-a de munca conform anexei 2 pct. 109 din Ordinul nr. 125/1990 al MMOS.

Potrivit al. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990 coroborat cu al. 1 pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, pentru celelalte categorii de personal (neprevazute în anexele 1 si 2) nominalizarea persoanelor care se încadreaza în grupa I si II de munca în functie de conditiile deosebite concrete de la locul de munca se face de catre conducerea unitatilor împreuna cu sindicatele.

Potrivit pct. 13 din Ordinul nr. 50/1990 perioada lucrata dupa data de 18.03.1969 si pâna în prezent se încadreaza în grupele I si II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ce înlocuieste Ordinele nr. 59/1969, nr. 105/1976 si nr. 210/1977 ale Ministrului Muncii si Ministrului Sanatatii.

Or, se poate observa ca activitatea desfasurata de petent era deja încadrata la grupa II de munca, orice interpretare în acest sens nemaiputând fi facuta.

De asemenea, Ordinul nr. 125/1990 nu abroga Ordinul nr. 50/1990, acesta completându-se, asa cum rezulta din alin. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 125/1990: „Metodologia pe baza careia unitatile efectueaza încadrarea în grupele I si II de munca, este cea prevazuta în Ordinul nr. 50/1990.

Având în vedere ca activitatea desfasurata de petent a fost încadrata prin lege la grupa II de munca (societatea pârâta nefacând altceva decât sa respecte legea atunci când a facut notarea în carnetul de munca), instanta a respins actiunea ca nefondata.

Instanta nu a retinut concluziile expertizei efectuate în prezenta cauza în sensul ca activitatea reclamantului s-ar încadra în grupa I de munca, motivat de faptul ca activitatea desfasurata de catre reclamant a fost în mod expres încadrata in grupa a II a de munca conform Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, pct. 210, expertul apreciind doar ca s-ar fi putut face o încadrare în grupa I de munca.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamantul I.S. considerând-o nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:

- hotarârea este lovita de nulitate absoluta fiind data cu încalcarea disp. art. 261 al. 5 Cod procedura civila, nefiind motivata în fapt si în drept;

- hotarârea este data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii;

În consecinta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotarârii recurate în sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.

În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotarârii instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

Analizând hotarârea recurata prin prisma motivelor de recurs invocate de catre recurent cât si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept în conf. cu disp. art. 3041 Cod procedura civila, curtea a apreciat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

A afirmat recurentul ca hotarârea instantei de fond este nemotivata.

Aceasta afirmatie nu poate fi retinuta întrucât hotarârea recurata cuprinde motivele prev. de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila, fiind aratate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei cum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor.

Instanta are obligatia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate si la considerentele pentru care s-au respins cererile partilor.

Motivarea unei hotarâri trebuie sa fie clara, simpla, concisa si ferma, într-un cuvânt sa aiba putere de convingere si sa ofere o înlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia pronuntata în dispozitiv.

Si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca prev. art. 6 din CEDO obliga tribunalele sa-si motiveze hotarârile lor dar aceasta obligatie nu trebuie înteleasa în sensul ca trebuie sa raspunda în mod detaliat la fiecare argument al partilor din proces.

Din moment ce art. 6 obliga jurisdictiile sa-si motiveze deciziile, dar nu si la a raspunde la fiecare argument care nici nu a influentat solutionarea litigiului nu se poate considera ca instanta a pronuntat o hotarâre nemotivata (Decizia din 28.03.2000, în cauza Jorgorie et Leda contra France).

În speta de fata, se apreciaza ca instanta a analizat toate probele administrate în cauza, considerentele hotarârii fiind corespunzatoare dovezilor administrate si motivelor de fapt si de drept care au format convingerea instantei în pronuntarea unei atare solutii.

Mai mult, prima instanta a motivat amplu de ce activitatea desfasurata de catre recurent nu se încadreaza în grupa I de munca si a înlaturat motivat concluziile expertizei efectuate în cauza, fiind îndeplinite toate criteriile impuse de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveste critica adusa hotarârii instantei de fond referitor la faptul ca aceasta a fost data cu încalcarea si aplicarea justa a legii, apreciem ca nu este întemeiata.

Astfel, potrivit carnetului de munca, recurentul-reclamant a lucrat în grupa a II-a de munca în functia de muncitor necalificat respectiv electrician în cadrul CNCF Galati, în perioada 19.04.1978 - 25.10.1988.

Activitatea desfasurata de catre recurent în perioada 19.04.1078 – 25.10.1988 a fost încadrata de intimata în grupa a II-a de munca conform Ordinului nr. 50/1990.

Instanta trebuie sa analizeze daca intimata – pârâta a respectat întocmai dispozitiile legale atunci când a considerat ca activitatea prestata de recurent nu se încadreaza în grupa a II-a de munca.

Astfel, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 încadrarea în grupele I si II de munca se face proportional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu conditia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel putin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel putin 70% din programul de lucru.

Este adevarat ca potrivit art. 14 din Ordinul nr. 50/1990 pentru perioada de activitate desfasurata între 18.03.1969 si 31.12.1975 încadrarea în grupele I si II de munca se face proportional cu timpul lucrat, conform precizarilor Ministerului Muncii si Ministerului Sanatatii nr. 11860/1969, fara a conditiona de existenta buletinelor de determinare a noxelor.

Însa, dupa 1 ianuarie 1990 încadrarea în grupele I si II de munca se face numai în situatia în care cu toate masurile luate de unitate pentru nominalizarea conditiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile de munca prevazute în aceste grupe depaseste nivelul maxim admis de normele de protectia muncii.

Potrivit art. 4 si 5 din Ordinul nr. 50/1990, existenta conditiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinarile de noxe, efectuate de catre organele Ministerului Sanatatii sau de laboratoarele de specialitate ale unitatilor. De asemenea, determinarile de noxe trebuie confirmate de catre inspectorii teritoriali pentru protectia muncii care, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a conditiilor si ca toate instalatiile de protectie a muncii functionau normal.

În conf. cu disp. art. 6 si 15 (2) din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadreaza în grupele I si II de munca s-a facut de catre conducerea societatii împreuna cu sindicatele.

Asa cum rezulta din adeverinta emisa de serviciul resurse umane, recurentului i s-a acordat grupa a II-a de munca pentru perioada 17.04.1978 – 25.10.1988 conform Ordinului nr. 50/1990 lucrata în functia de muncitor necalificat si electrician conform Hotarârii Consiliului de conducere al RCF G. din data de 19.08.1994, în baza tabelului cu cei nominalizati aprobata de sindicat (numele recurentului figureaza la pozitia 7).

De asemenea, în perioada 20.06.1990 – 31.10.1995 recurentului i s-a acordat grupa II-a de munca având functia de curatitor macaze.

Concluzionând, instanta apreciaza ca activitatea desfasurata de catre recurent a fost încadrata prin lege în grupa II-a de munca iar intimata pârâta nu a facut altceva decât sa respecte legea atunci când a facut notarea în carnetul de munca, cum corect a retinut si instanta de fond.

Prin urmare, instanta apreciaza ca activitatea desfasurata de recurent a fost în mod expres încadrata în grupa a II-a de munca conform Ordinului nr. 50/1990 anexa 2, pct. 210 iar intimata-pârâta împreuna cu sindicatul nu au facut altceva decât sa respecte legea atunci când a nominalizat persoanele care se încadreaza în grupa a II-a de munca în functie de conditiile deosebite concrete de la locul de munca.

Curtea nu a retinut concluziile raportului de expertiza tehnica efectuat în cauza în sensul ca activitatea recurentului s-ar încadra în grupa I de munca întrucât acesta a apreciat doar ca s-ar fi putut face o încadrare în grupa I de munca.

De asemenea, concluzia acestuia nu se bazeaza pe nici un buletin de determinare a nivelului de noxe sau pe alte determinari concrete a conditiilor de munca, pe existenta îmbolnavirilor profesionale sau pe orice alte date certe care sa ateste conditiile de munca la societatea pârâta.

Este irelevanta concluzia expertului ca reclamantul lucreaza în conditii la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizica si nervoasa, risc de accidente si boli profesionale ca si alte persoane pe care Ordinul nr. 50/1990 le încadreaza în grupa I de munca, atât timp cât acelasi ordin încadreaza functia reclamantului în grupa a II-a de munca.

Atât timp cât meseria de electrician este prevazuta de anexa 2 a ordinului, vointa legiuitorului a fost ca acesta sa beneficieze de grupa a II-a de munca.

Mai mult, legiuitorul a prevazut în mod expres ca determinarile de noxe sa fie efectuate de catre organele Ministerului Sanatatii sau în laboratoarele de specialitate ale unitatilor, determinari ce trebuie confirmate de catre inspectorii teritoriali pentru protectia muncii si nu de un expert tehnic.

În ceea ce priveste sustinerea recurentului ca exista hotarâri judecatoresti irevocabile dând exemplu o sentinta civila a Tribunalului Galati pronuntata într-o alta cauza, se arata urmatoarele:

Practica judiciara depusa la dosar nu este obligatorie pentru instanta întrucât potrivit Constitutiei, judecatorii se supun doar legii.

Hotarârile judecatoresti pronuntate în alte cauze sunt opozabile doar acelor parti litigante din cauza respectiva si nu „erga omnes”.

În consecinta, instanta trebuie sa se bazeze în pronuntarea solutiei adoptate pe temeiuri de drept aplicabile spetei dedusa judecatii si pe propria convingere, rezultata din analizarea situatiei de fapt raportata la probele administrate în cauza.

Mai mult, CEDO prin hotarârea pronuntata la data de 06.12.2007 în cauza Beian contra României a precizat faptul ca divergentele de jurisprudenta constituie prin natura, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond având autoritate asupra competentei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradictii ale jurisprudentei revine instantei supreme.

În ceea ce priveste solicitarea expertului de a obliga biroul local pentru expertize judiciare sa vireze suma de 600 lei reprezentând onorariul de expertiza depus de reclamant pentru expertiza efectuata în cauza, curtea a apreciat ca este întemeiata si a dispus în consecinta.

Fata de considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, curtea a apreciat ca recursul reclamantului este nefondat, astfel ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila a fost respins ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.