Îndemnizatia de dispozitiv nu se acorda personalului din administratia publica locala
Decizia Civila nr.2064/01 aprilie 2009
Îndemnizatia de dispozitiv reglementata de art. 13 din Legea nr. 138/1999 este instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariatilor civili din institutiile publice ale apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale. Potrivit art. 1, art. 47 si art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispozitiile legii se aplica si personalului civil care desfasoara activitati în ministerele si institutiile centrale enumerate în lege, în conditii similare cu cele ale cadrelor militare.
Organele administratiei publice locale nu fac parte din institutiile sau structurile aflate în subordinea MIRA; situatia recurentului reclamant nu se asimileaza cu cea a personalului civil din institutiile enumerate în lege care îsi desfasoara activitatea în conditii similare cu cele ale cadrelor militare si care beneficiaza de sporul pretins în cauza, în lipsa unui fundament juridic care sa reglementeze acordarea sporului în mod expres detinatorilor functiilor de demnitate publica.
Tribunalul Teleorman - Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale Contencios Administrativ, a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul PP, în contradictoriu cu pârâtii Consiliul Local al comunei S si Institutia Primarului având ca obiect obligarea pârâtilor la plata indemnizatiei de dispozitiv.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca reclamantul este angajat al Primariei facând parte din cadrul personalului contractual.
Tribunalul a constatat ca MIRA este autoritate publica a administratiei centrale iar pârâtele, care apartin autoritatilor publice locale nu fac parte din structura organizatorica a MIRA, nu se afla în raporturi de subordonare cu acesta întrucât functioneaza în baza principiului autonomiei locale.
Astfel tribunalul a apreciat ca Ordinul 496/2003 al MAI raportat la OUG 30/2007 care prevede institutiile si organele de specialitate din structura MIRA, nu este aplicabil salarizarii reclamantului, cu atât mai mult cu cât Legea 138/1999 nu se refera la salarizarea personalului civil din administratia publica locala, indemnizatia de dispozitiv acordându-se persoanelor care îsi desfasoara activitatea într-un dispozitiv militar, nu în institutii cu caracter eminamente civil.
Împotriva acestei sentinte, în termenul legal a formulat recurs motivat reclamantul care a criticat sentinta ca netemeinica si nelegala, cu motivarea ca, în mod nelegal, instanta a respins cererea de acordare a indemnizatiei de dispozitiv de 25 % din salariul de baza.
Recurentul reclamant a aratat ca este salariat public conform Legii 138/1999, astfel ca i se aplica Ordinul 476/2003, fiind inclus în categoria personalului civil asa cum este definit de art. 31.1 din ordin.
Intimatul Institutia Primarului a formulat întâmpinare sustinând ca recurentul reclamant a avut calitatea de viceprimar, fiind remunerat conform dispozitiilor art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001.
Analizând sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate si cu aplicarea dispozitiilor art. 304/1 Cod pr. Civila, Curtea retine urmatoarele:
În mod corect, instanta de fond a apreciat ca reclamantul nu este îndreptatit la acordarea îndemnizatiei de dispozitiv în lipsa unui temei legal de natura a sustine pretentiile acestuia.
Astfel, îndemnizatia de dispozitiv reglementata de art. 13 din Legea nr. 138/1999 este instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariatilor civili din institutiile publice ale apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale. Potrivit art. 1, art. 47 si art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispozitiile legii se aplica si personalului civil care desfasoara activitati în ministerele si institutiile centrale enumerate în lege, în conditii similare cu cele ale cadrelor militare.
Prin Ordinul MI nr. 275 din 5.06.2002, modificat prin Ordinul MAI nr. 496 din 28.07.2003 indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil care îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice, personal civil definit la pct. 31.1 din ordin. Din coroborarea dispozitiilor legale mentionate, Curtea constata ca reclamantului nu îi este aplicabil ordinul nr. 496/2003, întrucât în calitate de viceprimar, reprezinta o autoritate a administratiei publice locale si nu este un angajat al MIRA, care nu are atributii de salarizare a acestuia, iar, pe de alta parte, indemnizatia de dispozitiv nu se aplica institutiilor cu caracter eminamente civil.
Autoritatile si institutiile administratiei publice locale nu sunt subordonate ierarhic Ministerului Internelor si Reformei Administrative, întrucât asa cum rezulta din OUG nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, art. 3 alin.1 lit.a pct. 4, acest minister are doar atributia de a îndruma si sprijini autoritatile publice locale si aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corecta si unitara a prevederilor legale si în îndeplinirea atributiilor ce le sunt conferite prin lege.
Din analiza dispozitiilor art. 12 alin.1 si 2 din OUG nr. 30/2007, coroborate cu anexa 1 a HG nr. 4161/2007, organele administratiei publice locale nu fac parte din institutiile sau structurile aflate în subordinea MIRA. Existenta în cadrul ministerului a unor directii care coordoneaza relatiile cu aceste institutii nu determina un raport de subordonare ci asigura realizarea atributiei de îndrumare prevazuta în sarcina MIRA de actele normative în vigoare.
De altfel art.1 din Legea nr. 215/2001, republicata - legea administratiei publice locale - dispune ca administratia publica în unitatile administrativ teritoriale functioneaza printre altele în temeiul principiilor descentralizarii si autonomiei locale, iar potrivit art. 4 din lege, autonomia locala este administrativa si financiara si se exercita în baza si în limitele prevazute de lege.
Prin urmare Curtea constata ca dispozitiile legale invocate nu asimileaza situatia recurentului reclamant cu cea a personalului civil din institutiile enumerate în lege care îsi desfasoara activitatea în conditii similare cu cele ale cadrelor militare si care beneficiaza de sporul pretins în cauza, astfel încât, în lipsa unui fundament juridic care sa reglementeze acordarea sporului în mod expres detinatorilor functiilor de demnitate publica, va respinge recursul ca nefondat.