Înlocuirea unei masuri preventive cu o alta. Inadmisibilitatea
recursului.
Art. 141 alin. 1 Cod procedura penala
Lipsa unei cai de atac în situatia data nu este de natura sa
aduca atingere drepturilor consfintite de art.5 paragraful 4 din
Conventie si art.2 din Protocolul 4 al Conventiei Europene a
Drepturilor Omului.
(Decizia penala nr.505/R/06.08.2009)
Prin încheierea nr. 63/F/03.08/2009, pronuntata de
Tribunalul Vâlcea a fost respinsa cererea de înlocuire a masurii obligarii
de a nu parasi tara formulata de inculpatul Y.F.A.H.A.L., nefiind
îndeplinite cerintele art.145 alin.3/2 Cod procedura penala.
În argumentarea hotarârii, s-a mai notat faptul ca
inculpatul este bolnav si ar necesita interventii medicale în alte localitati,
sau ca este administrator la mai multe firme cu capital privat, alaturi de
alti asociati, nu justifica înlocuirea masurii obligarii de a parasi localitatea
cu masura obligarii de a nu parasi tara.
Pe de alta parte, inculpatul nu a facut dovada cu acte din care
sa rezulte ca ceilalti asociati s-au retras din societatea comerciala si a
ramas singurul asociat care sa se ocupe cu administrarea societatii,
implicând deplasari în alte localitati din tara.
Prin aparatorul sau, inculpatul a promovat recurs împotriva
încheierii primei instante, sustinând netemeinicia acesteia, din perspectiva
faptului, ca masura la care supus încalca dreptul sau la libera circulatie asa
cum este consfintit prin Constitutia României cât si prin Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, în dispozitiile art. 2 din Protocolul nr.
4.
Prin decizia nr.505/R/06.08.2009 a Curtii de Apel Pitesti, a
fost respins ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Y.F.A.H.A.L.
Curtea, având în vedere dispozitiile art. 141, alin., 1 teza II-a
Cod procedura penala, a pus în discutia partilor admisibilitatea recursului
exercitat de inculpat.
În opinia exprimata în fata curtii, inculpatul a sustinut teza
admisibilitatii recursului sau, justificata prin aceea ca, desi dreptul intern
nu îi confera o cale de atac împotriva respectivei încheieri, acest lucru îi
este permis prin dispozitiile Conventiei Europene, concretizate în art. 5
paragrafele 1,3 si 4, art. 3 si art. 6 paragraful 1, care îi pun la dispozitie
accesul efectiv la o instanta si exercitiul unei cai de atac.
Curtea apreciaza însa, inadmisibil recursul inculpatului, având
în vedere urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza II-a din Codul de
procedura penala, încheierea prin care prima instanta, sau instanta de
apel, respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a
masurii preventive, nu este supusa niciunei cai de atac.
Cum în prezenta cauza recursul priveste încheierea prin care
prima instanta a respins cererea inculpatului de înlocuire a masurii
obligarii de a nu parasi localitatea cu o alta masura preventiva, curtea
retine ca situatia se circumscrie textului de lege la care s-a facut referire.
Curtea este de parere în acelasi timp ca, lipsa unei cai de atac
în situatia data nu este de natura sa aduca atingere drepturilor consfintite
de art. 5 paragraful 4 din Conventie, si art. 2 din Protocolul nr.4.
Art. 5 paragraful 4 din Conventie, nu garanteaza în sine
dreptul la un recurs împotriva unei hotarâri de luare ori de mentinere a
unei masuri preventive, cât si a unei hotarâri prin care s-a refuzat
înlocuirea unei asemenea masuri deoarece prevederile mentionate nu se
refera la o cale de atac ci la o procedura.
C.E.D.O. a statuat în mai multe decizii între care cauza Jecius
contra Lituaniei ca, în principiu interventia unei singure instante, satisface
exigentele art. 5 paragraful 4 din Conventie, daca procedura urmata a
avut un caracter judiciar si a oferit persoanei garantii corespunzatoare
naturii privarii de libertate existente în cauza.
Conventia nu obliga la reglementarea în legislatia nationala a
unui al doilea grad de jurisdictie, pentru examinarea legalitatii masurii
preventive (cauza Khudoyorov contra Rusiei), si prin urmare nu se poate
sustine, din aceasta perspectiva ca lipsa cai de atac a recursului încalca
drepturile ocrotite de Conventie inculpatului.
În legatura cu pretinsa încalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 la
Conventie, care ocroteste dreptul la libera circulatie, Curtea retine ca,
aceasta chestiune priveste în esenta fondul masurii preventive la care
inculpatul este supus în momentul actual, însa având în vedere caracterul
peremtoriu al exceptiei invocate, urmeaza sa nu o examineze.