• taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule instituita prin prevederile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cu modificarile ulterioare. Caracterul discriminator al taxei de prima înmatriculare. Incidenta prevederilor art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene. Prioritatea aplicarii normelor de drept comunitar în raport cu cele ale dreptului intern. Aspecte legate de aplicarea prev. art. 11 din OG nr. 50/2008 cu privire la taxele speciale de prima înmatriculare achitate anterior intrarii în vigoare a acestui act normativ.
• Legea nr. 571/2003 – art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3; Tratatul Comunitatii Europene – art. 90; OUG nr. 50/2008 si HG nr. 686/2008.
Prin taxele speciale pentru autoturisme si autovehicule introduse în Codul fiscal prin art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3, ca fiind datorate bugetului de stat cu ocazia primei înmatriculari în Românie a unui autovehicul provenind dintr-un alt stat, practic s-a reglementat un nou impozit. S-a creat astfel un regim discriminatoriu pentru autoturismele „second-hand” cumparate din tarile Uniunii Europene fata de cele folosite si cumparate din tara, pentru care aceste taxe nu se platesc.
Prin art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene se interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica prevederilor nationale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse.
Taxa de prima înmatriculare reprezinta un obstacol în calea liberei circulatii a marfurilor în cadrul Comunitatii iar Tratatul Comunitatii Europene are efect direct si se bucura de suprematia în raport cu norma juridica interna, principiul fiind consacrat si de art. 148 alin. 2 din Constitutia României.
Prevederile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul fiscal pe de o parte si cele ale OUG nr. 50/2008 pe de alta parte, reglementeaza doua taxe distincte. A accepta compensarea celor doua taxe si restituirea doar a diferentei rezultate, potrivit art. 11 din OUG nr. 50/2008, pornind si de la regulile generale ale compensarii, ar însemna sa se accepte si legalitatea instituirii taxei speciale de prima înmatriculare, contrar normelor de drept comunitar. În plus prevederile HG nr. 686/2008 reglementeaza o etapa administrativa a procedurii de restituire în conditiile în care, la data sesizarii instantei cu o cerere precis determinata si anume restituirea taxei de prima înmatriculare, nu era în vigoare nici OUG nr. 50/2008 si nici HG nr. 686/2008. Practic, instanta acceptând restituirea doar în parte a sumei achitate anterior
intrarii în vigoare a OUG nr. 50/2008 ar fi pusa în situatia de a depasi cadrul procesual dedus judecatii si de a se substitui unei proceduri administrativ-fiscale.
Prin sentinta civila nr.613 din 8 octombrie 2008 Tribunalul Mures – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, a respins ca neîntemeiate exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive as pârâtei Directia Generala a Finantelor Publice Mures si a lipsei de obiect, admitând cererea formulata si precizata de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtele Directia Generala a Finantelor Publice Mures si ANAF Bucuresti, pe care le-a obligat la restituirea taxei speciale de prima înmatriculare în suma de 5.728 lei, actualizata cu aplicarea dobânzilor legale.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca prin chitanta seria TS nr. 2946145 din 26 octombrie 2007 reclamantul a achitat taxa de 5.728 lei reprezentând taxa speciala de prima înmatriculare, suma încasata de Trezoreria Târgu-Mures si ca prin cererea din 24 iunie 2008 a solicitat la AFP Târgu-Mures restituirea taxei. Prin adresa nr. 31960 din 24 iunie 2008, i s-a raspuns reclamantului ca taxa este datorata în baza art. 214 indice 1-3 din Codul fiscal si ca nu sunt îndeplinite conditiile legale pentru restituirea sumei, invocându-se si principiul stabilit la art. 1 alin. 5 din Constitutia României.
S-a mai precizat în considerente ca actiunea în contencios administrativ poate sa aiba si alt obiect decât anularea actului administrativ, printre care si refuzul de solutionare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului sau legitim.
Referitor la apararea pârâtei, ca reclamantul a facut o plata voluntara, instanta a înlaturat aceasta aparare pe considerentul ca taxa reprezinta o obligatie fiscala fiind vorba despre un raport juridic fiscal si nu civil, astfel ca prevederile art. 1092 alin. 2 Cod civil nu sunt aplicabile în speta.
În ceea ce priveste lipsa calitatii procesuale pasive, instanta a apreciat ca nu este întemeiata, deoarece taxa s-a facut venit la bugetul de stat, fiind încasata de Trezoreria Târgu-Mures, achitata în conformitate cu prevederile Codului fiscal ca o taxa speciala, anterioara înmatricularii autoturismului, înmatricularea fiind conditionata de dovedirea platii acestei taxe.
Cu privire la cererea de anulare a adreselor prin care s-a comunicat respingerea cererii de restituire, instanta a apreciat ca aceasta este inadmisibila, adresele nefiind acte administrative în sensul conferit de art. 2 lit. „c” din Legea nr. 554/2004 sau art. 41 din OG nr. 92/2003, ele necreând si nemodificând sau stingând raporturi juridice sau fiscale, iar anularea lor ar fi lipsita de eficienta practica.
Pe fondul cauzei si anume cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare, instanta a retinut în esenta ca prin Legea nr. 343/2006, cu modificarile ulterioare, a fost introdus în Codul fiscal, la Titlul VII, Cap. 2/1 (art. 214/1 – 214/3) intitulat „Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule”, stabilind o taxa speciala cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2007, taxa ce trebuie platita cu ocazia primei înmatriculari în România. S-a considerat a fi relevanta distinctia facuta de legiuitor între autoturismele deja înmatriculate în România si supuse unei noi înmatriculari si cele care provin din strainatate si care se înmatriculeaza pentru prima data în România. S-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele folosite „second-hand”, cumparate din tarile Uniunii Europene fata de cele folosite si cumparate din ta pentru care taxa nu se plateste. Pornind si de la faptul ca taxa are un caracter special, s-a considerat ca trebuie examinat si daca taxa de prima înmatriculare reprezinta un impozit direct sau indirect pentru produse provenind din alte state membre ale Comunitatii Europene.
Pentru realizarea obiectivelor Comunitatii, care constituie o singura zona economica, o piata comuna în cadrul careia comertul se poate dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulatii a marfurilor, ceea ce presupunea ca marfurile pot fi transportate fara impedimente în interesul comunitatii si toate obstacolele care stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens art. 90 din Tratatul CE interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor ce se aplica produselor nationale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse.
Instanta a considerat ca desi taxa de prima înmatriculare nu reprezinta o taxa vamala directa, dat fiind caracterul sau special si aplicabilitatea numai autoturismelor cu provenienta din alte state, neaplicându-se autovehiculelor deja înmatriculate în România, caracterul echivalent al unei taxe vamale este evident. De asemenea, s-a precizat ca taxa de prima
înmatriculare nu întruneste nici exigentele unei cerinte obligatorii ale interesului public, neputând fi primita ca o taxa de mediu fata de modalitatea ei de aplicare si anume faptul ca nu se aplica autoturismelor înmatriculate în România, cu ocazia reînmatricularii, indiferent de nivelul de poluare sau de vechime.
În concluzie, instanta a apreciat ca taxa de prima înmatriculare reprezinta un obstacol în calea liberei circulatii a marfurilor în cadrul Comunitatii si a avut în vedere ca Tratatul CE are efect direct si se bucura de suprematia în raport cu norma juridica interna, principiu consacrat si de art. 148 alin. 2 din Constitutia României, potrivit carora prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
Împotriva hotarârii primei instante a declarat recurs Directia Generala a Finantelor Publice Mures, solicitând modificarea în sensul respingerii actiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate (art. 304 pct. 9 si art. 304/1 Cod procedura civila ), recurenta a criticat hotarârea instantei de fond considerând ca este lipsita de argumente legale suficiente, ca în mod gresit s-a constatat o diferenta de tratament, subliniind ca problema taxei de prima înmatriculare a fost intens mediatizata, se cunostea faptul ca se lucreaza la stabilirea unei formule de calcul corecta si în concordanta cu normele europene, astfel ca restituirea este o solutie netemeinica si nelegala.
S-a mai invocat faptul ca nu se solicita anularea unui act administrativ fiscal, reclamantul atacând de fapt o adresa care nu avea caracter de act administrativ fiscal, astfel ca cererea este inadmisibila si ca, de fapt se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ, precizându-se ca taxa a fost instituita de Statul Român prin organele sale legislative si nu de Directia Generala a Finantelor Publice Mures – pârâta în cauza, care doar a încasat-o prin trezorerii.
Pe fondul cauzei recurenta a mai învederat ca legile cadru-europene sunt obligatorii pentru statele membre în privinta rezultatului, însa autoritatile nationale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozitiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
S-a mai precizat ca dispozitiile comunitare invocate si anume art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene nu sunt incidente în speta, deoarece Codul fiscal al României prevede plata unei taxe în acelasi cuantum, indiferent daca se aplica la autoturisme/autovehicule din productia interna sau din cele produse în spatiul comunitar. S-a considerat ca norma comunitara invocata de reclamant se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare, or, taxa este platita de toti proprietarii de autoturisme sau autovehicule, inclusiv pentru cele produse în România la momentul primei înmatriculari în România. S-a mai invocat faptul ca legislatia europeana nu interzice instituirea taxei ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct, sau indirect, produselor nationale similare.
Totodata, s-au invocat prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 care reglementeaza situatia sumelor achitate cu titlu de taxa speciala în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 si HG nr. 868/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, subliniindu-se ca, potrivit Infogramei 5899 din 26 iunie 2008 transmisa de reprezentanta Permanenta a României de pe lânga UE Bruxelles, rezulta ca dispozitiile HG 686/2008 sunt conforme cu criteriile europene. S-a dorit a se evidentia faptul ca legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitata si nu integrala, iar în ceea ce priveste acordarea dobânzilor legale, în eventualitatea restituiri, momentul de la care încep sa curga dobânzile, este cel al pronuntarii hotarârii sau ale formularii cererii, nu cel al achitarii taxei.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului si mentinerea hotarârii atacate ca fiind temeinica si legala, reiterând argumentele aratate în motivele contestatiei depuse.
Analizând hotarârea atacata prin prisma motivelor invocate, tinând cont si de aplicarea prevederilor art. 304/1 Cod procedura civila, instanta constata ca recursul este nefondat.
Nu are nicio relevanta faptul ca problema taxei de prima înmatriculare a fost intens mediatizata si nici ca taxa a fost instituita de Statul Român si nu de Directia Generala a Finantelor Publice Mures, care doar a încasat-o, aspecte necontestate, de altfel, dar care nu afecteaza solutia pronuntata în cauza. Pe de alta parte, recurenta se afla în eroare asupra
obiectului discriminarii, deoarece reclamantul a contestat regimul discriminatoriu pentru autoturismele folosite, cumparate din tarile UE fata de cele folosite si cumparate din tara, pentru care taxa nu se plateste, iar nu între autovehiculele din productia interna si cele produse în spatiul comunitar.
Conform adeverintei aflata la fila 22 dosar fond, reclamantul a achitat la bugetul de stat suma de 5.728 lei cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme, la data de 26 octombrie 2007, iar restituirea acesteia i-a fost respinsa prin adresa nr. 31960 din 24 iunie 2008 de catre ANAF – Directia Generala a Finantelor Publice Mures, potrivit actului de la fila 5 dosar fond, cu motivarea ca, potrivit prevederilor Cap. II din Legea nr. 571/2003, sunt obligati la plata taxei speciale persoanele fizice sau juridice care fac înmatricularea autoturismelor si autovehiculelor, în conditiile textului legal citat, taxa fiind perceputa cu ocazia primei înmatriculari în România.
Instanta a facut o corecta interpretare si aplicare a textelor legale incidente, dând prioritate normelor comunitare, aplicând principiile dreptului comunitar. Taxele speciale pentru autoturisme si autovehicule au fost introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, ca fiind datorate bugetului de stat cu ocazia primei înmatriculari în România, scutirile fiind expres si limitativ prevazute de art. 314/3, cu mentiunea ca art. 214/1 – 214/3 au fost cuprinse în Cap. II/1, capitol nou introdus în Codul fiscal. Pentru plata acestei taxe nu avea cum sa existe un titlu de creanta cu suport material, nici un act administrativ fiscal, deoarece plata „benevola” facuta de reclamanta este de fapt una dintre conditiile necesare operatiunii de înmatriculare în România a autovehiculului importat dintr-o tara apartinând Comunitatii Europene. Aceste dispozitii nou introduse în Codul fiscal, asa cum corect a retinut prima instanta, reglementeaza practic un nou impozit. Aceasta taxa i-a fost impusa reclamantei, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecata, pentru a-si putea înmatricula în România autovehiculul achizitionat din Germania, tara din Comunitatea Europeana, tara de origine unde a fost înmatriculat. Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care, pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României si deja înmatriculate în România nu se percepe aceeasi taxa intervenind astfel caracterul sau discriminatoriu. Sub acest aspect, România fiind stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în conditiile aratate, se încalca tocmai principiul discriminarii, în pofida faptului ca C.J.C.E. a stabilit ca statele au libertatea taxarii autovehiculelor care circula pe teritoriul lor sub conditia ca sistemul de taxare sa nu fie discriminatoriu. Intervin astfel prevederile art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, articol redat si analizat pe larg de prima instanta. Întrucât prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prevederile dreptului comunitar, prevaleaza, au prioritate fata de dreptul intern în situatia în care în legislatiile interne sunt cuprinse reglementari care contravin dreptului comunitar, în mod justificat prima instanta a apreciat ca nu se pot aplica în cazul dedus judecatii prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, astfel ca taxa speciala achitata se impune a fi restituita platitorului.
Referitor la aplicarea prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, instanta de recurs are în vedere faptul ca prin acest act normativ s-au abrogat prevederile art. 214/1-214/2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În preambulul acestei ordonante se retine printre altele si necesitatea adoptarii de masuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Acest act normativ instituie taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4, obligatia de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculari a unui autovehicul în România. Este adevarat ca prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 reglementeaza restituirea diferentei între suma achitata de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 iunie 2008 cu titlu de taxa speciala autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare, dar, la aplicarea în cazul dedus judecatii a acestui articol, se constata urmatoarele:
Prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate), pe de o parte si, prevederile OUG nr. 50/2008, pe de alta parte, reglementeaza doua taxe distincte. Reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale achitata si perceputa în cursul anului 2007, cererea de chemare în judecata fiind formulata la o data anterioara intrarii în vigoare a OUG nr. 50/2008, care prevad practic o compensare valorica a celor doua taxe. În raport cu data formularii actiunii, se pune doar problema aplicabilitatii art. 214/1-214/3 din Legea nr.
571/2003, aspect deja clarificat prin necesitatea aplicarii prioritare a normelor dreptului comunitar. OUG nr. 50/2008 nu poate fi considerata o lege de procedura care sa se aplice din momentul intrarii în vigoare si procesului în curs de judecata începute sub vechea lege. OUG este un act normativ care se aplica, asa cum se si prevede în art. 14 alin. 1, la data de 1 iulie 2008. Daca am admite ca acest act normativ ar retroactiva si cu privire la cauzele înregistrate anterior intrarii lui în vigoare, pe lânga faptul ca s-ar încalca principiul neretroactivitatii legii civile, s-ar ajunge la situatia ca pentru cauze similare solutionate irevocabil pâna la 1 iulie 2008 nu s-au aplicat prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, în timp ce, pentru cele care au fost solutionate doar în prima instanta, din motive care nu tin de titularul cererii de chemare în judecata, se aplica articolul mentionat, situatie discriminatorie. Textul art. 6 al HG nr. 686/2008, instituie o procedura de restituire, procedura care nu era reglementata la data formularii cererii de chemare în judecata si a pronuntarii instantei de fond. Acceptând ca pentru un autovehicul deja înmatriculat, se compenseaza cele doua taxe si se restituie diferenta la cererea contribuabilului platitor, care trebuie sa anexeze actele prevazute la art. 6 alin. 4 si 5 din HG nr. 686/2008, ar însemna ca vorbim de aceeasi taxa de prima înmatriculare reglementata de articolele abrogate prin OUG nr. 50/2008, diferenta fiind doar de ordin valoric. În aceasta situatie revin în discutie normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse, asa cum au fost retinute si de prima instanta. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discutie daca s-ar accepta în cazul dedus judecatii compensarea. În întelesul sau juridic, compensarea este un mijloc de stingere a doua obligatii reciproce, compensatia legala presupunând îndeplinirea unor conditii. Pornind de la realitatea ca pârâta are obligatia de restituire a taxei speciale corelata cu pretinsa obligatie a reclamantei de a plati taxa de poluare, înseamna ca reclamanta ar datora taxa de poluare introdusa la 1 iulie 2008, retroactiv, anterior intrarii ei în vigoare pentru un autoturism deja înmatriculat, în pofida faptului ca taxa de poluare, potrivit OUG nr. 50/2008 se datoreaza cu ocazia primei înmatriculari.
În alta ordine de idei, procedura de restituire reglementata de HG nr. 686/2008 reprezinta o etapa administrativa în cadrul careia, pe lânga verificarea documentatiei depuse de contribuabil acestuia în vederea efectuarii compensarii sau restituirii, dupa caz, organul fiscal competent trebuie sa constate si daca exista obligatii fiscale neachitate înregistrate de catre contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuind a fi compensate conform art. 116 din OG nr. 92/2003. Existenta acestei proceduri speciale reglementate prin HG nr. 686/2008, practic ar obliga instanta sa-si depaseasca si cadrul procesual dedus judecatii, dar sa se si substituie procedurii administrativ fiscale, încalcând si principiul disponibilitatii partilor în procesul civil, alaturi de principiul neretroactivitatii legii civile, precum si normele legale de competenta, deoarece actul normativ intrat în vigoare dupa formularea cererii de chemare în judecata , dupa pronuntarea în prima instanta, nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instantei de judecata cu o cerere de restituire a taxei speciale.
În plus, se face trimitere la art. 116 din OG nr. 92/2003 care reglementeaza procedura compensarii, compensare care se poate efectua de organul fiscal si din oficiu, potrivit alin. 4 din articolul mentionat, daca se constata existenta unor creante reciproce. Prin urmare, pentru cererea de compensare formulata de intimata în cadrul caii de atac a recursului, pârâta intimata poate uzita de alte mijloace procedurale. În cazul dedus judecatii, daca s-ar admite recursul în sensul solicitat de recurenta de a se dispune restituirea în parte a taxei, iar cuantumul diferentei de restituit urmând a fi stabilit de organele fiscale, ar însemna ca nu s-a solutionat cererea de chemare în judecata, operând practic o transferare a competentei de solutionare în baza unei norme intrate ulterior în vigoare, îngradind reclamantei liberul acces la justitie.
Fata de cele ce preced, instanta constata ca recursul pârâtei este nefondat, inclusiv sub aspectul penalitatilor de întârziere care au fost acordate în deplin acord cu prevederile Codului de procedura fiscala.
Vazând si prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, recursul va fi respins ca nefondat. Cu aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedura civila.