Prin sentinta penala nr.81/07.07.2009, pronuntata de Tribunalul Vâlcea,
printre altele, inculpatul a fost achitat, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penala rap. la art.10 lit.d
Cod pr. penala, pentru savârsirea infractiunii prev.de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990
republicata, apreciindu-se ca nu s-a facut dovada ca inculpatul a folosit cu rea-credinta bunurile
sau creditul societatii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, ori pentru a
favoriza o alta societate, în care avea interese direct sau indirect.
În acest sens, se retine ca pentru o serie de bunuri ce au fost înstrainate,
pretul de vânzare al acestora a fost virat în contul Bancii Transilvania pentru achitarea liniei de
credit contractate de societate.
S-a mai stabilit ca unele bunuri aflate în custodie în comuna Leu, evidentiate
în expertiza tehnica, achizitionate de la o societate comerciala au fost lasate în custodia Remat
SA.
Nu în ultimul rând, a fost invocat de catre prima instanta procesul-verbal de
control întocmit de D.G.F.P. Vâlcea care releva ca inculpatul nu si-a însusit sumele de bani
rezultate din activitatile comerciale.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat apel si Parchetul de pe lânga
Tribunalul Vâlcea, care, cu privire la aceasta achitare, a sustinut ca este nelegala, întrucât
reaua-credinta este dovedita cu prisosinta de probele administrate.
Prin decizia penala nr. 21/A/11.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel
Pitesti, cu privire la aceasta infractiune, a fost înlaturata achitarea, inculpatul fiind condamnat la
pedeapsa de 1 an închisoare.
Decizia Curtii se bazeaza pe urmatoarea argumentatie:
Potrivit art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 a societatilor comerciale,
este pedepsita fapta administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societatii, care
foloseste, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are
interese direct sau indirect.
Din probele administrate în cauza, rezulta ca inculpatul a folosit cu rea-
credinta bunurile societatii SC (...) S.R.L., al careia administrator era, atât în scop contrar
intereselor acesteia, cât si în folosul lui propriu, dar si pentru a favoriza societatea S.C. (...)
S.R.L. în care era direct interesat, fiind unic asociat si administrator.
În ce priveste stocul de marfa în valoare de 4.485.259.520 lei, inculpatul
recunoaste ca doar 15% din totalul marfii pe care el o avea „cu acte în gestiune” a fost ridicata
de furnizori în perioada în care era plecat în strainatate, furnizorii venind practic în magazinul în
care era aceasta marfa expusa.
Inculpatul recunoaste ca, o alta cantitate de marfa se afla în depozitul care
era în apropierea magazinului, iar „o alta marfa a luat-o din depozit, a dus-o la Bucuresti în alt
depozit, pentru ca în depozitul din Râmnicu Vâlcea nu mai putea sa o tina, deoarece nu-i mai
apartinea, apoi a dus-o în comuna Leu, judetul Dolj. Aceasta marfa era cea care este evidentiata
în procesul verbal, lasata în custodia lui C.C.” si pentru care a cerut expertiza. Tot inculpatul
spune ca, dupa ce martorul C. a refuzat sa mai tina respectiva marfa, tot el, personal, a dus-o la
o cunostinta a sa, asociat la firma (...) S.R.L. iar o alta parte din marfa a fost dusa de martorul
M.I. în depozit la S.C. (...) S.A.
Din aceasta derulare a faptelor descrise de catre inculpat, rezulta fara dubiu
ca acesta a ascuns, în sensul ca a depus în locuri stiute numai de el, marfa apartinând S.C. (...)
S.R.L., refuzând sa aduca la cunostinta lichidatorului judiciar, angajatilor si furnizorilor faptul ca
mai exista respectiva marfa, cu care s-ar fi putut stinge o parte dintre debitele societatii - prin
restituirea marfii neachitate. Scopul urmarit de catre inculpat a fost, în mod evident, acela de
valorificare a acestor marfuri, în dauna societatii, încasând contravaloarea acestor bunuri, fara a
vira sumele de bani în contul societatii.
Dovada este si faptul ca aceste bunuri au ramas pâna în prezent la
dispozitia inculpatului, desi societatea, între timp, a fost radiata, creditorii ei nereusind sa-si
recupereze în vreun fel creantele. Prin sentinta comerciala 548/C din 14 iunie 2007, pronuntata
de Tribunalul Vâlcea s-a închis procedura de insolventa a SC (...) SRL si s-a dispus radierea
acesteia din Registrul Comertului Vâlcea, descarcându-se lichidatorul judiciar (...) de orice
îndatoriri si responsabilitati .
De asemenea, la dosar exista probe-declaratiile martorilor A.E., A.R.E., Z.I.,
în sensul ca inculpatul a valorificat bunuri apartinând S.C. (...) S.R.L., întocmind documente de
vânzare ca si cum marfa ar fi fost a societatii nou înfiintate de catre acesta, S.C. (...) S.R.L.,
aspecte pe care le confirma angajatele primei societati .
În acelasi sens si inculpatul recunoaste ca o parte dintre acestea au fost
trecute pe S.C. (...) S.R.L. si vândute.
In consecinta, curtea retine ca inculpatul, cu rea-credinta, a folosit bunurile
societatii în interesul lui propriu si al altei firme în care era interesat, în scop contrar intereselor
societatii S.C. (...) S.R.L., care a fost falimentata, desi bunuri apartinând acesteia, de valoare
foarte mare, s-au aflat în posesia inculpatului pe toata durata procedurii, unele s-au dat la
Remat, pierdere imputabila inculpatului, iar o alta parte înca mai este în posesia lui juridica.
11.Traficul de influenta. Confiscare
Art. 256 alin. 2 Cod penal
Spre deosebire de infractiunea de dare de mita,în cazul traficului de influenta,
banii, valorile sau bunurile oferite ori date de catre cumparatorul de influenta, se
confisca.
(Decizia penala nr.32/A/02.03.2010)
Prin sentinta penala nr.139 din 9 decembrie 2009, pronuntata de Tribunalul
Vâlcea, inculpatul a fost condamnat la 2 ani si 6 luni închisoare, pentru savârsirea infractiunii de
trafic de influenta, prevazuta de art.257 alin.1 Cod penal, inculpatul fiind obligat sa plateasca
partii civile MLM suma de 300 euro.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, se retine ca inculpatul s-a oferit sa ajute
pe partea vatamata sa obtina permis de conducere auto, pretinzând, în schimb, suma de 300
euro.
Impotriva sentintei, a formulat apel inculpatul care a solicitat achitarea pe
considerentul ca suma de 300 euro a fost solicitata drept împrumut.
Prin decizia penala nr.32/A din 2 martie 2010, pronuntata de Curtea de Apel
Pitesti, s-a admis apelul declarat de inculpatul A.C. F. s-a desfiintat în parte sentinta si,
rejudecând, s-a înlaturat dispozitia privind obligarea inculpatului la plata sumei de 300 euro catre
M.L.M.
Conform art. 257 al. 2 rap. la art. 256 al. 2 Cod penal, s-a confiscat suma
de 300 euro prin obligarea inculpatului la plata cesteia catre stat, mentinându-se celelalte
dispozitii ale hotarârii.
Hotarârea Curtii se întemeiaza pe urmatoarea argumentatie:
Sentinta este nelegala, în partea referitoare la dispozitia instantei de a se
restitui numitului M.L.M. suma de 300 Euro.
Astfel, desi instanta face trimitere la dispozitiile art.257 alin.2 din Codul
penal, care o obligau sa dispuna confiscarea sumei de 300 Euro, prin raportare la dispozitiile
art.256 alin.2 Cod penal, în realitate, în mod nelegal, dispune restituirea sumei numitului M.L.M,
pe considerentul ca acesta a denuntat fapta organelor de urmarire penala, înainte de
declansarea cercetarilor.
In art.257 alin.2 Cod penal, se mentioneaza ca „dispozitiile art.256 alin.2
Cod penal, se aplica în mod corespunzator”. Or, potrivit art.256 alin.2 Cod penal, text la care
face trimitere precizatele dispozitii legale „Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca,
iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Dispozitia privind restituirea sumelor de bani, în cazul în care se denunta
fapta autoritatilor, mai înainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat, nu este cuprinsa
în art.257 alin.2 Cod penal, care a constituit, pentru prima instanta, temei al restituirii catre asa-
zisul denuntator a sumei respective, ci în art.255 alin.3 si 4 din Codul penal, texte care fac
referire la infractiunea de dare de mita, ceea ce nu este cazul în speta.
Intr-adevar, potrivit art.255 alin.3 Cod penal, care incrimineaza infractiunea
de dare de mita „mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta, mai înainte ca
organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune”. Si tot astfel, potrivit alin.4 al
aceluiasi articol, „Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat”.
S-a constatat, asadar, ca motivul invocat de prima instanta, respectiv cel al
sesizarii organului de urmarire înainte de începerea cercetarilor, nu se regaseste în cazul
infractiunii de trafic de influenta, ci în cazul infractiunii de dare de mita, prevazuta de art.255 Cod
penal.
Daca legiuitorul ar fi dorit ca si la traficul de influenta, sumele primite sa fie
restituite denuntatorului, ar fi facut trimitere în art.257 la dispozitiile prevazute de art.255 alin.5
Cod penal, dar, neprocedând astfel si trimitând doar la dispozitiile art.256 alin.2 Cod penal,
(potrivit carora sumele primite se confisca), rezulta ca în toate situatiile sumele trebuiesc
confiscate.
Dispozitia legiuitorului în acest sens, privind confiscarea sumelor este
justificata, deoarece în cazul infractiunii de trafic de influenta persoana care da banii sau alte
foloase este de rea-credinta, stiind ca se urmareste determinarea unei alte persoane sa faca un
act ilegal, respectiv sa intervina la un functionar, asupra caruia pretinde ca are influenta, pentru
a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra în atributiile sale de serviciu, asa cum s-a
întâmplat în speta; în acest sens, M.L.M, asa-zisul denuntator, dorind sa-si rezolve o problema
personala (obtinerea permisului de conducere) pe alte cai decât cele legale, a apelat la serviciile
inculpatului care pretindea ca are influenta asupra functionarilor de la Serviciul de Permise Auto
din cadrul Inspectoratului Judetean Vâlcea.
Dispozitiile legale sus-citate (art.257 alin.2 rap. la art.256 alin.2 Cod penal)
sunt clare în privinta confiscarii sumelor ce au facut obiectul infractiunii de trafic de influenta,
astfel ca interpretarile si solutiile jurisprudentiale (chiar si cele ale instantei supreme), contravin
spiritului acestora si scopului masurilor de siguranta mentionate în art.111 Cod penal -
„înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii faptelor prevazute de legea
penala”.
Aceasta, deoarece, asa cum s-a precizat, asa-zisul denuntator – M.L.M,
constatând ca nu-si putuse rezolva problemele pe cai ilegale, prin intermediul inculpatului, a
apelat, apoi, la organul de politie prin sesizarea facuta.
Dar, acest fapt nu îl transforma pe M.L.M. într-o persoana de buna-credinta,
pentru ca astfel sa aiba dreptul, asa cum îl avea persoana constrânsa la darea de mita, sa i se
restituie banii sau valorile date pentru a rasplati efectuarea unui serviciu ilegal.
DREPT PROCESUAL PENAL – PARTEA GENERALA
12. Dreptul la un proces echitabil. Dreptul la tacere. Egalitatea de tratament a
coinculpatilor.
Art. 139 alin. 1 Cod pr. Penala
Art. 145 Cod pr. penala
Art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
Dreptul la tacere constituie unul dintre standardele internationale larg
recunoscute care stau la baza notiunii de „proces echitabil” consacrata de art.6 din
Conventie.
Egalitatea de tratament juridic se înglobeaza în conceptul mai larg de proces
echitabil de care face vorbire art.6 din Conventie.
(Decizia penala nr. 100/R din 05 februarie 2010)