Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. 7424/99/2009, reclamantul INSPECTORATUL NATIONAL PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR a chemat în judecata pe pârâtul O. S. pentru a se dispune restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie pe teritoriul Italiei.
În fapt, se motiveaza ca pârâtul a fost expulzat din Italia la 23.09.2009 în baza Decretului Prefectului de Roma. Conform decretului de expulzare, datorita comportamentului de care a dat dovada pe perioada sederii în Italia, împotriva numitului O. S. s-a dispus masura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
În drept s-au invocat prevederile art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005,obiectivul nr.2 lit. d din H.G. nr.1347/2007.
În dovedirea actiunii s-au depus la dosar în copie : declaratia data de pârât la 23.09.2009 cu prilejul returnarii sale din Italia în România, talonul continând datele de identificare ale pârâtului, decizia din 6.04.2009 a Prefectului Romei.
Din examinarea actelor si lucrarilor existente la dosar, instanta retine în fapt urmatoarele:
Notiunea de libertate a circulatiei persoanelor având cetatenia româna (în speta se pune problema restrângerii dreptului la libera circulatie a unui cetatean român) include în sfera sa urmatoarele componente:
- dreptul cetateanului român de a circula liber pe teritoriul României;
- dreptul cetateanului român de a-si stabili domiciliul sau resedinta pe
teritoriul României;
- dreptul cetateanului român de a emigra într-un alt stat;
- dreptul cetateanului român de a intra pe teritoriul României;
- dreptul cetateanului român de a parasi teritoriul României pentru a
circula sau a se stabili într-un alt stat.
Dintre drepturile enumerate mai sus, în cauza de fata este relevant doar ultimul, respectiv dreptul pârâtului de a parasi teritoriul României pentru a patrunde pe teritoriul Italiei (România devenind membra a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007 rezulta ca, potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, interdictia la libera circulatie poate fi teoretic impusa doar cu privire la teritoriul Statului italian).
Instanta româna trebuie sa aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulatie prin raportare la ordinea juridica în vigoare la momentul aplicarii unei eventuale astfel de masuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinata situatia de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridica din România, determinata de aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce priveste principiul de baza în materia liberei circulatii a persoanelor având cetatenia româna, în prezent, atât legea interna, cât si legislatia comunitara stabilesc regula potrivit careia dreptul la libera circulatie a cetatenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constitutia României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât priveste exceptiile de la aceasta regula ele se regasesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 si 39 din Legea nr. 248/2005, cât si în cuprinsul legislatiei comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanta urmeaza sa examineze în continuare urmatoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitara în ceea ce
priveste exceptia de la principiul libertatii cetateanului român de a iesi din tara în scopul de a calatori pe teritoriul Italiei ;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce priveste
restrângerea dreptului la libera circulatie;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situatiei de fapt din speta de fata;
Procedând la acest demers juridic instanta retine urmatoarele:
Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitara în ceea ce priveste exceptia de la principiul libertatii cetateanului român de a iesi din tara în scopul de a calatori pe teritoriul Italiei instanta constata urmatoarele:
Art. 38 lit. a din legea interna nr. 248/2005 prevede ca "restrângerea dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani .... cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat".
În schimb, art. 27 din Directia 2004/38/CE prevede ca "statele membre pot restrânge libertatea de circulatie si de sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor lor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
Dupa cum se observa, norma comunitara prevede în mod limitativ doar
3 situatii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulatie a persoanelor: afectarea ordinii publice, sigurantei publice sau sanatatii publice, pe când norma interna prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulatie daca cetateanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fara a se face nici o distinctie în ceea ce priveste persoana cetateanului în cauza, respectiv daca acesta prezinta sau nu un pericol pentru ordinea, siguranta sau sanatatea publica a statului din care a fost returnat.
În aceste conditii, instanta constata ca norma interna prevede o categorie mai larga de situatii posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetateanului român la libera circulatie, în raport cu categoria situatiilor de exceptie prevazute de norma comunitara.
Consecinta fireasca este aceea ca norma interna este partial incompatibila cu norma comunitara, în ceea ce priveste alte exceptii la libera circulatie a persoanelor decât cele ce vizeaza ordinea, siguranta sau sanatatea publica.
a) În ceea ce priveste problema identificarii normei aplicabile în cazul de fata, respectiv norma interna sau norma comunitara, instanta va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, retinând ca "atunci când dispozitiile unei directive apar, din punctul de vedere al continutului lor, ca fiind neconditionate si suficient de precise, aceste dispozitii pot fi invocate, în absenta unor masuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricarei dispozitii de drept intern neconforme cu directiva sau daca sunt de natura sa defineasca drepturi pe care particularii pot sa le invoce împotriva statului" (Hotarârea Curtii din 19 ianuarie 1982, cauza Becker c. Finanzamt Munster - Innenstadt).
Examinând continutul dispozitiilor art. 27 din Directiva instanta constata ca acestea stabilesc într-un mod precis si lipsit de echivoc cele 3 exceptii de la principiul liberei circulatii a persoanelor.
De asemenea, examinând continutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, instanta constata ca România avea obligatia ca pâna la data de 1 ianuarie 2007 sa transpuna dispozitiile Directivei în dreptul intern, obligatie ce nu a fost însa îndeplinita, Legea nr. 248/2005 nefiind pâna în prezent modificata si armonizata cu dispozitiile cuprinse în Directiva.
În aceste conditii, instanta va face aplicarea efectului direct al Directivei la situatia de fapt din prezenta speta si, în considerarea principiul suprematiei dreptului comunitar, va constata ca norma aplicabila în prezentul litigiu, în care se solicita restrângerea dreptului la libera circulatie a unui cetatean român, este norma comunitara, respectiv art. 27 si urm. din Directiva.
b) În ceea ce priveste aplicarea normei juridice comunitare la situatia de fapt din speta de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecata reclamanta a solicitat restrângerea dreptului pârâtului O. S. la libera circulatie pe teritoriul Italiei motivând cererea exclusiv pe considerentul ca pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul acestui stat în baza decretului de expulzare..
Asa cum s-a aratat mai sus, art. 27 din Directiva prevede situatiile de exceptie în care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulatie, respectiv ordinea, siguranta sau sanatatea publica.
Masurile luate din motive de ordine publica sau siguranta publica respecta principiul proportionalitatii si se întemeiaza exclusiv pe conduita persoanei în cauza.
Conduita persoanei în cauza trebuie sa constituie o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii. Nu pot fi acceptate motivari care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideratii de preventie generala.
Atât timp cât prin actiunea de fata nu s-au invocat si alte circumstante reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanta nu poate sa retina în nici un caz ca nerespectarea conditiilor de sedere pe teritoriul unui alt stat membru U.E. care nici macar nu au fost individualizate, ar constitui o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii " mai ales în conditiile în care directiva dispune ca nu pot fi acceptate motivari care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideratii de preventie generala.
Prin decizia de expulzare s-a luat si masura interzicerii dreptului la libera circulatie pe teritoriul Italiei pe o perioada de 5 ani, astfel ca luarea aceleiasi masuri de catre autoritatile statului membru apare superflua. Mai mult, cu actele depuse la dosar, pârâtul a probat faptul ca în urma notificarii deciziei mentionate, la 16.09.2009 a declarat recurs împotriva acesteia, nesolutionat la momentul expulzarii sale în România. Mai trebuie mentionat ca desi în cuprinsul deciziei de expulzare se face referire la o conduita infractionala a pârâtului pe teritoriul Italiei nu s-a probat judecarea si condamnarea acestuia pentru savârsirea infractiunilor indicate în actul de expulzare.
Prin raportare la dispozitiile art. 27 alin 2,teza finala din Directiva,potrivit carora condamnarile penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor masuri de restrângere a dreptului la libera circulatie instanta apreciaza ca în cauza nu s-a probat existenta unor motive de ordine, siguranta sau sanatate publica, pentru a se putea admite actiunea de fata.
Cu privire la eventuala incidenta a dispozitiilor art. 307 din Tratatul CE, instanta retine urmatoarele:
Potrivit acestui text de lege "Dispozitiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor si obligatiilor care rezulta din conventiile încheiate anterior intrarii în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state, membre pe de o parte si unul sau mai multe state terte pe de alta parte.
În masura în care aceste conventii nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauza recurg la toate mijloacele corespunzatoare pentru a elimina incompatibilitatile constatate. La nevoie, statele membre îsi acorda reciproc, sprijin în vederea atingerii acestui scop si adopta, daca este cazul, o pozitie comuna.
În aplicarea conventiilor mentionate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul ca avantajele consimtite prin prezentul tratat de fiecare dintre statele membre fac parte integranta din instituirea Comunitatii si, din aceasta cauza, sunt inseparabil legate de crearea institutiilor comune, de atribuirea de competente în favoarea acestora si de acordarea acelorasi avantaje de catre toate celelalte state membre".
Curtea Europeana de Justitie a interpretat acest articol astfel: "instanta nationala, atunci când sesizeaza existenta unei incompatibilitati între Tratat si un acord bilateral, poate evita aceasta prin interpretarea acordului într-o maniera cât mai larga si în conformitate cu dreptul international, în asa fel încât interpretarea sa fie congruenta cu dreptul comunitar". (Hotarârea Curtii din 18 noiembrie 2003, Budejovicky Budvar, narodni podnik c. Rudolf Ammersin GmbH).
Chiar daca ar fi existat o astfel de conventie bilaterala prin care România si-ar fi asumat obligatia de a interzice libertatea de circulatie unui cetatean român pe teritoriul unui stat membru UE din care a fost îndepartat o astfel de conventie ar fi trebuit interpretata si aplicata în sensul dispozitiilor art. 234 alin. 3) din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzatoare pentru eliminarea incompatibilitatilor, tinând cont ca fiecare dintre statele membre fac parte integranta din Comunitate si, din aceasta cauza, sunt inseparabil legate de crearea institutiilor comune.
Or, unul dintre aceste "mijloace" îl poate constitui chiar atitudinea instantei de judecata care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului, atâta vreme cât statul nu si-a îndeplinit obligatia pozitiva de a reactiona în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilitati.
Având în vedere aceste considerente, instanta a respins ca nefondata actiunea.
Desigur, prezenta hotarâre nu afecteaza cu absolut nimic dreptul autoritatilor italiene de a aprecia necesitatea unei alte îndepartari a pârâtului de pe teritoriul Italiei, aceasta masura urmând a fi luata probabil în raport de noua ordine juridica comunitara determinata de aderarea României la UE începând cu 1 ianuarie 2007. Este dreptul suveran al fiecarui stat de a decide daca se impune sau îndepartarea unui cetatean de pe teritoriul sau, iar o instanta nationala dintr-un alt stat nu poate cenzura sub nici o forma o astfel de decizie.
Însa, asa cum s-a aratat mai sus, decizia unui stat membru UE de a îndeparta un cetatean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligatia acestuia din urma de a lua masuri de interzicere a libertatii de circulatie a cetateanului sau. Cetateanul care este îndepartat beneficiaza de drepturile procedurale de a ataca în justitie masura, în fata autoritatilor din statul care a dispus aceasta masura, acestea fiind suverane sa decida asupra necesitatii acesteia. Eventuala nerespectare a masurii de catre cetateanul îndepartat poate atrage sanctiuni specifice din partea statului care l-a îndepartat.
Statul al carui cetatean este îndepartat nu poate îngradi însa libertatea de circulatie a acestuia (în sensul interzicerii de a parasi tara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost îndepartat) decât în situatiile de exceptie prevazute la art. 27 din Directiva si care trebuie dovedite ca atare.