Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iasi sub nr. 1752/99/2009, reclamanta Directia Generala de Pasapoarte a solicitat restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în Elvetia, pentru o perioada de cel mult 3 ani, pârâtului N. M.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul ca, pârâtul a fost returnat din Elvetia, la data de 27.01.2998, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara, aprobat prin Legea nr. 301/2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 827/2008. În temeiul dispozitiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, modificata si completata de O.G. nr. 5/2006 "Restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 4 ani (...) cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat". Faptul ca a fost returnat rezulta si din înscrisul denumit Talon precum si din declaratiile, ambele întocmite de lucratorii punctului de control trecere a frontierei si înaintate institutiei de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera.
Învedereaza instantei ca Elvetia nu este stat al Uniunii Europene, astfel ca nu sunt incidente reglementarile legislative ale acesteia.
Conform art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate cu modificarile si completarile ulterioare, "Pe perioada sederii lor în strainatate, cetatenii români au urmatoarele obligatii:
a) sa respecte legislatia României si sa nu desfasoare activitati de natura sa compromita imaginea României ori care sa contravina obligatiilor asumate de România prin documente internationale;
b) sa respecte legislatia statului în care se afla, precum si scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra si dupa caz, de a ramâne pe teritoriul statului respectiv, în conditiile stabilite prin legislatia acestuia sau prin documentele internationale încheiate cu România".
Dreptul la libera circulatie este în strânsa legatura cu respectarea legislatiei statului român, precum si a tratatelor si conventiilor pe care România le-a ratificat si care fac astfel parte din dreptul intern.
România trebuie sa îsi probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta, fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere, a pârâtului (ca si a altor persoane aflate în situatii similare) pe teritoriul unor state straine ar dovedi exact contrariul, cu repercursiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetatenilor români.
În declaratia data de pârât în punctul de trecere a frontierei, acesta sustine faptul ca a fost retinut de politia elvetiana pentru sedere ilegala, însa nu a fost judecat, singura masura luata împotriva sa fiind returnarea în România la data de 27.01.2009.
Solicita admiterea actiunii în sensul restrângerii exercitarii dreptului la libera circulatie în Elvetia privind pe N. M., pentru o perioada de cel mult 3 ani.
În drept, art. 5, 38, 39 Legea nr. 248/2005 si Cod procedura civila.
Din examinarea actelor si lucrarilor existente la dosar, instanta retine în fapt urmatoarele:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitarii dreptului pârâtului la libera circulatie în Elvetia, în temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005.
Potrivit acestui text, restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie poate fi dispusa cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.
Reclamanta nu a produs nici o proba în sprijinul sustinerilor sale, cererea de chemare în judecata nefiind însotita de nici un act doveditor cu privire la faptul ca pârâtul se afla în situatia prev. de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005.
Pentru considerentele expuse, instanta a respins ca neîntemeiata actiunea reclamantei.